Un privilegiu nevalorificat

La începutul anului, piaţa autohtonă de leasing s-a confruntat cu o problemă serioasă privind imposibilitatea prestării serviciilor de leasing pentru bunurile cu TVA. Redacţia «Capital Market» a discutat cu Cornelia Cozlovschi, director Raiffeisen Leasing, abordând acest subiect şi alte probleme existente în domeniu.

– Anul trecut a fost vehiculată informaţia privind scutirea serviciilor de leasing de plata TVA. Anul acesta ne-a luat prin surprindere ştirea că acest priviligiu a fost anulat, nu în ultimul rând şi la solicitarea companiilor de leasing. Spuneţi Vă rog, ce s-a întâmplat în realitate şi care au fost premizele pentru manevre legislative atât de stranii?

 – În principiu, modificările legislative au fost şi mai sunt aşteptate de companiile de leasing nu numai în ceea ce ţine de reglementarea aplicării TVA-ului la bunurile transmise în leasing, dar în genere, pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ/normativ, ce vizează activitatea sectorului de leasing.

Cât priveşte modificarea operată în vara anului trecut, trebuie să divizăm problema în două componente: prima ţine de faptul că modificarea în cauză a fost declarată neconstituţională şi a doua se referă la poziţia companiilor de leasing vizavi de modificarea propriu-zisă. Să ne amintim că în iulie 2010, Parlamentul a modificat din proprie iniţiativă art. 103 din Codul Fiscal, incluzând în lista operaţiunilor scutite de TVA livrările de mărfuri şi servicii în cadrul unui contract de leasing. De ce în februarie 2011 această normă a fost declarată neconstituţională? Deoarece Parlamentul a încălcat normele din domeniul bugetar-fiscal şi a adoptat această modificare fără avizul Guvernului, având în vedere că această normă ar fi putut influenţa nivelul deficitului bugetar stabilit prin legea bugetului.

Dar de ce companiile de leasing nu au fost din start de acord cu această iniţiativă? Deoarece Legislativul nu a ţinut cont că operaţiunile de leasing sunt nişte operaţiuni complexe, care în majoritatea cazurilor conţin şi operaţiuni de import. Or, Codul Fiscal stabileşte TVA atât la importul de mărfuri, cât şi la livrările de mărfuri, iar companiile de leasing în cadrul unui contract de leasing nu numai că livrează mărfuri locuitorilor RM, dar le şi procură, de regulă din import. Probabil că intenţia Legislativului a fost una nobilă şi cu premise optimiste. Această nouă normă ar fi trebuit să aducă beneficiu nu atât companiilor de leasing, cât agenţilor economici care ar fi apelat la serviciile de leasing, îndeosebi întreprinderilor mici şi mijlocii. Facilităţile trebuie să avantajeze operatorii ce susţin producţia. Legea/modificarea propriu-zisă ar fi trebuit să creeze condiţii avantajoase pentru agenţii economici la procurarea utilajelor industriale şi tehnologiilor avansate în leasing, şi ar fi contribuit eficient atât la relansarea economiei, cât şi la diversificarea structurii pieţei de leasing. Dar, spre regret, nefiind corelată cu alte acte legislative, aceasta a adus mai multă confuzie, neclaritate şi o incertitudine totală în aplicare.

În cazul transpunerii în practică a acestor prevederi, la introducerea în ţară a mărfurilor procurate în baza unui contract de leasing, compania de leasing era obligată în calitate de proprietar şi, concomitent de importator, să plătească conform Codului Fiscal şi cel Vamal procedurile vamale, drepturile de import care includ şi TVA la import. Conform modificărilor în Codul Fiscal, compania de leasing nu putea livra acest bun cu TVA locatarului, şi nici nu mai putea solicita restituirea TVA. Totodată, Legea cu privire la leasing stabileşte că bunul se transmite locatarului la valoarea lui de intrare, iar valoare de intrare e considerată valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către locator, inclusiv, taxele vamale şi alte impozite prevăzute de legislaţia în vigoare (cu excepţia impozitelor care urmează a fi restituite agentului economic de către organele fiscale). În consecinţă, compania de leasing urma să livreze bunul locatarului la valoarea de intrare care include TVA la import, fără dreptul de a-i emite locatarului facturi fiscale pentru TVA şi fără dreptul de a solicita restituirea TVA.

 – Ce ar fi fost mai simplu – obţinerea prin intermediul Ministerului Finanţelor a anulării de către Curtea Constituţională a modificărilor adoptate anterior, sau introducerea modificărilor şi în alte acte precum Codul Vamal?

 – Nu există un răspuns univoc în acest caz. După cum am menţionat mai sus, modificările au fost declarate neconstituţionale din cu totul alt motiv, decât cel ce ţine de relaţiile de leasing.

Sigur că ne-am fi dorit să fie incluse careva facilitaţi pentru leasing, apropo: ele există practic în majoritatea ţărilor, dar nu ştim cât timp ar fi durat elaborarea şi aprobarea lor. Cu atât mai mult, că ele în opinia unora, vizau suplinirea veniturilor la bugetul de stat. Totuşi, în opinia noastră facilităţile fiscale şi vamale la operaţiunile de leasing financiar (de exemplu, scutirea de TVA la import sau taxe vamale excluse sau mai reduse, amânarea sau eşalonarea plăţilor acestora) ar stimula activitatea de producere a agenţilor economici rezidenţi, ceea ce, în consecinţă, ar contribui la suplinirea bugetului statului. Este necesar de a înlătura barierele respective, îndeosebi când este vorba despre finanţarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii pentru echipamente, utilaje, camioane, iar acest lucru ar trebui să fie un obiectiv al structurilor responsabile.

 – În prezent Codul Vamal nu prevede unele facilităti pentru leasing?

 – Practic, în toată lumea leasingul se bucură de careva facilităţi în comparaţie cu obţinerea creditului bancar. Dar, cu părere de rău, acele facilităţi care există pe moment în legislaţia naţională şi care vizează domeniul leasingului, pot fi utilizate doar de locatarii din ţară, care solicită servicii de leasing de la companiile de leasing de peste hotare. Cu regret, la noi nu există facilităţi fiscale pentru întreprinderile care procură bunuri în leasing de la companiile de leasing rezidente. Excepţie, după cum am menţionat, este doar leasingul internaţional, care nu poate fi practicat de companiile de leasing din Republica Moldova.

 – Dacă înţeleg corect, companiile de leasing rezidente ale R. Moldova nu practică leasingul internaţional?

 – Cu siguranţă NU. În limita cadrului legal existent acest lucru practic este imposibil, deoarece în corespundere cu legea cu privire la leasing, se consideră leasing international doar operaţiunea în care numai Locatarul ori Locatorul trebuie să fie în ţări diferite (nu şi furnizorul). Astfel, dacă ne conducem de normele internaţionale, dar şi de practica altor state, noţiunea de leasing internaţional din Legea cu privire la leasing, nu corespunde rigorilor internaţionale. Interesant e că în legea veche cu privire la leasing, valabilă până în anul 2005, leasing international era considerată operaţiunea în care măcar o parte (deci şi furnizorul) era o companie nerezidentă. Companiile de leasing abordează frecvent acest subiect, deoarece legislaţia trebuie să asigure un mediu concurenţial financiar sănătos pentru toţi jucătorii din piaţă. În fine, concurenţa reprezintă unica formă de evoluţie consistentă a unei economii.

 – Multe ţări utilizează leasingul ca un instrument de dezvoltare a businessului mic şi mijlociu. Care e situaţia la noi, în acest sens? Există şi aici bariere legislative?

 – Actualmente, marea majoritate a întreprinderilor din Moldova apreciază leasingul drept o formă de finanţare puţin accesibilă pentru dezvoltarea afacerii lor. Aceasta denotă lipsa informaţiei coerente în mediul antreprenorial despre oportunităţile oferite de leasing. Este importantă schimbarea percepţiei în ceea ce priveşte posibilitatea de achiziţie a mijloacelor fixe (altele decât autoturismele), prin leasing, care este o alternativă de finanţare în comparaţie cu creditul bancar.

 – În prezent Codul Vamal nu prevede unele facilităţi pentru leasing?

 – Având în vedere faptul că prin utilizarea leasing-ului în majoritatea statelor se creează anumite facilităţi pentru finanţarea şi dezvoltarea economiei, ajungem de unde am pornit – la facilităţi.

Concomitent, din punct de vedere legislativ, se resimte şi necesitatea adoptării unei reglementări mai eficiente referitoare la aplicarea procedurilor juridice, în cazul în care locatarul nu respectă prevederile contractului de leasing financiar, ceea ce, deocamdată, se realizează extrem de dificil. O altă problemă cu care se confruntă sectorul de leasing este deductibilitatea fiscală a fondului de risc. Spre deosebire de bănci şi organizaţii de microfinanţare, firmele de leasing nu au dreptul la deducerea fondului de risc destinat acoperirii eventualelor pierderi, ce ţin de neachitarea plăţilor contractelor de leasing. Acest fapt pune leasingul într-o situaţie de concurenţă neloială comparativ cu băncile şi organizaţiile de microfinanţare, deoarece începând cu anul 2012, când va fi reintrodus impozitul pe venit pentru persoanele juridice, acest fapt ar genera costuri suplimentare, ceea ce se va reflecta în costul serviciilor de leasing. Această problemă a fost discutată cu Ministerul Finanţelor, IFS, Guvernul Republicii Moldova, FMI, alte institutii şi se pare că sectorul de leasing a fost auzit – deductibilitatea provizioanelor a fost inclusă în proiectul politicii fiscale pentru anul 2012. Sperăm că proiectul respectiv va fi aprobat în Parlament.

 –     Depăşind criza financiară, companiile de leasing au reuşit să se debaraseze de creditele neperformante?

 –     În principiu, da. Dar aceasta nu exclude probabilitatea apariţiei unor cauze imprevizibile, sau că am putea uita de ele.

 –     În ultimul timp se discută iarăşi despre reglementarea leasingului în Republica Moldova. Ce părere aveţi despre acest fapt?

 –     Am o atitudine pozitivă în ceea ce priveşte reglementarea pieţei autohtone de leasing. Altceva este sub ce formă va fi realizată aceasta. În unele ţări, segmentul respectiv este monitorizat de către un organ special de reglementare, cum ar fi Comisia Naţională a Pieţei Financiare de la noi, în altele, de către Banca Naţională, dar sunt şi ţări în care monitorizarea este similară ţării noastre – sectorul de leasing nu este reglementat. De la viitorul organ de reglementare aştept, crearea condiţiilor de dezvoltare a pieţei de profil şi transparenţa acesteia, aprecierea importanţei sectorului pentru dezvoltarea de ansamblu a economiei. Mi-aşi mai dori ca organul respectiv să protejeze interesele companiilor autohtone de leasing, să colaboreze, atât cu jucătorii de pe piaţă, cât şi cu Asociaţia Companiilor de Leasing, crearea căreia are o importanţă deosebită pentru noi.

 – Ce ne puteţi spune despre concurenţa între companiile de leasing? Se simte că una este protejată de bancă comercială, alta – de un grup financiar, iar alta – de o structură internaţională?

 – Toate companiile de leasing, în principiu au acelaşi scop – dezvoltarea cu succes a businessului care-l practică şi obţinerea profitului. Difirenţa nu este prea accentuată, ea fiind neînsemnată, constând mai mult în strategii şi politici la nivel de grup. Acesta însă e un alt subiect. Cât priveşte concurenţa între companiile de leasing, este foarte greu de făcut o concluzie obiectivă, atâta timp cât activitatea sectorului nu este transparentă.

 – Criza financiară a influenţat mult condiţiile de finanţare?

 – Cu certitudine, riscurile sunt evaluate cu mai multă precauţie, condiţiile de finanţare pe de o parte au devenit mai dure însă, ratele dobânzilor s-au micşorat, dar, în raport cu creditele bancare sunt oricum mai înalte. Totuşi, trebuie de ţinut cont că această tehnică de finanţare vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot să obţină credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile. Prin sistemul de leasing, întreprinderea îşi asigură achiziţionarea unui bun cu o tehnologie modernă, favorizând concentrarea resurselor asupra activităţii profitabile prin protejarea capitalului de lucru.

 – În perioada când compania Dvs. a apărut pe piaţă, se punea accent şi pe utilaj?

 – Acest accent a rămas actual şi în prezent, cu atât mai mult că uzura fizică şi morală a fondurilor fixe şi lipsa mijloacelor proprii pentru modernizarea şi reutilarea procesului tehnologic constituie premisele suficiente ale extinderii tranzacţiilor de leasing. Operaţiunile de leasing presupun o metodă de finanţare, de creditare şi de dezvoltare a bazei tehnico-materiale a întreprinderilor cu posibilităţi limitate de atragere a surselor de finanţare, precum şi o metodă de investire a mijloacelor, disponibile sau împrumutate, în active pe termen lung. Fluxul de numerar reprezintă o componentă esenţială a oricărei decizii investiţionale, din acest punct de vedere leasingul oferind un avantaj major, comparativ cu o cumpărare directă a unui activ. Însă, la fel de actuală a rămas şi finanţarea mijloacelor de transport. Cu atât mai mult că marea majoritate a companiilor se axează în deosebi pe finanţarea autoturismelor.

Ghenadie Tudoreanu

Numarul ziarului: 
Nr.22 (391) din 1 iunie 2011