La 12 iulie 2018, un om deosebit cu o istorie deosebită, cel mai longeviv ministru al Finanţelor al (fostei) RSS Moldoveneşti, Vladimir ARPENTIEV, ar fi împlinit 100 de ani de la naştere. A deţinut funcţia de ministru din martie 1955 până în februarie 1979. Destinul a făcut ca acesta să trăiască şi să activeze în cadrul statului sovietic (1918–1986). Astfel, economistul în finanţe ARPENTIEV nu a avut de ales şi şi-a manifestat talentul şi capacităţile remarcabile de organizator al finanţelor statului în paradigma politică a (fostei) URSS. Acest lucru însă în niciun caz nu diminuează din meritele şi succesele pe care le-a înregistrat. Talentul rămâne talent în orice circumstanţe...
Personal, nu am avut ocazia să fiu nici prietenul, nici subalternul, nici colegul sau şeful lui Vladimir ARPENTIEV. I-am urmărit activitatea de ministru, iar mai apoi de angajat în aparatul Guvernului republicii, din poziţia de offside, eu fiind pe atunci funcţionar în aparatul CC al PC, curator al instituţiilor financiar-bancare, iar ulterior – vicepreşedinte al Comitetului de stat pentru aprovizionare material-tehnică. De asemenea, despre ministrul ARPENTIEV am auzit multe lucruri frumoase de la foştii mei colegi de la Facultatea de Economie a Universităţii de Stat din Сhişinău, care pe atunci activau în minister.
Pe parcursul anilor, am avut însă ocazia să-l urmăresc în diferite situaţii, inclusiv tensionate, cărora reuşea să le facă faţă datorită cunoştinţelor şi experienţei profesionale bogate şi cunoaşterii profunde a economiei şi finanţelor republicii.
A fost un ministru sever, dar nu brutal. Indiferent de situaţie, nu îşi permitea să-şi umilească colegii din Minister sau Guvern. Când vorbea, era ascultat cu atenţie. Subalternii cunoşteau bine intoleranţa lui faţă de manifestările de slugărnicie şi cerinţele de a se comporta cu demnitate în orice situaţie.
Un merit deosebit al lui V. ARPENTIEV era faptul că şedinţele Colegiului Ministerului nu erau o formalitate, cum se mai întâmpla uneori în alte instituţii în acea perioadă, dar, bănuiesc, se întâmplă şi în prezent. Acele şedinţe erau un adevărat centru (institut) de expertiză la care toate propunerile şi documentele înaintate se examinau minuţios, iar participanţii îşi permiteau să expună opinii în contradictoriu, ba chiar să îl contrazică pe ministru. Am asistat la mai multe şedinţe ale Colegiului ministerului prezidate de V. ARPENTIEV. La una dintre ele, unii membri au fost categoric împotriva unor propuneri înaintate de ministru. Acesta din urmă, fiind convins că avea dreptate, nu a recurs la presiuni sau apostrofări, ci, conform rigorilor legale, şi-a asumat răspunderea personală: „Stimez opiniile dvs., dar nu sunt de acord cu ele. În baza împuternicirilor şi regulilor, semnez decizia în varianta pe care o consider corectă. Despre existenţa altor opinii voi raporta Preşedintelui Consiliului de Miniştri”, cam aşa s-a exprimat atunci ministrul.
Un alt episod cu participarea ministrului V. ARPENTIEV, la care am fost martor ocular şi care demonstrează „incomoditatea” lui, a avut loc în 1976. În acea perioadă economia sovietică se confrunta cu probleme complicate: goana înarmărilor cerea tot mai mulţi bani, de care vistieria ţării nu dispunea. Piaţa de consum se afla pe brânci, iar deficitul de produse, inclusiv a celor de primă necesitate, cum ar fi lactatele, era la ordinea zilei. Necesităţile dezvoltării întreprinderilor nu aveau suportul financiar necesar. Conducerea de partid de la Moscova cerea liderilor regionali, firesc şi celor din RSSM, imposibilul. Se recurgea la o grandioasă demagogie numită delicat „întrecerea socialistă”, ultima modificare a acesteia fiind aşa-numitele „contraplanuri” (în limba rusă – «встречные планы») ale colectivelor de muncă. Toţi înţelegeau absurditatea acelor iniţiative, dar foarte puţini îndrăzneau să se opună. Unul dintre aceştia a fost nimeni altul decât ministrul Finanţelor, ARPENTIEV. Invitat la şeful secţiei organelor economice (planificatoare) şi financiare ale CC-ului pentru a raporta cum se desfăşoară această mişcare în cadrul autorităţii pe care o conduce, ministrul a avut curajul să răspundă la întrebare cu alte întrebări: „Ce fel de „contraplanuri” pot iniţia ministerul şi instituţiile din subordine? Ministerul Finanţelor nu poate introduce noi impozite sau majora cotele acestora. Relaţiile interbugetare cu orice întreprindere, colhoz etc. se valorifică potrivit Legii bugetului, ministerul şi organele financiare nu pot inventa alte norme. Ministerul doar nu va aplica amenzi agenţilor economici pentru a colecta venituri supra buget?! Nu consider că există subiect de discuţie în acest context”. A urmat o pauză apăsătoare şi neplăcută. Şeful secţiei a încercat să recurgă la alte întrebări dar, înţelegând absurditatea situaţiei, a pus punct discuţiei.
Putea un ministru să procedeze altfel? Da, desigur. Şi chiar se întâmplau astfel de cazuri. O făceau pentru a nu-şi complica relaţiile cu conducerea.
Ar mai fi de menţionat faptul că ministrul ARPENTIEV a avut o îndelungată confruntare cu Primul secretar al CC cu privire la cursul de dezvoltare a sectorului agro-alimentar al RSSM, care era formulat astfel: Cooperarea intergospodărească, concentrarea producerii în agricultură sub forma unor mari complexe de producere, industrializarea agriculturii. În rezultatul acelei doctrine, pe teritoriul republicii au fost create fabrici avicole, complexe de bovine, de porcine şi gospodării de producere a nutreţurilor – toate de proporţii „gigantice”. Au mai fost plantate sute sau chiar mii de hectare de livezi şi viţă de vie.
Ministrul ARPENTIEV nu se opunea acestei concepţii în fond, dar nu era de acord cu modul de realizare a acesteia fără o investigaţie profundă şi cuprinzătoare, fără estimarea deplină a costurilor şi stabilirea tuturor consecinţelor pentru republică. Evoluţiile ulterioare au demonstrat că poziţiile critice ale ministrului ARPENTIEV erau temeinice. Au urmat probleme complicate, iar eficienţa/profitabilitatea proiectelor valorizate a fost mult sub cele desemnate/aşteptate.
Pe parcursul anilor, am avut posibilitatea să observ aprecierea de care se bucura V. ARPENTIEV din partea conducătorilor oraşelor, raioanelor şi întreprinderilor din RSSM. În particular, era înalt apreciat de Preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, P. A. Pascari, precum şi de miniştrii finanţelor din Guvernul URSS – A. G. Zverev şi V. F. Garbuzov.
Meritele acestui om n-au fost trecute cu vederea pe acele timpuri. În decursul lungii cariere profesionale, a fost decorat de patru ori cu Ordinul unional „Трудовое Красное знамя” şi cu alte distincţii.
Potrivit dosarului personal (arhiva Minfin-ului), la 11 iulie 1968 la împlinirea a 50 de ani, ministrului ARPENTIEV i s-a conferit Diploma de Onoare a Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM.
Contrar tradiţiei acelor timpuri, la aniversarea a 60 de ani, pe care a marcat-o în 1978, V. ARPENTIEV (demonstrativ) nu a fost menţionat oficial de conducerea supremă a RSSM. Iniţiativa de a i se conferi titlul onorific de Economist Emerit a fost respinsă de liderul PCM.
După ce a fost demis din funcţia de Ministru “în legătură cu pensionarea”, V. ARPENTIEV a acceptat să lucreze în aparatul Guvernului (astăzi, Cancelaria de Stat). Cunoştinţele şi experienţa profesională nu s-au devalorizat, ele fiind solicitate în continuare...
În ajunul Centenarului de la naşterea acestei eminente personalităţi, ar fi bine ca Guvernul, mai cu seamă, Ministerul Finanţelor, să organizeze acţiuni comemorative dedicate acestui om ilustru, care a marcat istoria noastră recentă. Una dintre aceste acţiuni ar putea fi instalarea unei plăci comemorative cu basorelief pe clădirea Ministerului Finanţelor, apropo edificiu construit în perioada mandatului acestuia.
P. S.: Autorul exprimă profunda recunoştinţă dlui Valeriu CHIŢAN, ministru al Finanţelor în anii 1994–1998, precum şi responsabililor din cadrul Ministerului Finanţelor pentru asistenţă în accesarea documentelor de arhivă referitoare la biografia lui V. ARPENTIEV.
Grigore FURTUNĂ, Economist Emerit
Vă mărturisesc – mă mândresc şi sunt onorat că am început meseria de finanţist (1976) în perioada în care Vladimir ARPENTIEV deţinea funcţia de ministru al Finanţelor. La şedinţa Colegiului Ministerului din 5 ianuarie 1979, prezidată de ministrul ARPENTIEV, fiind avansat în funcţia de şef-adjunct al autorităţii financiare raionale, am primit, cu titlu de îndrumare şi mentorat, “foaia de parcurs” aferentă carierei profesionale ulterioare în sistem.
Pentru toţi care au lucrat şi au interacţionat cu V. ARPENTIEV – Domnia Sa a fost şi rămâne “primul dintre egali”, cea mai emblematică şi carismatică figură. Ministrul ARPENTIEV s-a manifestat printr-un profesionalism de excepţie, erudiţie şi caracter intransigent. Fiind un lider incontestabil şi-a asumat cu determinare decizii de anvergură şi de maximă importanţă pentru dezvoltarea social-economică a republicii.
Potrivit opiniilor unanim acceptate, dl ARPENTIEV – un tehnocrat desăvârşit – cu demnitate şi verticalitate, pe parcursul întregii activităţi la cârma finanţelor statului, şi-a susţinut propriile viziuni, convingeri şi demersuri aferente gestionării eficiente şi raţionale a banului public, respectării fără echivoc a disciplinei financiare în sectorul real al economiei şi în sfera bugetară.
Memoria pe care o poartă contemporanii, în speţă cei din domeniul finanţelor publice, acestei figuri proeminente, trece de orizontul vieţii multor generaţii. Căci omul de stat, ministrul ARPENTIEV a fost şi va rămâne nu doar un mare predecesor, dar şi un mare contemporan al nostru, un reper moral, profesional şi de leadership pentru prezent şi viitor.
În acest sens, la timpul respectiv (1998), am stăruit să transmit tuturor finanţiştilor din ţară sentimentul de preţuire înaltă faţă de această personalitate extraordinară şi apreciată, în special evocând următoarele “…vă recomand drept călăuză spusele celui mai remarcabil şi longeviv Ministru, Vladimir ARPENTIEV, abordările şi exemplul căruia mi-au servit drept referinţă (citez): “În activitatea mea m-am călăuzit de mai multe principii, de exemplu, de principiul că fiecare funcţionar, indiferent de postul pe care-l deţine, inclusiv cel de conducător, este obligat să pună la dispoziţia instanţelor superioare o informaţie veridică, oricât de incomodă ar fi ea, fără a se teme că în felul acesta ar putea provoca nemulţumirea sau indignarea superiorului. Deoarece, dezinformându-l premeditat sau furnizându-i o informaţie semi-adecvată, funcţionarul îşi pune superiorul într-o situaţie delicată, fiindcă, în baza informaţiei se aprobă ulterior o decizie, iar în baza unei dezinformări nu poate fi aprobată o hotărâre corectă. Consecinţele unei greşeli admise de un conducător sunt direct proporţionale funcţiei exercitate””.
În context, ţin să consemnez că recursul la istoria sistemului finanţelor publice şi la personalităţile notorii ne ajută să înţelegem logica evoluţiei recente, mai ales rolul şi responsabilitatea prezentului.
„Cine gestionează prezentul, acela gestionează trecutul;
cine gestionează trecutul, acela gestionează viitorul”.
George Orwell
În această ordine de idei, susţinerea de către conducerea Ministerului Finanţelor a unor acţiuni de comemorare şi eternizare a Centenarului de la naşterea înaintaşului nostru Vladimir ARPENTIEV ar constitui un gest plauzibil de revenire la reperele şi tradiţiile sistemului, la refacerea memoriei instituţionale…
Valeriu CHIŢAN, ex-ministru al Finanţelor
