Exact peste o săptămână expiră termenul stabilit pentru depunerea dosarelor în vederea solicitării subvenţiilor în avans cu scopul îmbunătăţirii nivelului de trai şi de muncă în mediul rural. Situaţia înclină un pic spre neverosimil, dată fiind criza pe care o traversăm şi insuficienţa de mijloace pentru acoperirea deficitului bugetar. Derularea procesului de colectare a cererilor poate fi un semn al optimismului cu care trebuie să ne privim viitorul, dar şi dovada consecvenţei autorităţilor care gestionează sectorul respectiv.
Adevărul e că, fără investiţii, mediul rural derapează uşor pe panta lipsurilor cu care se confruntă, orice relaxare încurajând constant şi determinant migraţia de la sat spre oraş sau de la sat în afara ţării aşa cum s-a întâmplat timp de decenii şi cum se mai întâmplă şi în prezent.
În principiu, guvernele au avut întotdeauna un mesaj în care se vorbea despre o atenţie mai mare oferită satelor, despre conducte de gaze care trec pe la poarta cetăţeanului, despre robinete cu apă, despre trotuare şi străzi luminate cu generozitate, despre muzee în care e dus războiul de ţesut al bunicii, despre multe alte lucruri frumoase în stare să ne facă viaţa frumoasă. La etapa elaborării şi adoptării cadrului legislativ la care sunt adaptate proiectele, au fost incluse mai multe măsuri, iar conductele, străzile, muzeele etc., se regăsesc în una din cele trei măsuri. Potrivit legislaţiei în vigoare, autorităţile pot depune proiecte pentru construcţia şi reabilitarea drumurilor locale, modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, reabilitarea clădirilor publice. Întreprinderile mici şi mijlocii pot accesa subvenţii în avans pentru un spectru foarte larg de proiecte precum renovarea atelierelor, centre de instruire, tabere de odihnă, activităţi de meşteşugărit, turism rural etc.
Documentul la care ne referim este singurul care încurajează “conservarea/restaurarea patrimoniului istoric construit şi de peisaj natural rural (obiecte individuale sau ansambluri de arhitectură rurală cu interes istoric sau etnoantropologic ca dovadă a economiei rurale tradiţionale; opere ale arhitecturii peisajere şi ale artei grădini–scuaruri, grădini, parcuri); 1) situri construite – centre istorice ale localităţilor sau fragmente/zone de structură rurală istorică; 2) peisaje culturale şi naturale rurale şi situri naturale de înaltă valoare; 3) locuri ale memoriei istorice culturale (locuri legate de evenimente istorice sau cultural semnificative, de viaţa unor personalităţi remarcabile), inclusiv aspecte socio-economice aferente; 4) restaurarea/reabilitarea/conservarea monumentelor/structurilor istorice specifice pentru arhitectura rurală tradiţională într-o anumită zonă, destinate unor scopuri publice, inclusiv monumente de for public; 5) conservarea patrimoniului imaterial şi a tradiţiilor proprii ale comunităţii locale, cum ar fi: a) muzica şi dansul; b) elemente de folclor şi etnografie; c) profesii tradiţionale; 6) crearea centrelor pentru vizitatori în ariile protejate (definite în Legea nr. 1538/ 1998 privind fondul ariilor protejate de stat) şi trasee turistice; 7) restaurarea zonelor naturale de valoare înaltă, inclusiv ecosistemelor naturale”.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului în persoana şefului direcţiei Politici şi Programe de dezvoltare rurală, Galina Petrachi, susţine că pentru anul curent a fost aprobată acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediului rural “într-un format care include trei măsuri de sprijin, pentru fiecare dintre măsurile menţionate, alocaţia financiară anuală va constitui un cuantum de până la 5 la sută, ce reprezintă cca 50 milioane de lei, în conformitate cu sursele alocate Fondului în Legea bugetului de stat pentru anul 2020. Pentru prima dată se vor acorda subvenţii pentru satele, comunele care au o populaţie mai mică de zece mii de locuitori”.
Evident, autorii proiectelor sunt obligaţi să respecte anumite condiţii, esenţiale fiind următoarele: solicitantul este autoritatea administraţiei publice locale de nivelul întâi (sate şi comune, inclusiv oraşe cu o populaţie de până la 10000 de locuitori cu statut de rezident, conform recensământului populaţiei şi a locuinţelor din 2014); solicitantul nu este subiectul unor conflicte de interes; proiectul se implementează într-o localitate rurală (proprietate de stat sau municipală); au la bază un proiect, deviz de cheltuieli ale lucrărilor şi/sau serviciilor, alte documente confirmative prevăzute de legislaţia în vigoare; valoarea subvenţiei va constitui 80 la sută din valoarea investiţiei eligibile, dar nu va depăşi suma de 3 000 000 lei; perioada de implementare a proiectului nu va depăşi 24 luni. La fel de important este şi faptul că, în mod obligatoriu, contribuţia financiară a solicitantului reprezintă cel puţin 20 la sută din costul total al proiectului eligibil, iar solicitantul poate aplica cu un singur proiect pentru măsura respectivă pe parcursul perioadei de implementare conform Regulamentului în vigoare.
Încurajarea proiectelor în mediul rural vine să acopere goluri care se văd cu ochiul liber şi pe care locuitorii din această zonă le arată ori de câte ori sunt supuşi unor chestionări. Un sondaj din 2018, bunăoară, scotea în evidenţă inclusiv un grad de implicare activă a comunităţilor locale în soluţionarea problemelor cu care se confruntă. Potrivit chestionarului, “persoanele de vârsta medie (41-55 ani) demonstrează implicare civică mai înaltă (37,4%), decât cei mai tineri 18-25 ani (27,8%), care înregistrează cam aceeaşi participare ca şi grupul persoanelor de peste 71 ani (25,2%). Se pare că nu tinerii sunt campionii participării civice în sensul rezolvării unei probleme locale”.
În mediul rural oamenii sunt mai implicaţi în rezolvarea problemelor comunitare decât în mediul urban (32% la oraş, 35% – la sat).
Autorii sondajului motivau rezultatele obţinute prin “lipsa de încredere în autorităţile locale privind capacitatea lor de a rezolva problemele comunităţilor”.
Alte studii arată, însă, că această neîncredere are la bază lipsa mijloacelor, bugetele satelor fiind întotdeauna atacate de alte probleme decât cele legate de drumuri, apeduct, iluminare stradală sau proiecte cu caracter non-agricol.
Deşi perioada depunerii cererilor ajunge în punctul terminus, zilele care au mai rămas sunt extrem de importante şi în perspectiva ştergerii diferenţei între condiţiile de trai de la oraş şi cele de la sat, dar şi pentru a oferi, cel puţin pe perioada realizării proiectelor, a unor locuri de muncă. Mai ales acum, când mulţi dintre cetăţenii angajaţi până nu demult peste hotare au revenit acasă sub presiunea restricţiilor şi blocajelor instituite în ţările unde lucrau.
Constantin Olteanu
