Cel mai mare producător de ciment din Republica Moldova, compania Lafarge a înregistrat anul trecut vânzări în valoare de 654 mil. lei, cu 6,2% mai mult decât în 2011. Administratorii întreprinderii intenţionează să dubleze până în 2015 volumul total al vânzărilor pe piaţa locală, dar şi să exporte treptat pe piaţa din Ucraina.
Directorul general, Louis de Sambucy a menţionat: „În 2012, rezultatele companiei noastre au fost mai bune decât în 2011 şi acest lucru bucură mult. Vânzările sunt într-o creştere uşoară de 6,2%, iar profitul a fost mai bun cu 40% datorită unei performanţe industriale înalte. Vreau să remarc că profitul obţinut a fost investit în întregime în proiecte de modernizare a uzinei, în special, în proiecte de mediu. Respectiv, nivelul foarte înalt de investiţii în 2012 demonstrează angajamentul nostru de a ne dezvolta activităţile în domeniul construcţiilor în Republica Moldova pe termen lung”.
Anul trecut, investiţiile Lafarge Moldova au fost de 6,6 mil. euro şi au fost orientate spre instalarea noului filtru modern la uzina de ciment din Rezina. Reprezentanţii companiei susţin că acesta este cel mai mare proiect Lafarge pentru protejarea mediului, deoarece sistemul de filtrare permite reducerea considerabilă a emisiilor şi la acest capitol uzina de la Rezina va avea unul din cele mai bune rezultate în Europa. Primele rezultate ale activităţii noului filtru sunt observate deja – emisiile de praf s-au redus de 10 ori, după spusele lui Sambucy. Directorul general a accentuat că investiţiile semnificative în uzină, care depăşesc volumul anual al veniturilor, vorbeşte despre încrederea companiei într-o dezvoltare durabilă a Moldovei.
Potrivit raportului anual, venitul companiei în 2012 a fost de 66 mil. lei sau cu 40,4% mai mult decât în 2011, iar alocările la buget au fost de 87 mil. lei (+47,4%), investiţiile în uzină – 71 mil. lei sau cu 102,8 la sută mai mult, aportul de sponsor la nivel local şi naţional – 3 mil. lei. Sambucy a spus că 99% din venitul Lafarge va fi direcţionat spre achitarea dividendelor.
Tot în 2012, Lafarge Moldova a marcat 4 ani fără accidente. „Compania lucrează în permanenţă pentru a îmbunătăţi securitatea în uzina cu peste 1000 de rapoarte de incident, înaintate de către angajaţi, rezolvate în fiecare an. Ambiţia Lafarge este să devină cea mai sigură companie din ţară, care să ghideze acest domeniu în Republica Moldova”, a spus directorul general Lafarge. O altă realizare importantă în perioada 2012-2013 o constituie investiţia de 7 milioane de euro, realizată pentru o mai bună performanţă de mediu.
Astfel, în 2006-2007, Lafarge a fost clasată printre primele 10 companii din cele 500 evaluate în cadrul “Carbon Disclosure Project”, fiind recunoscută pentru implementarea strategiilor şi acţiunilor sale contra încălzirii globale.
În anul curent, Lafarge Ciment SA a investit mai mult de 500 mii euro în utilaje care ar reduce emisiile – a fost instalat analizorul de gaze la coşul principal şi un sistem nou de desprăfuire la silozurile de ciment. Până în 2013, compania intenţionează să mai investească o sumă similară într-un sistem performant de filtrare la coşul principal şi alt utilaj de protecţie a mediului.
„În acest an, Lafarge planifică să intre pe piaţa din Ucraina, deşi ne dăm seama că, iniţial, vom deţine o pondere mică. Primul obiectiv al nostru este, totuşi, să ne dezvoltăm cât mai bine în Moldova. Există importuri ale cimentului ucrainean pe piaţa din Moldova şi încercăm să fim cât mai competitivi pentru a reduce aceste importuri”, spune directorul general.
În 2013, sunt planificate două proiecte mari. Unul dintre ele va fi direcţionat spre creşterea calităţii producţiei, iar al doilea – către îmbunătăţirea eficienţei energetice a uzinei. „Aplicarea standardelor europene în domeniul construcţiilor din Republica Moldova, din păcate, decurge foarte lent. Acest lucru e o dezamăgire pentru noi, pentru că standardele ne-ar permite să venim cu soluţii noi şi cu materiale cât mai calitative. În prezent, suntem blocaţi de starea actuală de pe piaţa construcţiilor”, a accentuat Sambucy.
Lafarge este prezentă pe piaţa Republicii Moldova din 1999, după achiziţionarea celui mai important producător de ciment din ţară, Fabrica de ciment din Rezina, contra a 200 mii USD, obligându-se să restituie datoriile întreprinderii faţă de buget şi creditori şi să facă investiţii de 12 mil. USD. Lafarge Moldova produce ciment şi clincher şi are o capacitate de producere a uzinei de 1,2-1,4 milioane tone de ciment pe an. Lafarge Ciment Moldova face parte din grupul internaţional Lafarge din Franţa, care este lider mondial pe piaţa materialelor de construcţii. În prezent, investiţiile în Lafarge Ciment Moldova depăşesc 50 mil. euro.
Lilia Platon