Republica Moldova depinde în proporţie de 99 la sută de importurile de gaze. Nu trebuie să fii specialist sau expert ca să cunoşti acest lucru.
După 1991 încoace am importat din Federaţia Rusă. La sfârşitul anului 2019 expiră contractul cu Gazprom. Oficialităţile de la Chişinău şi-au anunţat deja intenţia de a negocia un contract. Între timp, Ukrtransgaz a propus Republicii Moldova să importe gaz fără participarea Gazprom. Totodată, au început lucrările de construcţie a conductei Ungheni-Chişinău, prin care ar urma să fie pompat gazul din partea vestică.
Aşadar, Federaţia Rusă? Ucraina? România? De unde importăm gazele naturale în 2020? Nimic bătut în cuie, deocamdată. Oferte mai multe, dar care vor fi preţurile?
La 14 iunie, compania Ukrtransgaz a anunţat că a transmis guvernului Republicii Moldova o ofertă în legătură cu „construcţia întârziată a gazoductului Ungheni-Chişinău”. Ucraina propune să importăm gaze naturale din UE fără participarea Gazprom, precum şi să ne creăm propriile rezerve de gaze în unităţile subterane ucrainene de depozitare a gazelor.
„Timp de mai mult de trei ani, Ucraina nu consumă gaze de la Gazprom. Toată cantitatea necesară de gaze naturale Ucraina o importă din ţările UE datorită capacităţii mari a sistemului de transport al gazelor din Ucraina. Furnizorii moldoveni, cu ajutorul GTS ucrainean, pot folosi aceeaşi abordare care va permite Moldovei să importe independent gaze naturale din UE”, se arată într-o ofertă Ukrtransgaz.
În plus, Ukrtransgaz este gata să ofere Moldovei depozitele sale subterane de gaze pentru a acumula volumele de gaze necesare pentru aprovizionarea neîntreruptă cu gaze pe timpul iernii 2019/2020.
„Capacitatea interconexiunilor Moldova-Ucraina permite transportul a până la 15 milioane de metri cubi de gaz pe zi, ceea ce ar acoperi pe deplin necesităţile consumatorilor din Moldova. Oferta oficială a fost trimisă Republicii Moldova în primăvară. Cooperarea într-un astfel de regim poate începe imediat după semnarea acordului între operatorii de transport de gaze cu privire la cooperarea la toate punctele de legătură dintre GTS din Ucraina şi Moldova conform normelor europene”, susţine Ukrstransgaz.
Compania afirmă că un astfel de acord nu creează obligaţii financiare pentru partea moldovenească.
Republica Moldova şi Gazprom vor lansa un şir de negocieri pentru a stabili noile contracte cu privire la livrarea şi tranzitarea gazelor naturale ruseşti pe teritoriul ţării noastre, începând din 1 ianuarie 2020.
Un anunţ în acest sens a fost făcut de către şeful statului Igor Dodon, într-o postare pe pagina sa de Facebook, unde mai spune că la această înţelegere s-a ajuns în urma unei discuţii purtate cu preşedintele Consiliului de Administrare al „Gazprom”, Aleksei Miller, în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg. De menţionat că alte detalii legate de această discuţie nu au fost oferite.
Actualele contracte de livrare a gazelor ruseşti către consumatorii moldoveni, semnate de SA Gazprom şi SA Moldovagaz, sunt valabile până la sfârşitul acestui an.
Însă aceasta nu ar însemna că după expirarea acordului, robinetul va fi închis. În ultimii ani condiţiile acordului au fost prelungite în repetate rânduri. De ce nu s-ar întâmpla şi în 2020 acest lucru? Mai mulţi experţi au spus că se va merge din nou pe această cale.
Expertul în energetică Victor Parlicov declara anterior că dacă până la expirarea acordului nu va deveni funcţională interconexiunea cu România, poziţia Moldovei la negocieri cu Gazprom va fi extrem de vulnerabilă.
Tot în săptămâna trecută, când Ukrtransgaz venea cu anunţul despre oferta făcută Chişinăului, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Expert-Forum şi comunitatea Watchdog.md a lansat raportul „Gazoductul Ungheni-Chişinău: Perspective până şi după 2020”.
„Interconectarea pe gaze naturale cu România constituie o prioritate majoră pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Finalizarea segmentului de conductă Iaşi-Ungheni în anul 2014 a confirmat faptul că un asemenea obiectiv energetic este nu doar dezirabil, ci şi realizabil. Finalizarea părţii birocratice pentru construcţia segmentului Ungheni-Chişinău pe 2 mai 2019 a permis demararea propriu-zisă a construcţiei. Gestionarea corectă a aspectelor investiţionale, tehnice (de desfăşurare a achiziţiilor publice) şi chiar (geo)politice poate avea un rol determinant asupra materializării complete a reţelei de transport de gaze naturale din România spre Chişinău”, se spune în raport.
Volatilitatea contextului regional nu permite nicio pauză sau amânare pe motive de natură politică şi impune operativitate în găsirea soluţiilor pentru barierele tehnice, în limitele cadrului legal naţional”, este de părere Denis Cenuşă, expert în cadrul Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”. Expertul mai menţionează că „este prioritară şi cooptarea resurselor europene disponibile pentru a facilita operaţiunile de construcţie. În niciun caz, compania română nu trebuie să primească un tratament exclusivist contrar legislaţiei moldoveneşti în domeniul achiziţiilor publice, protecţiei mediului înconjurător”.
Expertul în energie în cadrul Expert-Forum, Ana Otilia Nuţu, a arătat importanţa funcţionalităţii, transparenţei şi a unei concurenţe corecte în sectorul gazelor, după finalizarea infrastructurii. „Până la finalizarea proiectului trebuie elaborate reglementările necesare pentru o concurenţă reală în sectorul gazelor şi aplicarea completă a Pachetului Energetic Trei. Atât pentru intrarea furnizorilor români şi ucraineni pe piaţa moldovenească de gaze, cât şi pentru folosirea infrastructurii de gaze din Ucraina (de pildă, capacităţile de înmagazinare) este esenţial ca în regiune (Moldova, Ucraina şi România) să se aplice fără excepţii regulile pieţei energetice europene unice”, a adăugat expertul român.
Potrivit raportului, la nivel investiţional, este necesară protejarea operaţiunilor de construcţie a companiei române Transgaz SA, atât în România, cât şi în Moldova, de efectele politicilor bugetar-fiscale ale autorităţilor române, care pot afecta bugetele alocate pentru construcţie. Totodată, este prioritară cooptarea resurselor europene disponibile pentru a facilita operaţiunile de construcţie. În niciun caz compania română nu trebuie să primească un tratament exclusivist contrar legislaţiei moldoveneşti în domeniul achiziţiilor publice şi protecţiei mediului înconjurător.
În materie tehnică, demararea şi terminarea construcţiei necesită o compatibilitate între rigorile (europene) de construcţie folosite de companie şi standardele tehnice (încă învechite) obligatorii în Moldova. De asemenea, persistă riscul unui deficit de capacităţi de construcţie, la nivel de materiale (conducte) şi forţă de muncă (personal calificat – sudori, şefi de şantier).
Experţii mai apreciază că este esenţial ca sectorul gazelor în Moldova să fie pe deplin funcţional, transparent şi să permită o concurenţă corectă pentru ca, după ce infrastructura va fi finalizată, pe conducte să circule gaze. Până la finalizarea proiectului trebuie elaborate reglementările necesare pentru o concurenţă reală în sectorul gazelor şi aplicarea completă a Pachetului Trei (inclusiv separarea intereselor furnizorilor de reţele). Construcţia gazoductului nu înseamnă înlocuirea monopolului Gazprom cu un monopol românesc, ci concurenţă între Gazprom şi furnizorii din România şi Uniunea Europeană. Este necesară creşterea încrederii în independenţa şi competenţa reglementatorului ANRE; o negociere bună – în limitele actuale – cu Gazprom pentru următorii doi ani, care să nu închidă piaţa pentru concurenţii români/europeni odată cu finalizarea conductei; şi ajungerea la un acord cu Ucraina pentru furnizarea de gaze în regim de urgenţă în cazul în care gazele ruseşti nu vor mai fi disponibile înainte de finalizarea interconectărilor (fie că Gazprom va ocoli integral Ucraina în câţiva ani, fie că va decide să întrerupă sau să limiteze furnizarea de gaze către Moldova din orice alte motive).
Vlad Bercu
