Parfumul viilor sugerează că ar mai fi nevoie de nişte depozite frigorifice

Săptămâna trecută extinderea Proiectului Agricultura Competitivă pentru încă doi ani a fost subiect al unor ştiri de presă, cu cifre şi totalizări sumare şi poate cu unele nume bine informate din domeniul agriculturii. Proiectul îşi are abreviatura rostită cu uşurinţă printre producătorii agricoli şi asta mai puţin graţie unei bune informări şi mai mult din motiv că implicarea MAC-P a generat schimbări majore în viaţa unui număr mare de cetăţeni ai Republicii Moldova.

Şi pentru că istoriei îi place să fie recitită, iar MAC-P are şi el o istorie, s-o recitim.

Proeictul MAC-P a fost lansat acum şapte ani, trasându-şi ca obiectiv de bază sporirea competitivităţii agriculturii, o competiţie în care intrasem, cu sau fără voia noastră, dar în care se contura cu uşurinţă neputinţa noastră de a penetra pieţele din afară. După o lungă şi istovitoare perioadă de rearanjare a proprietăţii asupra domeniului agricol, acesta şi-a recăpătat pulsul normal, însă agricultura nu putea să rămână la capacitatea ei de odinioară. Agriculturii îi revenea rolul de locomotivă în renaşterea economică a ţării – miză extrem de importantă pentru stat în condiţiile în care celelalte sectoare erau totuşi destul de slabe. Acesta a fost unul dintre motivele de bază care au determinat guvernările să sprijine producătorul agricol, chiar dacă niciodată nu a avut mijloace suficiente pentru aceasta.

Cea mai dorită soluţie era să se obţină sprijinul partenerilor externi. Cu atât mai mult cu cât apropierea Republicii Moldova de spaţiul comunitar, cerea de la noi o deschidere cât mai mare în faţa producătorilor europeni, deschidere care comporta şi continuă să comporte riscuri mari legate de slaba noastră calitate de partener de competiţie. De aici şi nevoia de a spori competitivitatea agriculturii.

Istoria despre care vorbim mai spune că în perioada de activitate, de suportul MAC-P au beneficiat 34 de grupuri de producători, iar expresia financiară a acestuia este de 9,2 milioane de dolari.

În ce constă totuşi această transformare a producătorului din necompetitiv în competitiv? Te poate oare schimba o anume sumă de bani? Te poate.

O mie de lei dată unui individ care nu are bani nici de hrană, nici de haine, nu-l va scoate din nevoi pentru restul vieţii. Va trăi omeneşte o lună, două, trei, iar apoi va redeveni flămând şi gol. O mie de lei dată unui individ care nu are nici hrană, nici haine pentru a-şi cumpăra un cal şi un plug cu care să meargă pe la casele oamenilor şi să le are „hărmanul” (contra unei plăţi, desigur) îi poate schimba viaţa pentru totdeauna. Banii daţi celor 34 de grupuri de producători au fost pentru „cal şi plug”. E o situaţie care poate fi citită în toate cele 34 de dosare. Da, nu au fost cai şi nu au fost pluguri, dar au fost depozite frigorifice şi au fost plantaţii de alun sau terenuri pe care se cultivă cartofi, ceapă şi morcov.

Condiţia de bază pentru a obţine sprijinul financiar prevede asocierea producătorilor. O asociaţie trebuie să adune în jurul unei singure mese cel puţin cinci producători, niciunul dintre aceştia neavând şansa de a deţine mai mult de 20 la sută din pachetul total. Membrii asociaţiei trebuie să fie neapărat producători agricoli şi chiar să aducă dovada unei vechimi de cel puţin trei ani de activitate în domeniul respectiv. Să nu aibă datorii la bugetul local şi să dispună de cel puţin 50 la sută (bani) din costul total al proiectului.

Te întrebi: de ce neapărat asociaţie? Există şi producători care ar putea suporta financiar de unul singur cincizeci la sută din costuri. Ştim că există, însă asociaţia conturează un potenţial care poate recurge la tehnologii mai costisitoare, care poate aduce într-un singur punct cantităţi mai mari şi mai potrivite pentru a răspunde tentaţiei de desfacere a produselor pe pieţe mai mari. Asociaţia înseamnă putere. Şi înseamnă calitate. Doar calitatea poate găsi drumul spre cele mai îndepărtate şi pretenţioase pieţe. Doar calitatea poate păstra pieţele tradiţionale, cele care afişează o exigenţă sporită privind caracterisiticile produselor ajunse acolo. Mai mult decât atât, chiar şi piaţa locală nu-şi mai doreşte mere păstrate în beci. Dacă ne vom vinde nouă înşine mere de proastă calitate, la masa vecină vor fi expuse mere din Polonia – mai bune, mai frumoase şi la preţuri destul de rezonabile. Asociaţia poate garanta securitatea alimentară a ţării. Pentru că nu doar de mere este vorba. E vorba despre agricultură, în ansamblu, despre agricultura care hrăneşte Moldova.

Spuneam că proiectul a fost prelungit pentru încă doi ani. Decizia a fost luată ţinându-se cont că până acum s-au adus destule dovezi privind implementarea reuşită a acestuia. Acesta este argumentul determinant. Alături de el e şi încrederea pe care o arată guvernarea vizavi de relaţia sa cu partenerii externi şi în raport cu producătorul agricol. Pentru că banii sunt daţi guvernului, iar guvernul îi distribuie, având grijă să fie întrunite condiţiile stipulate şi regulamentele în vigoare.

Apropo, acum când viile dau în floare, parfumul lor ne sugerează că în Moldova parcă, parcă ar mai fi nevoie de câteva depozite frigorifice. Simţiţi parfumul?

Constantin Olteanu

Numarul ziarului: 
Nr.22 (796) din 5 iunie 2019