Natur Bravo de la cotidian la marile proiecte

S.A. Natur Bravo este unul dintre cei mai mari producători din industria de prelucrare a fructelor şi legumelor, precum şi unul din cei mai mari expotratori din Republica Moldova. Compania deţine două fabrici de conserve, cele de la Cupcini şi Floreşti, unde se produce o gamă diversă de conserve din legume şi fructe, sucuri şi concentrate de sucuri.

Fabricile SA ”Natur Bravo” sunt dotate cu linii tehnologice moderme şi produc un mare sortiment de conserve – mai mult de 60 de titluri. Istoria nouă a companiei ”Natur Bravo” începe în 2009, din momentul când Fondul de Investiţii Cast Holding &Finanse a achiziţionat 100% de acţiuni ale companiei de la fostul acţionar Horizon Capital. Devenind proprietarul deplin al SA”Natur Bravo” Fondul de Investiţii Cast Holding &Finanse planifică să aducă compania la un nivel absolut nou de dezvoltare prin implementarea standardelor internaţionale în business, marketing contabilitate şi management corporativ, având drepr scop creşterea calitativă a companiei, prin optimizarea producerii, implementarea proiectelor de eficienţă energetică şi producere ecologică, îmbunătăţirea şi diversificarea vânzărilor şi distribuţiei, promovarea propriei mărci comerciale în ţările CSI, Europa şi SUA şi, principalul, creare unei baze solide şi stabile de materii prime. Despre industia conservelor din Republica Moldova, cât şi despre viaţa de zi cu zi a S.A. Natur Bravo am discutat cu directorul general Vadim Scorobogatco.

– Dle Vadim Scorobogatco, cum credeţi, industria conservelor din Republica Moldova este o ramură ce se dezvoltă dinamic sau există din contul resurselor moştenite de la fostul sistem economic?

– În perioada Uniunii Sovietice, industria conservelor era foarte dezvoltată, atunci fiind construite şi funcţionat 24 fabrici mari şi 56 de secţii de prelucrare a fructelor şi legumelor. Astăzi puţine din acele fabrici mai lucrează, dar aş vrea să menţionez că cele care sunt active pentru moment tind să se modernizeze, să actualizeze întâi de toate tehnologiile necesare. În sens cantitativ, bineânţeles că se producea mult mai multă producţie în timpul Uniunii Sovietice, însă dacă e să vorbim de calitate şi de eficienţă, întreprinderile care activează în prezent au evoluat considerabil.

– Consideraţi că Moldova şi-a păstrat statutul pe care-l avea pe vremuri, de cel al unui producător de conserve de cea mai înaltă calitate?

– Trebuie să ştiţi că acest critieriu, calitatea înaltă a produselor noastre, este singurul care ne mai permite să facem faţă concurenţei pe pieţele din est, deoarece ultimii doi ani au început să apară noi fabrici, să fie reanimate altele mai vechi. În Krasnodar, Kuban, se deschid cîte 5-6 noi fabrici pe an. Rusia, în prezent, investeşte foarte mult în agricultură şi în industria prelucrătoare. Or, se ştie că sectorul agrar mereu necesită o atenţie sporită din partea factorilor de decizie or fără această atenţie ea se sufocă.

– Cât priveşte piaţa estică, ştiu că mereu aţi ocupat poziţii bune în topul exportatorilor. Totuşi, care este situaţia referitor la exporturile în vest?

– La momentul actual, NaturBravo, se află printre primii 30 de exportatori din Republica Moldova. La ora actuală balanţa exporturilor, în sens cantitativ, e, să zicem aşa, în echilibru: 50% – în Est, 50% – în Vest. Cu specificarea că 85% din conserve merg în est, exporturile pe pieţele occidentale constând majoritar din concentratul de suc, clienţii noşti fiind cei mai mari producători din Germania, Olanda, Anglia.

– Cum se explică, în opinia Dvs., prezenţa atât de masivă a conservelor de import pe piaţa noastră, Republica Moldova fiind totuşi o ţară agrară?

– Sunt multe paradoxuri în acest domeniu, avem şi noi multe nedumeri. Spre exmemplu, aici la noi, procedura de certificare a mărfurilor autohtone este mult mai dură decât cea a mătfurilor de import. Încă anul trecut au fost scoase anumite restricţii pe care le aveau importatorii. Dacă până atunci fiecare lot de marfă importat trebuia certificat, acuma e suficient să fie trecută procedura de certificare o dată pe an sau o dată pentru un lot de marfă, după care se importă în cantităţi nelimitate.

Sau, ultima hotărâre de Guvern cu privire la anularea taxei ecologice la tetrapak şi importul de ambalaje din plastic. Asemenea exemple sunt câte vreţi: cursul ridicat al valutei naţionale, lipsa subvenţiilor şi a dotaţiilor pentru producătorii autohtoni ş. a. m. d. Putem discuta oricât la această temă, concluzia este una – pentru susţinerea producătorilor noştri e nevoie de de o colaborare strânsă cu Guvernul şi de consens, aşa cum se practică în alte ţări agrare europene, mai evoluate.

– E nedrept, nu credeţi?

– Sigur că e nedrept. Am bătut multe drumuri, am făcut diverse demersuri în diverse instanţe. Am încercat să ajungem la un consens, însă în zadar. Agricultorii au cam încasat-o ultimul timp. Ne-a afectat pe toţi, atât pe producători, cât şi pe prelucrători, dar mai ales pe exportatori. În pofida tuturor acestor momente, încercăm să ne modernizăm, inclusiv sub aspectul eficienţei energetice.

– Aţi derulat nişte proiecte în parteneriat cu Programul de Finanţare pentru Eficienţa Energetică în Moldova (MoSEFF), iniţiat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare?

– Da, colaborăm şi în prezent. Îi aşteptăm în curând în vizită la fabricile noastre din Floreşti şi Cupcini, unde vrem să modernizăm cazangeriile. În general, suntem, în relaţii bune cu partenerii noştri occidentali. Asta în pofida aspectelor mai puţin fericite, de care am vorbit anterior. Până la urmă, ce ne rămâne de făcut? „Salvarea celui care se îneacă este chiar în mâinile sale”, spune un proverb. Nu ne putem permite să lăsăm mâinile în jos şi să nu facem nimic. Continuăm să lucrăm, depunem toate eforturile ca să păstrăm volumul de producere, să nu concediem oamenii. Suntem un popor de optimişti incurabili, probabil, ăsta o fi fiind secretul supravieţuirii noastre...

– Cum rezolvaţi problema materiei prime?

– Pentru materia primă totdeauna se duc războaie. Deja acum, la începutul anului, începem să încheiem contracte cu producătorii, îi ajutăm cu ce putem, cu achiziţiile de material semincer, chimicale, spre exemplu. Mizăm pe cei cu care colaborăm de mai mulţi ani, cu care putem negocia preţuri convenabile, fapt ce se reflectă în mod direct asupra preţului produsului final. Totuşi din varii motive, materia primă devine de la an la an tot mai scumpă.

– De ce producătorii de conserve din R. Moldova nu produc fructe şi legume congelate?

– Producătorii de conserve sunt foarte atenţi la reacţia pieţei. A fost un timp când s-au cerut multe conserve. Congelarea a rămas atunci în mod firesc cumva în umbră. În ultima perioadă însă, de exemplu în anul trecut, cererea de conserve a crescut cu 10-15%, pe când cererea de fructe şi legume congelate a crescut cu 20-25%. Respectiv, înţelegem că dinamica creşterii consumului de produse congelate e în ascensiune. Subiectul în cauză este o temă constantă de meditaţie pentru cei implicaţi în proces, inclusiv şi pentru noi. Credem că poate fi un tip de produse strategic de accedere pe piaţa occidentală, în caz că vom pierde din poziţii pe piaţa estică. E vorba şi de nişte investiţii în utilaje moderne, dacă vrem să obţinem produse de calitate.

– Şi-atunci trebuie să recurgeţi la credite. Ce ne puteţi spune despre accesibilitatea creditelor în RM?

– Recurgem desigur la credite din băncile autohtone. Să spun că ne încântă dobânzile pe care le achităm, n-aş putea, deoarece, în Polonia, spre exemplu, rata dobânzii e de 4-5%, pe când la noi e de 9%, ceea ce, vreau să vă asigur, e o diferenţă destul de mare. În acelaşi timp, nu putem să renunţăm la credite. Întreprinderile trebuie să lucreze, să se dezvolte. În această situaţie accepţi chiar şi condiţiile care nu-ţi convin. Au existat diverse programe de creditare facilitară ale Băncii Mondiale, de unul din ele am beneficiat şi noi anul trecut, accesând un credit de 500 mii de euro pentru procurarea de utilaje.

A discutat Ana Struţă

Numarul ziarului: 
Nr.03 (423) din 25 ianuarie 2012