Interviu acordat în exclusivitate de către Eugeniu Şlopac, ex-Manager General, Compania internaţională de asigurări ASITO, redactorului-şef adjunct al ziarului Capital Market, Tatiana Solonari
– În anul 1990 s-a produs o schimbare radicală în destinul Dvs., schimbare pe care atunci n-o realizaţi, însă de care sunteţi conştient acum, activând în domeniul asigurări. Ce sentiment aveaţi atunci? Ce sentiment aveţi acum?
– Am venit în domeniul asigurări cu un sentiment de disconfort pentru că a fost un domeniu absolut nou. Nu doar pentru mine, ci pentru întreaga economie de atunci. Pentru că asigurările atunci erau mai mult o formalitate. Când spun “disconfort”, am în vedere că trebuia să studiez mult, să acumulez experienţă, trebuia să pregătim terenul pentru o întreagă ramură a sectorului financiar. Acum, după 20 de ani de activitate în acest domeniu, cred că am realizat toate aceste obiective. Or, nu poate să-mi reproşeze nimeni că nu le-am realizat.
– Aveţi vreun regret sau reproş?
– Bineînţeles, pentru că nu s-au realizat sută la sută din cele necesare în sectorul asigurărilor. Or, pentru asta sunt necesare şi alte componente: subiectele economiei naţionale, cultură economică în societate, o independenţă faţă de ceea ce a fost cândva, de exemplu, canale administrative, alte pârghii. Societatea, în special a noastră, este într-un permanent curs de dezvoltare, de la o generaţie la alta.
– Dvs. din care generaţie credeţi că faceţi parte?
– Din generaţia de sacrificiu. Deoarece multe din cele realizate s-au făcut fără interes mercantil.
Mai mult din entuziasm, din provocare profesională şi de ce nu, existenţială. S-a pus temelia bazei legislative pentru piaţa de asigurări. A fost o perioadă unică deoarece nu ne dădeam seama din ce sistem am ieşit şi din care făceam parte. Însă, ne-am străduit să implementăm necesarul. Am fost nevoiţi să studiem mult, să punem accentul pe schimb de experienţă cu parteneri şi colegi de peste hotare. Am fost liberi în alegeri, în iniţiative, în idei, în tot. Am avut multă libertate în acţiuni. Trebuie să mulţumim destinului pentru ocazia de a realiza ceea ce consideram necesar pe moment, fapt ce ne-a permis pe parcurs să ne autoperfecţionăm şi să ajungem până la compania internaţională ASITO de astăzi şi care nu se deosebeşte de o altă societate de asigurări din lumea civilizată.
– În acelaşi timp, aţi avut disconfortul de a fi liberi într-un mediu în care nu exista un precedent?
– Orice descoperire sau inovaţie o fac oameni interesaţi, antrenaţi în ceea ce fac. Tot ce s-a realizat nu a fost ceva spontan. Odată mi s-a reproşat că am stat în birou 23 de ani. Majoritatea văd doar exteriorul şi forma. Conţinutul este cu totul altceva, ceva foarte interesant. La drept vorbind, când mi s-a propus să lucrez în acest domeniu, eu m-am gândit că voi sta doar şase luni. A fost o perioadă creativă şi nu fiecare generaţie poate avea norocul să treacă prin asemenea experienţe.
– Care sunt cele mai mari realizări pe parcursul acestor 20 ani?
– Am integrat compania într-un grup internaţional puternic care astăzi este cea de a 20-ea companie din lume. Cu ei noi ne-am raliat la cerinţele şi modelele noi pentru a corespunde standardelor internaţionale, în practică, nu doar în vorbe. Până la urmă, cred că cea mai mare realizare a fost acordul pe care l-am dat să activez în acest domeniu. Una dintre marile reuşite este că am construit piaţa de asigurări din Republica Moldova. Pot spune fără falsă modestie că după noi au mers şi alţii. Majoritatea au mers după noi. Noi am fost şi rămânem generatorul pe piaţa de asigurări din Moldova. Şi nimeni nu poate spune că nu este aşa.
– Cu ce dispoziţie plecaţi de la ASITO?
– Cu dorinţa de a trăi. Dorinţa de a-mi continua activitatea. Noi nu prestăm activităţi fizice, ci lucrăm într-un domeniu ce necesită implicare intelectuală şi orice persoană de această „factură” se opreşte doar atunci când creierul nu mai lucrează, or, eu asta încă nu simt şi, de aceea se va întâmpla ceva nou, probabil, în activitatea mea.
– Ce lăsaţi în urmă?
– Ce las? O structură, un sistem care lucrează într-o economie nu prea înfloritoare. O structură stabilă, de mare necesitate şi perspectivă.
– Care credeţi că este imaginea ASITO pe piaţă?
– Nu pot să mă laud sau să mă critic. Pot spune doar că am lucrat pentru imaginea societăţii.
Am făcut mult pentru imaginea ASITO. S-a făcut tot pentru a crea o imagine reciproc interesantă atât pentru client, cât şi pentru noi şi niciodată nu am făcut ceva în detrimentul clientului sau al societăţii. Combinaţiile acestea au fost şi rămân optime. Aţi putea să investigaţi care sunt reclamaţiile la adresa ASITO. La jumătate de milion de clienţi ai societăţii, se înregistrează până la 50 reclamaţii pe parcursul unui an. Cred că aceasta este o cifră care vorbeşte de la sine.
– O altă realizare a Dvs. pe parcursul acestor douăzeci de ani a fost şi iniţiativa creării Uniunii Asigurătorilor. Credeţi că s-a reuşit consolidarea actorilor de pe piaţa asigurărilor din Moldova prin această uniune?
– Este un proces foarte greu, aş spune. În privinţa consolidării cred că este o problemă de mentalitate. Trebuie să ne întrebăm: cine, cu ce şi cu ce scop a venit pe piaţa de asigurări. Trebuie să fie un principiu general comun pentru noi toţi, actorii pieţei de asigurări din RM. Din păcate, aceasta încă nu s-a realizat. Or, problema consolidării constă în unificarea principiilor de bază ale prezenţei pe piaţa de asigurări. Cred că pe parcurs procesul de consolidare a pieţei va fi mai dinamic şi mai rapid. Mi-e greu să spun propriile viziuni, deoarece ar putea conţine un element de subiectivism.
– De ce companiile de asigurări acordă o atenţie atât de mică ridicării gradului de conştientizare a necesităţii asigurărilor în rândul populaţiei. Motivul ar fi că companiile de asigurări şi aşa „trăiesc” din contul asigurărilor obligatorii şi nu doresc să fie investitori activi în economia naţională?
– Trebuie început de la autoeducaţie. De la a înţelege, în primul rând, ce faci tu şi apoi să-i spui clientului. A doua problemă este că pe prim-plan trebuie pus clientul, şi nu profitul sau segmentul de piaţă pe care îl deţii. Trebuie pus accentul pe calitatea relaţiilor cu clientul, calitatea financiară a structurilor şi agenţilor economici care activează în domeniul asigurărilor. Eu cred că în cazul unei astfel de abordări se vor porni şi clienţii după asigurători. Văzând o călăuză fermă şi puternică. Dar când problema e mai mult de ordin mercantil, cred că nu e cazul să vorbim de educarea publicului.
– Cât timp trebuie să treacă pentru această autoeducare a companiilor de asigurări?
– Spuneţi-mi, vă rog, câte companii de asigurări internaţionale sunt prezente pe piaţa de asigurări din R. Moldova? Ar trebui de grăbit integrarea pieţei de asigurări din Moldova pe piaţa europeană sau mondială. De acolo se vor trage principiile necesare de autodezvoltare a pieţei de asigurări. Când am început activitatea în ASITO, jumătate din specialişti nu aveau studii superioare. Motiv din care am pus condiţia ca în trei ani să obţină diplomă de studii. Bineînţeles că am cheltuit nişte resurse pentru educarea personalului companiei, fiindcă nu se poate printr-o singură persoană să pretinzi a educa toată piaţa. Este necesar să fie un personal pregătit, fiecare în domeniul său. Aceştia ar fi promotorii sau, mai bine spus, sursa de educare a publicului.
– În condiţiile globalizării, venirea în Moldova a unor companii străine mari este doar o chestiune de timp?
– Este inevitabilă integrarea pe piaţa de asigurări globală. Trebuie să avem o piaţă dezvoltată. La piaţa de un miliard de lei nimeni no să facă efortul să vină în Moldova. Pentru creşterea pieţei ar trebui să lucrăm toţi. Odată cu venirea companiilor internaţionale, coeficientul de diversificare va fi mai mare şi atunci preţurile vor fi mai joase. Companiile vor fi mai solvabile. Iar clienţii vor fi mai siguri procurând o poliţă de la o astfel de companie. Eu cred că piaţa de asigurări din Moldova ar trebui să totalizeze măcar zece miliarde de lei pentru a fi atractivă pentru investitorii străini. Sigur că depinde cum ne uităm la piaţă şi la strategia de dezvoltare pentru că strategia de dezvoltare nu o va face statul. Statul trebuie să creeze condiţiile necesare pentru derularea activităţilor. Temelia este pusă în ceea ce priveşte strategia dezvoltării pieţei, însă mai rămân de construit celelalte elemente ale unei construcţii integre.
– Credeţi că plecarea Dvs. de la ASITO va schimba cumva cursul companiei ţinând cont de relaţiile pe care le-aţi stabilit pe parcursul timpului, de faptul că sunteţi perceput ca parte a brand-ului ASITO?
– Nu cred în lozinca: după mine măcar potopul. E regretabil faptul, dar până la infinit tot nu poate să existe un anumit lucru. De aceea cred că managemetul care va veni este obligat a fi mai bun.
– Din ce punct de vedere mai bun?
– Mi-e greu să spun, e vorba de pregătire profesională, experienţă, imagine şi abilităţi organizatorice contemporane, reacţii adecvate la schimbările de pe piaţă şi din interiorul companiei. Dar totuşi, nu e corect să spun că odată cu plecarea mea se termină totul, că eu am fost cel mai bun etc.
– De ce aţi plecat?
– Totul trece… Nu vreau să răspund la această întrebare.
– Timp de 20 ani aţi fost „faţa”, dar în acelaşi timp, îmi permit să vă atribui calitatea de „cardinal gri” al industriei asigurărilor din Republica Moldova? Sunteţi de acord sau nu cu aceste calificative?
– Nu, nu! Mi-a fost interesant ceea cu ce m-am ocupat. Nu am avut un serviciu la care să mă duc cu greu, numai ca să nu stau acasă. Adică a fost pentru mine un domeniu interesant în care am studiat şi am pus pe alţii să studieze alături de mine, am aplicat în practică aproape tot ce gândeam, am fost liberi în acţiuni şi am făcut reforme împreună. Unde a trebuit să fiu dur, am fost. Pentru mine a fost o perioadă foarte interesantă cu conţinut inovativ şi creativ. Niciodată nu mi-a fost frică să-mi expun poziţia care, posibil, uneori nu convenea unor interese, am fost întotdeauna sincer cu colegii, partenerii de afaceri etc.
– Probabil, când a fost nevoie să acţionaţi deschis, aţi acţionat anume aşa, dar când a fost nevoie de lobby sau mişcări mai puţin vizibile, aţi acţionat într-o manieră mai ascunsă. Sunteţi sau nu de acord?
– Păi, asta rămâne până la urmă secretul fiecăruia. Probabil că sunt de acord.
– Unde credeţi că veţi găsi acelaşi „drive” pe care l-aţi avut în ultimii 20 ani. Unde Vă regăsim mai departe?
– Nu m-am decis. Nu am voie să mă angajez timp de şase luni de la plecare. Acestea sunt condiţiile contractului în baza căruia am activat până în prezent. Deja sunt careva schiţe. Cred că voi rămâne în acest domeniu, doar că într-un context puţin mai larg.
– Ce sfaturi doriţi să-i daţi noului director care va veni la ASITO?
– Deja am enumerat careva principii generale de activitate pentru viitor, dar acestea nu arată soluţiile în fiecare caz concret. Să aibă propria „faţă”, dorinţa de a crea şi mobiliza echipa, studiu continuu şi aplicarea în practică, nu la distanţe mari. Aceasta îi va aduce succesul celei mai mari companii de asigurare din Moldova şi întregii pieţe.
Eugeniu Şlopac s-a născut la 28 decembrie 1951 în satul Mălăieşti (raionul Orhei). A absolvit Institutul Politehnic din Chişinău. Între anii 1974-1987 deţine funcţiile de economist, specialist al secţiei financiare, şef-adjunct al secţiei investiţii în complexul agroindustrial. În perioada 1987-1990, Eugeniu Şlopac este vicedirector al Trustului de construcţii-montaj “Moldselihozmontaj”.
Pe parcursul anilor 1990-1991 deţine funcţiile de preşedinte al Direcţiei asigurări de stat pe lângă Ministerul Finanţelor. Din anul 1991 este preşedinte al Societăţii Internaţionale de Asigurări QBE Asito S.A.
În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, la 21 decembrie 1999, Eugen Şlopac este numit în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Economiei şi Reformelor. A demisionat din funcţia deţinută în guvern în martie 2000. El şi-a explicat demisia prin “insistenţa” cu care compania australiană de asigurări QBE Asito S.A. l-a rugat să revină la conducerea ei. A fost în calitate de Manager General al Companiei internaţionale de asigurări ASITO până în luna mai 2013.
Eugeniu Şlopac cunoaşte limba engleză. Este căsătorit şi are un copil.
