La Chişinău a avut loc un atelier regional pentru ţările Parteneriatului Estic, unde au fost discutate aspecte privind elaborarea strategiilor de dezvoltare cu emisii reduse de gaze cu efect de seră până în anul 2050. Într-un interviu acordat ziarului Capital Market, Marius Ţăranu, coordonator naţional al Proiectului EU4Climate, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD, a vorbit despre principalele subiecte discutate la acest eveniment.
– Spuneţi-ne, care este semnificaţia acestui seminar?
– Acest seminar a fost organizat pentru cele 6 ţări ale parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. După cum ştiţi, anul acesta se împlinesc 10 ani de la crearea parteneriatului Estic. Uniunea Europeană, care este lider mondial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, şi-a propus să ajute aceste 6 ţări să implementeze mai eficient politicile privind schimbările climatice, reieşind inclusiv din faptul că trei ţări din această regiune au încheiate Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană şi au sarcina şi obligativitatea să adopte acquis-ul comunitar în domeniul schimbărilor climatice la nivelul legislaţiei naţionale.
De asemenea, în luna mai 2017, Republica Moldova a ratificat Acordul de la Paris. Şi unul din articolele acestui acord încurajează ţările semnatare ale convenţiei să elaboreze strategii pe termen lung pentru dezvoltarea economică durabilă în vederea obţinerii unei neutralităţi a carbonului către 2050. Adică, e vorba de cum să dezvoltăm economia, fără a dăuna mediului şi invers, cum să devenim mai puţin nocivi, fără a afecta creşterea economică.
Dacă, spre exemplu, Republica Moldova la moment emite anual circa 14,5 mil. tone de gaze cu efect de seră, către 2030 ar urma să le reducă cu 64-78%. Reducând aceste emisii, urmăm un scenariu destul de optimist privind realizarea neutralităţii carbonului către 2050.
Ţările Parteneriatului Estic au progresat diferit la acest capitol. Din acest punct de vedere, am avut la atelier un schimb foarte eficient de informaţie, de experienţă, în implementarea politicilor privind schimbările climatice. Dar, îndeosebi, accentul discuţiilor în cadrul acestui seminar a fost pus pe elaborarea strategiilor pe termen lung de dezvoltare cu emisii reduse.
– Din câte am înţeles, nici măcar strategia anterioară de dezvoltare cu emisii reduse nu a fost complet realizată. Cum consideraţi că ne vom putea îndeplini obligaţiile pe care suntem gata să ni le asumăm nu pentru că aceste probleme sunt actuale pentru noi, ci mai mult datorită solidarităţii faţă de celelalte ţări?
– Vom fi foarte sinceri, noi nu putem afirma la acest moment că strategia nu şi-a atins scopurile. După cum ştiţi, la finele anului 2016, prin Hotărârea Guvernului nr. 1470, noi am aprobat strategia de dezvoltare cu emisii reduse până în 2030. Există două scenarii. Primul scenariu presupune faptul că Republica Moldova, doar cu forţele proprii, reieşind din posibilităţile bugetului naţional, va realiza acţiuni de atenuare şi ţinta ar fi o reducere cu 64-67% a emisiilor comparativ cu anul 1990. Politicile care sunt introduse în această strategie sunt în proces de implementare. Spre exemplu, măsurile de eficienţă energetică şi promovarea surselor de energie regenerabilă vor permite Republicii Moldova atingerea acestei ţinte către anul 2030. Ţin să amintesc faptul că, în anul 2016, noi deja am redus nivelul emisiilor cu 67,5%, comparativ cu anul 1990, deci este o ţintă reală, chiar dacă odată cu relansarea economiei în anul 2000 emisiile au revenit pe un trend ascendent (către 2016 s-au majorat cu 25% comparativ cu nivelul anului 2000).
Dar dacă vorbim despre scenariul condiţionat, noi am afirmat în strategie că în cazul în care obţinem fonduri de la ţările dezvoltate, putem să mărim ţinta până la 78%. În acest caz avem nevoie de suport financiar, în special în sectoarele energofage, acolo unde există industrie grea şi multe emisii. Este vorba, în primul rând, de sectorul energetic, care actualmente este responsabil de circa 68% din emisiile totale naţionale.
Sectorul transportului este responsabil de aproximativ 16% din emisiile totale naţionale. Aici la fel am identificat deja politicile de atenuare, doar că ele sunt costisitoare. La atelier au fost prezenţi mai mulţi donatori care şi-au prezentat portofoliile cu proiecte deja implementate şi şi-au exprimat interesul de a ne susţine în continuare. Este vorba inclusiv de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Fondul E5P. Condiţia principală este ca ţările să identifice priorităţile de mediu şi să le includă în politicile naţionale, ei doresc ca ţările care solicită suport financiar să aibă o viziune foarte clară unde vor să ajungă în 2050 şi care instrumente sunt cele mai eficiente şi că aceste instrumente au fost discutate cu societatea civilă, cu partenerii locali, inclusiv cu autorităţile publice locale şi sectorul privat.
– În acest caz, se pune problema alegerii unei strategii: noi spunem că avem nevoie de ajutor, dar atunci Termocom, Apă-Canal sau alţi furnizori vor spune că toate aceste măsuri pentru reducerea emisiilor necesită tarife mai mari pentru populaţie. Iar în al doilea rând, reiese că nu toţi agenţii economici sunt egali. De exemplu, întreprinderi precum Glass Container Company implementează noi tehnologii din contul creditelor concesionale, în timp ce altele vor solicita creşterea tarifelor sau în general nu vor acorda suficientă atenţie acestor probleme?
– Este o întrebare interesantă. Am să vă dau un exemplu, eu m-am ocupat mai mulţi ani la rând de monitorizarea emisiilor la nivel naţional şi cunosc situaţia din sectorul industrial şi cel energetic destul de bine. În ultimii 10 ani, toate întreprinderile din industria grea fac investiţii, deoarece au realizat faptul că modul de management din perioada Uniunii Sovietice nu mai funcţionează. Întreprinderile au foarte mari pierderi economice dacă menţin managementul ineficient care a existat în trecut.
Aceeaşi Termoelectrica a investit mai mulţi ani la rând în eficienţa energetică. Mai mult decât atât, întreprinderea a beneficiat de suport financiar din partea partenerilor de dezvoltare, iar în ultimul timp eficienţa întreprinderii a crescut enorm. Dacă anterior aceasta înregistra pierderi considerabile, îndeosebi pe durata sezonului de încălzire, acum acestea au fost reduse la minim.
Alte întreprinderi din industria mineralelor nemetalice, cum ar fi de exemplu uzinele de ciment sau cele din industria sticlei şi a cărămizii, la fel, au investit foarte mult în eficienţa energetică. Da, unii au reuşit acest lucru mai lejer, pentru că de la fondare au implementat tehnologii de producere mai performante, cum ar fi Glass Container, care a activat din start într-un mod eficient din punct de vedere energetic şi prietenos mediului (factorul de emisie per unitate de producţie a variat în perioada 2002–2017 între 300-350 kg CO2 per tonă de sticlă produsă). Alţii, cum ar fi Fabrica de Sticlă nr. 1 fondată în anul 1970, care este cu capital de stat, datorită tehnologiilor mai învechite moştenite din perioada sovietică, reuşeşte aceleaşi performanţe mult mai dificil (factorul de emisie implicit s-a redus de la circa 1000 kg CO2 per tonă de sticlă produsă în 1990 până la circa 330 kg CO2 per tonă de sticlă produsă în 2017) şi cu efort financiar mai considerabil (această întreprindere a beneficiat recent de un program de investiţii, în vederea asigurării dezvoltării în continuare a întreprinderii, bazat pe sporirea eficienţei producerii de circa 5,5 milioane de euro şi îşi propune să atingă către 2020 un standard de eficienţă energetică şi mai înalt).
Pe noi acest lucru ne bucură, deoarece în cadrul acestor iniţiative noi discutăm şi despre angajamente benevole. Spre exemplu, Grupul LafargeHolcim (din care face parte şi Uzina de Ciment din Rezina), a fost prima companie de materiale de construcţii, care în anul 2000 s-a angajat să reducă emisiile de CO2, în cadrul parteneriatului său cu World Wildlife Fund (WWF), principala organizaţie non-guvernamentală din domeniul mediului. Grupul LafargeHolcim şi-a propus pentru anul 2030 un obiectiv de reducere a emisiilor specifice de CO2 per tonă de ciment de minus 40%, comparativ cu nivelul anului 1990. Cu referinţă la combaterea schimbărilor climatice şi măsurile de atenuare a emisiilor CO2, Grupul LafargeHolcim se axează pe costul variabil al producţiei de ciment cu focalizarea pe combustibilii alternativi, definind la nivel de companie următoarele priorităţi: managementul resurselor alternative de energie, creşterea capacitaţii industriale şi operaţionale şi managementul autorizaţiilor şi comunităţilor locale.
Deci, putem spune că sectorul privat a conştientizat deja această necesitate şi el face foarte mult în acest sens.
– Vorbim despre întreprinderi mari, cu capital străin, precum Lafarge, care au cultură corporativă şi valori precum ecologia şi dorinţa de a reduce emisiile. Dar cum rămâne cu întreprinderile locale, fără acces la capital străin, fermele avicole, fermele de porci, vinăriile, care probabil împărtăşesc astfel de valori, dar nu pot să-şi permită acest lucru din punct de vedere financiar?
– În cadrul acestui proiect, ne propunem să elaborăm ghiduri sectoriale în fiecare domeniu, privind implementarea Acordului de la Paris într-un mod cât mai eficient. Vom oferi aceste ghiduri tuturor partenerilor noştri, autorităţilor publice locale, sectorului privat, vom organiza instruiri, pentru ca populaţia, agenţii economici, societatea civilă să conştientizeze importanţa acţiunii pentru climă, care este astăzi cea mai acută problemă a umanităţii. Şi deja este la discreţia fiecărui om să decidă în ce condiţii doreşte ca urmaşii lui să trăiască. Către 2030–2050, noi ne dorim ca copiii noştri să trăiască într-un mediu curat şi cât mai neutru din punct de vedere a emisiilor de carbon.
– Adică, deocamdată veţi merge pe calea convingerii şi doar apoi veţi purcede la majorarea impozitelor, la pedepse administrative?
– Dacă este să vorbim despre taxele de carbon, acestea sunt recunoscute ca fiind instrumente de reglementare, destul de eficiente deja în multe ţări. La noi este prematur deocamdată să vorbim despre ele. Ne propunem să analizăm toată marja de instrumente disponibile la nivel internaţional în vederea atingerii ţintelor de atenuare propuse pe termen lung. Vom discuta cu diferite ministere, în special cu Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, urmează să se decidă care din acestea ar putea fi considerate mai eficiente în condiţiile specifice ale Republicii Moldova.
– Vă mulţumesc!
A discutat Ghenadie Tudoreanu
