Dialog strategic Moldova-România: CNPF a participat la ediţia a V-a a Business Smart Education pentru consolidarea educaţiei financiare

Preşedintele CNPF, Dumitru Budianschi, a participat la cea de-a V-a ediţie a conferinţei Business Smart Education, eveniment care a reunit lideri ai autorităţilor de reglementare şi ai sectorului financiar-bancar din Republica Moldova şi România. Reuniunea a avut ca obiectiv identificarea unor soluţii pertinente pentru provocările mediului de afaceri, prin creşterea nivelului de educaţie financiară adaptată nevoilor actuale ale pieţei.

În cadrul intervenţiei sale, preşedintele autorităţii de supraveghere a punctat că, pentru un sistem financiar de succes, este crucială existenţa unui ecosistem bine dezvoltat de educaţie financiară. Din cele 7 direcţii prioritare aduse în discuţie, a fost menţionată în special importanţa alfabetizării populaţiei, care trebuie să înceapă în învăţământul general şi să ofere fundamentele teoretice şi comportamentale necesare pentru a putea face faţă provocărilor în procesul accesării serviciilor financiare.

O altă direcţie prioritară este educaţia furnizorilor de servicii privind standardele de etică şi diligenţa. În prezent, sistemul de protecţie a investitorilor şi consumatorilor trece printr-un proces complex de restructurare, în rezultatul căruia furnizorii vor fi obligaţi să implementeze o conduită centrată pe interesul suprem al clientului.

De asemenea, preşedintele CNPF a evidenţiat faptul că, pentru ca piaţa de capital din Republica Moldova să se dezvolte, este esenţial ca sistemul de educaţie financiară să includă o componentă de educaţie antreprenorială şi de afaceri, care ar spori capacitatea întreprinderilor de a accesa finanţare, în special utilizarea instrumentelor pieţei de capital.

Totodată, viitorul sectorului depinde de capacitatea acestuia de a dezvolta inovaţia financiară şi tehnologică, creând astfel noi produse financiare şi atrăgând noi jucători pe piaţă. În acest context, cercetarea, dezvoltarea infrastructurii digitale (inclusiv blockchain) şi aplicarea inteligenţei artificiale reprezintă principalele surse de sporire a eficienţei şi productivităţii sistemului financiar.

Evenimentul a fost organizat de Institutul de Studii Financiare, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, Bursa de Valori Bucureşti, Banca Naţională a Moldovei şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România, fiind găzduit de Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM).

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.09 (1137) din 4 martie 2026