Tranzacţiile valutare de la casele de schimb urmează să fie impulsionate şi ele vor putea modifica cursul valutar de câteva ori pe zi, iar Banca Naţională va stabili frecvenţa, potrivit modificărilor legii cu privire la reglementarea valutară.
Viceguvernatorul BNM, Marin Moloşag, care a prezentat modificările la şedinţa Parlamentului de săptămâna trecută, a declarat că modificările la lege au drept scop liberalizarea pieţei valutare din Republica Moldova după semnarea Acordului de Asociere.
În contextul modificărilor legii, viceguvernatorul a spus că este vorba de lărgirea categoriilor de credite/împrumuturi externe asupra cărora va fi aplicat regimul de notificare la BNM, introducerea unor prevederi în legătură cu apariţia pe piaţa financiară a prestatorilor nebancari de servicii de plată, optimizarea utilizării numerarului la efectuarea operaţiunilor valutare, efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice prin intermediul aparatelor de schimb valutar, amendarea listei măsurilor de salvgardare, concretizarea condiţiilor de licenţiere şi de activitate a unităţilor de schimb valutar, stabilirea termenului de valabilitate nelimitat pentru licenţa casei de schimb valutar şi cea a hotelului, concretizări referitoare la controlul valutar asupra activităţii unităţilor de schimb valutar şi aplicarea sancţiunilor faţă de acestea.
În cadrul discuţiilor, unii deputaţi i-au replicat lui Moloşag că Republica Moldova nu are o piaţă suficient de dezvoltată ca să fie liberalizată, iar modificările ar duce la creşterea tranzacţiilor tenebre mai ales că sumele mici sunt tranzacţionate la cursul de pe panou, iar în cazul sumelor mari clientul se înţelege la un curs mai mic. Ba mai mult, posibilitatea modificării cursului valutar de către casele de schimb valutar ar putea duce la speculaţii valutare pe piaţă.
„Casele de schimb valutar trebuie să fie lichidate în condiţiile în care băncile au o acoperire mare în ţară şi ele stimulează evaziunea fiscală în situaţia în care tranzacţiile valutare mari nu sunt trecute prin aparatul de casă”, au afirmat deputaţii.
La rândul său, Moloşag a precizat că Republica Moldova nu este suficient de dezvoltată ca statele din Occident, iar lichidarea caselor de schimb valutar ar impulsiona piaţa neagră a tranzacţiilor valutare. „În Republica Moldova există multă valută care vine în ţară prin diferite canele, cea mai mare parte provenind din remiterile moldovenilor. Băncile acoperă 80% din operaţiunile de schimb valutar, dar neuniform. În rest, operaţiunile se efectuează prin casele de schimb valutar care sunt mai ieftine de întreţinut”, a mai spus viceguvernatorul BNM.
Proiectul de lege mai prevede liberalizarea acordării de către băncile licenţiate a creditelor financiare în favoarea nerezidenţilor. Actualmente, sumele creditelor acordate de către băncile licenţiate în favoarea nerezidenţilor sunt nesemnificative. Astfel, la sfârşitul anului trecut stocul creditelor acordate de către băncile licenţiate în favoarea nerezidenţilor a constituit mai puţin de 1% din totalul creditelor acordate.
Se estimează că liberalizarea operaţiunilor ce ţin de acordarea de către băncile licenţiate a creditelor financiare în favoarea nerezidenţilor nu va lua amploare, având în vedere condiţiile în care în Republica Moldova rata dobânzii la credite este mai mare decât cea aplicată peste hotare, fapt care orientează băncile spre plasarea mijloacelor băneşti (inclusiv prin acordarea creditelor) pe piaţa internă. În acelaşi timp, acordarea creditelor peste hotare limitează posibilităţile băncilor autohtone de a urmări bunurile gajate de către nerezident prin care se asigură rambursarea creditelor respective, fapt care nu stimulează băncile în efectuarea unor astfel de operaţiuni.
“Totodată, băncile licenţiate dispun de politici şi proceduri interne de management al riscului de credit care permit de a identifica, monitoriza şi evalua riscul de credit în funcţie de profilul de risc al băncii în scopul menţinerii permanente a unui mediu al riscului de credit adecvat şi controlat”, a argumentat Moloşag.
Proiectul de lege stabileşte dreptul băncilor (rezidente şi nerezidente) de a introduce în/scoate din Republica Moldova, fără autorizarea BNM, numerar în monedă naţională în sumă ce nu depăşeşte 100000 lei moldoveneşti, precum şi dreptul băncilor nerezidente de a introduce în/scoate din Republica Moldova, fără autorizarea BNM, numerar în valută străină (în prezent operaţiunile nominalizate necesită autorizarea BNM).
Noile modificări la piaţa valutară absolvă băncile de a deţine şi în timpul programului de lucru suma echivalentă de 100 mii de lei pentru fiecare punct de schimb valutar, în condiţiile în care băncile efectuează un spectru mult mai larg de operaţiuni, fapt care le impune un sistem mai complex de gestionare a lichidităţilor deţinute şi a riscurilor la care se expun.
Ba mai mult, pentru casele de schimb valutar a fost anulată cerinţa de asigurare la începutul şi în timpul programului de lucru a sumei minime echivalente de 400 mii de lei pentru efectuarea operaţiunilor cu persoane fizice, fiind păstrată cerinţa de menţinere a mijloacelor băneşti circulante, formate din aporturile băneşti în capitalul social, în sumă de 500 mii de lei, inclusiv pentru fiecare filială.
Moloşag a mai spus că pentru sporirea concurenţei pe piaţa de schimb în numerar cu persoane fizice, proiectul de lege prevede dreptul caselor de schimb de a modifica pe parcursul programului de lucru cursurile valutare aplicate. De asemenea, BNM i se oferă dreptul de a stabili frecvenţa de modificare de către unităţile de schimb valutar a cursurilor de cumpărare şi vânzare în decursul programului de lucru al acestora. Concomitent, în contextul protecţiei drepturilor consumatorilor, proiectul de lege stabileşte cerinţa informării de către casele de schimb valutar a persoanelor fizice despre aplicarea cursurilor valutare noi (prin afişarea informaţiei respective) până la efectuarea operaţiunii de schimb valutar.
Casele de schimb valutar vor avea licenţă pe un termen nelimitat, după ce anterior termenul acesteia era de cinci ani. Pentru casele de schimb valutar taxa pentru licenţă se majorează până la 12000 lei, ceea ce corespunde mărimii taxelor pentru licenţe, stabilite pentru alte entităţi din sectorul financiar (de exemplu, pentru societăţile de plată – 12000 lei, societăţile de investiţii – 10000 lei, companiile de asigurări – 13000 lei). În cazul reperfectării licenţei, taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe aceasta pentru filiala care deja activează nu se percepe. Taxa pentru licenţa care se eliberează hotelurilor se majorează până la 6000 lei, luând în considerare faptul că hotelurile efectuează doar operaţiuni de cumpărare a valutei străine.
“De asemenea, proiectul de lege prevede un şir de amendamente referitoare la aplicarea sancţiunilor faţă de casele de schimb valutar şi de hotelurile care deţin puncte de schimb valutar. În special, au fost revizuite temeiurile de suspendare a activităţii caselor de schimb valutar şi a punctelor de schimb valutar ale hotelurilor şi de retragere a licenţei, au fost stabilite restricţii ce ţin de dreptul casei de schimb valutar de a deschide filiale noi, de a instala aparate noi de schimb valutar în cazul suspendării activităţii acesteia.
Totodată, pentru a eficientiza sancţiunea sub formă de suspendare a activităţii, precum şi în vederea sporirii nivelului de responsabilitate a unităţilor de schimb valutar pentru asigurarea desfăşurării activităţii licenţiate conform cerinţelor legale, a fost majorat de la 2 până la 6 luni termenul de suspendare a activităţii licenţiate a casei de schimb valutar/hotelului”, se concluzionează în modificarea cu privire la reglementarea valutară.
Victor URSU