Bancherii au intrat în febra scumpirii creditelor

Băncile moldoveneşti au început să crească masiv ratele de dobândă de rând cu bonificaţiile pentru plasamentele bancare. Băncile au reacţionat cu întârziere la ultima modificare a ratelor de politică monetară de acum două luni, după ce BNM a majorat rata de refinanţare care a ajuns la 19,5% anual, iar norma rezervelor – la 32%.

Economiştii susţin că băncile vor continua să majoreze ratele de dobândă la credite ca urmare a politicii monetare restrictive a băncii centrale, dar şi a inflaţiei crescânde. “BNM a eşuat în ţintirea inflaţiei, iar bancherii vor plăti preţul scumpirilor pe spatele debitorilor. O parte dintre ei vor intra în incapacitate de plată, ceea ce va genera majorarea ratei creditelor neperformante”, sunt de părere economiştii.
Astfel, în urma majorării ratelor de dobândă la credite va scade pofta populaţiei şi a businessului pentru împrumuturile bancare. Un credit la o rată de peste 35% va fi practic imposibil să fie contractat. În astfel de condiţii, pentru a-şi reduce riscurile, bancherii se vor orienta pe piaţa VMS. Cu gradul de risc zero, băncile vor face profituri fabuloase împrumutând statul la dobânzi de peste 20%.
Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în monedă naţională în luna septembrie 2015 a constituit 15,44 la sută, majorându-se cu 4,47 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului precedent. În acelaşi timp, comparativ cu luna precedentă, rata medie ponderată a dobânzii la creditele acordate în monedă naţională s-a majorat cu 0,90 puncte procentuale.
Creditele acordate pe un termen de la 2 până la 5 ani au fost în continuare cele mai atractive, în luna septembrie 2015 ponderea lor constituind 44,3% din volumul total al creditelor în monedă naţională, care au fost acordate cu o rată medie de 15,44 la sută (în creştere cu 1,27 puncte procentuale faţă de luna anterioară).
Ponderea majoră a creditelor noi acordate în monedă naţională, 72,1 la sută din volumul total al creditelor în monedă naţională, le-a revenit creditelor acordate cu o rată medie de 15,06 la sută persoanelor juridice. În acelaşi timp, persoanelor fizice le-au fost acordate credite în monedă naţională cu o rată medie de 16,41 la sută.
Deşi BNM a menţinut norma rezervelor obligatorii la nivelul de 14%, bancherii scumpesc creditele în valută, însă ritmul de creştere este mult mai mic şi majorările mult mai mici. Împrumuturile în valută sunt tentante pentru debitori, însă riscul valutar spulberă iluzia creditelor ieftine în condiţiile deprecierii masive a leului moldovenesc faţă de valutele de referinţă. Într-un an leul a pierdut 25% faţă de moneda americană şi 28% comparativ cu euro.
Astfel, datele băncii centrale arată că rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în valută în perioada de referinţă a constituit 6,70 la sută, fiind cu 0,91 puncte procentuale inferioară celei din luna septembrie 2014. Comparativ cu luna anterioară, rata medie în luna septembrie 2015 a scăzut cu 0,12 puncte procentuale.
În luna de raportare, creditele noi în valută au fost reprezentate preponderent de creditele acordate persoanelor juridice cu o rată medie de 6,68 la sută, constituind 99,1 la sută din totalul creditelor în valută.
Cele mai solicitate credite în valută au fost creditele pe termene de la 2 până la 5 ani (45,6 la sută din totalul creditelor în valută), fiind acordate cu o rată medie a dobânzii de 6,85 la sută.
Soldul creditelor în economie în luna septembrie 2015 a crescut cu 1,3 la sută din contul majorării cererilor faţă de economiile în valută (exprimate în MDL) cu 828,4 mil. lei (4,5 la sută), în timp ce cele în monedă naţională s-au micşorat cu 272,4 mil. lei (1,1 la sută). Totodată, cererile faţă de economiile în valută, exprimate în USD, au scăzut cu 7,1 mil. USD, ceea ce evidenţiază faptul că majorarea acestora, exprimate în lei moldoveneşti, a fost cauzată preponderent de deprecierea monedei naţionale pe parcursul perioadei de referinţă.
De rând cu creditele, bancherii măresc şi bonificaţiile pentru plasamentele bancare pentru a le face mai atractive, iar populaţia să-şi depună economiile în bănci. Depozitele sunt principala sursă a băncilor moldoveneşti pentru acordarea creditelor, or acestea sunt bani scurţi, iar economia are nevoie de bani lungi şi ieftini. Instituţiile financiare internaţionale şi-au suspendat finanţările pentru băncile autohtone ca urmare a problemelor grave ce vizează jaful de un miliard USD, dar şi a transparenţei acţionarilor. Economiştii au atras atenţia că BNM în ultima perioadă a favorizat intrarea companiilor offshore în acţionariatul băncilor.
Astfel, în luna septembrie 2015, rata medie ponderată la depozitele la termen atrase în monedă naţională a constituit 13,80 la sută, majorându-se cu 7,98 puncte procentuale faţă de septembrie 2014. Comparativ cu luna august 2015, rata medie a dobânzii la depozitele atrase la termen în monedă naţională în perioada de raportare a crescut cu 0,55 puncte procentuale.
Depunerile pe termen de la 3 până la 6 luni, care au fost atrase cu o rată medie a dobânzii de 16,00 la sută, au fost cele mai atractive în luna de referinţă, constituind 42,7 la sută din totalul depozitelor la termen în monedă naţională.
Ponderea depozitelor la termen în monedă naţională atrase de la persoanele fizice a constituit 73,0 la sută din totalul depozitelor atrase la termen în monedă naţională, în creştere cu 3,4 puncte procentuale faţă de luna precedentă. Rata medie ponderată a dobânzii aferente acestora a constituit 16,12 la sută. Rata medie la depozitele atrase de la persoanele juridice a constituit 7,50 la sută, reflectând o descreştere cu 1,78 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară.
Dobânzile pentru depozitele în valută au crescut mai puţin faţă de cele în lei moldoveneşti. Câştigul mediu pentru depozitele în valută a fost de 2,08 la sută, în descreştere cu 0,07 puncte procentuale comparativ cu luna august 2015.
Datele BNM relevă că ponderea maximă (47,8 la sută) în totalul depozitelor atrase la termen în valută a fost consemnată, ca şi în perioadele precedente, la depunerile pe termene de la 6 până la 12 luni, cu o rată medie a dobânzii de 2,29 la sută, în diminuare cu 0,02 puncte procentuale faţă de nivelul lunii precedente.
Marja bancară la operaţiunile în monedă naţională a constituit 1,64 puncte procentuale în septembrie 2015, majorându-se cu 0,35 puncte procentuale faţă de luna precedentă.
Marja bancară la operaţiunile în valută a constituit 4,62 puncte procentuale în luna de referinţă, diminuându-se cu 0,05 puncte procentuale faţă de august 2015.
Soldul depozitelor în monedă naţională s-a micşorat cu 375,8 mil. lei şi a constituit 22821,6 mil. lei, reprezentând o pondere de 46,5 la sută din soldul total al depozitelor, iar cel al depozitelor în valută (recalculat în lei) a crescut cu 966,4 mil. lei până la nivelul de 26308,1 mil. lei (cu o pondere de 53,5 la sută).
Economiştii susţin că în viitorul apropiat ne putem aştepta la majorarea ratelor de politică monetară în condiţiile în care inflaţia este în creştere. În luna septembrie, IPC au fost de 12,6%. În acelaşi timp se accentuează şi deficitul de valută ca urmare a reducerii remiterilor din străinătate, dar şi a exporturilor. Experţii avertizează că acest lucru va pune presiune pe leu şi va scumpi şi mai mult resursele financiare ca urmare a majorării ratei de bază şi rezervelor minime obligatorii.

Victor URSU

Numarul ziarului: 
Nr.42 (612) din 28 octombrie 2015