Anul bancar 2015: creditare negativă şi profit de la operaţiunile valutare şi recalculare

Pe toţi îi interesează cum au suportat băncile comerciale active anul de criză 2015, cu ce rezultate au intrat în noul an?

Creşterea activelor, potrivit analiştilor, este motivată, înainte de toate, de devalorizarea monedei naţionale, care a fost de 25,9% (decembrie 2014 – decembrie 2015) şi, respectiv, reevaluarea cursului valutar. Fără factorii de devalorizare, activele pe sistem ar fi crescut mai mult decât 5-8%. Atrage atenţie şi creşterea activelor la EuroCreditBank. Am putea spune că aceasta este cea mai mică bancă din ţară şi-i este mult mai uşor în raport procentual să-şi crească activele, însă pentru anul trecut, banca şi-a majorat cota de active în sectorul bancar de la 0,58% până la 0,75%.

Nu toate băncile au reuşit să-şi menţină şi să-şi crească ponderea în sistem după mărimea activelor, în schimb au făcut-o în coraport procentual. EuroCreditBank şi-a majorat cu succes cota cu 28,3 la sută, apropiindu-se semnificativ de indicatorul de un procent.
Capitalul normativ total (CNT) al tuturor băncilor (care constă, inclusiv, din profit), la fel, s-a majorat. Dar acesta nici nu putea înregistra alte rezultate. Anul 2015 poate fi considerat un an record la capitolul profit obţinut de băncile comerciale. Acest lucru este legat, la fel, de devalorizarea monedei naţionale. O cotă considerabilă de profit a fost constituită din contul veniturilor de la operaţiunile bancare cu valută străină, precum şi de la recalcularea activelor valutare în monedă naţională.

Datorită profitului obţinut, CNT pe întreg sistemul bancar a crescut cu 18,62 la sută. O pătrime din CNT pe sistemul bancar îi revine BC Moldova Agroindbank, iar împreună cu Mold­indconbank şi Victoriabank, acesta reprezintă 57,87% din piaţă.

Activele lichide au crescut la toate băncile. Şi asta, mai degrabă, este o noutate proastă. Pe de o parte, BNM şi-a majorat normele de rezervare a mijloacelor atrase în lei până la recordul de 35 la sută şi acestea, de facto, sunt active de o lichiditate înaltă, dar îngheţate. Pe de altă parte, în 2015 creditarea a stagnat din lipsă de cerere, generată de ratele mari.

Potrivit normelor BNM, coraportul lichidităţii la toate activele trebuie să fie nu mai mic de 20 la sută. Cu cât mai înalt este acest indicator, cu atât mai sigură este banca (pe de o parte), dar mai puţin lucrează banii ei (pe de altă parte). Profesionalismul se exprimă prin menţinerea echilibrului: să fie păstrată o lichiditate înaltă, dar în acelaşi timp să se câştige la maxim din activele existente. Faptul că în general pe sistem indicatorul a crescut cu 26,1 la sută este un indice că sectorul bancar este pregătit pentru criză, preferând să câştige mai puţin, dar să deţină lichiditate suficientă. Mai ales că prima cauză a acestei situaţii este decizia BNM privind politica monetar-creditară (inclusiv norma record de rezervare de 35 la sută şi creşterea ratei de refinanţare de 19,5 la sută).

Сreşterea depozitelor cu 17,51% pe sistem are legătură, pe de o parte, cu devalorizarea monedei naţionale şi recalcularea depozitelor valutare în monedă naţională. Pe de altă parte – creşterea de către Banca Naţională a ratei de refinanţare de la 3,5% în noiembrie 2014, până la 19,5% în septembrie 2015, a impus băncile comerciale să ridice rata la depozite şi, în pofida faptului că în mare parte noutăţile proaste din sistemul bancar au fost prezente permanent în presă, s-au găsit mulţi doritori de a-şi plasa mijloacele deţinute în lei la o rată de 17-19% anual. Asta în timp ce nivelul inflaţiei pentru un an este de 13,6 la sută, depozitele în lei au adus un anumit venit. O anumită influenţă asupra creşterii depozitelor în sistem au avut-o şi băncile lichidate, deponenţii cărora, în mare parte, şi-au retras economiile, dar o parte dintre ei şi-au transferat depozitele la alte bănci comerciale.

Trebuie de menţionat că în 2015, EuroCreditBank, majorându-şi la finele anului 2014 capitalul până la nivelul necesar (minim 200 mil. lei), şi-a reabilitat dreptul de a lucra cu persoanele fizice şi s-a inclus activ în lupta pentru depozite. Banca a reuşit să atragă într-un an 156 mil. lei depozite, depăşind cu această cifră trei instituţii financiare.

Iar Victoriabank, dimpotrivă, a fost singura bancă din sistem care a redus semnificativ volumul depozitelor. Posibil acest lucru vorbeşte despre faptul că banca, pe de o parte, are destule resurse, iar pe de altă parte – prin lipsa de dorinţă de a plăti o rată scumpă, care trebuie să fie scuzată ulterior prin plasări scumpe. Cu alte cuvinte, debitorii acestei bănci parcă ar trebui să fie mai liniştiţi privind creşterea de mai departe a ratei la creditele în lei contractate anterior, deoarece instituţia lor bancară parcă ar fi renunţat la goana după depozite scumpe, astfel susţinând debitorii săi prin menţinerea ratelor anterioare. Dar, aşa cum s-a menţionat mai sus, pentru asta trebuie să deţină alte surse de finanţare mult mai ieftine sau resurse proprii.

Suma totală a soldului creditelor eliberate pe sistem a crescut doar cu 3,2 la sută – un indice mai mult decât mic. Totodată, dacă se ia în calcul reevaluarea creditelor valutare, creditarea în Moldova a fost una negativă anul trecut. Cum poate fi altfel în condiţiile unei crize politice şi economice, atunci când BNM cu paşi mici a ridicat doar în zece luni rata de refinanţare de 5,57 ori: de la 3,5 la sută anual în noiembrie 2014, până la 19,5 la sută anual în luna septembrie 2015. În aceste condiţii, un nou credit poate fi contractat de un “antreprenor” mai mult decât sigur în propriile forţe.

Mai mult, băncile s-au reorientat cu plăcere pe piaţa valorilor mobiliare de stat, profitabilitatea cărora ajunge până la 27 la sută anual, garantată de stat. Astfel, după posibilitate, toate resursele libere au fost îndreptate de bănci anume pe piaţa VMS, mai ales că ministerul Finanţelor creşte permanent volumul VMS emise. Şi, în comparaţie cu creditele, investiţiile în VMS nu cer cheltuieli legate de evaluarea şi monitorizarea afacerilor clientului.

Dar şi calitatea portofoliului de credite pentru un an s-a înrăutăţit considerabil. Băncile au început să renumere indicele de devalorizare a creditelor, înţelegând că debitorilor în 2015 le-a fost destul de dificil şi că trebuie să fie pregătiţi pentru noutăţi proaste din domeniul businessului.

Cele mai calitative portofolii de credite au fost înregistrate la EuroCreditbank, Victoriabank, Comerţ­bank, Energbank şi Fincombank. La ele cota de devalorizare a sumei totale a creditelor eliberate este mai mică de 3 procente. Restul băncilor atestă o creştere a creditelor cu probleme, iar în rezultat au preferat să-şi majoreze rezervele pe baza devalorizării lor.

Indicele de devalorizare se formează din două componente de bază: evaluarea colectivă şi individuală a riscurilor de pierdere a activului. Acesta a apărut în Moldova acum câţiva ani în rezultatul implementării în 2012 a SIEF şi SIEC şi se aplică paralel cu calcularea fondului clasic de risc, potrivit metodologiei BNM. Indicele clasic al Fondului de risc se calculează până astăzi reieşind dintr-un şir de factori, de bază fiind întârzierea la achitarea creditului sau a ratei procentuale pentru acesta. Fiecare credit nou contractat formează imediat un fond de risc de 2 procente şi cu cât creditul este mai rău cu atât mai mare este cota mijloacelor atrase în fond. Un credit fără speranţe impune banca să oprească în fondul de rezervă 100% din mărimea acestui împrumut.

Calcularea devalorizării colective este la fel ca cea a fondului de risc, excepţie fiind faptul că se folosesc metode statistice mult mai dificile pentru a stabili suma rezervelor pe grupele creditelor “sănătoase” asemănătoare. În cazul devalorizării individuale, suma finală a rezervelor depinde mult şi de tipul şi calitatea gajului, a posibilităţii de realizare şi, respectiv, a viitoarei valori generate, racordate la ziua de astăzi, care este calculată în baza evaluărilor experţilor. Din această cauză, devalorizarea nu poate fi folosită pe deplin pentru analiza calităţii portofoliului în comparaţie cu “vechiul şi sigurul” fond de risc. De exemplu, pot apărea diferite situaţii, cea mai bună dintre care este următoarea – banca se menţine strict de politica creditară şi procedura de evaluare a gajului. În rezultat, avem un volum mic de rezerve pentru devalorizare, lucru care demonstrează direct lipsa creditelor cu probleme la bănci. În caz contrar, nivelul redus de rezerve pentru devalorizare poate demonstra o abordarea prea optimistă din partea băncii a situaţiei cu creditele sale problematice şi mai ales ce ţine de gajul pentru acestea sau lipsa dorinţei de a forma rezerve, care direct merg la cheltuieli şi reduc profitul general.

În 2015, calitatea portofoliului de creditare a întregului sistem bancar s-a înrăutăţit, la cineva mai puţin, iar la cineva mai mult. Excepţie a fost Victoriabank care, potrivit indicatorilor, este sigur în debitorii săi şi în calitatea gajului lor, iar în 2015 (judecând după rezultate) practic nu a eliberat credite noi. În general, la începutul anului curent toate băncile sunt atente şi, se pare, pregătite pentru noi perturbări economice, crescându-şi fondurile de rezervă.

Banca Eurasiatică pentru Dezvoltare a menţionat în raportul său “Macro-monitorul CSI” de la finele trimestrului III 2015 că, după lichidarea celor trei bănci cu probleme au apărut unele semne de reabilitare a sistemului bancar din Moldova. Însă, indicatorii cu care sistemul bancar a ajuns la final de an, de fapt, sunt mult mai clari: băncile au trecut destul de bine de perioada de criză, s-au pregătit bine pentru noi provocări şi cel mai important – sunt pregătite pentru o luptă concurenţială. Iar în sistemul bancar ea este destul de dură.

InfoMarket