Într-o replică neoficială la unul din reportajele noastre privind rolul Băncii Naţionale a Moldovei în creşterea masei monetare şi, în consecinţă, presiunea asupra leului, Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, ne-a “mustrat” pe bună dreptate, declarând că de fapt rolul Băncii Centrale nu constă în susţinerea cursului valutar, ci a nivelului inflaţiei. Totodată, intervenţiile valutare şi, în consecinţă, fluctuaţiile valutare sunt unele din instrumentele folosite de BNM în atingerea scopului său de bază.
Într-adevăr, lucrurile stau exact aşa. Şi Banca Naţională are mult mai multe instrumente pentru susţinerea nivelului inflaţiei în cadrul stabilit. Dar, devalorizarea sau revalorizarea valutei naţionale influenţează direct nivelul inflaţiei, la fel şi invers. Deci, săpăm mai adânc.
Am început de la faptul că în noiembrie 2011, Banca Naţională a redus, în patru etape, adică în patru luni, rata de refinanţare de la 10% la 4,5% anual.
Dar trebuie să examinăm lucrurile de mai devreme, din 2008, când Europa şi SUA deja erau atacate de criza economică mondială, iar Moldova doar se pregătea de consecinţele ei, ca un ecou al exploziei.
Încă la începutul anului 2008, Banca Naţională a ridicat rata de refinanţare, care era şi aşa destul de înaltă, de la 16% la începutul anului până la 18,5% în luna mai, iar mai târziu a decis reducerea acesteia.
În mai puţin de 1,5 ani, deja în septembrie 2008, rata de bază a ajuns la nivelul său minim istoric – 5% anual. Pentru orice piaţă, chiar şi una în curs de dezvoltare cum este cea moldovenească, o atare reducere – de 3,7 ori! – într-o perioadă atât de scurtă, trebuie să aibă motivaţia sa.
Reducerea ratei de bază, scade din presiunea creditară asupra businessului. Pe de altă parte, nimeni nu se grăbeşte să contracteze împrumuturi într-o perioadă de criză.
Totodată, este FOARTE important un mic detaliu. Din 2008 până în aprilie 2009, rata VMS a fost atât de risipitoare pentru buget (de la 15% la 23%), încât în aceste condiţii orice bancă comercială, într-o etapă de criză, mai degrabă şi-ar fi plasat cu plăcere mijloacele sale libere în VMS, decât în credite de risc.
Şi băncile care au acumulat lichiditate îşi direcţionează resursele pe segmentul cu un grad înalt de lichiditate – valorile mobiliare de stat.
Înţelegând asta, BNM decide reducerea bruscă a ratei de bază, deoarece anume de această rată este legată piaţa VMS. Banii, cu adevărat, merg pe piaţa VMS, iar acolo deja îi aşteaptă... rate reduse.
Atrageţi atenţia, cât de brusc a căzut rentabilitatea pe rata VMS, direct reflectând reducerea ratei de bază.
Ceea ce indică direct asupra dependenţei ratei VMS de rata de bază a Băncii Naţionale. Şi asta înseamnă că au fost determinate şi cauzele reducerii bruşte a ratei de bază în 2009.
Obiectivul de bază al BNM este menţinerea nivelului inflaţiei în cadrul prognozat. Anume acest obiectiv, reducerea inflaţiei, a fost soluţionată de BNM în perioada dintre anii 2001 – 2008.
În această perioadă, cifrele reale ale inflaţiei au fost mai mari decât cele prognozate de Banca Naţională şi nimeni nu a reuşit să menţină inflaţia în parametrii planificaţi.
În anul 2009 criză oferă o astfel de oportunitate. La finele anului 2009, inflaţia din Moldova a fost ZERO! Şi asta după 12,7% în anul precedent, 2008.
Banca Naţională ar fi trebuit să ia situaţia sub control şi să nu permită inflaţiei să crească atât de brusc. Nu a fost să fie şi în 2009, în prognozele sale pentru anul 2010, BNM stabileşte un nivel al inflaţiei de 7,7 procente şi chiar ajunge la el. Pentru anul 2011, prognoza BNM este şi mai mare – 9,6 procente, dar în realitate nu o atinge şi în final inflaţia înregistrează 7,6%.
Retragere necesară. Dorin Drăguţanu a fost numit în funcţia de Guvernator al BNM în noiembrie 2009, nefiind anterior funcţionar al Băncii Centrale şi astfel ne-cunoscând încă bucătăria internă. De aceea, puţin probabil că a reuşit la acea vreme să intre în toate detaliile pentru a putea corecta situaţia în anii 2010-2011.
Şi aici ajungem la partea cea mai interesantă. Vă amintiţi finele anului 2011, Banca Naţională scade brusc rata de bază – de la 10% la 4,5% deja în februarie 2012. Care este cauza? Acum Banca Naţională adoptă o strategie nu atât de reducere a nivelului inflaţiei, cât pentru menţinerea ei în cadrul nivelului de 5% anual, plus – minus 1,5 puncte procentuale. Dar cum poţi menţine prognoza stabilită pentru anul 2012 dacă “poziţia de start”, adică inflaţia pentru anul precedent, este de 7,6%. Trebuie redusă baza şi încă brusc.
În anii 2008-2009, Banca Naţională a redus rata de bază pentru că se pregătea de criză, astfel a încercat să pregătească “airbagul” pentru economie, care a intrat în stagnare, pentru că o rată de bază mică stimulează rate mici la credite şi trebuie să ducă la dezvoltarea economiei.
Se atestă un “eşec” în anul de criză 2009 şi... cât ar fi de straniu, un nou “eşec” la începutul anului 2012. Dar, dacă patru ani în urmă acest fenomen era argumentat de criza mondială, atunci prin ce se explică în anul 2012?
Şi tocmai în 2012, BNM a început intervenţiile valutare puternice prin cumpărarea valutei şi astfel majorarea masei monetare. Această practică a fost continuată şi în anul 2013, ceea ce într-un final a reprezentat o presiune asupra cursului leului.
Pe de o parte, BNM are menirea să susţină nivelul inflaţiei şi a depus eforturi serioase pentru a ieşi din indicatorul cu două cifre a anilor 2003-2008. După anul 2009, când inflaţia a scăzut la zero, BNM şi-a schimbat priorităţile şi nu mai menţine inflaţia, ci o creează. În 2010 planifică inflaţia la nivel de 7,7 la sută anual, dar de fapt aceasta a constituit 7,4 la sută.
Abia peste doi ani, în 2012, BNM stabileşte o marjă de 5 la sută pentru inflaţie, creându-i un cadru de plus-minus 1,5 puncte procentuale.
Reiese că deja din februarie 2012, nivelul inflaţiei se menţine în cadrul Băncii Naţionale – 5% plus – minus 1,5 puncte procentuale – adică de la 3,5 la 6,5% anual. Este clar că inflaţia indicată de BNM de 5% – este o rată supraevaluată. Era nevoie de o corectare la nivel de 3,5%, plus – minus un punct.
Pentru a menţine inflaţia în nivelul de cinci procente, dar urmărind tendinţele economiei, BNM nu aplică corectarea prognozelor sale şi a cadrului, ci face intervenţii valutare cu scopul de a menţine nivelul inflaţiei în cadrul prevăzut.
Şi acest lucru are loc pe fundalul unei rate de baze reduse, pe care BNM o micşorează în aprilie 2013 cu încă un punct – până la 3,5 la sută anual.
Banca Naţională susţine că motiv pentru intervenţiile sale valutare din anii 2012-2013 a servit necesitatea susţinerii nivelului inflaţiei în cadrul prevăzut. Adică, Banca nu-l poate menţine mai sus de 5% şi încearcă să facă acest lucru prin intervenţii valutare.
Deci, au fost reale motivele care ar putea justifica scopul BNM şi ar impune Banca să facă intervenţii valutare în volume colosale în vara anului 2012 şi vara anului 2013?
Dar anume aceste intervenţii, credem, au şi fost punctul de pornire pe drumul, care a dus la devalorizarea ulterioară a leului.
Ce avem într-un final?
– Rata de bază redusă şi în consecinţă, pierderea investitorilor;
– Rate reduse la credite şi depozite;
– Devalorizarea valutei naţionale.
Şi... un nivel relativ redus al inflaţiei... până când.
Da, indicatorul inflaţiei de la noi este definit ca pentru ţări în curs de dezvoltare, la nivel de 5%. În ţările UE, normalitate este indicatorul de 2%. Şi atunci când în 2009 câteva ţări ale UE, care nu fac parte din zona europeană, au decis să-şi devalorizeze valuta, Banca Europeană Centrală s-a expus destul de dur:
Din declaraţia BEC: “Capacitatea unor state ale Uniunii Europene de a-şi devaloriza valuta, cu scop de a obţine facilităţi economice, pune în pericol integritatea întregii pieţe”. Atunci, această declaraţie viza Polonia şi Ungaria, care au operat devalorizări de valută, făcând mărfurile lor mai competitive pe piaţa europeană, în primul an post-criză.
Moldova este o ţară puternic dependentă de importuri şi devalorizarea valutei sale pe de o parte trebuie să stimuleze exportul, atunci din contul mărfurilor importate (or, Moldova încă nu este în capacitatea de a se auto-asigura cu cele necesare, în primul rând cu resurse energetice) presiunea devalorizării valutei asupra inflaţiei va fi nu doar inevitabilă, dar şi foarte puternică.
Iată şi poziţia Fondului Monetar Internaţional, prezentată în 2009 de Johan Mathison, reprezentantul de pe atunci al FMI în Moldova, care a comentat devalorizarea valutei de atunci din România şi Bulgaria. Ne cerem scuze pentru imposibilitatea traducerii mot-a-mot.
FMI considera atunci că: “dacă nu se face acest lucru (nu va fi devalorizată valuta naţională), cursul va fi supraapreciat şi atunci va apărea o situaţie care va contribui la păstrarea cererii şi a interesului înalt pentru importuri”. De aceea, recomandările FMI în condiţiile unei crize de durată sunt următoarele: “Airbagurile pentru economia ţării nu sunt rezervele valutare, ci cursul valutei naţionale. Iar rezervele valutare servesc doar ca resursă, care nu permite să se ajungă la situaţia în care cursul să se prăbuşească peste noapte”.
Se poate vorbi mult despre rolul Băncii Naţionale în devalorizarea valutei şi susţinerea nivelului inflaţiei.
Realitatea economică vorbeşte despre faptul că o rată de bază înaltă temperează ritmul inflaţiei, deoarece se scumpesc creditele. Dar în acelaşi timp, ţara devine mai atractivă pentru investitori, ceea ce scumpeşte cererea pentru valută naţională. Dacă este invers, atunci ratele reduse stimulează creşterea economică, dar ţara pierde investitori şi se reduce cererea pentru valuta naţională.
Este important să se găsească un echilibru şi să nu se facă valuri puternice. Banca Centrală mai are rezerve şi “vânt” pentru a opri valurile cursului valutar, doar trebuie să le folosească. În caz contrar, scopul său de bază – inflaţia – nu va mai putea fi menţinut.
Or, tendinţe pentru asta există, din păcate. Dacă cursul leului va trece de pragul psihologic de 14 lei per dolar, devalorizarea valutei nu se va opri. Adică, dacă până la acest prag cursul vine temperat, sau atent... atunci, depăşindu-l, va fi de neoprit, deoarece cererea va prevala asupra ofertei.
În această săptămână, la una din casele de schimb valutar, un bun cunoscut de-al meu a zis: “astăzi nu sunt probleme la vânzarea valutei, sunt probleme la achiziţionarea ei”.
Concluziile le faceţi singuri.
InfoMarket
