Interviu cu Boris Efimov, director general al SA “Orhei-Vit”, care ne vorbeşte despre situaţia generală şi perspectivele din industria producătoare de sucuri şi prelucrare a fructelor şi legumelor.
– Pe timpuri, industria de conserve era cartea de vizită a Moldovei. Domnule Boris Efimov, ce se întâmplă acum în acest sector?
– Într-adevăr, există o oarecare nostalgie pentru acea piaţă imensă, caracterizată de un număr impunător de consumatori loiali. Însă lucrurile s-au schimbat radical. În primul rând, trăim acum în condiţiile unei concurenţe deschise. Ne confruntăm cu concurenţa unui număr foarte mare de producători. În al doilea rând, s-a schimbat situaţia de pe rafturile magazinelor. Consumatorul are posibilitatea să aleagă, iar noi trebuie să depunem efort ca să câştigăm fiecare cumpărător.
Desigur, în condiţiile unei concurenţe dure, puţini dintre producătorii locali au putut să reziste şi să se adapteze noilor reguli de joc. Drept urmare, din cele peste 40 de fabrici de conserve din perioada sovietică, funcţionează doar câteva. Şi situaţia din industrie nu este deloc uşoară, mai ales că tehnologiile sunt atât de costisitoare.
Putem afirma că piaţa din vest s-a deschis şi pentru noi, însă trebuie să fim conştienţi şi de faptul că acolo nu ne aşteaptă, de fapt, nimeni. Aici, în condiţiile unei concurenţe acerbe, preţul unei greşeli poate fi pierderea pieţei, pe care o va ocupa, momentan, un alt producător.
Fiind un procesator mare, compania “Orhei-Vit” este interesată ca în Moldova să fie dezvoltate la nivel naţional programe de dezvoltare a culturilor fructifere şi legumicole cu o valoare adăugată înaltă. Acest fapt va permite să fie rezolvate nu doar problemele economice, dar şi cele sociale din mediul rural.
– Ştiu că dispuneţi de propria bază de materie primă, în plus, lucraţi cu fermierii locali.
– În primul rând, ne poziţionăm ca procesatori de fructe şi legume. Da, avem propriile plantaţii pentru producerea materiei prime de înaltă calitate, îndeosebi folosită la producerea alimentelor pentru copii şi a sucurilor proaspăt stoarse pentru care există cerinţe înalte la controlul calităţii materiei prime. Dar repet, profilul nostru de bază este procesarea. În al doilea rând, trebuie să ne dăm bine seama că în Republica Moldova sursa materiei prime este destul de scăzută pe segmentul nostru, iar poziţia de ţară agrară demult e pierdută. Pentru dezvoltarea sursei de materie primă sunt necesare investiţii serioase, atât în tehnologii, cât şi în personal calificat. Această industrie trebuie să fie abordată cu mai multă atenţie la nivel de Guvern şi programe naţionale, întrucât fermierii nu dispun de resurse proprii de dezvoltare.
Spre exemplu, în Republica Moldova este o sarcină aproape imposibilă să pregăteşti pentru prelucrarea industrială 100 de tone de căpşuni. În acelaşi timp, potrivit datelor Biroului Central de Statistică din Polonia, ţară care este mult mai la nord de noi, cultivă anual peste 200 mii de tone de căpşuni! Însă în Moldova, chiar şi mere pentru prelucrarea industrială sunt cultivate mult mai puţine decât necesarul. Vorbind despre industria de conserve, dezvoltarea sa depinde, în primul rând, de sursa materiei prime, e important să se ştie ce volum este produs şi la ce preţ îşi vând fermierii fructele şi legumele.
În Europa, preţul morcovului livrat fabricii pentru procesarea industrială (în Polonia, Germania şi Olanda) este de opt-nouă euro cenţi. În Moldova, însă, morcovul costă 12 eurocenţi, acesta fiind încă în câmp. Iar cheltuielile pentru a-l aduce la condiţiile necesare procesării (spălarea, curăţirea şi sortarea) se ridică până la 16-17 eurocenţi, iar în unele cazuri chiar şi la 20.
Această diferenţă semnificativă de preţ este generată, în primul rând, de nivelul scăzut al echipamentului tehnic şi de eficienţa scăzută de producere din Moldova. Acelaşi fermier din Polonia sau Olanda strânge de 2-3 ori mai mult morcov de pe un hectar decât fermierul de la noi, astfel încât acela îşi permite să livreze fabricii morcovi gata spălaţi la preţul de 8 eurocenţi.
Exemple similare pot fi aduse şi privind producţia de roşii. Spre exemplu, preţul mediu european (Italia, Turcia, Spania) pentru tomatele destinate procesării industriale variază între opt şi nouă eurocenţi. Concurenţii noştri din regiunea Herson, care procesează în sezon sute de mii de tone de roşii, le cumpără la preţul de şapte-opt cenţi per kilogram. La noi, fermierii nici n-ar sta de vorbă pentru un astfel de preţ. Asta deoarece productivitatea medie de tomate pe plantaţiile din Europa este de 70 de tone la hectar, campionii ajung să cultive până la 110 tone, iar mega campionii din California strâng şi 120 tone la hectar. În Moldova, de regulă, sunt strânse circa 30-50 de tone la hectar, maxim 70 de tone. În rezultat, fermierul moldovean produce materie primă mult mai scumpă şi încă mai trebuie să concureze pe pieţele din Federaţia Rusă, Belarus, România, inclusiv pe segmentul de preţ.
În plus, agricultorii noştri au nevoie de sprijinul statului în dezvoltarea tehnologiilor şi a sistemelor de irigaţie. Fără aceasta, sectorul agroindustrial nu va atinge un nivel de dezvoltare similar celor din ţările dezvoltate.
– Dar funcţionează argumentul că tomatele moldoveneşti sunt mai ecologice şi mai puţin modificate genetic?
– Pentru cumpărătorul de sucuri şi conserve, acest argument este mai puţin important, el se orientează mai mult după preţ şi volum. Deşi, este evident că producţia autohtonă dispune de calităţi gustative excepţionale. Fireşte, compania noastră îşi promovează producţia ca fiind un produs eco. Deocamdată, însă, cumpărătorul nu este interesat de acest detaliu.
– Oare pe piaţa locală nu au apărut jucători puternici care sunt capabili să producă volume mari de fructe şi legume?
– Desigur că apar, dar puţini. Astfel că nu putem vorbi despre schimbări semnificative la nivel naţional.
– În ce măsură aţi reuşit să modernizaţi întreprinderea, să treceţi la tehnologii automatizate şi mult mai eficiente energetic?
– Conceptual, “Orhei-Vit” ocupă poziţia de lider în producerea sucurilor şi, de asemenea, este unicul producător din ţară al alimentelor pentru copii. Poziţia de lider în industrie se datorează faptului că am reuşit să-i menţinem pe specialişti, cât şi din cauza că pe parcursul ultimilor cinci ani am făcut modernizarea întreprinderii. Suntem mândri de faptul că sucurile noastre şi alimentele pentru copii sunt produse cu un echipament modern. Doar clădirile au rămas aceleaşi, în rest, chiar şi în spaţiile de producere au fost schimbate pardoselile, acoperişurile etc.
Vreau să amintesc de Linia de Finanţare pentru Eficienţă Energetică din Moldova (MoSEFF), prin intermediul căreia am instalat la fabrica din Orhei un cazan automatizat sofisticat care a permis să economisim 30% pentru fiecare Gcal consumată. Acum, folosind propriile resurse, montăm un cazan pe bază de biomasă şi vom utiliza deşeurile industriale, reducând impactul aproape complet automatizat. Doar foarte puţini producători europeni de sucuri îşi permit echipamente atât de moderne.
– Dar în Republica Moldova există specialişti în deservirea acestui echipament modern, precum mecanici, tehnicieni, specialişti tehnologi etc.?
– Se cunoaşte că în toată ţara se resimte lipsa specialiştilor şi situaţia este destul de dificilă. Ne străduim să păstrăm personalul pe care-l avem, inclusiv să menţinem un nivel ridicat al salariilor din industrie. În general, le suntem recunoscători angajaţilor noştri.
Desigur, atunci când cumperi utilaj nou şi care este aproape complet automatizat, intervin un şir de probleme legate de deservirea acestuia, mai cu seamă că există aspecte tehnice pe care le cunosc, în exclusivitate, specialiştii străini. Multe din aceste echipamente sunt interconectate la internet şi în acest caz, experţii de la companiile furnizoare monitorizează de la distanţă ceea ce se întâmplă la noi şi dacă este cazul, pot interveni în proces.
Totodată, organizăm diverse seminare şi trening-uri cu participarea experţilor străini pentru a îmbunătăţi abilităţile profesionale ale angajaţilor. În general, noi dirijăm singuri procesul, însă există şi deficit de specialişti în domeniu. Cu această problemă ne confruntăm la fabrica noastră din Căuşeni, care nu a funcţionat de prin anii 90 şi am fost nevoiţi să reconstituim de la zero statele de personal.
– SA “Orhei-Vit” exportă în ţările CSI şi UE. În contextul globalizării şi liberalizării treptate, care sunt riscurile şi avantajele pentru companie atât pe plan intern, cât şi extern?
– Produsele noastre sunt prezente pe piaţa UE şi, chiar dacă este foarte dificil să obţii acest lucru din cauza că producătorii din spaţiul comunitar sunt foarte puternici, compania noastră a reuşit să se poziţioneze bine pe piaţa respectivă. În ceea ce priveşte calitatea şi preţul produselor noastre, deţinem întâietate. Am obţinut acest lucru graţie investiţiilor semnificative în tehnologii şi în eficienţa energetică a procesului de producere. Spre exemplu, mai mult de o treime din volumul total al producţiei îl exportăm în Germania, Austria şi Polonia.
Un avantaj pentru noi este posibilitatea extinderii pe pieţele europene. Dezavantajul este că există giganţi economici care deţin zeci şi sute de branduri, sute de fabrici şi bugete incredibile. În cazul în care Moldova este acceptată în regimul de liber schimb cu UE, automat va nimeri în sfera de interese a acestor giganţi. Tehnicile de marketing folosite de aceştia sunt foarte eficiente şi consumatorul local va trece repede la produsele lor. Prin urmare, businessul mic şi mijlociu va avea de suferit cel mai mult.
– Va fi necesară elaborarea şi implementarea anumitor măsuri de protecţie pentru perioada de trecere?
– Nu pot şti ce bază normativă se pregăteşte, dar pot afirma că la noi va fi exact situaţia prin care trec acum România şi Bulgaria unde, aproape momentan, produsele autohtone ale companiilor mici şi mijlocii au fost înlocuite cu cele ale marilor lideri mondiali. În UE deja s-a făcut atât de mult pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar, încât, chiar dacă autorităţile vor renunţa să-i mai susţină financiar, fermierii europeni vor fi mereu cu doi-trei paşi înaintea celor de aici.
– Mizaţi pe patriotismul reţelei de retail?
– În Moldova – nu. Cred că toţi vor lupta individual. Sunt convins că compania noastră nu va suferi, avem suficiente forţe să ne menţinem consumatorii. Însă companiile cu bugete de marketing reduse vor fi nevoite să dispară de pe piaţă, chiar dacă vor avea produse calitative.
– Avem o instituţie similară cu „Rospotrebnadzor”-ul care să protejeze consumatorul local?
– O structură cu atribuţii similare nu există în ţara noastră. Avem specialişti şi suficiente cunoştinţe, însă utilajul este învechit. Dacă anterior, toate produsele erau fabricate conform GOST-urilor, totul se controla riguros şi puteai avea încredere în certificatele eliberate de alte ţări, astăzi există Reglementări Tehnice şi consumatorul nu ştie ce scrie acolo şi ce prezintă produsul respectiv. Mai mult decât atât, Moldova nu dispune de laboratoare moderne, precum cele din Belarus şi Federaţia Rusă, care să determine exact compoziţia produsului şi să demonstreze dacă acesta corespunde sau nu tuturor cerinţelor. Spre regret, la importul de produse, instituţiile noastre de certificare se bazează pe certificatele prezentate, şi nu pe analize serioase efectuate în propriile laboratoare.
Din cauza lipsei echipamentului modern, importatorii sunt în poziţii avantajoase, în timp ce producătorul autohton este supus unui control serios la exportul în alte ţări. Deci, salutăm crearea în Republica Moldova a unor laboratoare cu echipament modern pentru controlul calităţii produselor.
Este important ca statul să aibă grijă de cetăţenii săi. Şi astfel de măsuri, precum strategii pe termen lung de susţinere a agricultorilor, proiecte de promovare a produselor moldoveneşti pe pieţele din exterior, dezvoltarea infrastructurii, crearea laboratoarelor moderne vor avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice a ţării, a bunăstării şi sănătăţii populaţiei.
A dialogat Ghenadie Tudoreanu
