Industria de IT din România se află într-un punct de inflexiune, în care trebuie să treacă de la un model bazat pe outsourcing (execuţie de servicii) către o pondere mai mare a dezvoltării de proprietate intelectuală şi de produse proprii. Aceasta a fost miza centrală a conferinţei Prow 2025, un eveniment dedicat produselor digitale, tehnologiei şi inovaţiei, care a reunit la Timişoara experţi internaţionali şi peste 700 de profesionişti din domeniu şi care a fost susţinut şi de Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest (ADR Vest).
Septembrie a fost o lună bună pentru exporturi. Cu o creştere de 9% faţă de septembrie anul trecut, septembrie a adus un mic echilibru în balanţa deficitului comercial. Aşa că la nouă luni din an atât exporturile, cât şi importurile au crescut cu 4,2%, potrivit datelor INS publicate luni.
Verchere, CEO: Suntem în grafic pentru primul gaz în 2027, dar nu putem încă dezvălui momentul exact al pornirii. Partea superioară a platformei se construieşte în Indonezia, iar structura de suport în Italia. Ambele avansează bine. Proiectul rămâne în grafic şi în buget.
Transavia, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui, construieşte de la zero o fabrică de mâncare pentru animale de companie (petfood) în Ciugud, judeţul Alba, iar investiţia care ar putea fi pusă în funcţiune în a doua parte a anului viitor se ridică la 150 mil. euro.
Preţul mediu al locuinţelor vechi din Bucureşti a urcat în octombrie la 134.923 de euro, un avans lunar de 1,6% şi unul anual de 20,1%, potrivit ZF Index Imobiliar, realizat împreună cu SVN România.
Cele mai interesante active pe care ruşii de la Lukoil le au pe plan local în perspectiva unei preluări sunt cele 300 de benzinării. Rafinăria, cu o capacitate mică, 2,5 milioane de tone, fără ieşire la mare pentru o aprovizionare facilă, cu greu şi-ar găsi un cumpărător, mai ales în actualul context de piaţă. Închiderea ei ar provoca însă un impact social.
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituţie de credit după active din România, a raportat pentru primele nouă luni din 2025 un sold al creditelor de peste 99 mld. lei, în creştere cu 27% faţă de 9 luni/2024.
Piaţa locală de capital continuă să urmeze direcţia burselor dezvoltate din Vest, în timp ce perspectivele pentru finalul de an rămân favorabile, pe fondul rezultatelor solide aşteptate pentru principalele sectoare ca pondere în indicele de referinţă BET.
După un an de blocaje şi incertitudini, piaţa imobiliară ar putea avea un an 2026 bun, se aşteaptă furnizorii din această piaţă.
Câteodată, cele mai frumoase poveşti antreprenoriale se nasc dintr-un moment simplu - un gest, o experienţă, un pahar de limonadă cu sirop de trandafiri. Aşa a început şi povestea lui Andrei Cornea, fondatorul Din Eden, un brand românesc de siropuri naturale născut la Polovragi, în judeţul Gorj.
România are şansa de a transforma valul investiţiilor globale în apărare într-un motor de industrializare locală, explică Sebastian Tudor, director general al TNT Productions România, compania care organizează Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) – cel mai mare eveniment de profil din Europa de Sud-Est – şi, din acest an, noua platformă Make it in Romania.
De-a lungul anilor, integrarea pieţei energiei a progresat semnificativ, devenind una dintre pietrele de temelie ale pieţei unice a UE, iar astăzi piaţa unică a energiei poate asigura Europei succesul într-o ordine globală nouă, scrie Enrico Letta în raportul său „Mult mai mult decât o piaţă“.
Compania de foraj petrolier Foraj Sonde Videle (FOJE), în acţionariatul căreia a intrat anul trecut Iulian Stanciu, preşedintele grupului eMAG, a surprins luni Bursa de Valori Bucureşti cu o propunere de dividende extrem de generoasă, care oferă un randament de 25% la preţurile de dinaintea anunţului.
Circa 828.927 de români au utilizat anul trecut asigurările lor voluntare de sănătate pentru a avea acces la servicii medicale. Aceste cifre confirmă utilitatea acestor soluţii de protecţie suplimentar, care completează serviciile oferite de sistemul public de sănătate, potrivit informaţiilor transmise de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR).
Exim Banca Românească a transmis că derulează o campanie promoţională, dedicată dezvoltării micilor afaceri, în cadrul căreia reduce costurile de finanţare facilitând astfel accesul antreprenorilor la resursele necesare pentru activitatea curentă sau implementarea planurilor de dezvoltare. Prin această iniţiativă, întreprinzătorii pot obţine credite fără comision de acordare, diminuându-şi astfel cheltuielile aferente accesării finanţării.
În 2022, Harrison Chase, inginer specializat în machine learning, şi Ankush Gola, software engineer cu experienţă în sisteme distribuite, pun bazele LangChain, un framework open-source gândit să rezolve una dintre cele mai presante nevoi ale dezvoltatorilor, anume modul de a conecta modelele mari de limbaj cu date proprii şi cu aplicaţii reale, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.
Pagini