MediaFax.ro

Ce spune Nicușor Dan despre relația România – SUA? Interviu în direct la Bloomberg

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 11:16

Șeful statului a vorbit despre parteneriatul strategic de lungă durată cu Statele Unite, despre care a precizat că aduce beneficii reciproce.

„Foarte bune. Deci avem un parteneriat strategic de lungă durată. Și cred că acesta a adus beneficii reciproce pentru ambele țări, deoarece avem cea mai mare bază militară de la Marea Neagră”, a declarat Dan, în cadrul interviului.

Acesta a continuat vorbind despre baza Kogălniceanu. Șeful statului a amintit încă odată despre sprijinul oferit Statelor Unite la începutul războiului din Orientul Mijlociu.

„Având această bază, Statele Unite sunt interesate să-și proiecteze forța către alte părți ale lumii, cum ar fi Orientul Mijlociu și estul Mediteranei”, a declarat Dan.

„Așadar, avem o relație strategică foarte bună cu Statele Unite”, a concluzionat Nicușor Dan.

Nu este prima dată când Dan vorbește despre relația cu SUA

În august, șeful statului a mai vorbit despre relația cu SUA, în cadrul unui editorial publicat anterior în Fox News. Șeful statului a precizat că România a investit 2,5 miliarde de euro, în baza Kogălniceanu care urmează să fie un hub strategic de apărare. De asemenea, Statul Român a înzestrat armata română cu tehnică americană precum avioane F-16, sisteme Patriot, lansatoare HIMARS și tancuri Abrahams, prezentându-le ca pe investiții.

Tot atunci, Nicușor Dan a declarat că România a fost printre primele țări care au oferit SUA sprijin și acces la bazele militare românești, când SUA au cerut ajutor pentru demararea operațiunii „Epic Fury”. Este vorba despre războiul început împotriva Iranului. La acea vreme, decizia României a stârnit controverse.

Vineri, șeful statului se află la Bruxelles, cu prilejul participării la reuniunea Consiliului European.

Категории: MediaFax.ro

Classiq și FreeYa Mind Campus colaborează pentru a crea un hub de aplicații cuantice în România

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 11:06
  • Parteneriatul multianual va crea cel mai mare hub de aplicații cuantice din regiune și unul dintre cele mai mari din UE

Classiq, o companie de top în domeniul software-ului pentru calcul cuantic, și FreeYa Mind Campus, dezvoltat de S.C. Extensive Network SRL, au anunțat astăzi un acord comercial strategic pentru dezvoltarea capacităților de creare a aplicațiilor cuantice, educație și utilizare de către companii și instituții publice, în cadrul centrului Quantum AI al campusului din Iași, dotat cu infrastructură hardware.

În baza acordului, FreeYa Mind Campus va oferi acces la platforma software cuantică Classiq, destinată utilizării la nivel de întreprindere, atât în campus, cât și în întregul ecosistem românesc. Platforma reunește interfețele de inteligență artificială agentică ale Classiq, limbajul de modelare la nivel înalt Qmod, sinteza circuitelor și execuția adaptată hardware-ului, ajutând cercetătorii și echipele din companii să proiecteze mai rapid aplicații cuantice optimizate.

Centrul a fost dezvoltat pentru a oferi acces la fața locului la hardware cuantic, inclusiv la un IBM Quantum System Two. Acum, centrul adaugă software-ul, expertiza și programele de formare Classiq pentru a dezvolta și extinde în continuare inovația cuantică și aplicațiile industriale.

Inițiativa se va baza pe rețeaua FreeYa Mind Campus, care cuprinde companii, instituții de cercetare, organizații din sectorul public și parteneri academici, inclusiv peste 12 universități partenere. Centrul va fi deschis și organizațiilor guvernamentale, precum și participanților la programele finanțate de Uniunea Europeană.

Classiq va contribui, de asemenea, la extinderea programelor de formare ale centrului, de la programe introductive de calcul cuantic până la modelare la nivel înalt și proiectarea de algoritmi avansați. În colaborare cu echipa campusului, Classiq va conecta inovația cuantică la aplicații concrete din industrie. Campusul va pune la dispoziție materiale curriculare universitare, formare pentru specialiști, programe de inițiere pentru companii, dezvoltarea de aplicații avansate și resurse pentru certificarea Classiq. Pentru a sprijini relațiile cu clienții, derularea proiectelor și furnizarea aplicațiilor, Classiq își va stabili sediul regional din România în cadrul FreeYa Mind Campus.

Prin reunirea platformei de inginerie software și a programelor educaționale Classiq cu infrastructura cuantică a FreeYa Mind Campus, parteneriatul consolidează ecosistemele cuantice din România și din Europa în ansamblu, dezvoltând competențele, fluxurile de lucru și aplicațiile necesare pentru utilizarea eficientă a acestei infrastructuri.

„Ambițiile Europei în domeniul cuantic depind de combinarea unui software performant cu hardware avansat. Pornind de la succesul FreeYa Mind Campus, reunim aceste componente, iar Classiq va oferi baza software scalabilă care le va permite universităților, companiilor și instituțiilor publice să dezvolte aplicații cuantice”, a declarat Regev Yativ, CRO al Classiq. „Acest parteneriat accelerează formarea ecosistemului și creează o cale clară de la problemele din mediul de afaceri și cercetare la soluții cuantice executabile.”

„FreeYa Mind Campus este dezvoltat ca un punct de întâlnire pentru infrastructură avansată, expertiză academică și cererea din industrie”, a declarat Cristian Berariu, fondator și CEO al FreeYa Mind Campus. „Parteneriatul nostru cu Classiq va conecta hardware-ul cuantic disponibil în campus și prin cloud cu un mediu de top pentru dezvoltarea de aplicații și educație, care poate deservi universități, companii și instituții publice. Acest lucru va ajuta România să dezvolte competențe cuantice durabile și să contribuie la obiectivele tehnologice mai ample ale Europei. Sunt încrezător că parteneriatul nostru cu Classiq va aduce beneficii întregii regiuni și va contribui la dezvoltarea talentelor din România.”

Acordul se înscrie în extinderea activității Classiq alături de organizații care dezvoltă centre de mari dimensiuni pentru hardware și software cuantic, huburi de aplicații și infrastructură tehnologică locală. Acesta urmează parteneriatului Classiq cu TEA TEK pentru crearea unui hub de calcul cuantic la Napoli și colaborării cu QAI pentru lansarea unei oferte locale de Quantum-as-a-Service în Coreea, o premieră de acest tip.

Inițiativa permite campusului să-și susțină propria strategie în domeniul hardware-ului și, în același timp, introduce un model pentru dezvoltarea competențelor cuantice. Hardware-ul asigură infrastructura de calcul, iar componenta software Classiq le permite cercetătorilor, experților din diferite domenii și dezvoltatorilor să învețe, să creeze, să optimizeze și să execute aplicații.

Parteneriatul consolidează rolul Classiq de partener software pentru organizațiile care construiesc centre de excelență în domeniul cuantic și huburi de aplicații. De asemenea, consolidează poziția FreeYa Mind Campus ca hub cuantic integrat de referință în regiune, cu o ofertă completă care sprijină educația, cercetarea, proiectele pentru companii și programele din sectorul public, alături de infrastructura hardware cuantică.

Despre FreeYa Mind Campus, dezvoltat de S.C. Extensive Network SRL

Situat în Iași, România, FreeYa Mind Campus este un hub dedicat educației și cercetării, conceput pentru a conecta formarea academică tradițională cu competențele căutate de industrie. Prin dezvoltarea unui ecosistem activ de oameni de știință, parteneriate universitare și startup-uri din tehnologie, FreeYa Mind Campus oferă acces direct la instrumente moderne de cercetare, inclusiv în domeniul calculului cuantic și al inteligenței artificiale, precum și programe de formare avansată în discipline științifice emergente. www.freeya-mind-campus.com

Despre Classiq

Classiq, o companie de top în domeniul software-ului pentru calcul cuantic, oferă tehnologie destinată utilizării la nivel de întreprindere, care face posibilă dezvoltarea practică a unor aplicații cuantice scalabile și eficiente. Folosită de zeci de companii globale, platforma Classiq reunește agenți de inteligență artificială, un limbaj de programare cuantică de nivel înalt și automatizarea proiectării pentru a accelera dezvoltarea de software cuantic optimizat și pregătit pentru hardware. Platforma oferă, de asemenea, instrumente pentru evaluarea comparativă a hardware-ului, optimizarea costurilor și performanței și executarea la scară a soluțiilor cuantice.

Classiq, câștigătoare a distincției „Next Big Thing in Tech” acordate de Fast Company, beneficiază de sprijinul unor investitori globali de top și colaborează cu furnizori de servicii cloud cuantice, furnizori hyperscale și companii de hardware cuantic.

Категории: MediaFax.ro

Nicușor Dan, interviu la Bloomberg după incidentele cu drone de joi: „Vom continua să sprijinim Ucraina”

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 11:05

Nicușor Dan a explicat vineri, într-un interviu acordat Bloomberg, care este relația României cu Ucraina și SUA, după repetatele incidente cu dronă care au avut loc atât pe teritoriul țării noastre, cât și în apele teritoriale.

„Așadar, în primul rând, vom continua să facem ceea ce am făcut până acum. Iar mesajul pe care trebuie să-l transmitem lumii este că ne angajăm să sprijinim în continuare Ucraina până la sfârșitul acestui război și, după aceea, și în procesul de reconstrucție”, a declarat Nicușor Dan, în interviul pentru Bloomberg.

Nicușor Dan, discuții cu Zelenski

Nicușor Dan a declarat că va continua să discute cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în legătură cu ajutoarele de care are nevoie pentru a supraviețui războiului.

„Iar acum vom purta o discuție cu președintele Zelenskiy. Ca de obicei, el ne va spune cu ce probleme se confruntă: iarna, problemele energetice și, desigur, finanțarea, iar noi vom continua să-l sprijinim”

Vineri este programată la Bruxelles și o întrevedere între oficialii statelor UE și președintele Ucrainei.

„Ucraina este o chestiune de securitate, nu doar o chestiune de drept internațional. Este o chestiune de securitate proprie pentru Europa. Așadar, trebuie să depunem eforturi pentru a rezolva această problemă. A fost o discuție îndelungată, vă amintiți, anul trecut, dar sunt sigur că se va reveni asupra acestui subiect”, a mai explicat șeful statului.

Cum le prezintă Nicușor Dan europenilor situația securității la Marea Neagră

Șeful statului a vorbit și despre cel mai recent incident cu drone din Marea Neagră. Acesta spune ca au fost sute de drone aeriene la granița cu Ucraina care au pătruns pe teritoriul țării noastre.

„Așadar, din punct de vedere tehnic, nu putem afirma în acest moment că sunt rusești. Ceea ce putem spune este că am avut sute de drone aeriene la granița de pe Dunăre cu Ucraina, care au pătruns pe teritoriul României”, a răspuns președintele.

Joi, mai multe drone aeriene au lovit două nave petroliere, iar de atunci, șapte oameni sunt căutați lângă România. Una dintre cele două ambarcațiuni se afla chiar în apele teritoriale ale României.

Nicușor Dan spune că dronele ar fi lovit chiar în coridorul care ar fi trebuit să fie sigur pentru transporturile navale care merg dinspre Ucraina către Bosfor.

„în ceea ce privește o bună parte dintre ele, putem spune că sunt rusești, deoarece avem fragmente din acestea care conțin în mare parte componente rusești, care au fost deviate în timpul războiului către teritoriul României. Dar ceea ce putem spune despre acea dronă aeriană care a survolat zonele acvatice este că atacă un coridor, un coridor naval folosit de ucraineni pentru a-și transporta mărfurile spre Bosfor și spre alte părți ale lumii”, a mai precizat șeful statului.

Cum vede Nicușor Dan relația României cu SUA

Nicușor Dan a calificat relația dintre România și Statele Unite ale Americii ca fiind una bună.

„Foarte bune. Deci avem un parteneriat strategic de lungă durată. Și cred că acesta a adus beneficii reciproce pentru ambele țări, deoarece avem cea mai mare bază militară de la Marea Neagră”, a concluzionat Nicușor Dan.

Категории: MediaFax.ro

Lista țărilor care irosesc cea mai mare cantitate de alimente. România este una dintre cele mai risipitoare țări din Europa

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 11:00

645 de milioane de oameni suferă de foame de pe planetă, în timp ce peste un miliard de tone de alimente sunt irosite anual, conform statisticilor ONU citate de Al Jazeera. Practic, din fiecare cinci porții de mâncare servite la nivel mondial, aproximativ una ajunge la gunoi.

Aproximativ 13% din alimentele produse la nivel global se pierd după recoltare, înainte de a ajunge în magazine. Acestea se alterează în timpul depozitării, transportului sau procesării.

Fructele și legumele înregistrează cele mai mari pierderi. Valoarea alimentelor pierdute înainte de a ajunge în magazine depășește 400 de miliarde de dolari pe an.

Statistica mai arată că gospodăriile sunt responsabile pentru cea mai mare parte a pierderii (60%). Acestea sunt urmate de restaurante și alte unități de servicii alimentare (28%) și de magazine (12%).

România este una dintre cele mai risipitoare țări din Europa

În medie, fiecare persoană de pe glob irosește aproximativ 132 kg de alimente pe an. În țările cu climă mai caldă se irosește, de regulă, o cantitate mai mare de alimente în gospodării. Asta din cauza consumului mai ridicat de produse proaspete și a accesului mai limitat la refrigerare.

Maldive înregistrează cel mai mare nivel de risipă alimentară. Acolo, fiecare persoană aruncă aproximativ 260 kg pe an, o cantitate de două ori mai mare decât media globală. Urmează Siria, Republica Dominicană, Seychelles, Mexic și Tunisia, unde se risipesc peste 210 kg de alimente de persoană, conform estimărilor ONU.

România este una dintre fruntașele Europei la risipă alimentară cu 130 kg de alimente de persoană. Singurele țări din Europa care stau mai prost decât România sunt Portugalia -168 kg, Elveția -167 kg și Turcia -163 kg.

România își depășește clar și toți vecinii. Clasamentul arată în felul următor: Serbia -123 kg, Republica Moldova -101 kg, Ucraina -95 kg, Ungaria -68 kg și Bulgaria -62 kg. Spania a înregistrat unul dintre cele mai scăzute niveluri, de aproximativ 39 kg pe cap de locuitor.

Costurile risipei alimentare

ONU susține că risipa de alimente costă economia globală peste 1 trilion de dolari pe an. Mai grav, aruncarea alimentelor înseamnă și irosirea banilor, a terenurilor și a energiei utilizate pentru producerea acestora.

Aproximativ 1,4 miliarde de hectare, adică 28% din suprafața agricolă a lumii, sunt folosite pentru a cultiva alimente care nu sunt consumate niciodată. Această suprafață este mai mare decât cea a Canadei.

De asemenea, pierderile și risipa alimentară generează între 8% și 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, inclusiv metanul eliberat în procesul de descompunere a alimentelor în gropile de gunoi.

Категории: MediaFax.ro

Ucraina vrea să cumpere armament polonez cu un împrumut de 125 de milioane de euro până la sfârșitul anului

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 10:55

Ucraina intenționează să încheie până la sfârșitul anului un acord cu Polonia pentru un împrumut de 125 de milioane de euro, destinat achiziționării de armament polonez.

Mai mult, Kievul este pregătit să semneze un „acord privind dronele” cu Varșovia și să colaboreze la producția comună de armament în cadrul programului european SAFE, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, într-un interviu acordat agenției Ukrinform.

Potrivit oficialului ucrainean, Polonia a decis să acorde acest împrumut important de 125 de milioane de euro pentru achiziționarea de armament de la un producător polonez.

El a spus că ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, i-a confirmat această decizie. Subiectul a fost discutat și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de premierul polonez Donald Tusk.

Printre echipamentele pe care Ucraina ar dori să le cumpere se numără sistemul portabil de apărare antiaeriană Piorun, produs în Polonia.

„Știm, de exemplu, că sistemul portabil de apărare antiaeriană (MANPADS) Piorun este o armă extrem de eficientă. Ucraina este interesată să achiziționeze acest tip de armament folosind împrumutul respectiv. În prezent, discutăm despre modalitățile de finalizare a acestui acord. Sper că acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat – până la sfârșitul anului – întrucât există voință politică, iar fondurile au fost deja alocate în bugetul Poloniei”, a declarat Sîbiha.

Ministrul a spus că acordul este în curs de negociere la nivelul ministerelor de Finanțe și al celor de Apărare din ambele țări. Discuțiile vizează lista echipamentelor pe care Ucraina le va cumpăra din Polonia.

Cooperarea în domeniul apărării, avantajoasă pentru ambele țări

Șeful diplomației ucrainene a precizat, de asemenea, că această cooperare poate aduce beneficii atât Ucrainei, cât și Poloniei.

Potrivit lui, achizițiile ar sprijini industria poloneză de apărare, iar echipamentele folosite de armata ucraineană ar putea fi testate în condiții reale de luptă.

În plus, feedbackul pozitiv din partea militarilor ucraineni ar putea ajuta producătorii polonezi să își promoveze produsele pe noi piețe și să își extindă distribuția.

Ucraine este deschisă să îmbunătățească colaborarea cu Varșovia în domeniul sistemelor fără pilot, prin încheierea unui „acord privind dronele”. Documentul va fi semnat după ce cele două părți vor ajunge la un acord asupra condițiilor.

„Ceea ce contează aici este substanța, nu calendarul, dar noi suntem pregătiți. Producția comună este, de asemenea, importantă, iar noi suntem pregătiți și pentru acest aspect. Polonia este unul dintre cei mai mari beneficiari ai programului european SAFE. Și în acest sens, suntem gata să colaborăm pe o bază reciproc avantajoasă”, a spus ministrul ucrainean de Externe.

Programul european SAFE vizează sprijinirea investițiilor în domeniul apărării, inclusiv prin finanțarea achizițiilor și a proiectelor de cooperare între statele europene.

Sîbiha: Ucraina și Polonia au reușit să normalizeze relațiile bilaterale

Ministrul ucrainean a mai spus că, în timpul vizitei sale la Varșovia, a discutat cu omologul său polonez, Radosław Sikorski, întreaga agendă a relațiilor dintre cele două țări, inclusiv proiectele din domeniul apărării.

„Am mai spus-o: am reușit să normalizăm relațiile bilaterale după dificultățile bine cunoscute. Așa ar trebui să fie între parteneri strategici, deoarece trebuie să fim capabili să împărtășim bucuria realizărilor comune, dar și să depășim împreună dificultățile care apar”, a declarat ministrul ucrainean.

Potrivit sursei citate, ministrul ucrainean Andrii Sîbiha a participat la Forumul de Securitate de la Varșovia, organizat pe 13 octombrie.

Категории: MediaFax.ro

Germania alocă 50 de milioane de euro pentru repararea centralei nucleare de la Cernobîl. G7 a strâns 260 de milioane de euro

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 10:46

Fondurile fac parte din eforturile internaționale de finanțare a lucrărilor de refacere a instalației, iar contribuția trebuie să primească aprobarea Parlamentului german până la jumătatea lunii noiembrie.

Anunțul vine după ce ministrul francez de Finanțe, Roland Lescure, a declarat joi, la Bangkok, că statele din Grupul celor Șapte (G7) au mobilizat 260 de milioane de euro pentru repararea centralei nucleare, informează Reuters.

Germania contribuie cu 50 de milioane de euro la repararea centralei de la Cernobîl

Lars Klingbeil a precizat că propunerea privind contribuția financiară a Germaniei se află în prezent în Parlament și ar urma să fie aprobată până la jumătatea lunii noiembrie.

Ministrul german a subliniat că statele implicate în acest demers și-au recunoscut responsabilitatea și sunt dispuse să contribuie la finanțarea lucrărilor.

„A devenit clar ieri că toți cei implicați își recunosc responsabilitatea și doresc să contribuie”, a declarat Klingbeil, potrivit informațiilor transmise de oficialul german.

Contribuția de 50 de milioane de euro reprezintă sprijinul anunțat de Berlin pentru lucrările necesare la centrala nucleară de la Cernobîl, una dintre cele mai cunoscute instalații nucleare din lume, aflată pe teritoriul Ucrainei.

Repararea centralei nucleare de la Cernobîl necesită 500 de milioane de euro

Potrivit ministrului francez de Finanțe, Roland Lescure, statele din G7 au strâns până acum 260 de milioane de euro pentru repararea centralei. Suma reprezintă o parte importantă din finanțarea necesară, însă costurile totale ale lucrărilor sunt estimate la aproximativ 500 de milioane de euro.

Pentru atragerea unor noi fonduri, Franța va organiza o conferință a donatorilor la Paris, pe 9 noiembrie. Evenimentul va reuni state și alți potențiali finanțatori, cu scopul de a mobiliza resurse suplimentare pentru finalizarea lucrărilor.

Diferența dintre suma mobilizată până în prezent și costul estimat al reparațiilor arată că sunt necesare noi angajamente financiare din partea comunității internaționale.

G7 mobilizează fonduri pentru repararea centralei nucleare de la Cernobîl

Implicarea Germaniei și demersul anunțat de Franța fac parte din efortul mai amplu al statelor G7 de a sprijini Ucraina în repararea instalației nucleare. Obiectivul este asigurarea finanțării necesare pentru lucrările estimate la 500 de milioane de euro.

Până la conferința de la Paris din 9 noiembrie, autoritățile și potențialii donatori urmează să stabilească în ce măsură pot suplimenta fondurile deja mobilizate. În cazul Germaniei, contribuția anunțată de 50 de milioane de euro depinde de aprobarea parlamentară.

Категории: MediaFax.ro

Transelectrica: Turbina cu Gaz 1 a Centralei Mintia a fost sincronizată la sistemul energetic național  SEN pentru prima dată cu succes

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 10:43

Turbina cu Gaz 1 (TG1) din cadrul Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată cu succes pentru prima dată la Sistemul Electroenergetic Național (SEN) joi, 15 octombrie, a anunțat, vineri, operatorul național de sistem și transport al energiei electrice.

Acest moment cheie a marcat începutul etapei de testare a echipamentelor și sistemelor de producere a energiei electrice în condiții de funcționare conectată la SEN.

Centrala de la Mintia, viitoarea cea mai mare centrală electrică pe gaze din Europa, cu o putere instalată de 1.700 MW, este construită pe locul fostei termocentrale de la Mintia, de Mass Global Energy Rom, compania irakiană care investește 1,4 miliarde euro.

Calendarul punerii în funcțiune

Potrivit oficialilor Transelectrica, în prima zi de funcționare în regim de teste, turbina a fost conectată la SEN în două intervale, primul începând cu ora 11:15, iar cel de-al doilea la ora 12:21. În cadrul celui de-al doilea interval de funcționare, turbina a atins o putere brută maximă de 135 MW, la bornele generatorului. Testele din această primă zi de funcționare s-au încheiat la ora 16:35.

În perioada următoare, vor fi realizate reglaje și ajustări tehnice ale sistemelor și subsistemelor turbinei, în vederea optimizării parametrilor de funcționare. Următoarea zi de producție este programată pentru luni, 19 octombrie 2026, după care sunt planificate aproximativ trei săptămâni de teste zilnice.

„Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA și MASS Global au agreat corelarea testelor cu necesitățile de funcționare ale Sistemului Electroenergetic Național. Testele din următoarele trei săptămâni se vor desfășura în intervalele de seară, astfel încât producția planificată în această perioadă va intra în sistem la vârful de consum de seară. Prin această abordare, contribuția Centralei Electrice cu Ciclu Combinat Mintia va putea fi valorificată în intervalele cu cerere ridicată de energie electrică, în contextul condițiilor dificile de operare a Sistemului Electroenergetic Național din ultimele luni, inclusiv al indisponibilității capacității de producție de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă”, au transmis oficialii operatorul național de sistem și transport al energiei.

Turbina cu Gaz 1 CECC Mintia are o capacitate instalată de 575 MW. Conform calendarului estimat, la jumătatea lunii decembrie 2026 este prevăzută începerea testelor pentru Turbina cu Gaz 2, care are, de asemenea, o capacitate de 575 MW.

Astfel, până la sfârșitul anului 2026, este preconizată integrarea în SEN a unei capacități de producție de peste 1.000 MW din cadrul Centralei Electrice în Ciclu Combinat Mintia, un aport semnificativ pentru consolidarea capacității de producție disponibile și pentru susținerea funcționării în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național.

Категории: MediaFax.ro

Nou acord între Franța și Germania. Normele privind emisiile de carbon, relaxate

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 10:40

Franța și Germania au susținut o nouă relaxare a normelor UE privind emisiile pentru autoturisme, în cadrul unui acord privind industria auto, negociat îndelung și încheiat joi, au confirmat surse diplomatice pentru AFP.

Cele două puteri economice ale Europei au convenit, de asemenea, să includă Marea Britanie în definiția vehiculelor care vor fi considerate „fabricate în Europa” în conformitate cu măsurile UE menite să susțină industriile blocului, potrivit unui proiect de document care prezintă liniile generale ale pactului.

Comisia Europeană propusese ca interdicția Uniunii privind vânzarea de vehicule noi pe benzină și motorină în 2035 să fie eliminată, în favoarea unei cerințe adresate producătorilor de a reduce emisiile de eșapament ale vehiculelor noi cu 90%.

Restul de 10% ar fi trebuit compensat prin diverse credite obținute, printre altele, prin utilizarea oțelului cu emisii reduse de carbon.

Ce precizează acordul?

Acordul franco-german elimină această din urmă cerință, precizând că emisiile reziduale nu ar trebui să fie compensate de producători.

De asemenea, acordul deschide calea pentru ca autovehiculele alimentate cu combustibili regenerabili să fie considerate „cu emisii zero” și facilitează semnificativ atingerea obiectivelor privind emisiile de CO₂ de către producătorii auto.

Așa-numitele „super-credite”, de care Comisia sugerase că ar beneficia producătorii auto pentru autoturismele electrice mici și „accesibile”, sunt extinse la toate vehiculele, „indiferent de dimensiunea sau lungimea acestora”.

Țările non-UE au posibilitatea să se implice voluntar în acord

Acordul privind eticheta „fabricat în Europa” limitează aplicarea sa în ceea ce privește autovehiculele la cele 27 de țări ale UE, cu posibilitatea de aderare voluntară pentru câteva alte țări, în special Marea Britanie și Norvegia, în anumite condiții.

Londra a salutat această măsură. Dacă va fi confirmată, aceasta „ar fi o veste bună pentru industria auto britanică, precum și pentru locurile de muncă și investițiile pe care le susține în întreaga Marea Britanie”, a declarat biroul prim-ministrului Andy Burnham.

Fonduri publice, restrânse pentru țările non-UE

Executivul UE a dezvăluit planuri de a condiționa accesul companiilor la fonduri publice de respectarea unor praguri minime privind părțile fabricate în UE în produsele lor – pentru a se asigura că investițiile publice și străine susțin producția în interiorul blocului.

Însă, conform propunerii de la Bruxelles, zeci de țări partenere care au acorduri cu UE, prin care companiile europene pot avea acces la fonduri publice în aceleași condiții ca și firmele locale, ar fi putut fi incluse în acest cadru.

Producătorii europeni de automobile au solicitat includerea Marii Britanii, invocând lanțurile de aprovizionare profund integrate.

Категории: MediaFax.ro

Robert Negoiță: Un director din firma fratelui meu a plecat șofer la STB, pentru că primește mai mulți bani. „Ceva acolo e putred rău”. Negoiță propune implicarea operatorilor privați la STB și în termoficare

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 10:34

„Pentru mine a fost un semnal de alarmă când am aflat că directorul parcului din societatea fratelui meu, poziție înaltă, cu salariu bun, a plecat șofer la STB. Dacă asta e normalitate, nu din perspectiva mea. Deci e clar că ceva acolo e putred rău. Iar asta costă pe fiecare dintre noi”, a declarat Robert Negoiță într-o emisiune la Gândul.

Negoiță nu a precizat salariul fostului director și nici venitul pe care acesta l-ar obține în prezent la STB.

Afirmațiile sunt surprinzătoare în condițiile în care salariile șoferilor STB nu sunt, în general, excepționale. Potrivit grilei de salarizare, consultate de Mediafax, din 2024–2025, un conducător auto avea un salariu de bază de aproximativ 6.000 de lei brut, echivalentul a circa 3.500 de lei net, la care se adaugă sporuri și alte beneficii.

Deși în cadrul companiei există funcții de conducere și administrative remunerate cu sume considerabil mai mari, șoferii au ]n general venituri mai modeste. De altfel, STB se confruntă cu un deficit de conducători auto.

Negoiță propune implicarea operatorilor privați la STB și în termoficare

Pornind de la situația societății de transport, Robert Negoiță a criticat și sistemul de termoficare al Bucureștiului, pe care îl consideră un alt consumator major de fonduri publice.

Edilul a declarat că a ajuns să ia în calcul o soluție pe care anterior o privea cu reticență: implicarea unui operator privat în administrarea acestor servicii.

„Cred că la un moment dat l-am criticat pe fostul primar general, domnul Băsescu, când a luat partener privat pe apă și canal. Eu vă spun, chiar dacă sunt conștient că sună nepopular, dar la halul în care arată astăzi transportul public și termoficarea în București, încep să cred din ce în ce mai tare că fără un operator privat nu o să ieșim din haosul acesta”, a afirmat Negoiță.

Primarul Sectorului 3 a descris companiile municipale din cele două domenii drept „găuri negre”, susținând că funcționarea lor presupune cheltuieli foarte mari, suportate indirect de bucureșteni.

„Este inadmisibil că ne costă pe fiecare dintre noi multe miliarde în fiecare an. Doar astea două, termoficarea și transportul. Pentru că sunt niște găuri negre. Găuri mari, site, fără nicio șansă să le umple vreodată”, a declarat acesta.

„Poți să torni 5.000 de tone de apă într-o sită și nu se umple niciodată”

Negoiță a extins criticile la întreaga administrație a Capitalei, pe care o acuză că solicită constant resurse suplimentare fără reforme suficiente.

„Este inadmisibil că nu ai bani. Să te duci cu o sită și să zici: «Vreau o tonă de apă». Dar nu-mi ajunge. Și dacă îi pui în sita aia 5.000 de tone de apă, nu se umple sita niciodată”, a spus primarul.

„Asta e Primăria Generală”, a adăugat el.

În opinia sa, restructurarea administrației și a companiilor din subordinea municipalității ar trebui să preceadă solicitările de finanțare suplimentară.

STB este operatorul principal de transport public de suprafață al Capitalei, iar serviciile de termoficare sunt asigurate prin sistemul municipal, în care Termoenergetica gestionează transportul și distribuția energiei termice. Ambele servicii beneficiază de finanțare publică.

De ce este controversată privatizarea serviciilor publice

Privatizarea unor servicii publice esențiale, precum transportul în comun, termoficarea sau alimentarea cu apă, este însă un subiect controversat. Principala critică este că un operator privat, interesat să obțină profit, ar putea fi tentat să majoreze tarifele, să reducă investițiile sau să limiteze serviciile mai puțin rentabile, dar necesare populației. În cazul transportului public, de exemplu, unele trasee sunt operate chiar dacă numărul călătorilor este redus, pentru a asigura accesul locuitorilor la serviciile de bază.

O altă problemă este riscul înlocuirii unui monopol public cu unul privat, mai ales în domenii precum termoficarea, unde concurența între mai mulți furnizori este dificil de realizat. În asemenea situații, eficiența promisă de privatizare depinde în mare măsură de contractele încheiate, de obligațiile impuse operatorului și de capacitatea autorităților de a controla tarifele și calitatea serviciilor.

Susținătorii implicării sectorului privat argumentează, în schimb, că aceasta poate aduce investiții, un management mai eficient și o reducere a pierderilor. Totuși, administrarea privată nu elimină automat nevoia de subvenții publice, în special în transportul urban, unde prețul biletelor nu acoperă întotdeauna costul real al serviciului.

Категории: MediaFax.ro

Un pădurar, găsit mort după o patrulă în jurul complexului de vânătoare. Autoritățile analizează ipoteza unui atac de cerb

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 10:33

Un pădurar al Ocolului Silvic Șomcuta Mare, din Direcția Silvică Maramureș, a fost găsit fără suflare în pădure. Acesta trebuia să efectueze o patrulă după ora 18:00, însă la scurt timp nu a mai răspuns la niciun telefon.

Angajatul ROMSILVA avea 50 de ani și era pădurar de aproape un deceniu.

Cum s-a produs tragedia

Un coleg, maistru de vânătoare, a alertat autoritățile. Cei doi aveau programată o întâlnire, pentru a patrula zona împreună, întrucât avea 520 de hectare, însă pădurarul nu s-a mai prezentat.

Maistrul a apelat autoritățile și, la scurt timp, au început căutările. A fost găsit în jurul orei 21:00, după câteva ore de căutări, cu mai multe leziuni pe corp.

Care sunt pistele anchetatorilor

Autoritățile iau in calcul și ipoteza ca pădurarul să fi fost atacat de un cerb, întrucât este și sezonul de împerechere al acestui animal, iar masculii pot manifesta un comportament agresiv.

Incidentul a fost sesizat și la Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Категории: MediaFax.ro

Summitul UE continuă vineri. Liderii UE reiau discuțiile despre securitatea Europei, de la Ucraina și apărare până la migrație

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:48

Liderii Uniunii Europene reiau vineri discuțiile pentru a doua zi a summitului de la Bruxelles, în cadrul căruia președintele ucrainean Volodimir Zelenski va cere mai mult sprijin pentru Ucraina, potrivit Politico.

Cererea președintelui Ucraine vine pe fondul neîncrederii tot mai mari dintre aliați, provocată de ultimele demersuri ale lui Donald Trump în favoarea Rusiei.

Ulterior, liderii europeni urmează să discute despre protejarea Uniunii Europene în fața atacurilor hibride rusești, securitatea maritimă și situația din Orientul Mijlociu. Pe agendă se află și gestionarea migrației, iar subiectul ar putea duce la noi dispute privind controalele.

Discuțiile de joi au fost date peste cap de o dezbatere de trei ore privind taxarea emisiilor automobilelor. Aceasta a întârziat planurile pregătite de președintele Consiliului European, Antonio Costa, care dorea să discute despre problemele blocului comunitar: redresarea economiei și stabilirea priorităților de cheltuieli.

Întârzierea a provocat nemulțumirea unor diplomați de rang înalt ai Uniunii Europene.

În jurul miezului nopții, după 14 ore de discuții, liderii au plecat cu mașinile oficiale fără să fi ajuns la un consens privind următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene.

Negocierile par să fie la fel de departe de un acord, iar următoarea rundă importantă de discuții privind bugetul a fost amânată pentru luna noiembrie.

„Nu vom ajunge la un acord luna aceasta. Nici luna viitoare. Nici măcar nu știu dacă este posibil să ajungem la un acord înainte de sfârșitul anului”, a declarat premierul interimar al Suediei, Ulf Kristersson.

Категории: MediaFax.ro

Haos pe aeroporturile din Italia: Zboruri anulate și întârzieri masive după o defecțiune majoră

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:48

Problemele tehnice care au afectat controlul traficului aerian din Italia au provocat anulări și întârzieri pe aeroportul Roma Fiumicino.

Patru zboruri au fost anulate, iar aproximativ 20 de curse înregistrează întârzieri de până la o oră.

Autoritățile au introdus restricții temporare în gestionarea traficului aerian, în timp ce greva easyJet complică și mai mult situația.

Pasagerii sunt sfătuiți să verifice statusul zborurilor înainte de a pleca spre aeroport.

Articolul complet pe Mediafax Italia:

Категории: MediaFax.ro

Reacția ministrului Educației după ce un profesor a fost agresat la Timișoara: „Nicio nemulțumire nu justifică intimidarea sau violența”

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:35

Într-o postare pe Facebook, ministrul Educației a condamnat agresarea unui profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara de către membri ai familiei unui elev și a subliniat necesitatea întăririi autorității cadrelor didactice.

„Susțin creșterea disciplinei și a exigenței la ore, iar acest lucru presupune întărirea autorității profesorului și protejarea sa împotriva amenințărilor, agresiunilor și presiunilor menite să îl împiedice să își exercite responsabilitățile profesionale”, a transmis Mihai Dimian.

Ministrul a subliniat că profesorii trebuie să poată cere respectarea regulilor, să evalueze corect și să intervină atunci când comportamentul unui elev afectează desfășurarea orei, având sprijinul conducerii școlii și al instituțiilor statului.

El a precizat că a susținut aceste măsuri atât în propunerea de program de guvernare, cât și în cadrul audierilor din Parlament.

Ministrul Educației condamnă agresiunea de la Timișoara

Mihai Dimian a salutat intervenția autorităților judiciare în cazul profesorului agresat la Timișoara.

„Condamn ferm agresiunea asupra profesorului de educație fizică și sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara. Salut intervenția promptă a autorităților judiciare. Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 39 de ani și pentru 20 de zile a minorului de 16 ani, cercetați în acest dosar”, a scris ministrul.

Ministrul a anunțat că profesorul agresat va beneficia de sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, al Inspectoratului Școlar Județean și al conducerii școlii.

„Ministerul Educației și Cercetării, atât direct, cât și prin Inspectoratul Școlar Județean și conducerea școlii, va acorda întregul sprijin cadrului didactic agresat și va coopera cu organele judiciare pentru clarificarea faptelor și tragerea la răspundere a celor vinovați, potrivit legii. Este necesară și asigurarea sprijinului psihologic pentru cei afectați de incident”, a adăugat Mihai Dimian.

Ce măsuri propune ministrul pentru protejarea profesorilor

Mihai Dimian a prezentat trei măsuri suplimentare pentru protejarea profesorilor.

Prima măsură vizează introducerea unei „protecții penale speciale explicite pentru personalul din învățământ amenințat sau agresat în exercitarea atribuțiilor ori în legătură cu acestea”.

Ministrul propune și „asistență juridică finanțată și sprijin psihologic pentru profesorii amenințați sau agresați, acordate prompt, fără a aștepta finalizarea procesului”.

O a treia măsură privește „posibilitatea restricționării rapide și proporționale a accesului în școală și a contactului direct cu profesorul pentru persoanele care prezintă un risc, prin decizii motivate și contestabile”.

Ministrul Educației a subliniat că părinții au dreptul să formuleze sesizări privind conduita profesorilor, însă nemulțumirile nu justifică amenințările sau violența.

„Orice părinte are dreptul să formuleze o sesizare și să primească un răspuns motivat. Orice acuzație privind conduita unui profesor trebuie verificată obiectiv. Nicio nemulțumire nu justifică însă intimidarea sau violența la adresa profesorului. În concluzie, profesorul trebuie să apere regulile școlii, iar statul trebuie să apere profesorul”, a mai transmis ministrul.

Категории: MediaFax.ro

Accident grav pe A1. Șapte victime au fost transportate la spital

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:28

Un accident grav s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01:00, pe autostrada A1. La kilometrul 530, cinci autovehicule s-au ciocnit, dintre care trei erau mașini, iar două, tiruri.

În accident au fost implicate, în total, 12 persoane.

Cât de gravă era stare victimelor

Șapte victime au fost găsite la locul accidentului. În urma impactului, ele au necesitat îngrijiri medicale atât pe loc, cât și la spital, unde au fost transportate ulterior.

Din datele transmise de ISU Arad, toate persoanele erau conștiente și cooperante la momentul la care au sosit medicii. Din fericire, printre victime nu se aflau și minori.

Cine a intervenit

Pompierii Detașamentului din Arad s-au prezentat la locul accidentului. Ei au venit cu

  • o autospecială de intervenție;
  • două ambulanțe SMURD;
  • o autospecială pentru transport personal și victime multiple.

De asemenea, autoritățile s-au asigurat că, în urma impactului, nu se va produce un incendiu.

Категории: MediaFax.ro

USR contestă numirile interimare de la TVR și Radio. Cătălin Drulă, printre semnatarii plângerii depuse în Parlament

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:25

Contestatarii susțin că nu ar fi fost îndeplinite condițiile legale pentru desemnarea celor doi. USR și PNL au sesizat anterior și Curtea Constituțională în legătură cu numirile.

Plângerea prealabilă a fost semnată de Cătălin Drulă, Diana Stoica, Gheorghe Șipoș, Cynthia Ioana Păun, Narcis Mircescu și Paul Alexandru Dimitriu, potrivit documentelor citate de Gândul.

Cei șase parlamentari solicită revocarea hotărârii din 8 septembrie 2026 prin care Sorina Matei a fost desemnată la conducerea interimară a Societății Române de Televiziune (SRTv), iar Răzvan Ioan Dincă, la conducerea SRR.

Ce motive invocă parlamentarii USR

Semnatarii plângerii contestă legalitatea procedurii prin care au fost desemnați cei doi conducători interimari.

Potrivit documentului, hotărârea publicată în Monitorul Oficial nu ar preciza ședința comună a Camerelor Parlamentului care nu s-ar fi putut desfășura din lipsă de cvorum și nici actul de respingere a raportului anual care ar fi determinat încetarea de drept a mandatelor consiliilor de administrație.

Parlamentarii USR solicită prezentarea documentelor care să ateste îndeplinirea condițiilor legale la momentul adoptării hotărârii.

Aceștia cer revocarea deciziei, susținând că procedura de numire nu ar fi respectat prevederile legale aplicabile.

USR și PNL au sesizat Curtea Constituțională

Demersul parlamentarilor USR vine după ce USR și PNL au sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu hotărârile privind numirea conducerilor interimare ale televiziunii și radioului public.

Cele două partide au solicitat revocarea hotărârilor, invocând neîndeplinirea condițiilor legale pentru desemnarea noilor conduceri.

În sesizarea lor, reprezentanții USR și PNL au susținut că parlamentarii nu au avut posibilitatea de a se pronunța asupra numirii președinților consiliilor de administrație ale celor două instituții, funcții care presupun și exercitarea atribuțiilor de director general.

Cine conduce interimar TVR și Radio România

În septembrie 2026, Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat numirile interimare la conducerea celor două instituții publice de media.

Răzvan Ioan Dincă a fost desemnat președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune, în timp ce Sorina Matei a fost numită director general și președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune.

Contestațiile formulate de parlamentarii USR și de reprezentanții USR și PNL vizează legalitatea procedurii de numire a celor două conduceri interimare.

Категории: MediaFax.ro

Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan, se intervine cu utilajele de deszăpezire și materiale antiderapante

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:22

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță că intervine pe Transfăgărășan din cauza ninsorii abundente. Un start de zăpadă s-a format pe șosea, în special în zonele alpine.

„Ninsoare abundentă pe DN7C -Transfăgărășan ! Intervenim cu utilajele de deszăpezire și materiale antiderapante în zona alpină a Transfăgărășanului pentru a curăța carosabilul de acumulările semnificative de zăpadă”, transmite DRDP.

 

Recomandările autorităților

Autoritățile le recomandă șoferilor să nu meargă pe Transfăgărășan dacă nu au mașinile pregătite pentru iarnă.

„Condițiile meteo vor rămâne asemănătoare și în următoarele zile așa că vă rugăm să nu circulați pe acest sector dacă nu sunteți pregătiți să circulați în condiții de iarnă”, precizează DRDP.

Категории: MediaFax.ro

o altă persoană a fost declarată decedată

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:20
UPDATE: O persoană a fost declarată decedată

În urma evenimentului rutier, șase persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. O altă persoană a fost declarată decedată.

Știrea inițială:

Potrivit ISU Dolj, accidentul a avut loc vineri dimineață, în municipiul Craiova, pe strada Brestei. Accidentul rutier s-a produs între un autoturism și un autobuz de transport persoane. Din primele informații sunt implicate 20 de persoane, dintre care 7 necesită îngrijiri medicale (1 în SCR). A fost activat planul roșu de intervenție începând cu ora 09:05.

„În urmă cu scurt timp, în municipiul Craiova, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz destinat transportului de persoane.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, pentru gestionarea eficientă a evenimentului și acordarea asistenței medicale persoanelor afectate.

Din primele informații, în accident sunt implicate 20 de persoane, dintre care 7 necesită îngrijiri medicale. O persoană se află în stare critică, în stop cardio-respirator.

La fața locului intervin echipaje de pompieri și medicale, cu următoarele mijloace: 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transportul personalului și victimelor multiple și 1 echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis ISU Dolj.

 

Категории: MediaFax.ro

Somonul pe care îl mănânci ar putea fi hrănit cu resturi de pui. Marii producători europeni schimbă rețeta, iar consumatorii nu află de pe etichetă

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:17

Unii dintre cei mai mari producători de somon din Europa au început să înlocuiască o parte dintre ingredientele tradiționale din hrana peștilor cu proteine obținute din resturi de pui, potrivit unei investigații publicate de Financial Times.

Până de curând, marile lanțuri de supermarketuri europene evitau să comercializeze somon hrănit cu subproduse provenite de la găini, de teama reacțiilor negative ale consumatorilor. Acum, însă, unii dintre cei mai mari producători de somon au început să folosească aceste ingrediente pentru a reduce costurile de producție.

În realitate, alimentația somonului de crescătorie este deja foarte diferită de cea a somonului sălbatic. În mediul natural, acesta se hrănește cu pești mici, crustacee și alte organisme acvatice. În ferme, primește granule produse industrial, care conțin un amestec de proteine, grăsimi, vitamine și minerale.

Somon hrănit cu resturi de pui. Ce companii au făcut deja schimbarea

Lerøy Seafood Group, unul dintre cei mai mari producători norvegieni de somon, a confirmat pentru Financial Times că utilizează deja subproduse de pui în toate fermele sale piscicole marine.

Mowi, cel mai mare producător mondial de somon, intenționează, la rândul său, să introducă ingrediente provenite de la păsări în hrana utilizată în fermele sale din Norvegia și Scoția, potrivit unor persoane familiarizate cu planurile companiei.

Mowi este și furnizor și pentru unele supermarket-uri din România.

Alți doi producători importanți au început deja să experimenteze această soluție.

Grieg Seafood a introdus făină și ulei provenite de la pui în iulie 2026, în timp ce SalMar, al doilea mare producător mondial de somon, a început testarea ingredientelor de origine avicolă în luna martie.

Subprodusele utilizate în hrana somonului provin din părți ale păsărilor care nu sunt destinate consumului uman, inclusiv oase și anumite organe interne. Acestea sunt procesate industrial pentru obținerea de făină proteică și grăsimi.

Practica nu este complet nouă. Producătorii de somon din Chile și Canada utilizează de mai mulți ani astfel de ingrediente, însă industria europeană a manifestat până recent o reticență mai mare.

Cu ce era hrănit până acum somonul de crescătorie: aproape trei sferturi din hrană proveneau din plante

Un studiu realizat de institutul norvegian de cercetare alimentară Nofima, pe baza ingredientelor utilizate de marii producători norvegieni în 2020, arată că hrana somonului era compusă astfel:

  • 73,1% ingrediente vegetale, inclusiv proteine din soia, cereale și uleiuri vegetale;
  • 22,4% ingrediente marine, precum făină și ulei de pește;
  • 4,1% alte ingrediente, inclusiv vitamine, minerale și aminoacizi;
  • 0,4% ingrediente alternative, precum făină de insecte, microalge, proteine microbiene și produse fermentate.

Transformarea s-a produs treptat, în ultimele decenii, pe măsură ce producătorii au încercat să reducă dependența de capturile de pește sălbatic.

Printre ingredientele folosite sau cercetate pentru hrănirea somonului se numără proteinele din soia, grâul, uleiul de rapiță, microalgele, făina de insecte și proteinele obținute prin fermentație.

Aceste formule trebuie să asigure necesarul nutrițional al peștelui, inclusiv acizii grași esențiali, importanți și pentru valoarea nutritivă a produsului final.

De ce au început mai nou producătorii să folosească pui  costă mai puțin de jumătate față de făina de pește

Principalul motiv este economic.Prețul făinii de pește, produsă din capturi de pești sălbatici și din resturi provenite din industria pescuitului, aproape s-a dublat în ultimii doi ani, potrivit Financial Times.

În același timp, făina obținută din subproduse de pui costă mai puțin de jumătate din prețul făinii de pește, raportat la tonă.

Industria se confruntă cu două probleme majore: capturile mondiale de pește sălbatic nu pot crește la infinit, iar cererea pentru făină de pește continuă să fie ridicată, inclusiv din partea Chinei.

Situația a fost complicată de perturbarea pescuitului de anșoa în largul statului Peru, un producător major de făină de pește.

Pentru companiile care cresc milioane de somoni, înlocuirea unei părți din ingredientele scumpe poate însemna economii importante.

În plus, producătorii susțin că utilizarea subproduselor din industria avicolă permite valorificarea unor materiale care altfel ar avea o întrebuințare economică mai redusă.

Este sigur să mănânci somon hrănit cu pui?

Utilizarea proteinelor animale procesate provenite de la animale nerumegătoare, inclusiv păsări, în hrana peștilor de acvacultură este permisă în Uniunea Europeană din 2013, în condiții sanitare și de trasabilitate reglementate.

Restricțiile anterioare au fost legate de temerile privind transmiterea encefalopatiei spongiforme bovine, cunoscută drept boala vacii nebune.

Normele europene impun condiții privind proveniența materiilor prime, procesarea lor și prevenirea contaminării cu proteine provenite de la rumegătoare.

Faptul că un somon a fost hrănit cu ingrediente provenite de la pui nu înseamnă, în sine, că peștele este periculos pentru consum. Totuși, siguranța și calitatea nutrițională depind de ingredientele utilizate, de modul în care sunt procesate și de respectarea standardelor sanitare.

Nofima desfășoară un proiect de cercetare între 2024 și 2027 tocmai pentru a analiza digestibilitatea proteinelor de pui și efectele utilizării lor pe termen lung asupra sănătății, creșterii și calității somonului.

Cercetătorii avertizează că digestibilitatea acestor proteine poate varia în funcție de materia primă și de tratamentul termic aplicat.

Consumatorii nu pot afla de pe etichetă dacă somonul a fost hrănit cu pui

Una dintre cele mai controversate probleme este lipsa informațiilor de pe ambalaje. Producătorii și comercianții nu sunt obligați, în mod obișnuit, să menționeze pe eticheta somonului destinat consumului uman toate ingredientele din hrana peștelui.

Un cumpărător poate vedea țara de origine, tipul de producție și alte informații obligatorii, fără să știe dacă somonul a fost hrănit cu făină de pește, soia, insecte sau subproduse de pui.

 

Категории: MediaFax.ro

Documente secrete dezvăluie cine a finanțat sala de bal de 333 de milioane de dolari a lui Trump. Nume grele și legături controversate

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:15

O investigație publicată, de The Washington Post dezvăluie pentru prima dată amploarea contribuțiilor financiare și identitatea unor donatori care au susținut proiectul prezidențial. Jurnaliștii au obținut un tabel intern care cuprinde 67 de contribuții individuale de peste 10.000 de dolari, înregistrate până la sfârșitul lunii septembrie.

Valoarea totală a contribuțiilor consemnate ajunge la aproximativ 333 de milioane de dolari, în timp ce documentele suplimentare arată că cel puțin 77 de milioane de dolari provin de la finanțatori care au solicitat anonimatul.

Apple și Nvidia, câte 25 de milioane de dolari. Cine sunt cei mai mari finanțatori

Printre cei mai importanți donatori identificați de The Washington Post se află unele dintre cele mai cunoscute companii tehnologice din lume. Apple și Nvidia au angajat fiecare contribuții de 25 de milioane de dolari, cele mai mari sume individuale din lista analizată.

Fundația familiei Adelson și miliardarul Charles Ergen, cofondatorul Dish Network, figurează tot cu câte 25 de milioane de dolari. Google apare cu o contribuție de 22 de milioane de dolari, provenită din fondurile aferente soluționării unui proces intentat de Trump împotriva YouTube.

Jensen Huang, președinte și CEO al NVIDIA. Compania NVIDIA figurează pe listă cu 25 de milioane de dolari donați pentru finanțarea sălii de bal a Casei Albe. Foto: Vernon Yuen/Nexpher via ZUMA Press Wire/dpa

Fundația familiei Laura și Isaac Perlmutter, acesta din urmă fost director general al Marvel Entertainment, figurează cu aproximativ 20,3 milioane de dolari. Microsoft, Palantir și producătorul de armament Lockheed Martin au angajat fiecare câte 10 milioane de dolari.

Potrivit investigației, sectorul tehnologic reprezintă cea mai importantă categorie de finanțatori, cu contribuții de aproximativ 126 de milioane de dolari. Documentele arată că Nvidia solicitase ca donația sa să nu fie făcută publică. Compania a transmis însă că sprijinul acordat proiectului este independent de interesele sale comerciale.

Aproximativ jumătate din bani provin de la companii sau lideri ai unor firme cu contracte federale

Una dintre principalele concluzii ale anchetei privește relația dintre finanțatori și guvernul american. Potrivit calculelor The Washington Post, companiile care au avut contracte federale în actualul mandat al lui Trump, împreună cu lideri ai unor asemenea firme, au reprezentat aproximativ jumătate din totalul contribuțiilor.

Publicația a identificat și donatori ale căror afaceri au beneficiat de decizii favorabile ale administrației, inclusiv aprobări de tranzacții sau contracte importante.

De exemplu, Salesforce și directorul său general, Marc Benioff, au angajat contribuții separate, în valoare totală de trei milioane de dolari. Între două dintre donațiile companiei, armata americană i-a atribuit Salesforce un contract cu o valoare potențială de până la 5,6 miliarde de dolari, valabil până în 2035. Pentagonul a declarat că relațiile politice și afilierile externe nu influențează atribuirea contractelor.

Un alt exemplu este compania Rocket, printr-o entitate afiliată, care a angajat 10 milioane de dolari la câteva săptămâni după obținerea unei aprobări federale pentru o achiziție importantă. Reprezentanții Rocket au negat existența unei legături între donație și aprobarea tranzacției.

Donația de 2,5 milioane de dolari, urmată de grațierea tatălui finanțatoarei

Unul dintre cele mai sensibile cazuri documentate de jurnaliști îl privește pe bancherul internațional Julio Herrera Velutini. Acesta fusese inculpat în 2022 într-un dosar de corupție din Puerto Rico, fiind acuzat că ar fi contribuit la finanțarea campaniei unui guvernator în schimbul înlăturării unui reprezentant al autorității care îi investiga banca.

Bancherul internațional Julio Herrera Velutini a fost pus sub acuzare pentru luare de mită în 2022. Sursa foto: X

După victoria electorală a lui Trump, fiica bancherului, Isabela Herrera, a contribuit cu 3,5 milioane de dolari la un comitet politic care îl susținea pe președinte. În septembrie 2025, ea s-a angajat să doneze încă 2,5 milioane de dolari pentru sala de bal de la Casa Albă. Documentele arată că prima tranșă, de 835.000 de dolari, a fost achitată în octombrie 2025.

În ianuarie 2026, Donald Trump l-a grațiat pe Julio Herrera Velutini. Casa Albă a susținut că dosarul acestuia, precum și alte urmăriri penale din aceeași cauză, au avut motivații politice.

Un miliardar a promis 25 de milioane de dolari, după o investigație federală asupra companiei sale

Ancheta prezintă și situația lui Charles Ergen, cofondatorul Dish Network și președintele EchoStar. În 2025, autoritatea americană pentru comunicații, FCC, a început o investigație privind respectarea unor obligații de dezvoltare a rețelei de telefonie mobilă. După discuții între Ergen și oficiali ai administrației, compania a negociat vânzarea unor licențe către AT&T. Investigația FCC a fost închisă ulterior.

Ergen s-a angajat să doneze 12,5 milioane de dolari pentru sala de bal în decembrie și încă 12,5 milioane în februarie 2026. Documentele arată că finanțatorul a solicitat anonimatul pentru contribuția sa. Tranzacția privind licențele a primit aprobările autorităților federale în luna mai. Ergen și EchoStar au refuzat să comenteze informațiile prezentate de publicație.

Cum sunt colectați banii și de ce finanțarea ridică întrebări

Donațiile pentru proiect sunt colectate prin Trust for the National Mall, o organizație nonprofit din Washington implicată în conservarea și restaurarea unor obiective publice. Spre deosebire de finanțarea campaniilor electorale, donațiile către asemenea organizații nu sunt, în general, supuse acelorași obligații de publicare a identității finanțatorilor.

Banii sunt ulterior direcționați către guvern, printr-un cont al Casei Albe aflat sub controlul direct al președintelui, potrivit investigației. Un acord de 12 pagini între guvern și organizație prevede protejarea anonimatului donatorilor în limitele legii.

Experți independenți au avertizat asupra riscului ca un asemenea mecanism să faciliteze cumpărarea influenței sau presiuni asupra unor potențiali finanțatori. Democrații din Congres au solicitat informații suplimentare despre contribuții, fără să obțină dezvăluirea completă a acestora.

Șantierul construcției noii săli de bal la Casa Albă. Sursa foto: X

Cât va costa, în realitate, noua construcție de la Casa Albă

Donald Trump a declarat anterior că proiectul sălii de bal va fi finanțat integral din contribuțiile sale și ale unor apropiați, fără costuri pentru contribuabili. Documentele obținute de The Washington Post nu îl identifică pe președinte printre donatorii înregistrați. Administrația a anunțat că urmărește să strângă 400 de milioane de dolari pentru proiect, în timp ce fondurile consemnate în documentele analizate ajung la aproximativ 333 de milioane.

Potrivit unei estimări anterioare citate de publicație, costul construcției noii aripi estice, care include sala de bal, spații de birouri și o facilitate militară subterană, ar fi crescut la 600 de milioane de dolari. Acestea sunt două valori diferite: suma estimată pentru întreaga construcție nu reprezintă exclusiv costul sălii de bal. The Washington Post relatează și că documentele arată utilizarea unor fonduri publice pentru anumite costuri de construcție.

Casa Albă a refuzat să discute contribuțiile individuale, dar a apărat proiectul și mecanismul de finanțare. Purtătorul de cuvânt Davis Ingle a afirmat că donatorii provin dintr-o gamă largă de companii și persoane generoase care doresc să îmbunătățească reședința prezidențială pentru generațiile viitoare. Oficialul a respins acuzațiile privind conflictele de interese și a declarat că administrația va încerca să identifice persoanele responsabile de divulgarea documentelor interne.

Категории: MediaFax.ro

Ucraina pregătește o campanie mai puternică de drone pentru a paraliza aeroporturile din Rusia

MediaFax.ro - 16 октября, 2026 - 09:14

Ucraina se pregătește să intensifice atacurile cu drone asupra aeroporturilor rusești, cu ajutorul unor aparate ghidate de inteligență artificială, care pot evita sistemele de apărare antiaeriană, lovind infrastructura aviatică, potrivit revistei The Atlantic.

Operațiunea, care poartă numele de cod „M&Ms”, a fost dezvoltată sub coordonarea fostului ministru al Apărării, Mihailo Fedorov.

Planul prevede folosirea unor drone mici și ieftine, capabile să navigheze și să identifice ținte fără intervenția unui operator uman, potrivit a două surse care cunosc proiectul.

Dronele ar urma să fie programate cu hărți detaliate și imagini ale țintelor. Calculatoarele de la bord ar compara imaginile înregistrate în timp real cu datele stocate, pentru a găsi obiectivul.

După identificarea țintei, drona ar plonja spre aceasta și ar exploda, fără să mai fie necesară confirmarea unui operator, potrivit raportului.

Oficialii ucraineni au declarat pentru The Atlantic că această noua operațiune ar urma să fie mult mai agresivă decât altele care au existat în trecut.

Dronele nu ar depinde de informațiile furnizate de serviciile secrete americane și ar putea intra în curând în producție de masă.

Un oficial ucrainean a precizat că un prototip a fost deja folosit în luptă în regiunea Donbas, deși dezvoltarea continuă. Până acum, aceste drone nu au fost folosite împotriva aeroporturilor rusești.

Atacurile cu drone au provocat întârzieri și anulări de zboruri în Rusia

Campania actuală a Ucrainei a perturbat deja traficul aerian din zona Rusiei.

În perioada 3-9 octombrie, aeroporturile rusești au anulat 345 de zboruri, înregistrând întârzieri pentru aproape 4.000 de curse. Unii pasageri au fost nevoiți să aștepte 10 ore sau chiar mai mult.

Pe 10 octombrie, alte 692 de zboruri au avut întârzieri, iar 93 au fost anulate. Pe 14 octombrie, 238 de zboruri au fost întârziate și 124 au fost anulate.

Potrivit raportului, aeroporturile din Moscova au fost închise, în medie, aproximativ trei ore pe zi.

Nici avionul președintelui rus Vladimir Putin nu ar fi putut ateriza la Moscova pe 9 octombrie, în timp ce acesta se întorcea din Turkmenistan. Două dintre cele patru aeroporturi ale capitalei au fost închise timp de șapte ore din cauza unui atac cu drone.

Companiile aeriene internaționale ar putea reconsidera zborurile către Moscova

Închiderea aeroporturilor pentru perioade mai lungi ar putea determina companiile aeriene internaționale, precum Turkish Airlines și Emirates, să își regândească zborurile către Moscova.

O astfel de decizie ar putea afecta foarte serios una dintre legăturile importante dintre elita politică rusească și restul lumii.

Potrivit relatărilor, planul privind intensificarea atacurilor cu drone i-a fost prezentat președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la începutul anului 2026.

Deși acesta a spus că este îngrijorat de riscurile pentru avioanele civile, pasageri și angajații aeroporturilor, el a permis continuarea pregătirilor, potrivit unui material publicat anterior de The Atlantic.

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей - MediaFax.ro