Biroul de Management și Buget (OMB) al Casei Albe a declarat într-un comunicat că bugetul propus ar crește cheltuielile de apărare cu 13% și cheltuielile de securitate națională cu aproape 65%, în comparație cu nivelurile adoptate în 2025. Cheltuielile discreționare care nu țin de apărare ar urma să fie reduse cu 23%, la cel mai scăzut nivel din 2017.
„În acest moment critic, avem nevoie de un buget istoric – unul care pune capăt finanțării declinului nostru, care pune americanii pe primul loc și oferă un sprijin fără precedent armatei noastre și securității naționale”, a declarat Russ Vought, directorul OMB, în declarație.
Cererea anuală de buget a Casei Albe include previziuni economice, precum și propuneri detaliate cu privire la cât de mulți bani ar trebui cheltuiți de fiecare agenție guvernamentală în noul an, potrivit Reuters.
Articolul Trump propune o reducere de 163 de miliarde de dolari a bugetului federal apare prima dată în Mediafax.
Această decizie a fost luată după ce, joi, compania avertiza asupra impactului negativ al războiului comercial global inițiat de administrația americană, potrivit Financial Times.
Bezos, care a renunțat la funcția de director executiv al Amazon în 2021, a vândut deja acțiuni în valoare de peste 13,4 miliarde de dolari în 2024 – an în care capitalul companiei a depășit 2 trilioane de dolari, pe fondul interesului acordat de investitori dezvoltării inteligenței artificiale.
Conform datelor anunțate joi, în primul trimestru al anului 2025, Amazon a raportat venituri de 155,7 miliarde de dolari, în creștere cu 9% față de anul precedent, și un profit net de 17,1 miliarde de dolari.
Articolul Jeff Bezos intenționează să vândă acțiuni Amazon în valoare de până la 4,75 miliarde de dolari apare prima dată în Mediafax.
Apple a raportat venituri de 95,4 miliarde de dolari pentru primele trei luni ale anului, depășind așteptările analiștilor, și a anunțat că își va răscumpăra acțiuni în valoare de 100 miliarde de dolari de pe piața bursieră, folosindu-și rezultatele financiare pozitive pentru a crește a adăuga valoare companiei, potrivit iformațiilor furnizate joi de site-ul financiar american Investopedia.
Apple a depășit așteptările analiștilor pentru cel de-al doilea trimestru fiscal al anului, raportând venituri de 95,4 miliarde de dolari, în creștere cu 5 % față de anul precedent. Producătorul de iPhone a obținut un venit net de 24,78 miliarde de dolari, sau 1,65 dolari pe acțiune, surclasând estimările Wall Street.
Vânzările de iPhone au crescut cu 2%, înregistrând cea mai mare parte din venituri, 46,84 miliarde de dolari. Linia de Mac-uri și tabletele iPad au fost, de asemenea, solicitate, vânzările fiind mult mai mari decât cele prevăzute. Și veniturile din serviciile oferite de Apple, precum Apple Music, iCloud, Apple TV sau iMessage și FaceTime, au crescut cu 12%, ajungând la 26,65 miliarde de dolari.
Compania americană s-a grăbit să profite de pe urma rezultatelor financiare bune și a anunțat autorizarea unui program de răscumpărare a acțiunilor de 100 miliarde de dolari și o majorare a dividendului cu 4%, ajungând la 26 de cenți pe acțiune.
Compania va muta în India ansamblarea dispozitivelor iPhone destinate pieței americaneCu toate acestea, acțiunile au scăzut în tranzacționare după ce directorul general al Apple Inc., Tim Cook, le-a spus investitorilor că, dacă tarifele vamale vor rămâne la nivelul din prezent, costurile Apple vor crește cu aproximativ 900 de milioane de dolari în trimestrul doi al anului, care se va încheia în iunie. CEO-ul a declarat că se așteaptă ca veniturile totale ale Apple să crească ponderat în acest trimestru, sub prognoza de 4% a pieței.
Pentru a reduce riscurile legate de tarifele impuse de China, Apple plănuiește să mute în India asamblarea tuturor dispozitivelor iPhone vândute în SUA, până la sfârșitul anului 2026
Tim Cook a precizat că „majoritatea telefoanelor iPhone destinate pieței din SUA în lunile următoare vor veni din India mai degrabă decât din China, iar alte produse, precum iPad-urile, Mac-urile sau Apple Watch, vor fi fabricate în Vietnam”.
Articolul Apple va răscumpăra de pe piață acțiuni în valoare de 100 miliarde de dolari apare prima dată în Mediafax.
Într-o postare pe platforma X, oficialul european a anunțat că Bruxelles-ul este deschis să înceapă prima parte a negocierilor de aderare atât cu Ucraina, cât și cu Republica Moldova, scrie Kyiv Post.
La începutul acestei săptămâni, Kos a declarat, într-un interviu pentru Radio Free Europe, că UE nu ar putea să trateze cererile de aderare separat, continuând doar cu solicitarea Chișinăului și lăsând în urmă Kievul. Guvernul de la Budapesta s-a opus acestei variante, mai ales în privința aderării Ucrainei la blocul comunitar.
În replică, viceprim-ministrul ucrainean pentru integrare europeană și euroatlantică, Olha Stefanishyna, a afirmat, în timpul unei vizite la Budapesta, că vede „neconstructive declarațiile privind posibilitatea adoptării unei decizii privind Moldova (fără Ucraina) în timpul vizitei mele la Budapesta.”
În urma declarațiilor sale, comisarul Kos a afirmat că cei doi oficiali au discutat și au convenit să avanseze împreună procesele din ambele țări.
Negocierile de aderare sunt împărțite în șase „clustere”, iar primul vizează „fundamentele”, inclusiv statul de drept, instituțiile democratice și reforma administrației publice.
Viceprim-ministrul Stefanishyna a declarat joi că Ucraina speră să deschidă prima etapă a discuțiilor înainte de încheierea președinției poloneze a Consiliului UE, la sfârșitul lunii iunie.
Articolul Budapesta nu e o piedică. UE este deschisă la începerea discuțiilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova apare prima dată în Mediafax.
Guvernul indian a solicitat Fondului Monetar Internațional o revizuire a împrumuturilor acordate Pakistanului, potrivit unei surse guvernamentale citate de Reuters, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre cele două state vecine.
Anul trecut, Pakistanul a primit un împrumut de 7 miliarde de dolari pentru redresare economică și încă 1.3 miliarde de dolari pentru lupta cu schimbările climatice. Consilierul ministrului pakistanez de finanțe, Khurram Schehzad, a declarat pentru Reuters că programul FMI este „pe drumul cel bun” și că au avut loc peste 70 de întâlniri productive cu instituții financiare internaționale în cadrul reuniunilor de primăvară de la Washington
Potrivit unei surse guvernamentale, autoritățile indiene au înaintat cererea către FMI fără a oferi detalii suplimentare. Tensiunile dintre cele două state rivale, ambele înarmate nuclear, au crescut brusc după atacul asupra unui grup de turiști hinduşi în Kashmirul indian. New Delhi a identificat trei atacatori, dintre care doi ar fi cetățeni pakistanezi, caracterizându-i drept teroriști. Islamabadul a respins acuzațiile și a cerut o investigație neutră.
Tensiunea tot mai mare din regiune a atras îngrijorare la nivel internațional. Vicepreședintele SUA, JD Vance, a transmis joi că Washingtonul speră ca Pakistanul să coopereze cu India în identificarea atacatorilor proveniți de pe teritoriul său.
Articolul India cere FMI să revizuiască împrumuturile acordate Pakistanului apare prima dată în Mediafax.
„Derbiul” clujean din play-off dintre CFR și Universitatea, programat de la ora 21:00, va fi arbitrat de bucureșteanul Marcel Bîrsan, ajutat la cele două linii de Sebastian Gheorghe și de Ionuț Neacșu. În camera VAR se vor afla Sorin Costreie și Raul Ghiciulescu. Observatorul partidei va fi Zoltan Szekely.
În play-out sunt programate două partide.
Meciul FC Botoșani – Unirea Slobozia, care va începe de la ora 13:45, va fi condus la centru de Florin Chivulete, din București, ajutat de asistenții Radu Ghinguleac și Andrei Constantinescu. În camera VAR se vor afla Cristina Trandafir și Iulian Dima. Observatorul partidei va fi Florin Hîncu.
Partida Farul Constanţa – Gloria Buzău, programată de la ora 18:15, va avea o brigadă de arbitri din Szabolcs Kovacs, din Satu Mare, la centru, ajutat la cele două linii de Adrian Vornicu și Mihăiță Necula. În camera VAR se vor afla Sebastian Colțescu și Andrei Antonie. Observatorul partidei va fi Cristina Babadac.
Articolul Marcel Bîrsan va arbitra „derbiul” clujean din Superligă apare prima dată în Mediafax.
Anunțul a fost făcut de Zamir Kabulov, reprezentantul Federației Ruse la Kabul. Acesta s-a referit la Statul Islamic ca la „dușmanul comun”.
Declarația reflectă apropierea treptată dintre Moscova și talibani, în ciuda faptului că niciun stat nu recunoaște oficial guvernul taliban instalat în august 2021, după retragerea haotică a forțelor conduse de SUA. Luna trecută, Rusia a făcut un pas important spre normalizarea relațiilor, eliminând oficial talibanii de pe lista sa de organizații teroriste, unde fuseseră incluși în 2003. Kabulov a subliniat că această decizie „elimină în sfârșit toate obstacolele în calea cooperării depline” între cele două părți și a confirmat că Moscova a propus acreditarea unui ambasador afgan în capitala rusă, așteptând acum răspunsul Kabulului.
În contextul unor atacuri recente revendicate de ISIS, inclusiv masacrul de la sala de concerte Crocus din apropierea Moscovei, în martie 2024, soldat cu 145 de morți, Rusia intensifică măsurile împotriva rețelelor afiliate organizației.
Pe lângă cooperarea în materie de securitate, Rusia și regimul taliban vizează și parteneriate economice. Kabulov a anunțat organizarea unui forum economic ruso-afgan la Kazan, în cursul lunii mai, unde vor fi discutate proiecte comune în domenii precum extracția mineralelor și construcția de conducte de gaze.
Articolul Rusia și-a anunțat sprijinul pentru talibani în lupta cu Statul Islamic din Afganistan apare prima dată în Mediafax.
Utilizatorii care își creează conturi noi vor fi încurajați să folosească metode mai sigure, precum passkey (care funcționează pe baza unei tehnologii numite de criptografie cu chei publice), notificări push prin aplicația Authenticator sau chei fizice de securitate, fără a li se cere să seteze o parolă.
Măsura vine în completarea unui design nou al ferestrei de autentificare, optimizat pentru o experiență „passwordless”, cu pași reordonați care simplifică procesul de conectare fără parolă.
Utilizatorii existenți nu vor fi obligați să renunțe la parolă, însă pot face acest lucru manual din setările contului.
În prezent, compania înregistrează aproape un milion de passkey-uri noi pe zi, cu o rată de succes la autentificare de 98%, față de doar 32% pentru parolele clasice.
Articolul Microsoft renunță la parole în mod implicit pentru conturile noi apare prima dată în Mediafax.
Într-un comunicat, Rockstar și-a cerut scuze pentru întârzierea semnificativă a jocului, așteptat să fie cea mai mare lansare de divertisment din toate timpurile.
„Ne pare foarte rău că acest lucru este mai târziu decât vă așteptați”, a precizat comapania Rockstar.
„Interesul și entuziasmul din jurul unui nou Grand Theft Auto au fost cu adevărat umilitoare pentru întreaga noastră echipă. Vrem să vă mulțumim pentru sprijinul și răbdarea dvs. în timp ce lucrăm pentru a termina jocul. Cu fiecare joc pe care l-am lansat, obiectivul a fost întotdeauna să încercăm să vă depășim așteptările, iar Grand Theft Auto VI nu face excepție. Sperăm că înțelegeți că avem nevoie de acest timp suplimentar pentru a livra la nivelul de calitate pe care îl așteptați și îl meritați. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim mai multe informații cu voi în curând”, a adăugat compania.
Jocul urma să fie cea mai mare lansare de divertisment din acest an, analiștii preconizând că va genera 3 miliarde de dolari în primul său an. Întârzierea pentru GTA 6 deschide a doua jumătate a anului 2025 pentru o serie de alte jocuri. Borderlands 44, Battlefield, Marathon și Ghost of Yotei pot profita de eliberarea acestui slot de lansare, relatează IGN.
Articolul GTA VI a fost amânat pentru 2026. Avem data oficială de lansare! apare prima dată în Mediafax.
„Îi vom lua Universității Harvard statutul de scutire de taxe. Este ceea ce merită!”, a declarat Trump într-o postare pe platforma sa de social media, Truth Social, fără a preciza când va introduce măsura.
De la preluarea mandatului, în ianuarie, Trump a luat în vizor marile universități americane prin înghețarea finanțării federale, lansarea de investigații și revocarea vizelor pentru studenți, afirmând că învățământul superior a fost cuprins de ideologii antisemite, antiamericane, marxiste și de „stânga radicală”, scrie Reuters.
Universitatea Harvard a ripostat, dând în judecată administrația Trump pentru oprirea finanțării cercetării în SUA și alăturându-se celor peste 200 de președinți de universități și colegii care protestează împotriva politicilor președintelui american privind învățământul superior.
Articolul Disputa între Trump și Harvard: Liderul de la Casa Albă spune că universitatea nu va mai fi scutită de taxe apare prima dată în Mediafax.
Practicile de care vorbește Victor Ponta „îi sunt comune și vin din experiența domnului Victor Ponta”, transmite, vineri, PSD, care se delimitează de acuzațiile fostului lider.
„Partidul Social Democrat se delimitează ferm de acuzațiile aduse de candidatul independent Victor Ponta în legătură cu pozele prezentate în spațiul public de doamna Elena Lasconi. Ceea ce spune Victor Ponta este o minciună și o calomnie pentru care va trebui să suporte consecințele juridice”, transmite PSD.
De asemenea, PSD mai arată că partidul nu a folosit și nici nu va folosi vreodată astfel de practici „despre care vorbește (Ponta – n.r.), care îi sunt comune și vin din experiența domnului Victor Ponta”.
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat vineri că foști colegi din PSD i-au spus că în spatele pozelor publicate de Elena Lasconi privind posibila întâlnire dintre Florian Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta s-ar afla Crin Antonescu.
„Între timp vreau să vă spun în plus că am vorbit cu foștii mei colegi din PSD care mi-au spus foarte clar că și ei se delimitează de această mizerie, că a fost pusă la punct construită de către Bogdan Popescu și firma Kensington care lucrează cu Crin Antonescu, că ei au dat Elenei Lasconi aceste poze false. De altfel, Bogdan Popescu s-a ocupat de campania Elenei Lasconi după ce aceasta a pierdut sprijinul USR și că, în acest fel, au folosit-o pe doamna Lasconi”, a spus Victor Ponta.
Compania acuzată că ar fi în spatele scandalului provocat de fotografiile care sugerează o întâlnire Dan-Coldea-Ponta a avut o primă reacție publică: „Kensington Communication nu are nicio legătură cu pozele lansate în spațiul public de către Elena Lasconi. Este o minciună grosolană pentru care îl vom acționa în justiție pe domnul Victor Ponta”, scrie în anunțul public al companiei.
Compania a lansat un avertisment public: „Anunțăm public că vom acționa în instanță pe oricine va asocia firma noastră cu orice tip de alegații și fapte imaginare, în legătură cu această campanie sau cele precedente”.
Articolul PSD se delimintează de acuzațiile lui Ponta: „Practicile îi sunt comune lui Victor Ponta” apare prima dată în Mediafax.
Înfățișarea a avut loc vineri. Actorul a vorbit în fața magistraților timp de 12 minute. Șeful Magistraturii Paul Goldspring a dispus măsura eliberării pe cauțiune. Următoarea înfățișare la proces are loc în 30 mai și se va desfășura la Curtea Penală de la Londra.
Comedianul britanic a primit acuzații de viol, agresiune sexuală și agresiune indecentă din partea Poliției Metropolitane a Londrei la începutul lunii aprilie. Actorul a fost acuzat de patru femei, că ar fi săvârșit că ar fi săvârșit acte de natură sexuală, în perioada 1999 și 2005, potrivit People.
Una dintre femei susține că a fost violată în 1999, într-un orășel din sudul Angliei, în timp ce o altă femeie susține că a făcut sex oral neconsimțit și a fost agresată sexual în 2004. Într-un al treilea caz, actorul ar luat-o de braț pe una dintre femei și ar fi târât-o în baie. În ultimul caz, actorul ar fi sărutat cu forța o altă femeie, apoi ar fi atins-o indecent, potrivit BBC.
„Femeile care au raportat cazurile de abuz primesc sprijin acordat de ofițeri de poliție special antrenați” a declarat detectivul-șef Andy Furphy.
Ancheta cu privire la actorul de 49 de ani rămâne deschisă.
Articolul Russell Brand, eliberat pe cauțiune în urma acuzațiilor de viol și agresiune indecentă apare prima dată în Mediafax.
Rusia vrea să creeze o „linie de securitate” în zonele de frontieră ale regiunii Sumî din Ucraina. Scopul rușilor este să preîntâmpine apariția unor atacuri surprinzătoare precum cel de anul trecut în urmă căruia ucrainenii au cucerit mai multe teritorii din regiunea rusă Kursk.
Rușii încearcă să formeze o „linie de securitate” pe teritoriul ucrainean, în apropierea graniței cu Rusia, potrivit Sky News. Este vorba despre regiunea ucraineană Sumî care se învecinează cu regiunea Kursk a Rusiei.
De altfel, în luna martie președintele rus Vladimir Putin a declarat în martie că Rusia ar trebui să încerce să creeze o zonă tampon în regiunea Sumî
Rușii susțin că au alungat ultimele trupe ucrainene din regiunea Kursk. Totuși, unele informații arată că luptele continuă în unele zone.
Articolul Rusia vrea o „linie de securitate” în interiorul Ucrainei, în apropiere de regiunea Kursk apare prima dată în Mediafax.
Un cutremur cu magnitudinea 2,7 s-a produs vineri la prânz în județul Vrancea.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 12.56 în județul Vrancea.
Acesta a avut magnitudinea 2,7 și s-a produs la adâncimea de 100,4 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focșani (30 km), Buzău (71 km), Sfântu-Gheorghe (80 km), Bârlad (82 km), Bacău (86 km, Brașov (95 km).
Vineri dimineața la ora 5.21 s-a mai produs un cutremur în județul Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 2 și a avut loc la adâncimea de 69 de kilometri.
Articolul Cutremur cu magnitudinea 2,7 în Vrancea apare prima dată în Mediafax.
„Kensington Communication nu are nicio legătură cu pozele lansate în spațiul public de către Elena Lasconi. Este o minciună grosolană pentru care îl vom acționa în justiție pe domnul Victor Ponta”, scrie în anunțul public al companiei.
Compania a lansat un avertisment public.
„De asemenea, anunțăm public că vom acționa în instanță pe oricine va asocia firma noastră cu orice tip de alegații și fapte imaginare, în legătură cu această campanie sau cele precedente”, mai scrie în mesaj.
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat vineri că foști colegi din PSD i-au spus că în spatele pozelor publicate de Elena Lasconi privind posibila întâlnire dintre Florian Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta s-ar afla Crin Antonescu.
„Între timp vreau să vă spun în plus că am vorbit cu foștii mei colegi din PSD care mi-au spus foarte clar că și ei se delimitează de această mizerie, că a fost pusă la punct construită de către Bogdan Popescu și firma Kensington care lucrează cu Crin Antonescu, că ei au dat Elenei Lasconi aceste poze false. De altfel, Bogdan Popescu s-a ocupat de campania Elenei Lasconi după ce aceasta a pierdut sprijinul USR și că, în acest fel, au folosit-o pe doamna Lasconi”, a spus Victor Ponta.
Articolul Compania acuzată că ar fi în spatele scandalului fotografiilor îl dă în judecată pe Victor Ponta apare prima dată în Mediafax.
Marco Rubio a fost numit, interimar, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională, devenind astfel prima persoană care deține simultan funcțiile de secretar de stat și consilier pentru securitate națională, din ultima jumătate de veac a SUA: „Când am o problemă, îl sun pe Marco. O rezolvă,” a declarat Trump la un eveniment care a avut loc joi la Casa Albă.
Funcția de consilier pentru securitate națională, foarte importantă, nu necesită confirmarea Senatului. În primul său mandat, Trump a avut patru consilieri pentru securitate națională: Michael Flynn, H.R. McMaster, John Bolton și Robert O’Brien.
Decizia lui Trump a marcat prima remaniere majoră în cercul apropiat al președintelui, de la preluarea mandatului, în luna ianuarie. Anunțul a fost făcut chiar de șeful statului într-o postare pe rețelele sociale, în care a precizat că Waltz va fi nominalizat pentru postul de ambasador al SUA la Organizația Națiunilor Unite: „A muncit din greu ca să pună interesele națiunii noastre pe primul loc”, a scris liderul de la Casa Albă.
Fost militar al trupelor speciale Green Beret și ex-congresman republican din Florida, Waltz a fost ținta unor critici din interiorul Casei Albe, în special după implicarea sa într-un scandal din luna martie, când a inclus din greșeală un jurnalist într-o conversație privată despre o posibilă campanie militară a SUA în Yemen, pe aplicația Signal.
Înlăturarea lui Waltz are loc pe fondul unor epurări substanțiale în cadrul structurilor de securitate națională. De la începutul lunii aprilie, peste 20 de angajați ai Consiliului Național de Securitate au fost concediați, directorul Agenției Naționale de Securitate a fost înlocuit, iar trei oficiali de rang înalt din Pentagon au fost, de asemenea, demiși.
Remanierile din echipa de securitate națională au afectat grav moralul personalului, potrivit unor oficiali din interiorul administrației. Anumiți membri ai guvernului se confruntă cu lipsa de expertiză relevantă în domeniul securității naționale, iar cooptarea unor profesioniștide vârf s-a dovedit a fi dificilă. Toate acestea în condițiile în care Consiliul Național de Securitate, entitatea cheie în coordonarea politicii de securitate, este esențial în luarea deciziilor care privesc conflictele internaționale majore.
Articolul Marco Rubio îl înlocuiește pe consilierul de securitate națională demis de Trump apare prima dată în Mediafax.
Conflictul dintre suporterii Universității Cluj și organizatorii derby-ului clujean se adâncește. Suporterii Peluzei Șepcile Roșii acuză lipsa de reciprocitate în relația cu galeria CFR-ului și au comunicat public că refuză biletele alocate pentru derby-ul care are loc sâmbătă, în Cluj: „Prețul integrității e mai mare decât prezența în tribune”.
Refuzul de a accepta cele 1.158 de bilete repartizate pentru meciul cu rivala locală a fost luat în considerare ca urmare a numărului mic de bilete alocat fanilor U Cluj comparativ cu solicitările și cu capacitatea stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia: „Nu poți să împarți 1000 de bilete la 10.000 de doritori și nu poți să le accepți, indiferent de număr, ca și cum îți sunt oferite din milă”, au spus reprezentanții suporterilor.
„Este dureros să nu fim alături de Universitatea și să nu ne cântăm dragostea pentru Simbol”, au declarat fanii, adăugând că au ales „demnitatea fără concesii” în fața unei oferte pe care o percep ca ca fiind umilitoare.
Suporterii U Cluj se vor mobiliza să-și susțină echipa la ultimul antrenament de vineri, la care spun că le vor cânta jucătorilor. Sâmbătă nu vor intra în stadion, dar au informat că se vor strânge în Piața Unirii ca să găsească o soluție potrivită pentru a viziona împreună partida.
Articolul Galeria U Cluj a refuzat biletele alocate pentru derby-ul cu CFR apare prima dată în Mediafax.
Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat vineri, printr-un comentariu pe pagina sa de Facebook, pe cine va susține la alegerile prezidențiale de duminică. Răspunsul său a venit în urma întrebărilor primite de la mai mulți utilizatori referitoare la opțiunea sa de vot.
Anunțul lui Băsescu a apărut în contextul unui scandal declanșat joi seară, când Elena Lasconi a publicat pe rețelele sociale mai multe fotografii care, potrivit afirmațiilor sale, îi înfățișează pe Nicușor Dan și pe fostul premier Victor Ponta la o întâlnire cu fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.
Fotografiile distribuite de Elena Lasconi îi arată pe Nicușor Dan, pe o persoană care pare a fi Victor Ponta și pe alta care seamănă cu Florian Coldea, surprinși în imagini separate, dar care pare că ies din aceeași clădire.
Comentariul fostului președinte a fost postat la o altă intervenție online, în care l-a criticat dur pe Crin Antonescu, candidatul susținut de coaliția de guvernare, numindu-l „Marioneta Varanului”.
Răspunzând unor comentarii pe Facebook, Băsescu a declarat: „După gafa doamnei Lasconi cu pozele, nu mai există decât varianta Nicușor”. El și-a afirmat susținerea pentru Nicușor Dan sub forma mai multor comentarii postate pe Facebook: „Votăm Nicușor”.
Ca reacție la apariția imaginilor, Nicușor Dan a susținut vineri, într-o conferință de presă, că nu a avut niciodată întâlniri private cu Victor Ponta, „doar la acțiuni oficiale” și că nu s-a întâlnit cu Florian Coldea decât o singură dată, „acum aproape 10 ani, la o recepție la ambasada Franței”.
De asemenea, Dan a declarat că a depus deja plângere penală împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, acuzând-o de manipulare informatică și înșelăciune, după ce aceasta a publicat poze care sugerează o întâlnire a lui cu Florian Coldea și Victor Ponta.
Florian Coldea a reacționat și el vineri dimineață, afirmând că imaginile publicate reprezintă o încercare „disperată, care urmărește să influențeze procesul electoral”. El a declarat în mod clar că nu a avut nicio întâlnire cu vreun candidat „în acest context electoral”.
Articolul Traian Băsescu îl susține pe Nicușor Dan în cursa prezidențială / Băsescu: „După gafa doamnei Lasconi, nu mai avem decât varianta Nicușor” apare prima dată în Mediafax.
Vaticanul se pregătește de Conclavul care începe miercuri. Pompierii au fost suprinși de fotografii Reuters, în timp ce instalau hornul de fum, care va anunța alegerea următorului Papă.
Vineri dimineață, pompierii s-au urcat pe acoperișul Capelei Sixtine pentru a monta coșul de fum, scrie The Guardian.
După începerea întâlnirilor Conclavului, fumul va semnaliza dacă membrii au ajuns sau nu la un acord. Dacă fumul care va ieși pe coșul Capelei Sixtine va fi negru, înseamnă că membrii Conclavului nu au ajuns la un acord. Dacă fumul de culoare albă înseamnă că noul Papă a fost ales.
Cât timp noul Papă va fi ales, membrii Conclavului rămân în Capela Sixtină. Potrivit tradiției, după fiecare tur de scrutin buletinele de vot sunt arse. Procesul de vot este unul secret, iar nicio entitate din afară nu poate primi informații din interior.
Tradiția urmăririi coșului de fum a început încă din anul 1800. În fiecare zi a Conclavului, credincioșii se adună în Piața Sfântul Petru și urmăresc rezultatele votului.
Articolul Pompierii instalează coșul de fum pe Capela Sixtină apare prima dată în Mediafax.
Serviciul german de Informații interne a desemnat vineri partidul Alternativă pentru Germania ca fiind o organizație extremistă ce amenință ordinea democratică. Această catalogare permite autorităților să utilizeze metode sporite de monitorizare, precum interceptări sau recrutarea de informatori.
Conform publicației Reuters, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV) a anunțat că AfD promovează o viziune etnică asupra cetățeniei, viziune incompatibilă cu principiile democratice ale statului de drept. urmărește excluderea anumitor grupuri de populație de la participarea egală în societate”, ceea ce ar putea duce la „tratament discriminatoriu și la atribuirea unui statut juridic inferior”.
Această clasificare vine la scurt timp după ce AfD a obținut locul al doilea în alegerile federale din februarie, ceea ce i-ar conferi teoretic dreptul de a conduce mai multe comisii parlamentare. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, ar avea nevoie de sprijinul altor partide, un sprijin tot mai incert în contextul actual.
Reprezentanții AfD nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. În trecut, tineretul AfD și alte fracțiuni din cadrul partidului au fost deja etichetate ca fiind extremiste.
Decizia vine într-un moment politic tensionat, cu doar câteva zile înainte ca Friedrich Merz, liderul conservatorilor, să fie învestit în funcția de cancelar. Între timp, sprijinul electoral pentru AfD se menține ridicat, iar analiștii avertizează că noua clasificare ar putea întări discursul partidului potrivit căruia este victimă a sistemului politic german.
Articolul Serviciul de Informații interne german a catalogat AfD ca organizație extremistă apare prima dată în Mediafax.