MediaFax.ro

E o minune că e întreg! / Un băiat de 13 ani din Afganistan a călătorit din Kabul la Delhi, ascuns în compartimentul trenului de aterizare al avionului

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 15:45

Mediafax

Un băiat afgan de 13 ani și-a riscat viața ascunzându-se în compartimentul trenului de aterizare al unui avion de pasageri Kam Air, potrivit bbc.

Aeronava, care călătorea din Kabul la Delhi, l-a adus luni pe băiat pe aeroportul internațional Delhi.

Originar din Kunduz, un oraș în nordul Afganistanului, băiatul a fost văzut de către forțele de ordine rătăcind pe aeroportul din Delhi și interogat de poliție timp de câteva ore, pentru ca, în final, să fie trimis înapoi la Kabul cu același zbor.

Cum o fi ajuns acolo?

Băiatul le-ar fi spus polițiștilor că a făcut această călătorie din curiozitate.

Un reprezentant al Forței Centrale de Securitate Industrială din India a declarat că băiatul nu a fost depistat la bordul zborului Kam Airlines, care a aterizat pe aerportul din Delhi la 5.40 GMT duminică.

Băiatul rătăcea atunci când poliția l-a luat deoparte.

El le-a spus anchetatorilor că s-a ascuns în compartimentul central din spate al trenului de aterizare al avionului.

De fapt, adolescentul voia să călătorească în Iran și nu știa că zborul în care se ascunsese mergea la Delhi.

Personalul companiei aeriene a găsit asupra lui o cutie roșie – singurul obiect pe care-l avea la el.

Clandestinii care se ascund în astfel de locuri dau mari semne de inconștiență

Băiatul a pătruns pe furiș în aeroportul din Kabul, a urmărit un grup de pasageri și s-a ascuns în compartimentul roții din spate al aeronavei – spațiul intern unde este adăpostit trenul de aterizare. Singurul obiect pe care îl avea la el era cutia roșie.

Au existat în ultima vreme incidente cu pasageri clandestini care s-au ascuns la bordul avioanelor cu destinația SUA sau Europa, încercând să-și părăsească țările de origine, dar foarte puțini dintre ei supraviețuiesc.

Experții spun că mulți dintre clandestinii care rezistă unor astfel de zboruri dau mari semne de inconștiență, pentru că, în timpul coborârii, riscă să cadă în gol atunci când trenul de aterizare este coborât.

În 2022, un bărbat kenyan de 22 de ani a fost găsit în viață în compartimentul roții unui avion cargo, la Amsterdam, iar faptul că nu și-a pierdut viața nu a fost decât un eveniment fericit.

Articolul E o minune că e întreg! / Un băiat de 13 ani din Afganistan a călătorit din Kabul la Delhi, ascuns în compartimentul trenului de aterizare al avionului apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Iranul a executat cel puțin 1.000 de persoane de la începutul anului

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 15:32

Mediafax

Acesta este cel mai ridicat număr de la începutul activității organizației, cu sediul în Norvegia, care monitorizează execuțiile din 2008.

La trei luni înainte de sfârșitul anului, bilanțul depășește deja recordul de cel puțin 975 de execuții consemnate în 2024. Doar în ultima săptămână au avut loc cel puțin 64 de execuții, o medie de nouă spânzurări pe zi, potrivit IHR, care precizează că aceste cifre sunt probabil subestimate, din cauza lipsei de transparență a autorităților iraniene.

Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului acuză în mod repetat Republica Islamică de execuții la un nivel fără precedent în ultimii ani, într-un context marcat de protestele împotriva regimului ayatollahului Ali Khamenei din 2022-2023 și de războiul de 12 zile împotriva Israelului din iunie. Țara a mai traversat valuri de execuții în anii 1980 și 1990, în urma revoluției islamice din 1979 și pe parcursul războiului Iran-Irak.

„În ultimele luni, Republica Islamică a declanșat o campanie de masacre în închisorile iraniene, a cărei amploare, în lipsa unei reacții internaționale serioase, crește de la o zi la alta. Execuțiile arbitrare și generalizate ale deținuților, fără respectarea garanțiilor unei proceduri legale și ale unui proces echitabil, constituie crime împotriva umanității”, a declarat directorul IHR, Mahmood Amiry-Moghaddam, într-un comunicat.

Articolul Iranul a executat cel puțin 1.000 de persoane de la începutul anului apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

UE va amâna legea anti-defrișări încă un an sau chiar doi

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 15:30

Mediafax

Uniunea Europeană se pregătește să amâne din nou implementarea legii care interzice importurile de produse asociate cu defrișarea pădurilor, după ce parteneri comerciali importanți, precum SUA, India, Brazilia și Indonezia, dar și mai multe state membre, au ridicat obiecții privind impactul economic și tehnic al măsurii.

Discuțiile aflate în desfășurare la Bruxelles vizează o amânare suplimentară de unu sau chiar doi ani. În urmă cu mai puțin de un an, Comisia Europeană a decis deja să întârzie aplicarea legii până la sfârșitul acestui an, motivând că multe companii și autorități naționale nu erau pregătite să se conformeze noilor cerințe.

Între timp, presiunile pentru o nouă amânare au crescut: „Mai multe capitale europene susțin, de asemenea, amânarea, argumentând că firmele lor nu sunt încă pregătite să se conformeze legislației”, potrivit Financial Times, care citează surse apropiate negocierilor.

SUA denunță legea anti-defrișări ca inutilă

Legea, propusă ca parte a Pactului Verde European în 2021, ar urma să blocheze accesul pe piața UE pentru produse precum cafeaua, cacaua, cauciucul, lemnul și uleiul de palmier dacă nu se poate dovedi că nu provin din terenuri defrișate. SUA a criticat dur inițiativa, considerând-o o măsură protecționistă și inutilă, iar Consiliul Exploatatorilor Forestieri din SUA a declarat că legea UE „se destramă” și că este o încercare „eronată” de a preveni defrișările globale.

La rândul său, statul polonez a cerut o amânare de doi ani, susținând că modelul actual „impune sarcini disproporționate, în special în țări precum Polonia, unde riscul de defrișare este neglijabil”.

Nestlé și Michelin susțin legea, fermierii cer amânarea ei

Legea a divizat profund mediul economic. Nestlé, Unilever, Michelin și Pirelli s-au pronunțat împotriva amânării. În schimb, asociațiile forestiere, fermierii și editorii de presă solicită simplificarea regulilor și amânarea aplicării.

Chiar și Asociația Întreprinderilor Suedeze, care reprezintă 60.000 de firme, cere „limitarea cerințelor de due diligence doar la operatorul care introduce produsul pe piață”. Aceste cerințe presupun obligația companiilor de a demonstra, prin documente și date precise – inclusiv geolocalizarea sursei – că produsele importate nu provin din terenuri defrișate și că respectă standardele de sustenabilitate impuse de lege.

Multe organizații consideră însă că aplicarea acestor obligații de-a lungul întregului lanț de aprovizionare este excesiv de complexă și costisitoare, mai ales pentru micii producători.

Decizia finală privind amânarea urmează să fie luată în perioada următoare, însă orice modificare ar necesita acordul majorității statelor membre și al Parlamentului European.

Și România cere reguli mai puțin stricte

România se numără printre cele 18 state membre ale Uniunii Europene care au semnat în iulie o scrisoare comună adresată Comisiei Europene, prin care se solicită modificarea și simplificarea Regulamentului privind interzicerea importurilor asociate cu defrișarea.

Potrivit Reuters, autoritățile țărilor semnatare au cerut ca statele cu risc scăzut de defrișare să fie exceptate de la o parte dintre cerințele procedurale ale regulamentului, precum obligațiile extinse de due diligence, și să poată aplica măsuri naționale echivalente. În această categorie, oficialii români susțin că se încadrează și România, argumentând că nivelul redus de presiune asupra fondului forestier național justifică un regim de aplicare diferențiat al legii.

„Cerințele excesive și redundante de due diligence ar trebui eliminate în țările unde extinderea agricolă nu duce la reducerea semnificativă a suprafeței împădurite”, se arată în scrisoarea semnată de cele 18 state.

Articolul UE va amâna legea anti-defrișări încă un an sau chiar doi apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Parlamentul UE respinge cererea Ungariei de a ridica imunitatea principalului rival al lui Orbán

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 15:14

Mediafax

Péter Magyar, care conduce cel mai mare partid de opoziție din Ungaria, Tisza, reprezintă cea mai serioasă provocare la adresa lui Orbán de când liderul de dreapta a preluat puterea în 2010.

Guvernul lui Orbán solicitase ridicarea imunității lui Magyar, astfel încât acesta să poată fi acuzat pentru presupuse infracțiuni care includ furtul unui telefon mobil într-un club de noapte din Budapesta și defăimarea unui membru al partidului Fidesz al lui Orbán.

Sondajele recente sugerează că a depășit Fidesz pe fondul unei crize economice și al unei inflații persistente.

Ca răspuns la decizia comisiei de a menține imunitatea maghiarului, Orbán a scris marți pe Facebook că este „Rușinos, rușinos”, potrivit AP.

„Astăzi, la Bruxelles, s-a dovedit că liderul opoziției este omul Bruxelles-ului”, a spus Orbán.

Articolul Parlamentul UE respinge cererea Ungariei de a ridica imunitatea principalului rival al lui Orbán apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Șeful NATO este precaut cu privire la amenințările Poloniei de a doborî avioane rusești

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 15:10

Mediafax

Șeful NATO, Mark Rutte, a fost întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre declarația prim-ministrului polonez privitoare la doborârea avioanelor rusești care intră neautorizat în spațiul aerian al Poloniei.

Donald Tusk a declarat că Varșovia este dispusă să doboare avioane și drone rusești în astfel de situații.

Întrebat dacă NATO este dispusă să urmeze această strategie, Rutte a adoptat un ton precaut.

„Cred că ceea ce a spus el [Tusk] a fost că, dacă este necesar, suntem dispuși să doborâm un avion, dacă este necesar, și asta se întoarce la ceea ce am mai spus: vom evalua întotdeauna situația, pentru a vedea ce amenințare imediată reprezintă avionul”, a explicat Rutte, potrivit Sky News.

Rutte mai fost întrebat dacă Polonia este capabilă să acționeze singură.

„Tocmai am comentat despre prim-ministru și aș vrea să mă opresc aici”, a adăugat Rutte, evitând a doua întrebare.

Mark Rutte a susținut marți o conferință de presă după ce ambasadorii NATO s-au întâlnit pentru a discuta despre încălcarea spațiului aerian estonian de către Rusia. Rutte a transmis un avertisment anunțând că aliații sunt pregătiți pentru orice scenariu.

Articolul Șeful NATO este precaut cu privire la amenințările Poloniei de a doborî avioane rusești apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Constanța: Preotul acuzat că i-a cerut unui minor imagini pornografice a fost reținut de DIICOT pentru 24 de ore

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 14:52

Mediafax

Procurorii DIICOT au dispus marți reținerea unui inculpat în vârstă de 48 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, două 2 acte materiale.

Anchetatorii au stabilit că în 18 și 19 septembrie, acesta, profitând de poziția de autoritate asupra victimei de 16 ani, aflată în supravegherea și educarea sa, i-a solicitat să producă și să-i transmită, prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, materiale de tip imagine, în care persoana vătămată să apară în ipostaze sexuale explicite.

În urma percheziției făcute la domiciliul inculpatului au fost găsite și ridicate unități de stocare a datelor.

Procurorii au sesizat marți judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este preot și profesor de religie.

Articolul Constanța: Preotul acuzat că i-a cerut unui minor imagini pornografice a fost reținut de DIICOT pentru 24 de ore apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Schimbare radicală de vreme: Temperaturi minime sub zero grade Celsius spre finalul săptămânii

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:59

Mediafax

Dacă marți vremea este deosebit de caldă, cu 32 de grade în Banat și 28 de grade în Capitală, începând de joi răcirea va fi semnificativă în aproape toată țara, spune directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Maximele vor scădea de la 32 de grade în sud-vestul teritoriului la doar 11-12 grade în Estul Transilvaniei și Nordul Moldovei.

Chiar și în sudul țării, temperaturile nu vor mai depăși 20 de grade, iar pe litoral maximele vor fi de cel mult 14-15 grade.

În București, minima va coborî la 6-7 grade Celsius.

Precipitațiile vor începe în vestul, nord-vestul și centrul țării, cu cantități de 15-20 litri pe metru pătrat, însoțite de intensificări ale vântului cu viteze de 40-50 km/h.

Articolul Schimbare radicală de vreme: Temperaturi minime sub zero grade Celsius spre finalul săptămânii apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Rogobete on paracetamol side effects: I requested an informed opinion

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:51

Mediafax

„I saw the president’s statement… I am not commenting on his statement. I have requested the National Medicines Agency for an informed opinion, the recent studies in force and I will certainly make a statement and a firm response to this situation. Now I do not have a clear answer”, said Alexandru Rogobete, according to TVR.

He added that until now, no attention has been drawn to him by specialists on this subject.

„I believe that scientific results and specialized studies can demonstrate whether or not there is a link between paracetamol and a series of adverse reactions. As we well know, all medications have adverse reactions, both in the short and long term, but additional scientific studies are needed to be able to show, prove this,” adds the Minister of Health.

Asked what he recommends to people after the unproven statements made by Donald Trump, the Minister of Health said: „We do not know if they are unproven or not. For this reason, I have requested the National Medicines Agency to make a record of the most recent studies in the field. If there are studies that demonstrate this and these studies no longer recommend the consumption of paracetamol, most likely the manufacturer will also withdraw it from the market, we will not have to make a decision from this point of view. We are waiting for the ANM analysis and then we can discuss in full knowledge of the facts,” concluded Alexandru Rogobete.

President Donald Trump announced Monday that the U.S. Food and Drug Administration will notify doctors that acetaminophen use during pregnancy „may be associated with a very increased risk of autism,” despite decades of evidence showing it is safe, according to CNN.

Articolul Rogobete on paracetamol side effects: I requested an informed opinion apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Macron l-a sunat pe Trump pentru a-i spune că este blocat pe o stradă din New York: „Ghici ce, aștept în stradă acum”

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:44

Mediafax

Incidentul s-a produs luni seara. După discursul său de la sediul ONU, Emmanuel Macron a fost temporar blocat pe o stradă din New York pentru a permite trecerea cortegiului lui Donald Trump.

„Îmi pare rău, domnule președinte, totul este blocat în acest moment”, i-a spus un polițist lui Macron în timp ce coloana oficială se apropia, potrivit BFM TV.

Președintele francez l-a contactat telefonic pe Donald Trump de pe stradă, pentru a încerca să rezolve situația. „Ghici ce, aștept în stradă acum pentru că totul este blocat pentru tine”, a spus Macron în timp ce zâmbea.

Ulterior, traficul pietonal a fost deblocat, iar Macron și însoțitorii săi au putut să-și reia deplasarea către ambasada Franței.

Articolul Macron l-a sunat pe Trump pentru a-i spune că este blocat pe o stradă din New York: „Ghici ce, aștept în stradă acum” apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Lidl lansează prima campanie internațională de brand în toate cele 31 de țări Lidl

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:36

Mediafax

O promisiune pentru oameni

„Știi că merită.” transmite o promisiune pentru milioanele de oameni care au încredere în Lidl zi de zi și vine din convingerea Lidl că toată lumea are dreptul la produse sustenabile și de înaltă calitate, la prețuri accesibile. Acest principiu al accesibilității și al prețului corect nu este doar mesajul principal al acestei campanii – desfășurată între 21 septembrie și sfârșitul lunii octombrie – ci se regăsește în toate activitățile Lidl. „Știi că merită.” se reflectă în varietatea mărcilor private de foarte bună calitate, în sortimentul de produse bio și alternativele pe bază de plante la preparatele din carne, în prospețimea zilnică pe care Lidl o garantează clienților noștri, în siguranța că în magazinele Lidl clienții găsesc produsele de care au nevoie, precum și în valoarea adaugată pe care o aduce de sărbători și cu fiecare ocazie specială în familii și comunități, prin produsele și acțiunile sale.

Mai mult decât prețuri: valoare pentru oameni

Sloganul înseamnă mai mult decât promisiunea unui raport calitate-preț avantajos. „Știi că merită.” înseamnă, totodată, recunoașterea și prețuirea a ceea ce contează cu adevărat în viață: siguranță, încredere și posibilitatea de a îți transforma visurile în realitate.

Responsabilitatea și promisiunea Lidl  pentru viitor

„Știi că merită.” este o promisiune:

  • pentru clienți – Lidl își menține angajamentul de a oferi clienților produse de înaltă calitate la cele mai bune prețuri, oferind o gamă largă de produse în care pot avea încredere, precum și servicii și o experiență de cumpărături care pun pe primul loc oamenii.
  • pentru angajați – Lidl investește în viitorul angajaților săi, sprijinindu-i să își atingă obiectivele profesionale și să dezvolte cariere de succes în cadrul companiei prin traininguri, mijloace de dezvoltare și oportunități de a avansa pentru fiecare.
  • pentru parteneri: Lidl construiește parteneriate durabile și de încredere pentru a crește împreună cu partenerii săi, precum și pentru a oferi produse și servicii de calitate pe termen lung și pentru a avea impact pozitiv asupra clienților și comunităților din care face parte.
  • pentru mediu: Lidl contribuie la un viitor mai bun, prin punerea oamenilor în centrul acțiunilor sale și protejarea mediului, prin măsuri concrete de prevenire și reducere a risipei alimentare, de reducere a cantității de plastic și de inovare a ambalajelor produselor comercializate, precum și prin asumarea unor angajamente de țin de bunăstarea animalelor și oamenilor.

În acest mod, Lidl aduce valoare reală pentru clienți, angajați și parteneri, punând bazele unui brand puternic, orientat spre viitor, cu o promisiune durabilă – pentru azi și pentru mâine.

Această convingere stă și la baza sloganului Lidl și este susținută de inițiative concrete, precum parteneriatele cu producătorii locali și angajamentul nostru pentru dezvoltare sustenabilă.  Ca parte a angajamentului în ceea ce privește protejarea mediului, Lidl s-a angajat să atingă obiectivul Net-Zero până în 2050, ceea ce înseamnă că va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cât mai aproape de zero până în 2050 și va compensa emisiile inevitabile. Obiectivul de Net-Zero include și emisiile încadrate în Categoria 32, de pe tot lanțul de aprovizionare Lidl, în aval și în amonte, unde sunt generate mai mult de 90% din emisiile totale ale companiei.

Campania „Știi că merită.”

Campania se desfășoară din 21 septembrie până la finalul lunii octombrie și are la bază o strategie media integrată, cu prezență pe toate canalele, menită să atingă și să surprindă clienții. Pe TV vor fi difuzate spoturi de 60 și 30 de secunde care pun în prim plan oamenii, realitățile și visurile lor de zi cu zi, surprinzând momentele care fac ca viața să merite să fie trăită mai din plin. Acestea vor fi completate de o serie de video-uri online rulate pe YouTube și pe principalele platforme de conținut digital. În plus, campania este prezentă și pe rețelele sociale, prin postări și materiale video dedicate, fiind susținută în paralel de publicitate outdoor, inclusiv panouri digitale, de campanii cu influenceri și de reclame audio.

Spotul TV poate fi văzut aici

„Prin noua noastră campanie, ne propunem să ajungem chiar și mai aproape de oameni și să le reamintim care sunt lucrurile care contează cu adevărat. „Știi că merită.”  este mai mult decât un simplu mesaj, este promisiunea noastră pentru oamenii care își pun zi de zi încrederea în Lidl că este acolo pentru ei, în viața de zi cu zi și în momentele deosebite, fie că vorbim despre clienții, colegii sau partenerii noștri”, explică Oana Radu, Head of Marketing Lidl România.

Despre Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.

În prezent, Lidl are aproximativ 382.400 de angajați, dintre care peste 13.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 370 de magazine și 6 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:

www.lidl.ro

www.corporate.lidl.ro

www.surprize.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Youtube Lidl Romania

LinkedIn@LidlRomania

Articolul Lidl lansează prima campanie internațională de brand în toate cele 31 de țări Lidl apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Două noi benzi unice, amenajate pentru transportul în comun în Capitală, anunțate de Bujduveanu

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:32

Mediafax

Noile benzi funcționează pe Calea Crângași, între Gen. Petre Popovăț și Pasajul Grant, și pe Șoseaua Cotroceni, între Prof. Dr. Ghe. Marinescu și Splaiul Independenței.

„Rezultatul e clar: autobuzele și troleibuzele câștigă timp, oamenii ajung mai repede unde au treabă”, susține Stelian Bujduveanu într-o postare pe Facebook.

El anunță că sunt în pregătire benzi unice pentru transportul în comun și pe străzile Lascăr Catargiu, Drumul Taberei, Bd. Regele Mihai I și Strada Polonă.

Articolul Două noi benzi unice, amenajate pentru transportul în comun în Capitală, anunțate de Bujduveanu apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Rogobete, despre efectele secundare ale paracetamolului: Am solicitat un punct de vedere avizat

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:32

Mediafax

„Am văzut declaraţia domnului preşedinte… Nu mă pronunţ asupra declaraţiei dânsului. Am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului un punct de vedere avizat, studiile recente în vigoare şi sigur că voi face o declaraţie şi un răspuns ferm pentru această situaţie. Acum nu am un răspuns clar”, a spus, potrivit TVR, Alexandru Rogobete.

El a adăugat că până în acest moment nu i s-a atras atenţia din partea specialiştilor cu privire la acest subiect.

„Cred că rezultatele ştiinţifice şi studiile de specialitate pot demonstra dacă există sau nu există o legătură între paracetamol şi o serie de reacţii adverse. După cum bine cunoaştem, toate medicamentele au şi reacţii adverse, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, dar este nevoie de studii ştiinţifice suplimentare pentru a putea arăta, dovedi acest lucru”, adaugă ministrul Sănătății.

Întrebat ce recomandă oamenilor după declaraţiile fără dovezi făcute de Donald Trump, ministrul Sănătăţii a spus: „Nu ştim dacă sunt fără dovezi sau nu. Din acest motiv, am solicitat Agenţiei Naţionale a Medicamentului să facă o evidenţă cu cele mai recente studii în domeniu. Dacă există studii care demonstrează acest lucru şi aceste studii nu mai recomandă consumul de paracetamol, cel mai probabil că şi producătorul îl va retrage de pe piaţă, nu va trebui să luăm noi o decizie din acest punct de vedere. Aşteptăm analiza ANM şi apoi putem discuta în cunoştinţă de cauză”, a conchis Alexandru Rogobete.

Președintele Donald Trump a anunțat luni că Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA va notifica medicii că utilizarea acetaminofenului în timpul sarcinii „poate fi asociată cu un risc foarte crescut de autism”, în ciuda deceniilor de dovezi care arată că este sigur, potrivit CNN.

Articolul Rogobete, despre efectele secundare ale paracetamolului: Am solicitat un punct de vedere avizat apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

OpenAI lansează varianta mai accesibilă ChatGPT Go în Indonezia, a doua ţară unde este disponibilă

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:27

Mediafax

ChatGPT Go se situează între versiunea gratuită şi abonamentul premium ChatGPT Plus de 20 dolari pe lună. Abonaţii ChatGPT Go beneficiază de limite de utilizare de zece ori mai mari decât varianta gratuită pentru trimiterea de întrebări, generarea de imagini şi încărcarea fişierelor. În plus, planul permite modelului să reţină mai bine conversaţiile anterioare, oferind răspunsuri mai personalizate în timp, a declarat Nick Turley, şeful diviziei ChatGPT, pe platforma X.

Turley a precizat că, de la lansarea planului în India, numărul abonaţilor s-a dublat.

Lansarea din Indonezia plasează OpenAI în competiţie directă cu Google, care a introdus la începutul lunii planul său AI Plus, similar ca preţ. Abonaţii Google AI Plus au acces la chatbotul Gemini 2.5 Pro, instrumente pentru creare de imagini şi video (Flow, Whisk, Veo 3 Fast), funcţionalităţi avansate în NotebookLM şi integrare AI în Gmail, Docs şi Sheets, precum şi 200 GB stocare în cloud.

Articolul OpenAI lansează varianta mai accesibilă ChatGPT Go în Indonezia, a doua ţară unde este disponibilă apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Doi români au fost arestați în Grecia pentru spionaj. Au fotografiat cea mai mare bază navală a Marinei Elene

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:21

Mediafax

Cei doi se aflau într-o ambarcațiune turistică care naviga în canalul strâmtorii bazei navale din Salamina când au fost opriți de autoritățile elene.

Pe telefoanele mobile ale românilor au fost descoperite fotografii ale Fortăreței Navale din Salamina, o instalație militară sensibilă.

Ambarcațiunea pe care se aflau a fost imobilizată de o navă a Poliției Maritime și cei doi bărbați au fost conduși la Portul Central din Pireu, conform kathimerini.gr.

Autoritățile au confiscat trei telefoane mobile, 4.700 de euro și 400 de dolari care se aflau în posesia lor. Ambarcațiunea a fost dusă la portul Palouki din Salamina pentru o verificare amănunțită a documentelor maritime.

Românii au fost arestați pentru încălcarea articolului 148 din Codul Penal grec, care se referă la spionaj.

Nu sunt detalii despre identitatea lor sau motivele pentru care se aflau în zonă.

Articolul Doi români au fost arestați în Grecia pentru spionaj. Au fotografiat cea mai mare bază navală a Marinei Elene apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Liderii palestinieni nu au primit viză SUA și nu pot participa la Adunarea Generală a ONU

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:19

Mediafax

La sfârșitul lunii trecute, președintele palestinian Mahmoud Abbas și alți 80 de oficiali au aflat că vizele americane le sunt refuzate sau revocate de Departamentul de Stat al SUA. Secretarul de Stat, Marco Rubio, i-a acuzat că „subminează perspectivele de pace” și că solicită „recunoașterea unilaterală a unui stat palestinian”, potrivit BBC. Decizia evidențiază distanța dintre SUA și mai mulți dintre aliații săi, care recent au recunoscut statul palestinian.

Totuși, decizia a fost una neobișnuită din partea SUA, deoarece până acum americanii au acceptat călătoriile oficialilor din toate națiunile către sediul ONU din New York.

Biroul lui Abbas a declarat atunci că decizia „contravine în mod clar dreptului internațional”. În schimb, Israelul a salutat anunțul.

Nu este clar dacă decizia SUA respectă Acordul privind sediul ONU, care prevede că prezența oficialilor străini la ONU nu ar trebui să fie împiedicată „indiferent de relațiile” dintre guvernele lor și SUA.

Membrii ONU au votat ulterior pentru a-i permite lui Abbas să se adreseze adunării prin intermediul unei transmisiuni video

Articolul Liderii palestinieni nu au primit viză SUA și nu pot participa la Adunarea Generală a ONU apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Generația digitală între logică și creativitate: ce contează cu adevărat pentru copii?

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 12:15

Mediafax

Studiul oferă o radiografie detaliată a obiceiurilor media ale copiilor cu vârste între 4 și 14 ani, dar și o perspectivă asupra valorilor, rutinei zilnice și a dinamicii emoționale a noii generații.      

Clopoțelul a sunat din nou: back to school! Pentru copii, școala înseamnă emoție, curiozitate și distracție – de la orele de matematică la joaca din curte, arte, sport și vacanțe de poveste. Între teme și timp liber, se formează valorile care îi vor însoți toată viața.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=21289

Articolul Generația digitală între logică și creativitate: ce contează cu adevărat pentru copii? apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Un medicament anticancer va fi folosit ca terapie pentru autism

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 09:56

Mediafax

Oficialii americani de sănătate au anunţat că medicamentul va putea fi prescris pentru tratamentul deficienţei cerebrale de folat, asociată cu autismul. După actualizarea etichetei, programele Medicaid vor acoperi costul tratamentului, potrivit Fox News.

Neurologul Richard Frye, care studiază tratamentele experimentale pentru autism, spune că leucovorina funcţionează similar cu acidul folic şi ajută în special la îmbunătăţirea limbajului.

Alte beneficii includ reducerea comportamentelor repetitive şi îmbunătăţirea funcţiei sociale.

Medicul avertizează că leucovorina se administrează în doze mult mai mari decât vitaminele obişnuite şi necesită supraveghere medicală. Unii copii devin „extrem de hiperactivi” şi nu răspund la tratament.

Experţii subliniază că nu există un „remediu miraculos” pentru autism şi că leucovorina trebuie folosită împreună cu terapia comportamentală şi logopedică.

Articolul Un medicament anticancer va fi folosit ca terapie pentru autism apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Radiografia salariilor în România 2025: Acestea variază de la 4.000 la 35.000 de lei pe lună

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 09:51

Mediafax

Piața muncii din România rămâne puternic fragmentată în 2025, arată o analiză Prohuman APT. În timp ce salariile medii din județe precum Vaslui, Vâlcea sau Vrancea abia ating 4.000 lei net, în București și Cluj media urcă la peste 6.000 lei net, iar în pozițiile de top din IT și financiar veniturile ajung chiar la 35.000 lei net pe lună.

Transporturile și meseriile tehnice continuă să ridice ștacheta salarială: șoferii internaționali de TIR câștigă între 9.000 și 15.000 lei net, electricienii ajung la 6.000–8.000 lei, iar sudorii și operatorii CNC la 4.500–5.500 lei. În zona white-collar, un specialist AI/ML obține 15.000–25.000 lei net, iar un CTO sau Director Financiar poate ajunge la 35.000 lei. La nivel entry-level, un programator junior câștigă între 1.500 și 2.500 euro net, iar un customer support care cunoaște limbi nordice poate obține între 6.500 și 9.000 lei net.

Decalajele dintre regiuni și sectoare rămân mari

Specialiștii avertizează că, deși există creșteri salariale moderate pentru a compensa inflația, decalajele dintre regiuni și sectoare rămân mari, de până la 30–40% pentru aceleași posturi. Recrutarea devine tot mai dificilă: un post blue-collar durează acum 4–6 săptămâni pentru a fi ocupat, iar în IT și inginerie procesele ajung frecvent la 2–3 luni.

„Schimbarea vine și dinspre noile generații. Tinerii refuză programele rigide și schimburile, cer predictibilitate, autonomie și oportunități reale de creștere. Angajatorii care nu ajustează politicile interne: program, selecție, beneficii, pierd rapid accesul la candidații potriviți. Transporturile și tehnologia trag în sus grilele salariale, în timp ce sănătatea și construcțiile rămân sub presiunea deficitului de personal. Diferențele dintre București și Cluj, pe de o parte, și județele cu salarii minime, pe de altă parte, confirmă un ritm de dezvoltare neuniform. În cursa pentru forța de muncă înalt calificată, câștigă companiile care combină salariile competitive cu flexibilitate, procese rapide de recrutare și stabilitate”,explică Ionela Borșan, Recruitment Manager.

Articolul Radiografia salariilor în România 2025: Acestea variază de la 4.000 la 35.000 de lei pe lună apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Uniunea Europeană și Indonezia au semnat un acord de liber schimb

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 09:43

Mediafax

Uniunea Europeană și Indonezia au parafat marți, la Bali, un acord de liber schimb menit să faciliteze schimburile comerciale între cele 27 de state membre ale blocului european și cea mai mare economie din Asia de Sud-Est.

Negocierile au fost accelerate de decizia SUA de a introduce taxe vamale pentru produsele care ajung pe teritoriul american. Actul a fost semnat de ministrul economiei din Indonezia, Airlangga Hartarto, și de comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic.

Potrivit autorităților citate de Le Figaro, 80% din produsele indoneziene exportate în UE vor beneficia de taxe vamale zero, în timp ce exportatorii europeni vor economisi anual aproximativ 600 de milioane de euro. Documentul, care a fost negociat timp de mai mulți ani, urmează să fie ratificat de parlamentele naționale înainte de a intra în vigoare, cel mai devreme în 2027.

Articolul Uniunea Europeană și Indonezia au semnat un acord de liber schimb apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

FACIAS: DNA anchetă asupra investițiilor de 70 de milioane de euro la Aeroportul Tulcea

MediaFax.ro - 23 сентября, 2025 - 09:29

Mediafax

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au deschis un dosar penal în urma sesizării făcute de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Ancheta vizează modernizarea Aeroportului „Delta Dunării” Tulcea, un proiect de peste 70 de milioane de euro finanțat din bani europeni și naționali.

Într-un răspuns oficial transmis FACIAS, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au precizat că au început cercetările penale privind posibile fapte de fraudă cu fonduri europene și abuz în serviciu.

Cazul se referă la proiectul „Modernizare și extindere terminal pasageri. Modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare și a căii de rulare ALFA. Construire platformă dedicată activităților de degivrare/antigivrare aeronave”.

„Aeroportul Tulcea, deși are o capacitate de 400 de pasageri pe oră, a avut un trafic de doar 47 de pasageri în primele cinci luni ale anului 2025. În 2024, a deservit un total de 1.600 de pasageri, plasându-l pe ultimul loc în România. FACIAS a arătat că, în pofida acestor cifre, membrii Consiliului de Administrație și-au triplat indemnizațiile în 2025, ajungând la 69.828 de lei brut anual, iar cheltuielile cu personalul au crescut la 4,1 milioane de lei în 2024, aproape dublu față de 2022”, transmite FACIAS, care a atras atenția încă din luna august că alocarea unor astfel de sume pentru a dezvolta o infrastructură care nu era necesară reprezintă o risipă gravă a banilor publici și europeni.

FACIAS a cerut autorităților responsabile, inclusiv Consiliului Județean Tulcea, beneficiar al proiectului, să publice de urgență toate documentele privind execuția lucrărilor, contractele de achiziții și stadiul real al implementării. Totodată, FACIAS a cerut Ministerului Transporturilor și Ministerului Fondurilor Europene să explice public modul în care a fost fundamentată finanțarea aeroportului Tulcea și să prezinte impactul real al acestei investiții asupra comunității.

În luna iunie, FACIAS a sesizat Parchetul European (EPPO) și organele de cercetare penală din România cu privire la modul în care au fost folosite fondurilor europene alocate pentru modernizarea Aeroportului Internațional „Delta Dunării” din Tulcea.

Articolul FACIAS: DNA anchetă asupra investițiilor de 70 de milioane de euro la Aeroportul Tulcea apare prima dată în Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей - MediaFax.ro