Într-o inițiativă fără precedent la nivel mondial, testul de respirație este experimentat pentru depistarea acestei boli, care este extrem de dificil de detectat în stadiile incipiente.
Simptomele vagi ale bolii, inclusiv durerile de spate și indigestia, fac ca aceasta să nu fie detectată adesea până când nu s-a răspândit în alte părți ale corpului.
Organizația Pancreatic Cancer UK, care finanțează studiul, a declarat că lansarea studiului este „cel mai important pas către o descoperire care va salva vieți”.
Un audit recent privind cancerul pancreatic în Anglia și Țara Galilor a constatat că majoritatea pacienților cu cancer pancreatic sunt diagnosticați într-un stadiu avansat – 62% dintre pacienții din Anglia și 65% dintre pacienții din Țara Galilor sunt diagnosticați în stadiul patru. Ratele de supraviețuire sunt deosebit de scăzute pentru acest tip de cancer – aproximativ 22% nu supraviețuiesc 30 de zile după diagnosticare în Anglia, comparativ cu 21% în Țara Galilor, conform The Independent.
Acum, oamenii de știință de la Imperial College London speră să schimbe soarta acestei boli cu ajutorul unui nou test de respirație. Acesta va fi testat pe 6.000 de pacienți cu diagnostic necunoscut în 40 de locații din Anglia, Țara Galilor și Scoția. Dacă se dovedește eficient, autorii speră că testul va putea fi implementat în cabinetele medicilor de familie în termen de cinci ani, ceea ce înseamnă că pacienții ar putea fi diagnosticați mai repede, când tratamentul poate fi mai eficient.
Acest studiu amplu urmează unui studiu mai restrâns, realizat pe 700 de pacienți pe o perioadă de doi ani, care a avut rezultate „promițătoare”.
Testul este folosit pentru a detecta o combinație de „compuși organici volatili” prezenți în respirațieMii de astfel de compuși circulă în fluxul sanguin și sunt filtrați când sângele ajunge în plămâni, fiind apoi expulzați odată cu respirația. Aceste modificări sunt evidente când cancerul se află în stadiul incipient al bolii.
Izolarea combinațiilor unice ale acestor compuși poate indica dacă o persoană are sau nu cancer pancreatic, rezultatele fiind disponibile pentru medicii de familie în doar trei zile.
Diana Jupp, director executiv al Pancreatic Cancer UK – care furnizează 1,1 milioane de lire sterline pentru finanțarea studiului, a declarat: „Testul de respirație are potențialul de a revoluționa detectarea precoce a cancerului pancreatic. Este, fără îndoială, cel mai semnificativ pas către o descoperire care poate salva vieți. Deși sunt necesari încă mai mulți ani de dezvoltare înainte de a putea pune această nouă tehnologie interesantă la dispoziția medicilor generaliști din toată țara, mii de pacienți cu un diagnostic necunoscut vor contribui acum la perfecționarea ei în lumea reală. Este primul test de respirație pentru cancerul pancreatic care a ajuns vreodată la un studiu clinic național de această amploare”.
Ministerul Apărării Naţionale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părţi a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forţelor militare ale SUA.
Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotaţiile în Europa se menţionează şi forţe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu.
Decizia era aşteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american, transmite MApN.
Conform ministerului, redimensionarea forţelor SUA reprezintă un efect al noilor priorităţi ale administraţiei prezidenţiale, anunţate încă din luna februarie. Decizia a avut în vedere şi faptul că NATO şi-a consolidat prezenţa şi activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să îşi ajusteze postura militară în regiune.
„Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deţinea elemente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocaţi în continuare pe teritoriul naţional, contribuind la descurajarea oricăror ameninţări şi reprezentând în continuare o garanţie a angajamentului SUA pentru securitatea regională”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Informație inițială venită pe surseInformația cu privire la retragerea unor trupe americane din România a fost publicată initțial de Kiev Independent, care a citat surse americane și europene. Ulterior în acestă dimineațp MApN a decis să emită un comunicat în care să confirme retragerea parțială.
Administraţia Trump este pregătită să retragă mii de soldaţi americani din România, o schimbare semnificativă care a stârnit îngrijorare în flancul estic al Europei şi a subliniat o schimbare strategică în priorităţile militare globale ale Washingtonului, au declarat surse pentru Kyiv Post.
Statele Unite intenţionează să retragă mii de soldaţi din România, într-o decizie strategică ce marchează o schimbare majoră a priorităţilor militare americane. Administraţia Trump a notificat deja aliaţii occidentali despre planurile de reducere a trupelor americane dislocate în România, un anunţ oficial fiind aşteptat în zilele următoare.
Un batalion în armata SUA variază între câteva sute şi aproximativ 1000 de militari.
În prezent, în România se află în jur de 2000 de soldaţi americani, majoritatea dislocaţi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde se află peste 1500 de militari.
Campania s-a concentrat pe migrație, criza locuințelor și pe întrebarea dacă partidele vor colabora cu Wilders într-o nouă coaliție în cazul în care Partidul său pentru Libertate va repeta victoria uimitoare de acum doi ani.
Votul are loc pe fondul unei polarizări profunde în această țară de 18 milioane de locuitori și al violențelor recente de la un miting anti-imigrație de la Haga și de la protestele din toată țara împotriva noilor centre pentru solicitanții de azil.
Alegătorii au putut vota în locuri precum primării, școli, dar și mori de vânt istorice, biserici, o grădină zoologică, o fostă închisoare din Arnhem și iconicul muzeu Casa Annei Frank din Amsterdam.
Sondajele sugerează că partidul lui Wilders, care solicită oprirea totală a intrării solicitanților de azil în Olanda, este pe cale să câștige cel mai mare număr de locuri în Camera Reprezentanților, care are 150 de locuri, dar alte partide mai moderate reduc diferența.
Urnele se închid la ora 21.00, iar posturile de televiziune vor publica un sondaj la ieșirea de la urne.
Deputatul USR Claudiu Năsui afirmă că ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), este „primul care pare că nu vrea doar să se vaite, ci chiar să facă ceva”, după ce acesta a vorbit despre necesitatea spargerii monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„CNAS este monopolul de stat care mai mult nu finanțează sănătatea decât o finanțează. Cea mai cunoscută frază din sistemul medical românesc fiind «s-a atins plafonul». Nu contează că ai cotizat toată viața, când ai nevoie de servicii medicale mai trebuie să mai dai încă o dată bani”, a scris Năsui pe rețelele sociale.
Liderul USR subliniază că sistemul actual îi afectează exact pe cei mai vulnerabili, care nu își permit să plătească suplimentar pentru tratamente, și acuză CNAS de „risipă legendară și corupție masivă”.
„Miliarde s-au dat pe sisteme IT complet disfuncționale, în numele digitalizării. CNAS nu are niciun interes să reducă risipa, să oprească furtul sau să fie mai eficient cu banii. Funcționează pe principiul «timpul trece, leafa merge»”, a adăugat deputatul.
Năsui susține că ideea de a deschide sistemul medical către competiție și alternative la monopolul CNAS este „corectă și necesară”: „Dacă dorința este sinceră de a le oferi românilor acces real la servicii medicale, nu doar pe hârtie, atunci această reformă trebuie sprijinită. Chiar dacă e ironic că prima idee de reformă adevărată din actualul guvern vine de la un ministru PSD, când e vorba de binele României trebuie să depășim tribalismul politic și să susținem ideile bune, indiferent de unde vin”.
Administrația Trump se pregătește să retragă mii de militari americani din România, decizie care a alarmat aliații NATO de pe flancul estic al Europei, scrie Kyiv Post.
Potrivit oficialilor, reducerea, care nu va depăși un batalion, este parte a unei revizuiri strategice a Pentagonului ce redirecționează resursele către Indo-Pacific și emisfera vestică.
Mișcarea vine pe fondul intensificării incursiunilor rusești în spațiul aerian NATO și al eforturilor diplomatice de a-l convinge pe Vladimir Putin să accepte un armistițiu în Ucraina.
România vizată, Polonia menajatăDiscuțiile inițiale au avut în vedere reduceri de trupe atât în România, cât și în Polonia, însă în final doar România a fost inclusă în plan.
Administrația americană a oferit asigurări conducerii de la Varșovia că prezența trupelor americane în Polonia va rămâne neschimbată.
Analiștii consideră această decizie una calculată politic, menită să mențină stabilitatea în Polonia, reducând în același timp expunerea americană în regiunea Mării Negre.
Experții avertizează că diminuarea efectivelor din România ar putea slăbi capacitatea de descurajare a NATO într-un moment critic.
Consecințe pentru flancul estic al NATORomânia, care găzduiește aproximativ 3.000 de militari americani rotaționali din Divizia 3 Infanterie la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, este un element central al apărării NATO în zona Mării Negre.
Momentul retragerii, survenit la scurt timp după preluarea comenzii de către această divizie, a generat confuzie în rândul oficialilor locali și americani.
Fostele cadre NATO afirmă că decizia contrazice eforturile alianței de a-și consolida apărarea de la flancul estic după invazia Rusiei în Ucraina, din 2022.
Europa, nevoită să preia mai multă responsabilitateRetragerea evidențiază așteptarea Washingtonului ca aliații europeni să își asume o parte mai mare a responsabilității pentru apărarea regională.
Analiștii avertizează că o reducere rapidă a trupelor americane ar putea încuraja Rusia și ar crea un gol de descurajare.
OMV Petrom a anunțat că a obținut rezultate reziliente la nouă luni, într-un context de prețuri scăzute la țiței, susținute de modelul integrat de business, în informarea privind rezultatele pentru ianuarie – septembrie 2025 inclusiv situațiile financiare neauditate interimare consolidate simplificate la data de și pentru perioada încheiată la 30 septembrie 2025.
Potrivit oficialilor OMV Petrom, rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 3,8 miliarde lei, mai mic cu 20%, în principal influențat de prețuri mai mici la țiței, parțial compensate de marje de rafinare mai mari.
În ceea ce privește profitul net, acesta a scăzut cu 13% la 3,4 miliarde lei.
Pe de altă parte, investițiile organice au fost în creștere, cu 28%, ajungând la 5,1 miliarde lei la finalul primelor trei trimestre din 2025.
Acest avans se datorează, în principal, investițiilor mai ridicate în Neptun Deep. Investițiile totale au crescut la 5,2 miliarde lei, cu 9% mai mari față de aceeași perioadă din 2024.
În primele nouă luni, contribuția la bugetul de stat a fost de aproximativ 12 miliarde lei, ceea ce reprezintă o sumă similară cu cea din primele 9 luni din 2024.
În acest interval s-a plătit acționarilor dividendul de bază aferent profitului de anul trecut și s-a decis distribuirea celui de-al patrulea dividend special consecutiv, de 0,0200 lei/acțiune, ceea ce face ca dividendele totale să ajungă la 4 miliarde lei în 2025.
Progrese semnificative în dezvoltarea proiectului Neptun Deep„Într-un mediu cu preț mai scăzut al țițeiului, rezultatele noastre la nouă luni reflectă beneficiile integrării afacerii noastre, cu impact pozitiv din creșterea marjei de rafinare. Valoarea integrării a fost vizibilă mai ales în al treilea trimestru, cu performanță îmbunătățită în segmentul de Rafinare și Marketing, pe lângă revenirea la un rezultat pozitiv în segmentul de Gaze și Electricitate. Totuși, semnele încetinirii economice au început să afecteze cererea pentru carburanți și gaze naturale”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Potrivit președintei Directoratului OMV Petrom, în timp ce rezultatul operațional excluzând elemente speciale a scăzut cu 20%, la 3,8 miliarde lei, investițiile organice în aceeași perioadă au crescut cu 28%, la aproximativ 5 miliarde lei, reflectând implementarea Strategiei 2030.
„Am înregistrat progrese semnificative atât în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, cât și în activitățile de explorare Han-Asparuh din Bulgaria, precum și în extinderea portofoliului nostru de energie electrică din surse regenerabile și de produse sustenabile”, a transmis Christina Verchere.
„Disciplina financiară rămâne o prioritate, fiind implementate programe de eficientizare care urmăresc să răspundă provocărilor pieței și să mențină competitivitatea. Presupunând un cadru fiscal și de reglementare predictibil și competitiv, continuăm investițiile, vizând o cifră-record de până la 8,2 miliarde de lei pentru anul 2025”, a conchis CEO OMV Petrom.
Cifrele-cheie pentru primele nouă luniRezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 1,9 miliarde lei vs. 2,4 miliarde lei în aceeași perioadă din 2024, determinat în principal de scăderea cu 14% a prețurilor țițeiului.
Producția a fost în linie cu așteptările, cu 4,4% mai mică, în principal ca urmare a declinului natural în principalele zăcăminte, compensat parțial de contribuția lucrărilor capitale la sonde și a sondelor noi.
Costul de producție a crescut cu 11%, la 17,9 USD/bep, ca urmare a efectelor negative ale schimbului valutar, taxelor mai mari, inclusiv taxă pe construcții, și scăderii producției disponibile pentru vânzare.
Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 1,8 miliarde lei, față de 2 miliarde lei în primele nouă luni din 2024, în principal din cauza ratei de utilizare mai reduse a rafinăriei, în contextul opririi planificate din mai 2025 și a provocărilor în aprovizionarea cu țiței din trimestrul trei din 2025.
Indicatorul marjă de rafinare al OMV Petrom a fost de 10,9 USD/bbl, cu o creștere de 12% susținută de evoluții favorabile ale cotațiilor la motorină și benzină în raport cu prețul țițeiului.
În ceea ce privește rata de utilizare a rafinăriei a fost de 90%, sub nivelul înregistrat în perioada similară din 2024, în principal ca urmare a opririi planificate de 20 de zile în trimestrul al doilea. Potrivit oficialilor grupului, performanța acestui indicator a revenit, totuși, în trimestrul trei, atingând o rată de utilizare de 96%, semnificativ peste media europeană, după ce compania a rezolvat eficient provocările generate de aprovizionarea cu țiței prin asigurarea de surse alternative.
Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 13 milioane lei în primele nouă luni, devenind pozitiv în trimestrul trei, după de-reglementarea pieței de energie electrică.
„Cu toate acestea, se menține sub nivelul din 2024, fiind influențat de prevederi legislative care au afectat performanța segmentului de energie electrică în prima jumătate a anului 2025”, arată oficialii OMV Petrom.
Vânzările totale de gaze naturale au crescut la 34,3 TW, cu 12% mai mari, iar producția centralei electrice Brazi a fost de 3,1 TWh, reprezentând 9% din mixul de producție al României, în contextul unei disponibilități a centralei electrice de 90%.
În ceea ce privește elementele-cheie din primele nouă luni, OMV Petrom a menționat, pe segmentul de dezvoltare regională a gazelor, continuarea forajului de dezvoltare la proiectul de exploatare a gazelor în perimetrul de mare adâncime din Marea Neagră, Neptun Deep, dezvoltat împreună cu Romgaz, în același timp cu avansarea în procesul de fabricare a echipamentelor și al construcției stației de măsurare a gazelor naturale; continuarea activităților de comercializare a gazelor naturale
În perimetrul din Marea Neagră din Bulgaria, Han-Asparuh, grupul a anunțat finalizarea tranzacției cu NewMed și progresul către începerea forajului de explorare în T4/25. Instalația de foraj a fost contractată
În ceea ce privește decarbonizarea energiei electrice, OMV Petrom a anunțat semnarea contractelor inginerie, proiectare, achiziții și producție (EPCC) pentru toate cele 4 parcuri fotovoltaice care urmează să fie dezvoltate împreună cu CE Oltenia.
În Bulgaria, a finalizat tranzacția de achiziție a unei participații de 50% din unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria
În privința decarbonizării transporturilor, grupul a menționat începerea construcției la Unitatea SAF/HVO de la Petrobrazi și asigurarea materiei prime printr-un nou contract de achiziție de ulei de gătit uzat.
Pe segmentul de electromobilitate, OMV Petrom a ajuns la 1.100 de puncte de încărcare disponibile
Referindu-se la optimizarea activităților tradiționale, OMV Petrom a menționat descoperirea de gaze naturale la Spineni, lângă Craiova, dar și opririle planificate, care au fost efectuate cu succes în al doilea trimestru în toate segmentele de activitate: în E&P – în zonele de producție Petromar și Crișana, în R&M – la rafinăria Petrobrazi și în G&E la centrala electrică Brazi. O altă noutate pe acest segment în primele nouă luni este extindere a activității în domeniul bitumului, prin două parteneriate strategice cu companii românești.
Președintele american Donald Trump a discutat miercuri, la bordul Air Force One, cu jurnaliștii care îl însoțesc în turneul său asiatic, făcând o serie de declarații importante înaintea summitului APEC din Gyeongju, Coreea de Sud.
Trump a anunțat că ia în considerare reducerea taxelor vamale aplicate Chinei pentru a încuraja cooperarea acesteia în lupta împotriva traficului de fentanyl, un drog sintetic responsabil pentru zeci de mii de morți anual în Statele Unite.
„Cred că voi reduce tarifele, pentru că sunt convins că ne vor ajuta să rezolvăm problema fentanylului”, a spus liderul american, adăugând că „China va colabora cu forțele de ordine americane” în acest domeniu.
Declarațiile au fost făcute cu o zi înainte de întâlnirea sa oficială cu președintele chinez Xi Jinping, potrivit AFP.
Relațiile comerciale dintre Washington și Beijing rămân tensionate, dar Trump pare să caute un nou echilibru bazat pe cooperare în chestiuni de securitate publică.
Nemulțumirea sindicaliștilor ajunge miercuri în stradă, în timp ce Guvernul decide soarta salariului minim.
Liderii sindicatelor spun că premierul Ilie Bolojan refuză să respecte obligația legală și europeană de majorare a salariului minim pe economie, ceea ce va duce la scăderea puterii de cumpărare pentru peste 1,7 milioane de angajați din mediul privat.
Protestele vor avea loc în mai multe orașe din țară, iar sindicaliștii avertizează că, dacă Guvernul nu cedează, vor urma acțiuni de amploare.
„Refuzul premierului încalcă legislația europeană și arată dispreț față de muncitori,” au transmis reprezentanții marilor federații sindicale.
Și profesorii se alătură nemulțumirilor, amenințând cu grevă generală chiar în perioada examenelor.
Ei acuză Guvernul că nu respectă promisiunile privind salarizarea și avertizează că anul viitor educația se va confrunta cu un val de pensionări fără precedent, care ar putea aduce sistemul în pragul colapsului.
Protestele coincid cu reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, programată miercuri dimineață, unde premierul Bolojan urmează să discute cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor.
Poliția Federală Australiană (AFP) a avertizat că grupuri de criminali online recrutează și manipulează fete tinere pentru a le determina să comită fapte violente, scrie BBC.
În unele cazuri, victimele au fost convinse să își rănească frații, animalele sau chiar pe ele însele, ca parte a unui joc crud promovat de așa-numiți „crimefluenceri”.
Comisarul AFP Krissy Barrett a anunțat formarea unei noi echipe internaționale pentru combaterea acestui fenomen, descris ca „o nouă și tulburătoare formă de violență bazată pe gen”.
Până acum, trei persoane au fost arestate în Australia și alte nouă în străinătate.
Autoritățile spun că cei care orchestrează aceste acțiuni sunt tineri, în general adolescenți sau persoane de până în 20 de ani, provenind din țări occidentale.
Ei își racolează victimele prin platforme de jocuri precum Roblox sau prin aplicații de mesagerie, printre care Discord și Telegram.
„Motivația lor nu este financiară și nici sexuală. Fac asta pentru distracție, pentru popularitate online”, a explicat Barrett.
Până acum, aproape 60 de suspecți au fost identificați doar în Australia, iar poliția colaborează cu statele din alianța „Five Eyes”, SUA, Marea Britanie, Noua Zeelandă și Canada, pentru a-i urmări pe cei implicați.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a părăsit miercuri dimineață capitala Japoniei cu destinația Coreea de Sud, unde va participa la summitul APEC din Gyeongju și se va întâlni cu liderul chinez Xi Jinping.
Avionul președintelui american Donald Trump a decolat miercuri dimineață de pe aeroportul Haneda din Tokyo, în direcția Coreei de Sud, marcând a treia oprire a turneului său asiatic.
Trump este așteptat la Gyeongju, în estul peninsulei coreene, unde miercuri are loc summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).
Vizita sa va fi dominată de întâlnirea programată pentru joi cu președintele Chinei, Xi Jinping, o discuție care alimentează speranțele privind o posibilă detensionare a conflictului comercial dintre Washington și Beijing.
Turneul asiatic al liderului american include opriri în Japonia, Coreea de Sud și alte state din regiune, fiind văzut ca o încercare de consolidare a relațiilor economice și diplomatice ale Statelor Unite în zona Asia-Pacific, scrie AFP.
Conform The Guardian, autoritățile cubaneze au anunțat evacuarea a circa 500.000 de oameni din regiunile vulnerabile la vânturi și inundații, pe măsură ce furtuna Melissa se îndreaptă spre insulă.
Potrivit prognozelor, sistemul urmează să se curbeze spre orașul Santiago de Cuba, al doilea ca mărime din țară.
„Ar trebui deja să simțim influența principală a furtunii în această după-amiază și seară”, a transmis președintele cubanez Miguel Díaz-Canel într-un mesaj publicat în cotidianul Granma.
„Va fi mult de muncă. Știm că acest ciclon va provoca pagube semnificative.”
Liderul de la Havana a cerut populației să respecte ordinele de evacuare și să colaboreze cu autoritățile locale în măsurile de protecție civilă.
Furtuna Melissa a produs deja ploi torențiale și rafale puternice în mai multe insule din Caraibe, iar meteorologii avertizează că intensitatea fenomenului ar putea crește pe măsură ce se apropie de țărmul Cubei.
Autoritățile din Vietnam au reținut pașaportul și cartea de identitate ale unui jurnalist vietnamez care lucrează pentru BBC, împiedicându-l să părăsească țara și supunându-l unor interogatorii repetate, potrivit unui material publicat de The Guardian.
Jurnalistul, care locuiește și lucrează în Thailanda, a revenit în Vietnam în luna august pentru a-și reînnoi documentele de călătorie.
Deși pașaportul i-a fost reemis, poliția l-a reținut și l-a chemat la audieri, adresând întrebări legate de activitatea sa jurnalistică, au declarat surse apropiate cazului.
BBC a confirmat situația, precizând că reporterul nu a putut părăsi Vietnamul de mai multe luni, timp în care a fost supus la zile întregi de interogatorii.
„Suntem profund îngrijorați de starea de bine a colegului nostru și cerem autorităților să îi permită imediat să plece și să îi returneze pașaportul”, a transmis BBC într-un comunicat.
Cazul iese la iveală în timpul vizitei oficiale a liderului vietnamez, secretarul general To Lâm, în Regatul Unit, unde este primit de premierul britanic Keir Starmer.
Prieteni ai jurnalistului speră ca situația să fie ridicată în discuțiile bilaterale.
Vietnam este considerat unul dintre cele mai restrictive state din lume pentru libertatea presei, potrivit Reporters sans Frontieres, care îl plasează pe locul 173 din 180 în clasamentul global.
Presa locală este puternic cenzurată, iar jurnaliștii și disidenții sunt frecvent arestați.
Ucraina ar fi lovit, în cursul nopții de marți spre miercuri, o rafinărie de petrol și o uzină chimică din regiunile vestice ale Rusiei, potrivit mai multor canale rusești de pe Telegram. Atacurile au provocat incendii puternice, însă informațiile nu au fost deocamdată confirmate oficial de Kiev.
Forțele ucrainene ar fi lansat atacuri asupra a două obiective industriale majore din vestul Rusiei, o rafinărie și o uzină chimică, în cadrul unei noi serii de lovituri asupra infrastructurii energetice ruse, relatează canale locale de pe Telegram, citate de presa internațională.
În regiunea Ulyanovsk, rafinăria NS-Oil din localitatea Novospasskoye ar fi fost lovită, iar imaginile publicate online arată un incendiu de proporții.
Martorii susțin că flăcările s-au extins rapid pe o mare parte a instalației.
Al doilea atac ar fi vizat uzina chimică Stavrolen din Stavropol Krai, o subsidiară a gigantului Lukoil, potrivit Kyiv Independent.
Înregistrări publicate pe rețelele sociale arată o explozie urmată de un incendiu intens în interiorul complexului.
Fabrica produce benzen, polietilenă și alte produse petroliere folosite în industria de război a Rusiei.
Ministerul ucrainean al Apărării nu a comentat până acum informațiile, iar autenticitatea imaginilor nu a fost verificată independent.
Un camion care transporta maimuțe rhesus asociate cu Centrul Național de Cercetări Biomedicale al Universității Tulane s-a răsturnat marți, în comitatul Jasper, Mississippi.
În urma accidentului, mai multe animale au scăpat, iar polițiștii au fost informați că acestea ar fi agresive și purtătoare de boli precum hepatită C, herpes și COVID-19.
Potrivit unui comunicat al Departamentului Șerifului din Jasper County, informațiile au venit chiar de la șoferul camionului, care le-a spus ofițerilor că maimuțele reprezintă un pericol pentru oameni și că este nevoie de echipamente de protecție pentru a le captura.
Poliția a intervenit imediat, luând „măsurile corespunzătoare”, ceea ce a dus la uciderea majorității animalelor.
Autoritățile nu au precizat câte maimuțe erau în vehicul, dar au menționat că fiecare cântărea aproximativ 18 kilograme.
Toate, cu excepția uneia, au fost „distruse”, iar echipele continuă căutările pentru exemplarul rămas liber, scrie NBC News.
Ulterior, Universitatea Tulane a transmis că primatele nu aparțineau direct instituției, ci unei entități partenere, și că animalele nu erau infecțioase.
„Colaborăm cu autoritățile locale și vom trimite o echipă de experți în îngrijirea animalelor pentru a oferi sprijin”, a anunțat universitatea pe platforma X.
Coreea de Nord a anunțat că a testat miercuri mai multe rachete de croazieră de tip mare-uscat, lansate în apele din vestul țării.
Mișcarea are loc în timp ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, se îndreaptă spre Coreea de Sud pentru a participa la un summit regional.
Testul este cel mai recent dintr-o serie de acțiuni prin care Phenianul își etalează capacitățile militare, într-un context marcat de tensiuni tot mai mari în Peninsula Coreeană.
Autoritățile sud-coreene și americane monitorizează situația, fără a oferi deocamdată detalii suplimentare despre tipul de rachete testate sau despre distanța parcursă de acestea.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat marți că a ordonat Ministerului Apărării să demareze, din noiembrie, exportul controlat de armament produs în țară.
Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de internaționalizare a industriei ucrainene de apărare, aflată în plină expansiune de la începutul invaziei ruse din 2022.
„Până la finalul anului, ministrul apărării trebuie să finalizeze obiectivele privind producția și livrarea de drone, FPV, drone de interceptare și pentru lovituri în adâncime. Programul de export controlat al armelor noastre trebuie lansat luna viitoare”, a declarat Zelenski pe rețelele sociale.
Liderul ucrainean a anunțat încă din vară intenția de a deschide linii de producție de armament în țările partenere și de a exporta tehnologii de apărare, în contextul în care capacitatea de producție a dronelor depășește posibilitățile actuale de finanțare.
Peste 200 de companii producătoare de drone au apărut în Ucraina în ultimii ani, multe dintre ele dezvoltând sisteme accesibile și adaptabile care au schimbat modul de desfășurare al războiului modern.
Programul de export va viza echipamentele militare aflate în surplus, urmând ca fondurile obținute să fie direcționate către achiziția de arme esențiale, precum drone de interceptare, scrie Kyiv Independent.
Kievul plănuiește acorduri de export cu parteneri din SUA, Europa, Orientul Mijlociu și Africa, unele state africane trimițând deja propuneri, potrivit lui Zelenski.
Astăzi simți nevoia să te afirmi și să-ți faci vocea auzită. O conversație importantă ar putea deschide uși neașteptate în carieră. Evită impulsivitatea și lasă intuiția să te ghideze în decizii.
Horoscop TaurZiua aduce stabilitate și un sentiment plăcut de siguranță. Ai șansa să rezolvi o problemă financiară care te-a frământat în ultimele săptămâni. În dragoste, o discuție sinceră aduce claritate.
Horoscop GemeniComunicarea este cheia succesului tău azi. Poți primi o veste care îți schimbă planurile, dar în favoarea ta. În relații, fii atent la detalii — cineva apropiat îți ascunde o surpriză plăcută.
Horoscop RacZiua de azi te îndeamnă la introspecție. O pauză bine meritată te ajută să-ți recapeți echilibrul emoțional. Nu te grăbi să tragi concluzii, mai ales în chestiuni de suflet.
Horoscop LeuEnergia ta este la cote maxime! Poți cuceri publicul sau impresiona pe cineva important. În dragoste, magnetismul tău natural atrage priviri — profită, dar rămâi autentic.
Horoscop FecioarăO zi ideală pentru organizare și eficiență. O colaborare profesională se conturează promițător. În plan personal, e momentul să spui ceea ce simți fără teama de a fi judecat.
Horoscop BalanțăArmonia este cuvântul-cheie al zilei. Reușești să îmbini rațiunea cu emoția și să aduci pace în jurul tău. O întâlnire neașteptată ar putea avea un impact major asupra viitorului tău.
Horoscop ScorpionZi intensă, plină de emoții profunde. Ai ocazia să închizi un capitol vechi și să faci loc unui nou început. Fii atent la semnele subtile — universul îți trimite mesaje clare.
Horoscop SăgetătorAventura te cheamă! Poate fi o zi excelentă pentru a începe un proiect nou sau pentru o călătorie spontană. În dragoste, sinceritatea ta dezarmează și apropie.
Horoscop CapricornAmbiția ta este motorul zilei. Un efort depus recent începe să dea roade. Totuși, nu neglija odihna — succesul are nevoie și de echilibru.
Horoscop VărsătorIdeile tale neconvenționale atrag atenția. Ești într-o perioadă de inovație și libertate mentală. În plan afectiv, o conversație profundă poate schimba dinamica unei relații importante.
Horoscop PeștiZiua vine cu o sensibilitate aparte. Ești receptiv la energiile celor din jur și poți oferi sprijin cu inima deschisă. În plan spiritual, o revelație te ajută să vezi lucrurile cu alți ochi.
Turcia a criticat dur Israelul pentru noile atacuri asupra Fâşiei Gaza, afirmând că acestea reprezintă o încălcare directă a acordului de încetare a focului în vigoare.
Într-un comunicat emis marţi seară, Ministerul turc de Externe a declarat că „aceste acţiuni constituie o violare clară a armistiţiului” şi a transmis „profundă îngrijorare faţă de informaţiile privind victime civile”.
„Subliniem încă o dată că respectarea deplină a încetării focului este esenţială pentru menţinerea speranţei unei păci durabile şi pentru stabilitatea regională”, se arată în declaraţia Ankarei.
Turcia a cerut Israelului „să se abţină de la acţiuni care subminează pacea şi securitatea”.
Potrivit surselor medicale din Gaza, nouă palestinieni au fost ucişi în atacurile israeliene lansate marţi seară în mai multe zone ale enclavei, în pofida armistiţiului convenit recent.
Rusia nu dă niciun semn că ar fi dispusă să negocieze sfârşitul războiului din Ucraina, potrivit unei recente evaluări a serviciilor de informaţii americane, prezentată luna aceasta Congresului.
Documentul arată că preşedintele Vladimir Putin este „mai înrădăcinat ca niciodată” în decizia de a continua conflictul, au declarat un oficial american de rang înalt şi un oficial al Congresului.
Evaluarea, care confirmă poziţiile exprimate anterior de agenţiile de informaţii occidentale, subliniază că Putin este hotărât să asigure controlul asupra teritoriilor ucrainene şi să extindă influenţa Rusiei, în ciuda pierderilor majore de trupe şi a problemelor economice interne.
În semn de frustrare, preşedintele Donald Trump a anulat săptămâna trecută o întâlnire planificată cu Putin la Budapesta şi a impus primele sancţiuni economice majore de la revenirea sa la Casa Albă, vizând două mari companii petroliere ruseşti.
„Am simţit că a venit momentul,” a spus Trump, adăugând că speră ca sancţiunile „să nu dureze mult” şi că îşi doreşte „să se ajungă la pace”.
Casa Albă nu a comentat direct raportul serviciilor de informaţii, dar a reiterat mesajul lui Trump privind necesitatea unei soluţii diplomatice, scrie NBC News.
„Preşedintele a fost clar: este timpul să se oprească vărsarea de sânge şi să se ajungă la un acord,” a transmis un oficial american.
Trump, care a promis încă din campania electorală că va obţine pacea în 24 de ore de la revenirea la putere, s-a arătat tot mai frustrat de lipsa de progres în discuţiile cu Kremlinul.
„De fiecare dată când vorbesc cu Vladimir, avem conversaţii bune, dar apoi nimic nu se schimbă,” a spus el recent.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că s-a întâlnit la Kiev cu ministrul de Externe al Ţărilor de Jos, David van Weel, pentru a discuta despre cele mai urgente provocări cu care se confruntă Ucraina, atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice şi necesitatea întăririi apărării aeriene.
„Am discutat despre situaţia energetică, una dintre cele mai presante probleme ale momentului. Sunt recunoscător pentru noul pachet de sprijin oferit Ucrainei de către Ţările de Jos pentru sectorul energetic. Rusia continuă să lovească zilnic infrastructura energetică, de gaze şi de apă, iar acest ajutor este esenţial”, a transmis Zelenski.
Liderul ucrainean a precizat că una dintre priorităţile principale este consolidarea armatei, a sistemului de apărare aeriană şi a capacităţii de refacere a infrastructurii energetice.
Zelenski a anunţat că a discutat şi despre posibilitatea utilizării activelor ruseşti îngheţate în beneficiul Ucrainei, o măsură pe care Olanda o sprijină.
Cei doi oficiali au abordat şi tema tragerii la răspundere a Rusiei pentru crimele de război.
„Suntem recunoscători Ţărilor de Jos pentru rolul lor în înfiinţarea Tribunalului Special privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi pentru sprijinul constant oferit”, a mai spus preşedintele ucrainean.