Interviu oferit ziarului Capital Market de către Vladimir Baldovici, director general al Agenţiei Proprietăţii Publice (APP).
– Dle director, Agenţia Proprietăţii Publice a fost transferată din subordinea Ministerului Economiei şi Infrastructurii direct sub conducerea Guvernului. Care au fost cauzele acestui transfer şi ce schimbări au avut loc sau vor avea loc ca urmare a ridicării statutului APP?
– Reformarea Agenţia Proprietăţii Publice ţine de două aspecte esenţiale. În primul rând, este vorba de reforma administraţiei publice centrale al cărei obiectiv este eficientizarea procesului administrativ. Urmând practica internaţională, ministerele trebuie să se concentreze pe analiză, elaborarea politicilor, realizarea actului legislativ, fiind scutite de tot ce ar împiedica acest proces. La rândul său, APP este instituţia în „cârca” căreia urmează să fie pusă toată proprietatea aflată în subordinea diferitelor instituţii ale statului.
Al doilea aspect ţine de voinţa politică a actualei guvernări de a face ordine în proprietatea publică. Când spun ordine nu am în vedere doar o simplă inventariere a proprietăţii publice, ci şi ceea ce s-ar chema gestionarea competentă din perspectiva interesului naţional a ceea ce este bunul public. Este poziţia marii majorităţi a echipei de guvernare exprimată oficial, în şedinţe de lucru, precum şi în discuţii particulare cu colegii.
Dacă e să luam componenta tehnică, operaţională, atunci schimbarea majoră ţine de faptul că tot ce reprezintă proprietatea publică a statului trebuie să treacă în responsabilitatea APP. Aici se vor regăsi întreprinderile de stat, societăţile pe acţiuni etc.
Ideea de bază a restructurării APP ţine, în special, de schimbarea abordării a ceea ce înseamnă proprietate publică. APP nu va mai fi acel intendent, „zavhoz”, care are grijă de depozit şi când i se spune trebuie să scoată la vânzare o proprietate sau alta.
Provocările venite din exterior, inclusiv evoluţiile economice externe, lumea care se schimbă extrem de dinamic şi de turbulent, ne cer ca statul să gestioneze mai eficient, chiar mult mai eficient, ceea ce este proprietatea publică, adică, altfel spus, patrimoniul ţării.
Ne propunem exercitarea competentă a funcţiilor de proprietar al patrimoniului public. APP, ca parte a echipei guvernamentale, are drept obiectiv eficienţa economică, inclusiv prin atragerea de investiţii, garantarea intereselor social-economice ale ţării, asigurarea stabilităţii şi un impact pe cât se poate de pozitiv asupra bunăstării societăţii.
Este necesar să subliniem faptul că în acest proces de reformare avem susţinerea partenerilor externi, în primul rând a Băncii Mondiale. Pot să afirm că sprijinul partenerilor, alături de luarea în calcul a experienţei celor mai de succes modele de administrare a proprietăţii publice de peste hotare, face parte din elementele-cheie în asigurarea unei bune parcurgeri a procesului de reorganizare a sectorului proprietăţii publice.
– În derulare se află procesul de transferare în răspunderea agenţiei a întreprinderilor de stat care mai înainte erau în subordinea departamentelor şi ministerelor de resort. Câte întreprinderi de stat au trecut până acum în subordinea APP şi dacă are agenţia suficiente cadre şi resurse tehnice pentru a le gestiona?
– Conceptul de transferare trebuie divizat şi explicat mai amănunţit pentru a evita interpretările eronate şi punctele sensibile în societate şi în sistemul de administraţie publică. Are loc transferul doar a funcţiei de proprietar, nu şi a funcţiei de administrare/utilizare a entităţilor economice. APP va deveni un proprietar competent şi responsabil pentru valorificarea optimă (economică şi socială) a întregii proprietăţi publice, şi din domeniul privat al proprietăţii publice, şi din cel public al ei. Funcţia de administrare/folosinţă va fi exercitată în continuare de către instituţiile competente din domeniul public. Altfel spus, APP va asigura doar evidenţa şi supravegherea folosirii bunului public de către instituţiile de resort din sectoarele economice şi de administrare publică care sunt înzestrate cu toate calităţile profesionale şi competenţele legale, şi va interveni doar în cazul folosirii frauduloase şi ineficiente, precum şi pentru a identifica alte forme de valorificare a bunurilor publice.
APP va deţine calitatea de fondator al 232 de întreprinderi de stat şi societăţi pe acţiuni, dintre care patru sunt înregistrate peste hotarele ţării. Trebuie să menţionez că circa 60 dintre acestea nu activează din diverse motive, se află în proces de insolvabilitate sau lichidare. Multe dintre ele vor fi reorganizate, comasate sau chiar lichidate ca poveri pentru bugetul public. Însă toate acestea le vom face numai după o analiză financiar-economică şi managerială cuprinzătoare.
Pentru moment, ca urmare a rezilierii contractelor de cesionare (transmitere) a exercitării drepturilor de acţionar şi de administrare a proprietăţii de stat semnate anterior cu APC (Administraţia Publică Centrală: ministerele şi instituţiile subordonate lor), în administrarea Agenţiei se află 73 societăţi pe acţiuni. În total, sunt 90 de societăţi pe acţiuni în care statul deţine o cotă-parte. Astfel, în 22 de SA statul deţine integral pachetul de acţiuni şi în alte 46 – statul deţine capitalul majoritar (peste 30% din acţiuni).
Pentru buna gestionare a întreprinderilor din subordinea APP, efectivul de personal urmează să crească. Structura organizatorică va suferi modificări şi vor apărea direcţii şi secţii noi. Accentul activităţii direcţiilor va fi pus pe identificarea tuturor formelor posibile de valorificare a patrimoniului public, nu doar pe vânzarea acestuia. Mizăm mult pe automatizarea unor procese operaţionale, deci se prefigurează şi crearea unei secţii de tehnologii informaţionale.
Pentru moment, una este clar: activitatea APP, ca colectiv şi ca fiecare angajat în parte, va fi direcţionată spre atingerea acestui obiectiv – exercitarea competentă a funcţiei de proprietar al bunului/patrimoniului public.
Conform statutului, efectivul de personal al APP trebuie să constituie 52 persoane. De facto, avem doar 42 de specialişti. Cauza principală este salariul foarte mic.
Avem nevoie stringentă de un sistem informatic integrat al patrimoniului public, conectat la sistemele informatice ale altor APC (Registru, Cadastru, Fisc, Statistica etc.). Este necesară digitalizarea completă a datelor disponibile în cadrul APP, celor care parvin regulat şi ale arhivei.
Este foarte probabil că Agenţia va apela la metoda de out-sourcing pentru atragerea unor specialişti din comunitatea de experţi naţionali sau străini, din partea partenerilor noştri de dezvoltare.
– Proprietate de stat nu sunt doar întreprinderile de stat. Sunt şi societăţile pe acţiuni, complexele de proprietate, mărcile comerciale etc., să nu mai vorbim de obiectele municipale create din contul fondurilor bugetare. În acest sens, are agenţia o „imagine completă “a proprietăţilor care aparţin statului? Când a avut loc ultima inventariere a acestora şi care este valoarea lor?
– Despre o imagine completă se va putea vorbi doar după un audit, urmat de o analiză a potenţialului economic şi social a proprietăţii publice. Entităţile economice reprezintă doar un segment al proprietăţii publice. Le avem şi pe cele sociale, culturale, educaţionale etc., care necesită o abordare aparte.
Informaţia disponibilă privind proprietatea statului este prea generalizată, este nevoie de dezagregarea datelor pentru a putea face o analiză în dinamică a stării patrimoniului public şi a identifica cauzele unor fenomene, evoluţii şi involuţii.
APP va colecta, stoca şi analiza informaţia privind tot patrimoniul public nu doar datele despre activele ÎPS (întreprinderi cu proprietate de stat în formă juridică de întreprindere de stat sau de societate pe acţiuni), în orice formă ar fi reprezentat patrimoniul, de la terenuri şi construcţii la zăcăminte şi bazine subterane şi frecvenţe de radio şi GSM, în oricui administrare, folosinţă ar fi, APC sau APL (administraţia publică locală), sau sector privat. Unele proprietăţi publice, îndeosebi ÎPS cu patrimoniu mare, dar cu eficacitate scăzută, vor fi supuse auditului financiar-economic şi managerial.
Inventarierea patrimoniului public se face anual odată cu Balanţa patrimoniului public şi reprezintă o evaluare în dinamică a valorii patrimoniului public gestionat de APC şi de UTA (unităţi teritorial-administrative). Actualmente lucrăm la elaborarea unei metodologii de evidenţă, monitorizare şi supraveghere a tot ce este public, indiferent în proprietatea şi/sau administrarea cui se află (APP, APC sau APL), de forma fizică a bunului public (material sau nematerial).
La moment, vrem să diagnosticăm, să înţelegem în ce stare se află proprietatea publică, de stat, pentru a vedea ulterior de ce avem nevoie şi ce avem de făcut. Toate acestea – pentru a determina rolul Patrimoniului public în dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţării.
– Cum vedeţi procesul de privatizare? Sunteţi de acord că unele întreprinderi trebuiau privatizate urgent încă acum 25 de ani? Cu toate acestea, cum putem proteja o întreprindere cu însemnătate naţională, atât din punctul de vedere al tradiţiilor, cât şi din cel al siguranţei economice şi energetice a ţării noastre?
– Nu doresc ca APP să fie asociat în continuare doar cu termenul de privatizare. Cum am mai spus, funcţia APP este de proprietar competent şi nu de vânzător. Forma prin care va fi valorificată proprietatea publică va constitui obiectul unei cercetări şi analize cost-beneficiu permanente şi adecvate fiecărui caz în parte. Privatizarea este doar una dintre numeroasele forme de valorificare a patrimoniului public.
Nici întreprinderile care au fost privatizate nu au adus efectul scontat. Părerea mea personală: cel care a distrus patrimoniul economic (guvernările de atunci) în principiu nu puteau să asigure o privatizare calitativă în favoarea interesului naţional, fie că nu aveau calitatea profesională necesară, fie că dorinţa necesară. Astfel, chiar dacă unele întreprinderi ar fi fost privatizate de atunci, în cele mai multe cazuri nu s-ar fi schimbat nimic. Exemplele de privatizări cu efect scontat, declarat în Legea cu privire la privatizare, pot fi numărate pe degete.
Am constatat că o bună parte a business-ului mare s-a construit pe „materialele de construcţie” scoase din dezmembrarea frauduloasă a patrimoniului public. În acelaşi timp, privatizarea a fost urmată şi de fenomene noi, cum ar fi economia subterană/obscură (evaziunea fiscală de amploare).
Trebuie menţionat că este doar parţial adevărat că întreprinderile nu mai erau competitive, că au pierdut piaţa sovietică de desfacere etc. Apare întrebarea: de ce erau foarte competitive cooperativele de producţie care activau în cadrul acelor întreprinderi şi practic utilizau resursele statului în folos propriu?! Întreprinderile, într-adevăr, erau împovărate şi cu numeroase funcţii sociale, construcţia locuinţelor pentru salariaţi, crearea infrastructurii de deservire a salariaţilor etc., însă cauza principală era stoarcerea veniturilor din întreprinderi prin acele cooperative în majoritatea cazurilor controlate prin interpuşi de conducătorii din sector. Este foarte probabil că de atunci multe nu s-au schimbat şi locul cooperativelor l-au luat un şir de firme-căpuşe amplasate în jurul veniturilor întreprinderilor de stat. APP este conştientă de acest fenomen şi, odată cu obţinerea controlului asupra întreprinderilor în proprietatea statului, va întreprinde acţiunile necesare pentru a elimina aceste firme-căpuşe.
Poziţia noastră este că privatizarea trebuie să servească dezvoltării economice a întreprinderilor, a sectorului şi a întregii economii, iar tot ce nu se încadrează în această formulă nu este privatizare, ci escrocherie. Nu e secret că multe privatizări s-au făcut pentru a obţine bunuri publice, a le fărâmiţa şi a le vinde.
Privatizarea trebuie să fie un fel de parteneriat între stat şi investitor. Statul creează condiţii favorabile, investitorul obţine întreprinderea, o dezvoltă, obţine venit, sunt create locuri de muncă etc. Este un mecanism firesc. După privatizare, comunicarea dintre investitor şi stat continuă. După caz, statul poate interveni pentru a susţine investitorul.
– Cum credeţi, ar trebui oare Guvernul să-şi revizuiască poziţia cu privire la „câştigătorii “concursurilor investiţionale care nu au respectat condiţiile de dezvoltare a întreprinderilor sau nu au oferit informaţii complete cu privire la extragerea resurselor naturale etc.?
– Poziţia faţă de investitorii “neoneşti” trebuie să fie una tranşantă şi activă ca şi în cazul evazioniştilor fiscali din statele cu economii dezvoltate, după principiul „moartea şi impozitele sunt inevitabile”. Neonorarea obligaţiilor investiţionale (financiare, de calitate a lucrărilor, a termenelor de executare etc.) generează nu doar pierderi financiare statului, ci şi creează deseori efecte sinergetice negative la nivel de sector economic, îndeosebi dacă vorbim de sectoare strategice.
Regulile şi condiţiile de privatizare trebuie să fie clare şi transparente. Termenele respectate. Din momentul în care cumpărătorul nu îşi respectă obligaţiile, contractul este reziliat, cu consecinţe financiare proporţionale pierderilor suferite de către stat.
– Unde consideraţi că ar trebui să fie linia de delimitare dintre obiectele şi terenurile pe care autorităţile municipale le consideră ca fiind ale lor, însă în documentele originale ele aparţin autorităţilor centrale?
– Pe parcursul anilor pe acest segment au fost comise numeroase încălcări. Sub diferite pretexte, cu diferite tertipuri juridice, statul a fost lipsit de terenuri. O mulţime de scheme cu diferite implicaţii făceau ca terenurile proprietatea startului să treacă în folosinţa primăriilor sau direct în proprietate privată. Grupurile de interes, sub diferite pretexte formal binevoitoare, foloseau lacunele din legislaţie pentru a pune mâna pe terenurile proprietatea statului ca să le vândă la preţuri de piaţă.
Va fi pus capăt acestui haos. Legea nr. 29 din 05.04.2018 specifică responsabilităţile participanţilor la procesul de delimitare şi atribuţiile lor, raporturile ce apar între autorităţile publice centrale şi cele locale, ţinând cont de interesul public naţional şi interesul public al comunităţilor locale şi nu afectează dreptul de proprietate dobândit în baza actelor prevăzute la art. 28 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/ 1998. La fel sunt stabilite categoriile bunurilor care se atribuie la domeniul public al statului şi al unităţilor teritorial-administrative.
Pot să vă dau asigurări că APP va interveni categoric în orice acţiune de rea-credinţă îndreptată spre lipsirea statului de proprietăţi. După caz vom atrage şi organele de drept.
– Din practica altor ţări vedem că organele de administrare a proprietăţii de stat se ocupă nu doar de procesul de privatizare din ţară, dar cumpără şi obiecte de infrastructură în străinătate pentru ieşirea exportatorilor lor pe alte pieţe. Cum credeţi, trebuie şi Moldova să aplice o asemenea practică?
– Vin cu o precizare – nu organele de administrare a proprietăţii de stat investesc în alte ţări, ci întreprinderile economice care se află în gestiunea acestora. Este o practică mai mult ca obişnuită şi o putem găsi oriunde în lume – în Europa, America, Asia, Africa. Nu cred că există în întreaga lume o companie privată sau de stat care ar ignora vreo oportunitate investiţională din afara hotarelor naţionale. De ce întreprinderile de stat, societăţile pe acţiuni ale statului Republica Moldova nu ar trebui să investească când apar asemenea oportunităţi? Toţi încearcă să folosească oportunităţile în interesul propriu, inclusiv în interesul naţional. De ce nu am face-o şi noi?
Este realitatea în care trăim. Procesele economice integraţioniste globale au atins cote extrem de avansate. Noi avem de ales între a fi doar martori sau să ne implicăm în aceste procese.
Evident că ţara noastră nu dispune de resurse suficiente nici economice, nici politice pentru a se pune cu marii actori geopolitici şi a interveni cu investiţii importante pe pieţele străine, care deseori mai sunt şi protejate de norme protecţioniste camuflate. În acelaşi timp, pornind de la interesele noastre, nimeni nu ne împiedică să dezvoltăm treptat afaceri, să investim în sectoare şi pe pieţe-ţintă, inclusiv cu sprijinul statului (financiar, diplomatic, juridic) sau prin diverse parteneriate public-private cu participarea capitalului privat atât naţional, cât şi străin.
În multitudinea de provocări pe care le avem pe această direcţie, aş evidenţia în mod aparte problema deetatizării. Întreprinderile de stat şi societăţile pe acţiuni cu participarea statului continuă să se identifice întru totul cu statul. Mai mult ca atât, de cele mai multe ori, conducerea entităţilor respective se comportă ca nişte funcţionari de stat. Faptul inhibă procesul managerial atât la nivel operaţional, cât şi la nivel strategic. Fără depăşirea acestui handicap, pe care îl văd şi ca pe unul instituţional, nu putem vorbi de atingerea obiectivelor strategice în exterior, dar nici în ţară.
– Vă mulţumesc!
A discutat Ghenadie Tudoreanu
