În prima decadă a lunii septembrie, conducerea CNPF a efectuat o vizită de lucru la Autoritatea de Supraveghere Prudenţială (PRA) din Marea Britanie, organul investit cu funcţia de reglementare prudenţială şi supraveghere a circa 1700 participanţi ai pieţei financiare, inclusiv bănci, societăţi de asigurare, societăţi de construcţii, uniuni de credit şi societăţi de investiţii mari.
Acest organ este o instituţie relativ nouă, constituită în baza prevederilor Legii privind serviciile financiare care a intrat în vigoare în aprilie 2013 şi ca urmare a reorganizării Autorităţii de Supraveghere Financiară şi divizării acesteia în Autoritatea de Supraveghere Prudenţială şi Autoritatea pentru Conduita Pieţei (FCA).
În rezultatul acestui proces de reformă, în prezent, piaţa financiară din Marea Britanie este reglementată de 3 instituţii: Banca Angliei, responsabilă pentru politicile macroeconomice, Autoritatea de Supraveghere Prudenţială, care contribuie la realizarea obiectivului de protecţie şi consolidare a stabilităţii sistemului financiar din Marea Britanie şi Autoritatea pentru Conduita Pieţei, menită să protejeze consumatorii, să asigure stabilitatea pieţei financiare şi să promoveze concurenţa sănătoasă între prestatorii de servicii financiare.
Ca parte a Băncii Angliei, PRA are o contribuţie importantă la realizarea obiectivului Comitetului de Politică Monetară de menţinere a stabilităţii preţurilor în Marea Britanie. Procesul decizional în cadrul PRA este riguros şi bine documentat în conformitate cu legislaţia. Deciziile cele mai importante sunt adoptate de către Consiliu format din Guvernatorul Băncii Angliei, Vice-guvernatorul pentru stabilitate financiară, Vice-guvernatorul pentru pieţe şi bănci, Preşedintele PRA şi Preşedintele FCA ca membru independent neexecutiv care nu participă la luarea deciziilor cu caracter de reglementare. Totodată, Preşedintele PRA deţine funcţia de membru al Consiliului Băncii Angliei.
Rolul PRA este definit prin două obiective statutare: să promoveze siguranţa şi soliditatea societăţilor supravegheate şi, obiectivul specific pentru asigurări, să contribuie la asigurarea unui nivel adecvat de protecţie a deţinătorilor poliţelor de asigurare. De asemenea, pentru a asigura obiectivul general, PRA are ca scop secundar facilitarea concurenţei între societăţile pe care le reglementează şi supraveghează. Totuşi, realizarea obiectivului secundar cere de la autoritate o abordare mai proactivă cu privire la concurenţă decât cea pe care a avut-o anterior Autoritatea de Supraveghere Financiară în scopul minimizării efectelor adverse asupra acesteia.
În prezent, în cadrul PRA activează circa 1100 angajaţi, dintre care peste 700 exercită atribuţii de supraveghere. PRA se autofinanţează din taxele şi comisioanele achitate de participanţii pieţei în baza proiectului de buget elaborat anual.
Întru realizarea obiectivelor de activitate, PRA conlucrează eficient şi coordonează acţiunile în mai multe domenii cu FCA în baza unui Memorandum de Înţelegere semnat între doi regulatori. Deşi PRA şi FCA au diferite obiective de activitate, totuşi beneficiile noului regim pot fi realizate dacă ambele instituţii îşi vor concentra atenţia asupra responsabilităţilor sale.
Coordonarea activităţilor între PRA şi FCA se bazează pe următoarele aspecte:
– Realizarea eficientă a modelului de supraveghere adoptat de PRA necesită coordonarea activităţilor cu FCA;
– Supravegherea separată a participanţilor pieţei nu este suficientă pentru asigurarea stabilităţii financiare şi trebuie completată cu un regim macroprudenţial eficient;
– Deciziile de autorizare a participanţilor pieţei vor fi adoptate individual de fiecare regulator, dar doar ca urmare a asigurării schimbului de informaţii şi coordonării reciproce dintre echipele de experţi. Astfel, procesul de autorizare include 3 etape: etapa de pre-autorizare, etapa de evaluare a respectării cerinţelor minime stabilite de autoritate şi autorizarea propriu-zisă. Întregul proces durează de la 6 la 12 luni în funcţie de gradul de completare a dosarului pentru autorizare.
Astfel, reprezentanţii PRA şi FCA se întâlnesc trimestrial la şedinţele colegiilor de supraveghere, iar schimbul de informaţii în procesul de supraveghere se realizează permanent.
În realizarea funcţiilor sale, PRA are o abordare bazată pe raţionament, care înseamnă că supravegherea rezidă în aprecierea capacităţilor participanţiilor pieţei şi stabilirea dacă corespund următoarelor exigenţe-limită instituite de autoritate:
– În domeniul reglementării – stabilirea standardelor sau politicilor, inclusiv reguli detaliate şi aşteptări de nivel înalt pe care trebuie să le întrunească societăţile;
– În domeniul supravegherii – estimarea riscurilor pe care societăţile le pot avea asupra obiectivelor PRA în contextul politicilor şi întreprinderea măsurilor necesare pentru reducerea acestora.
Astfel, trăsăturile definitorii ale abordării aplicate de PRA sunt următoarele:
– bazarea pe raţionament;
– este de tip forward-looking (de previziune pe viitor);
– accentul e pus pe evidenţă şi analiză.
Cu referire la impactul acestei abordări asupra pieţei, PRA estimează rolul pe care-l exercită o societate asupra stabilităţii sistemului financiar din Marea Britanie şi acest posibil impact reflectă potenţialul unei societăţi de a afecta în mod advers stabilitatea sistemului prin faliment, determinat de condiţii de stres sau de modalitatea de desfăşurare a business-ului. Estimarea impactului posibil asupra pieţei ajută PRA să determine intensitatea supravegherii fiecărei societăţi şi să se concentreze pe strategia de supraveghere prin identificarea ariilor specifice în care societatea realizează funcţii economice importante.
În baza acestor aspecte, PRA a divizat participanţii pieţei în 5 categorii: prima categorie conţine circa 25 grupuri în care sunt incluse cele mai importante societăţi, iar categoria a cincea include societăţile mai puţin semnificative şi numără circa 600 entităţi. De menţionat că entităţile cele mai mari din prima categorie sunt supravegheate în regim permanent de grupuri specializate de până la 25 experţi din cadrul PRA, iar entităţile din ultima categorie sunt supravegheate de către un expert care poate monitoriza până la 10 participanţi.
Un aspect important în activitatea de supraveghere aplicată de PRA este cadrul de evaluare a riscurilor care include 3 elemente de bază:
– Impactul potenţial pe care falimentul societăţilor sau stresul îl poate avea asupra sistemului financiar;
– Cum riscul macro-economic şi cel al afacerii, în contextul cărora activează societăţile, pot afecta viabilitatea acestora;
– Factorii de atenuare a riscurilor: guvernarea şi controlul riscului (atenuarea operaţională), cerinţe de capital şi lichiditate (atenuarea financiară) şi capacitatea de soluţionare a problemelor.
Este de menţionat, însă, că intensitatea supravegherii variază de la o societate la alta în funcţie de probabilitate de a falimenta, capacitatea de soluţionare a problemelor sau complexitatea business-ului şi organizării.
Un alt aspect important al activităţii PRA este dezvoltarea relaţiilor internaţionale, în special, în contextul statutului Marii Britanii de membru şi participant activ al pieţei europene unice de servicii financiare. În acest sens, autoritatea are un rol activ şi extins în dezvoltarea şi implementarea standardelor de prudenţă şi cerinţelor de supraveghere pentru societăţile transfrontaliere. În acest context, PRA cooperează eficient cu Autoritatea Europeană de Supraveghere a asigurărilor şi pensiilor ocupaţionale (EIOPA), Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări (IAIS), Autoritatea Europeană Bancară (EBA) şi alte instituţii internaţionale în scopul consolidării cadrului de supraveghere pentru business-ul internaţional şi desfăşurării unei supravegheri consolidate a activităţii grupurilor financiare.
Serviciul de presă al CNPF