Interviu cu Veaceslav Gamurari, managing-partner Broker Asigurare-Reasigurare “Coverins” SRL
– În R. Moldova agricultura este foarte dependentă de condiţiile meteorologice, care pe an ce trece devin tot mai dificile. Aşa se întâmplă că în ultimii ani, ţara noastră se confruntă tot mai des cu inundaţii, secetă, grindină şi îngheţuri. În acest sens, sesizaţi o schimbare a percepţiei agricultorului moldovean faţă de asigurări?
– Per ansamblu, nu observ o evoluţie în mentalitatea producătorilor agricoli locali, fie e vorba de producători de talie mică, medie sau holding-uri agro. Cea mai mare parte a producătorilor agricoli locali nu utilizează instrumente viabile de protecţie financiară, printre care şi asigurarea, iar crearea societăţilor mutuale de asigurări în agricultură pentru Republica Moldova ţine încă de domeniul fantasticului. Atest lipsa unei mentalităţi adecvate pentru businessul agricol şi când afirm acest lucru mă refer, în special, la următoarele: modul de percepere a gravităţii pierderilor materiale cauzate de intemperiile naturale; incapacitatea de a prognoza şi analiza pierderile şi gradul de afectare a procesului de producere; lipsa viziunilor, mai bine zis, conştientizarea necesităţii de a adopta o conduită menită să prevină şi/sau să diminueze daunele.
În mare parte, companiile locale, aşa numite holding-uri agro, nu dispun de programe de management al riscului în domeniul prevenirii daunelor, nemaivorbind de producătorii agricoli medii şi mici. Astfel, pierderile sunt suportate de producători, aceştia reducându-şi substanţial veniturile, iar asupra producătorilor mici şi mijlocii în permanenţă planează riscul falimentului.
Cu regret, majorităţii producătorilor agricoli le lipseşte o cultură financiară şi juridică, ceea ce face ca unul din cele mai viabile şi eficiente instrumente în materie de prevenire şi lichidare a daunelor, cum este asigurarea, să nu fie utilizat în procesul de producţie în agricultură. Chiar şi producătorii cu experienţă pozitivă în domeniul asigurărilor, nu şi-au creat un obicei de a-şi asigura în mod constant riscurile la care sunt supuşi. Cel mai des se invocă lipsa mijloacelor financiare, însă, ce-l împiedică pe un producător să formeze, cu 10% din suma despăgubirii primite, o rezervă destinată plăţii primelor de asigurare pentru contractarea asigurărilor pe sezonul următor? Este adevărat că problema lipsei mijloacelor băneşti constituie o cauză ce stopează contractarea unei asigurări, însă mărimea primelor de asigurare nu constituie povara cea mai grea din punct de vedere financiar. În acelaşi timp, efectul din utilizarea asigurării, în calitate de instrument de protecţie contra riscurilor din agricultură, este unul cert pozitiv pentru producător, care are calitatea de asigurat, deoarece sumele cu titlu de despăgubiri sunt net superioare sumelor plătite ca primă de asigurare.
Practica, dar şi cele mai simple calcule demonstrează, chiar şi la o scădere de 30% a roadei asigurate (una din condiţiile ce urmează a fi întrunite pentru a fi recunoscut cazul asigurat), sumele cu titlu de despăgubire de asigurare sunt de cel puţin de 2 ori mai mari decât sumele plătite cu titlu de prime de asigurare. Deci, în acest sens, producătorul agricol asigurat nu are de pierdut.
Altceva este că agricultura, ca afacere, este practicată pe baza unor modele învechite de organizare, agricultorii dorindu-şi în continuare tutela statului care, în opinia acestora, este obligat să le soluţioneze toate problemele. Respectiv, în acest model de afaceri în agricultură şi cu o astfel de mentalitate, asigurările nu se regăsesc.
– În opinia Dvs, care sunt constrângerile care limitează dezvoltarea asigurărilor în agricultură?
– Pe lângă mentalitatea anacronică caracteristică producătorilor agricoli şi lipsa unei culturi financiare în rândul acestora, mai există şi alţi factori ce au stopat dezvoltarea asigurărilor riscurilor din agricultură. Unul din factorii principali generatori ai acestei probleme este poziţia ocupată de autorităţile statului. Atâta timp cât statul o face pe cel mai mare asigurător, dar trebuie să spun că o face în modul cel mai ineficient, nu putem să ne aşteptăm la careva schimbări pozitive în domeniul asigurărilor agricole.
În Republica Moldova nu există o strategie sau o politică coerentă în materie de prevenire şi lichidare a daunelor cauzate de intemperiile naturale. Experienţa statelor occidentale cu sectoare agricole dezvoltate, demonstrează că nu poate exista un sector agroindustrial fără un sistem de prevenire şi combatere a riscurilor, care e format din trei componente: fondul de stat de compensare a daunelor generate de fenomene cu caracter catastrofal, sistemul asigurărilor agricole (asigurători comerciali) şi societăţi mutuale de asigurări. Existenţa unui sistem viabil de asigurări agricole reprezintă un indicator al unui sistem eficient, civilizat şi modern al afacerilor cu agricultura. Importanţa şi rolul asigurărilor agricole pentru stabilitatea şi dezvoltarea sectorului agroindustrial este demonstrată pe exemplul unor asemenea state cum sunt: Spania, Italia, Canada, SUA, Australia, Germania, Franţa ş. a.
Cu părere de rău, autorităţile statului nu înţeleg utilitatea, importanţa şi contribuţia pe care ar putea s-o aducă instituţia asigurărilor pentru garantarea securităţii alimentare a ţării, nu percep că asigurările urmează să devină un pilon al stabilităţii financiare, care ar garanta neîntreruperea procesului de producţie în sectorul agrar.
Un alt factor care contribuie la stoparea dezvoltării acestui segment este lipsa surselor de creditare pentru plata primelor de asigurare. Cu excepţia surselor destinate subvenţionării primelor de asigurare de la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), care sunt limitate, nu există alte fonduri sau programe pe care producătorii ar putea să le acceseze pentru a îndrepta sumele obţinute spre plata primelor de asigurare. Pe de altă parte, producătorii agricoli sunt prost informaţi despre asigurări agricole, utilitatea şi importanţa acestora. Nu există campanii informaţionale, seminare, conferinţe, organizate de instituţiile abilitate ale statului şi de către asigurătorii care practică acest gen de asigurare.
– Cum poate fi ridicat interesul faţă de asigurările în agricultură?
– Sunt de părere că există două căi de stimulare a dezvoltării asigurărilor agricole:
1. de a limita ajutorul din partea statului în cazul unor intemperii naturale, fapt ce i-ar orienta treptat pe producătorii agricoli să contracteze asigurările şi i-ar determina să conştientizeze importanţa creării societăţilor mutuale de asigurări;
2. de a introduce obligativitatea asigurării bunurilor (plantaţii multianuale, sere, utilaje agricole, echipamente frigorifice etc.) pe un termen de câţiva ani consecutivi pentru cei care au beneficiat de subvenţii pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul agrar.
– Cum poate fi explicat faptul că potenţialul asigurărilor agricole continuă să fie nevalorificat, chiar dacă statul acordă subvenţii producătorilor agricoli?
– Practica a demonstrat, că mecanismul subvenţionării primelor de asigurare s-a adeverit a fi ineficient. Există multe probleme, care urmează a fi conştientizate şi soluţionate prin implicarea comună a subiecţilor relaţiilor de asigurare şi a statului.
Cu părere de rău, produsul de asigurare, dacă îl putem numi aşa, cum a fost acesta formulat de legea nr. 243-XV din 08.07.2004, nu a devenit unul atractiv, popular şi nu a obţinut susţinere din partea producătorilor agricoli. Statul, dacă e să analizăm comportamentul acestuia referitor la acest segment, nu conştientizează problematica existentă şi dă dovadă de indiferenţă, iar realităţile ultimilor ani demonstrează că statul nu mai vrea să participe la procesul de subvenţionare a primelor de asigurare.
Referitor la preţul înalt pentru asigurări, aici în primul rând, iese în evidenţă starea precară financiară a producătorilor agricoli şi gradul înalt de îndatorare al acestora. Producătorii nu pot obţine credite pentru plata primelor de asigurare. Astfel că atunci când se afla în faţa dilemei: să ia un credit pentru cumpărarea resurselor materiale pentru lucrările de câmp sau să îndrepte mijloacele financiare pentru asigurare, este evident că decizia nu este favorabilă pentru ultima. Mai mult ca atât, nu cred că băncile sunt disponibile să ofere credite pentru acest scop.
Cum am mai menţionat anterior, consider mecanismul existent de subvenţionare a primelor de asigurare ca fiind unul imperfect. Asigurătorii şi asiguraţii (producătorii agricoli) întâlnesc obstacole din partea AIPA, în procesul de obţinere a subvenţiilor pentru plata primelor de asigurare. Tot mai des, AIPA interpretează unilateral anumite prevederi legale şi pretinde că nu ar exista condiţii pentru acordarea subvenţiei.
De exemplu, se invocă că plătitor al primei de asigurare urmează a fi doar persoana asiguratului, pe când legislaţia civilă şi doctrina juridică prezintă asemenea instituţii ca plătitor şi contractant al asigurării, care pot fi şi alte persoane decât cea a asiguratului (persoanei asigurate). La fel şi în cazul beneficiarului, există tendinţe de a nu accepta dosare pe motiv că în contract persoana beneficiarului asigurării nu coincide cu persoana asiguratului. Aceste interpretări sunt în contradicţie directă cu Codul Civil al RM (art. 1308 al. 2), care stabileşte că „Contractul de asigurare poate fi încheiat în favoarea mai multor beneficiari”. Astfel, dacă un producător ar obţine un credit, destinaţia acestuia fiind plata primei de asigurare, evident că banca urmează să fie desemnată ca beneficiar (sau unul din aceştia). AIPA însă va refuza dosarul, astfel lipsindu-l pe producător de posibilitatea de a se asigura. Legea cu privire la asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură prevede doar o singură limitare expusă în mod expres, cea a calităţii de persoană asigurată, care poate fi doar un producător agricol. Prin aceste piedici AIPA favorizează mai mult asigurarea companiilor agricole mari, care deţin mijloace financiare, şi invers, defavorizează producătorii mici şi medii.
Toate riscurile pentru neintrarea în conturile asigurătorilor a părţii subvenţionate din prima de asigurare le suportă producătorul agricol, ceea ce nu este corect. Mai mult ca atât, acest fapt a şi format neîncrederea agricultorilor faţă de asigurări, dar şi a asigurătorilor faţă de asigurarea subvenţionată a riscurilor de producere în agricultură. Plata integrală a despăgubirii de asigurare e condiţionată de plata integrală a primei de asigurare, astfel, în cazul refuzului sau întârzierii la plata părţii de primă subvenţionată din partea statului, producătorul agricol, în calitate de asigurat, beneficiază de o despăgubire redusă (proporţională cuantumului primei de asigurare plătite), sumă care însă ar putea fi egală cu franşiza deductibilă stabilită în contract. Astfel, nu este exclus ca producătorul agricol să nu obţină nimic.
Una din cele mai acute probleme este nerespectarea termenului de plată de 60 de zile, termen stabilit legal, în care statul este obligat să achite partea sa de primă de asigurare. Dacă în anii precedenţi statul avea o întârziere de 2-3 luni la virarea sumelor ce constituie prima de asigurare subvenţionată, atunci în ultimul an această întârziere este de 10-11 luni.
Bineînţeles că acest fapt îi determină pe asigurători să nu activeze pe segmentul dat al asigurărilor. Asigurătorii îşi asumă obligaţii considerabile, formează rezerve de asigurare, iar statul nu se grăbeşte cu plata primelor. Asigurătorul care nu-şi primeşte la termen prima, se află în imposibilitate de a-şi forma rezervele de asigurare, fapt care afectează marja de solvabilitate şi creează probleme în relaţiile cu CNPF. Această abordare din partea autorităţilor statului, prin intermediul AIPA, nu contribuie la popularizarea şi dezvoltarea asigurărilor agricole.
Chiar şi în condiţiile când există anumite pretenţii faţă de asigurătorii locali, trebuie să recunoaştem că nu statul, ci asigurătorii preiau asupra sa riscurile de despăgubire a producătorilor, astfel că nu ar trebui să întâlnească obstacole în activitatea sa, ci sprijin şi susţinere.
Ca să înţelegeţi esenţa problemei, am să vă spun că pentru o subvenţie de 50 mil. de lei, la plata primelor de asigurare de către asigurători, se acoperă riscuri de aproximativ 1 mlrd. de lei. Este gata statul să ofere protecţie de unul singur în valoare de 1 mlrd. de lei? Răspunsul este evident. În aceste condiţii, statul urmează să colaboreze cu asigurătorii comerciali, nu să-i ţină departe de acest segment de asigurare.
Pe de altă parte, cea mai mare parte a potenţialilor asiguraţi nu cunoaşte despre mecanismele asigurării, utilitatea acesteia, dar şi despre posibilitatea de a beneficia de subvenţii pentru plata primei de asigurare. O altă parte a producătorilor nu are încredere în companiile de asigurări locale invocând experienţa negativă pe care au avut-o cu acestea şi faptul că nu ar fi beneficiat de despăgubiri de asigurare.
Din experienţa pe care am obţinut-o în calitate de broker de asigurare-reasigurare, care reprezintă şi apără interesele consumatorilor serviciilor de asigurare (a asiguraţilor) în relaţiile cu companiile de asigurare, trebuie să spun că cel puţin 50% din pretenţiile şi nemulţumirile formulate de asiguraţi faţă de asigurători, sunt neîntemeiate.
Spre regret, potenţialii asiguraţi nu apelează la serviciile consultanţilor profesionişti în domeniul asigurărilor, în special a celor specializaţi în asigurări agricole. Mai mult ca atât, asiguraţii nu sunt capabili să determine corect nivelul necesar al protecţiei prin asigurare. Aceştia preferă să încheie contracte de asigurare fără a intra în esenţa acestora, ca mai apoi, la etapa de regularizare a daunelor, să constate că de fapt clauzele contractuale sunt îndreptate împotriva lor, iar contractul încheiat nu oferă protecţia scontată.
De asemenea, producătorul agricol consideră că doar asigurătorul are obligaţii contractuale şi nu respectă anumite obligaţii asumate conform contractului, neexecutarea cărora exonerează asigurătorul de plata despăgubirii de asigurare. Cele mai frecvente încălcări din partea asiguratului fiind: nerespectarea tehnologiei care are ca efect diminuarea roadei, neanunţarea sau anunţarea tardivă a asigurătorului privind producerea cazului asigurat ce-l pune pe acesta în imposibilitatea de a stabili cauzele producerii evenimentului asigurat şi de a evalua dauna pretinsă. Deseori, asiguraţii înaintează declaraţii de despăgubire pentru daune care nu se datorează riscurilor asigurate, cum ar fi: pierderea calităţii producţiei agricole, pierderile în procesul recoltării, abandonul nemotivat al producţiei agricole pe suprafeţele asigurate, pierderi datorate nerespectării tehnologiei de cultivare a culturii agricole.
În ceea ce-i priveşte pe asigurători, aş menţiona utilizarea clauzelor abuzive sau neclare, care apoi sunt tratate în mod unilateral de către aceştia în interesul său.
– Credeţi că reticenţa faţă de asigurări ţine doar de mentalitatea agricultorilor moldoveni sau, totuşi, aceasta este alimentată şi de conflictele existente pe segmentul asigurărilor, dar şi de lipsa de iniţiativă din partea companiilor de a diversifica produsele de asigurare?
– Mai mult ţine de lipsa iniţiativei din partea asigurătorilor. Însă există factori de ordin obiectiv şi subiectiv. Printre cei de ordin obiectiv aş numi: neonorarea obligaţiilor de către stat privind plata în termenii legali a părţii de primă de asigurare; cerinţele exagerate ale asiguraţilor privind condiţiile şi riscurile asigurate, care deseori sunt contrare principiilor asigurărilor, în general, şi asigurărilor agricole, în particular.
Ce ţine de latura subiectivă, în mare parte, asigurătorii locali încă nu sunt pregătiţi pentru a practica asigurări agricole veritabile. Aceştia, cu unele excepţii, nu dispun de specialişti calificaţi – underwriteri specializaţi pentru asigurări agricole, respectiv, procesul de subscriere a riscurilor este de cele mai multe ori unul primitiv, selecţia riscurilor fiind făcută pe dibuite. Nu apelează asigurătorii nici la outsourcing pentru anumite operaţiuni pe care nu le pot îndeplini eficient de sine stătător, dar care sunt de o importanţă majoră, cum ar fi: inspecţiile de risc a suprafeţelor propuse spre asigurare premergătoare încheierii contractului de asigurare; monitorizarea stării suprafeţelor asigurate; determinarea cauzelor diminuării roadei; determinarea roadei biologice şi a cuantumului daunei reale. Îmi asum cele spuse, deoarece compar cum decurg procesele de selecţie şi subscriere a riscurilor de către partenerii noştri din companiile de asigurări/reasigurări europene şi ruseşti.
– Cum comentaţi afirmaţiile că daunele achitate de asigurători faţă de agricultori sunt ridicole în comparaţie cu pierderile înregistrate de aceştia?
– Nu voi comenta, deoarece un răspuns la această întrebare urmează a fi făcut în baza unei analize concrete a fiecărui caz în parte pentru a stabili dacă plăţile au fost făcute integral şi că nu există refuzuri neîntemeiate. Pot spune doar referitor la clienţii noştri. Astfel, în cadrul activităţii noastre desfăşurate în anii trecuţi şi pe segmentul asigurărilor agricole, toţi clienţii noştri pentru care am intermediat asigurările, au obţinut despăgubiri ce au acoperit daunele reale suportate de către aceştia în strictă conformitate cu prevederile contractelor de asigurare.
– În ce măsură asigurările agricole sunt rentabile? Este posibil ca asigurătorii moldoveni să renunţe la acest segment neavantajos?
– Asigurările agricole pot fi rentabile pentru un asigurător, cu condiţia ca acesta să adopte o politică bine definită, coerentă, un plan de afaceri fezabil pentru această linie de business, proceduri interne profesioniste în materie de evaluare şi subscriere a riscurilor. Pentru aceasta, este nevoie de un personal calificat în domeniu – underwriteri specializaţi în asigurări, specialişti cu studii în agronomie şi zootehnie, colaborări cu organizaţii independente de experţi, cu brokeri de asigurare/reasigurare specializaţi. Compania urmează să elaboreze diferite produse de asigurare şi nu să se bazeze doar pe asigurările cu subvenţiile statului. Şi nu în ultimul rând, este necesară o politică adecvată de reasigurare. Pentru aceasta e nevoie de o activitate constantă pe segmentul asigurărilor agricole, pentru a dispune de o statistică, fără de care companiile de reasigurări de pe pieţele internaţionale nu vor accepta colaborarea.
– Ce cotă revine asigurărilor agricole în portofoliul companiei „Coverins” şi care este dinamica acestora? Care sunt culturile şi animalele asigurate cel mai des de compania Dvs?
– Cota asigurărilor agricole în portofoliul companiei noastre s-a majorat constant, acestea devenind una din “specialităţile casei”, astfel, pentru prima jumătate a anului curent cota acestora fiind de 70% în întreg portofoliu. Plasăm pe piaţa locală de asigurări riscurile „secetă”, „grindină”, „îngheţuri” ş.a. pentru culturile de câmp – sfecla de zahăr, grâu, orz, floarea soarelui, soia ş.a.
De asemenea, o specializare a companiei noastre sunt reasigurările, care ne permit să plasăm riscurile agricole preluate de companiile locale de asigurări pe pieţele internaţionale de reasigurări.
– La începutul lunii iulie curent, brokerul de asigurare-reasigurare „Coverins” a împlinit 10 ani de activitate pe piaţa locală. Care sunt cele mai importante realizări obţinute în această perioadă şi care au fost cele mai dificile provocări?
– Din realizări aş menţiona: creşterea gradului de profesionalism al colectivului companiei; sporirea capacităţii de a găsi soluţii de asigurare şi reasigurare pentru orice risc; recunoaşterea companiei drept unul din brokerii profesionişti importanţi de pe piaţă locală; stabilirea unor legături strânse cu parteneri străini – brokeri şi reasigurători internaţionali cu renume. Drept provocare a fost să vedem ce şi cât costă parteneriatul declarativ şi cel real. O altă provocare ar fi nedorinţa majorităţii asigurătorilor locali de a iniţia proiecte comune pe linii de asigurări, altele decât Casco, RCA şi Cartea Verde.
– Care sunt proiectele pe care vă concentraţi în perioada următoare?
– Pe lângă cimentarea şi lărgirea portofoliului existent, ne propunem să îmbunătăţim liniile de afaceri tradiţionale pentru companie – asigurările de bunuri, de răspundere, a riscurilor tehnice. În acelaşi timp, venim cu noi soluţii de reasigurare pentru asigurătorii locali şi servicii de management de risc în domeniul agrar.
– Vă mulţumesc.
A discutat Lilia Alcază
