Vasile Bumacov: «Pentru remedierea consecinţelor secetei avem nevoie de, cel puţin, 1 mld. lei»

Vasile Bumacov: «Pentru remedierea consecinţelor secetei avem nevoie de, cel puţin, 1 mld. lei»

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, anunţă că pentru remedierea pagubelor provocate de secetă sunt necesari peste 1 mld. lei.

Solicitat de Agenţia “INFOTAG”, ministrul a declarat că a avut, marţi, o întrevedere cu experţii delegaţi de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) şi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), la care a prezentat evaluarea ministerului, dar şi necesităţile stringente ale sectorului agroalimentar.
“Seceta a cauzat pagube de peste 2,5 mld. lei în sectorul agroalimentar. Avem nevoie de, cel puţin, 1 mld. lei pentru a putea despăgubi parţial producătorii şi a demara campania de semănare a cerealelor de toamnă. Am prezentat experţilor situaţia, pierderile pe zone la fiecare cultură şi trei direcţii, cele mai stringente. Pe lângă finanţe, pentru demararea semănatului sunt necesari bani pentru susţinerea sectorului zootehnic, pentru a se evita sacrificarea animalelor. De asemenea avem nevoie de o sumă foarte mare, $88 mil., pentru combustibil, seminţe. Cheltuielile vor fi suportate de agricultori, Guvern şi donatorii externi”, a precizat Bumacov.
El a spus că experţii au finalizat evaluarea în R.Moldova şi urmează să prezinte în timpul apropiat un raport privind pagubele provocate de secetă şi necesităţile financiare ale sectorului agricol.
Anterior, premierul Vlad Filat declarase că seceta din anul curent a afectat 90% din teritoriul Moldovei.
INFOTAG precizează: premierul Vlad Filat îi ceruse lui Vasile Bumacov să prezinte evaluarea pagubelor provocate de secetă şi a volumului de asistenţă necesar pe 4 septembrie, în vederea unor discuţii concrete despre ajutoare cu parteneri externi. Academia de Ştiinţe a evaluat prejudiciul adus de secetă la 1,5 mld. lei, iar uniunea “UniAgroProtect” – la 3,8 mld. lei.

Numarul ziarului: 
Nr.35 (455) din 5 septembrie 2012