În fond, definiţia corupţiei este pe cât de simplă, pe atât de clară – un abuz, activ sau pasiv, al funcţionarilor publici (fie numiţi, fie aleşi), în scopul obţinerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii. Practic nu există ţară care să nu aibă printre priorităţi combaterea şi neadmiterea corupţiei, iar unele dintre regimuri chiar merg până în extrema de a se cataloga drept absolut incoruptibile. Până la urmă, însă e de văzut cât de toleranţi sau intoleranţi suntem cu toţii în raport cu acest fenomen, care – şi asta o recunoaşte toată lumea – încurajează procese care duc la demolarea a tot ce înseamnă stat, justiţie, moralitate.
Şi pentru Republica Moldova corupţia rămâne a fi una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă. Modul şi perseverenţa cu care a fost abordată această problemă au fost diferite în diferite perioade de timp, chiar dacă cetăţeanul a perceput întotdeauna la fel fenomenul respectiv, având mereu convingerea că sărăcia prin care trece, neajunsurile au drept motivaţie corupţia.
Este evident că fenomenul corupţiei este atât de păgubos şi atât de periculos, încât ar fi greşit să operăm cu date aproximative, cu simple presupuneri şi concluzii făcute în pragul alimentarei.
Instituţiile care au acest cuvânt gravat pe coperta agendelor de activitate au drept sarcină primordială monitorizarea acestui fenomen şi operarea cu date cât mai exacte. Pentru ce? Înainte de toate, pentru a defini clar sarcinile, pentru a alege adecvat instrumentele de lucru, pentru a determina gradul de mobilizare a societăţii şi pentru a citi, reciti, scrie şi rescrie materialul legislativ legat de combaterea acestui flagel.
Spuneam despre o foarte simplă definiţie a corupţiei, dar este interesant să se ştie şi modul în care îşi explică cetăţeanul acest fenomen, cel care consideră că “maladia” respectivă este generată de salariile mici în sectorul public şi de mentalitatea moldovenilor. Este o convingere care se regăseşte şi într-un studiu sociologic de dată recentă privind evaluarea impactului Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020 (SNIA), realizat de Centrul de Studii Sociale şi Marketing „CBS-Research” la comanda PNUD. Măsurarea respectivă capătă importanţă inclusiv prin a raporta situaţiile pe o perioadă de trei ani, ceea ce ne lasă să vedem uşor tendinţele, dar şi eficienţa acţiunilor întreprinse. Potrivit studiului, în ultimii ani, intoleranţa la actele de corupţie a crescut, iar suma mitelor a scăzut simţitor.
Peste 70% din populaţie şi peste 60% dintre respondenţii din business (aproximativ două treimi din ambele categorii în 2017) consideră fenomenul corupţiei drept o problemă foarte gravă. Datele cercetării spun că în 2019 volumul estimat al mitei a atins cifra de 516 milioane de lei (319,4 milioane din partea populaţiei generale şi 197,3 milioane din partea agenţilor economici). În 2017, acest indicator a constituit 405 milioane de lei.
Conform datelor sondajului, 7% dintre respondenţii din rândul populaţiei generale şi 4,7% dintre agenţii economici au recunoscut că au recurs la plăţi neformale pe parcursul anului trecut. În rândul populaţiei generale, o persoană a oferit mită în medie de 5,4 ori pe an (faţă de 3,7 în 2017), iar în cazul unui agent economic – de 3,5 ori (faţă de 6,1 în 2017).
Autorii studiului constată că în perioada de referinţă s-a redus şi valoarea maximă a mitei oferite. Valorile plăţilor neformale în formă de bani au variat între 50 de lei şi 20 000 de lei atât în cazul agenţilor economici, cât şi a populaţiei. În 2017, aceste sume au variat între 100 de lei şi 500 000 de lei în cazul agenţilor economici şi între 50 de lei şi 8 000 de lei în cazul populaţiei generale.
Aici este potrivit să patinăm cu privirea peste un al studiu, realizat de data aceasta de Direcţia analitică a Centrului Naţional Anticorupţie care viza evoluţia acestui fenomen în anii 2012-2014. Potrivit constatărilor de atunci, “gradul de răspândire a fenomenului corupţiei, în administraţiile publice locale, s-a majorat în anul 2014 faţă de anul 2012. Ponderea respondenţilor din gospodăriile casnice, care consideră că se recurge la bani, cadouri, contacte personale pentru a „soluţiona” problemele în administraţia publică locală a crescut de la 30% în anul 2012 la 38% în 2014. Aceeaşi tendinţă de creştere a gradului de răspândire a fenomenului corupţiei în administraţiile publice locale este observată şi în cazul oamenilor de afaceri. În anul 2012, circa 33,8% considerau că se recurg la plăţi neformale pentru a „soluţiona” problemele în APL, iar în 2014 ponderea acestora a constituit 36,2%. Conform datelor studiului vizat, valoarea plăţilor neformale în administraţia publică locală, variază esenţial.
Revenind la proaspătul studiu lansat, trebuie să înţelegem că în perioada anilor 2017-2019 a crescut nivelul de intoleranţă a populaţiei faţă de corupţie. Astfel, circa 62% din populaţia generală (faţă de 45% în 2017) şi 83% din agenţii economici (faţă de 61% în 2017) consideră inacceptabile orice situaţii de corupţie şi declară că nu acceptă să dea mită, indiferent de situaţie şi beneficiul personal. Datele sondajului demonstrează că atât populaţia generală (73% din respondenţi), cât şi agenţii economici (80%) sunt conştienţi că mituirea atrage după sine pedepsirea ambelor părţi implicate. În medie, aproximativ 87% dintre respondenţi ai studiului au afirmat că, în caz de confruntare cu atare situaţii, probabil/sigur vor raporta actele de corupţie la agenţiile anticorupţie prin diferite mijloace”.
Un alt sondaj, cel prezentat ceva timp în urmă în cadrul Barometrului Opiniei Publice, formulează în mod tradiţional întrebarea “Ce credeţi că ar trebui întreprins pentru a îmbunătăţi situaţia social-economică din ţara noastră? 26 la sută din cei chestionaţi sunt de părere că în primul rând e necesar să fie combătută corupţia. O altă întrebare “Ce vă îngrijorează înainte de toate?”, pune corupţia pe locul cinci, după şomaj şi sărăcie.
Convingerea persoanelor chestionate este că angajaţii instituţiilor de stat nu sunt sancţionaţi de conducătorii lor pentru lipsa de etică şi integritate profesională. Peste 70% dintre participanţii la sondaj din rândul populaţiei generale sunt de părere că agenţii publici sunt rar, foarte rar sau niciodată pedepsiţi pentru corupţie. În cazul agenţilor economici, acest indicator constituie 80%. Ceea ce i-ar determina pe cetăţeni să se implice în activităţi de diminuare a corupţiei sunt încrederea că aceştia vor fi protejaţi în cazul în care denunţă un agent public pentru acte de corupţie, precum şi siguranţa privind independenţa justiţiei.
Deşi, sub nicio formă nu putem fi subiect al unui studiu realizat în comunitatea europeană, ni se permite de a cunoaşte cât de cât starea de lucruri în perimetrul UE către finele anului 2019.
La nivelul Uniunii Europene, cele mai puţin corupte state rămân Danemarca (87 puncte, în scădere cu un punct faţă de 2018), Finlanda (86 puncte, în creştere cu un punct faţă de 2018) şi Suedia (85 puncte, la fel ca în 2018). România rămâne mult sub media Uniunii Europene, apreciază măsurările prezentate la începutul anului curent. Media la nivelul UE scade de la 66 la 64 de puncte. România a obţinut 44 de puncte şi se află, astfel, pe penultimul loc la nivelul Uniunii. Pe ultimul loc este Bulgaria (43 de puncte), în vreme ce Ungaria obţine acelaşi punctaj ca România.
În cazul României, se poate vorbi de o degradare a situaţiei, o scădere de trei puncte faţă de 2018. În urmă cu 8 ani, în 2012, România a mai înregistrat un astfel de scor. O situaţie asemănătoare are Polonia, care, în 2019, obţine 58 de puncte, la fel ca în 2012.
Desigur, se admite din start că nu există geografie fără corupţie şi că combaterea nu este sinonimă absolută cu cifra zero, însă tot atât de limpede e că acolo unde corupţie este mai puţină, se lasă mai mult loc pentru bunăstare. Da, bunăstarea pe care şi-o doreşte mereu cetăţeanul.
Constantin Olteanu
