Creşterea necontrolată a gradului de îndatorare a populaţiei poate prezenta un risc pentru stabilitatea sistemului financiar. În acelaşi timp, aceasta este şi o problemă socială astfel încât îndatorarea excesivă, cuplată cu o deteriorare financiară a poziţiei populaţiei, are un efect negativ puternic asupra creşterii sărăciei şi bunăstării.
La momentul de faţă, există puţine date statistice care ar putea oferi o imagine obiectivă asupra îndatorării cetăţenilor, o evaluare holistică fiind imposibilă. Analizând datele agregate, Moldova deocamdată nu se află la un punct critic, însă creşterea puternică a creditelor de consum, atât din sectorul bancar, cât şi nebancar, impune implementarea unor acţiuni imediate. Este esenţial să fie demarată colectarea datelor pentru monitorizarea gradului de îndatorare a populaţiei de către Biroul Naţional de Statistică şi să fie extinsă obligativitatea raportării către biroul istoriilor de credit a tuturor sectoarelor care creditează populaţia. Totodată, pe aspect de protecţie a cetăţenilor, este important ca dobânzile anuale efective (DAE) să fie incluse în fiecare publicitate ce ţine de acordarea unui credit, iar contractul de credit să fie oferit clientului înainte ca acesta să îl semneze.
Situaţia din sectorul bancar din ultimii ani, caracterizată de creşterea nivelului de reglementare şi supraveghere, determină o dinamizare a activităţii financiare nebancare. Lipsa cerinţelor prudenţiale pentru companiile de micro-finanţare sau cele de leasing alimentează o creştere rapidă a împrumuturilor acordate de aceşti participanţi ai pieţei. Practic, în ultimii câţiva ani, aceste companii şi-au extins rapid activitatea ajungând la o cotă de piaţă de aproximativ 22% din piaţa creditului (dublu faţă de anul 2014). Deloc de neglijat, aceste cifre ne vorbesc despre nevoia completării dispozitivului de reglementare şi supraveghere, astfel încât orice extindere a nivelului de intermediere să aibă loc într-un mod sustenabil şi în interesul prezervării stabilităţii financiare. Totuşi, până a spori nivelul de reglementare a pieţei nebancare, intervenţiile trebuie să se orienteze pe cunoaşterea îndeaproape a activităţii participanţilor şi testarea diferitor situaţii de stres. În acest sens, înainte de a determina gradul de intervenţie, o evaluare detaliată a sistemului de micro-creditare este necesară pentru înţelegerea riscurilor specifice.
La fel ca şi majoritatea statelor în curs de dezvoltare, Republica Moldova se confruntă cu lipsa resurselor financiare cu termen de maturitate îndelungat. Acest fapt poate fi observat atât în cadrul structurii de finanţare a deficitului bugetar, cât şi a mecanismului de intermediere susţinut de bănci şi alţi participanţi la piaţă. Situaţia este determinată simultan de oferta mică de capital pe termen lung din partea celor care economisesc şi de lipsa instrumentelor suficient de adaptate nevoilor de economisire şi investiţie ale populaţiei. Mai bine de 75% din totalul depozitelor noi atrase de bănci sunt cu termen de până la un an şi doar aproximativ 4% au scadenţa mai mare de 5 ani. Această caracteristică a pieţei limitează capacitatea băncilor de a finanţa economia reală şi proiecte ample de infrastructură. Un exemplu elocvent al acestei constrângeri este redat de deteriorarea rapidă a indicatorului lichidităţii pe termen lung. Odată cu sporirea portofoliului de credite imobiliare, inclusiv datorită programului guvernamental „Prima Casă”, unele bănci au epuizat şi aşa puţinele resurse disponibile pe termen lung.
Asigurarea unui cadru prielnic pentru apariţia acestor resurse va fi determinantă în atingerea progresului pe dimensiunea „nivelul de venituri” inclusă în SND „Moldova 2030”, în special în direcţia accesului la finanţare a întreprinderilor.
În pofida lichidităţii excesive şi a condiţiilor macroeconomice prielnice, băncile sunt reticente să crediteze agenţii economici. Înăsprirea cerinţelor de creditare după criză, creşterea volumului de credite neperformante şi lipsa unei cereri viabile din partea mediului de afaceri determină tendinţe modeste în procesul de intermediere. Persistenţa în bilanţul băncilor a unui volum ridicat al creditelor neperformante reprezintă un element ce încetineşte diminuarea primei de risc şi implicit expansiunea activităţii de creditare. Demararea unui proces coordonat de curăţire a bilanţurilor poate avea implicaţii pozitive asupra micşorării ratelor. Modelul actual de executare a gajului generează costuri suplimentare care sporesc prima de risc şi implicit nivelul dobânzilor. Astfel, pe lângă modernizarea legislaţiei bancare, trebuie revizuită şi legislaţia cu privire la gaj (ex. termenul maxim în care valorile gajate pot fi transmise în proprietatea creditorului). Mai mult decît atât, Birourile Istoriilor de Credit pot deveni o sursă mult mai credibilă de cunoaştere a clienţilor odată cu extinderea volumului de informaţii referitor la datoriile clienţilor.
Victor Ursu
