Ploile care au umezit ultimele zile ale lunii mai nu au avut capacitatea de a amortiza efectele crizei de precipitaţii care s-a întins pe întreaga durată a iernii şi pe aproape toate lunile primăverii. E de constatat că seceta a avut puterea de a compromite o parte din culturile agricole, cerealiere în special, dar nu şi puterea de a ne mobiliza în vederea pornirii cel puţin a unui amplu proces de implicare în vederea extinderii suprafeţelor irigate. Când spunem implicare nu avem în vedere neapărat instituţiile statului abilitate cu funcţia de a decide, dar şi producătorul agricol.
Ceva timp în urmă, într-o şedinţă de guvern se anunţa startul unei campanii de evaluare a consecinţelor secetei. Spuneam atunci, că nu este vorba doar despre secetă, ci şi despre îngheţurile care au afectat lanurile de grâu imediat ce semănăturile au reluat procesul de vegetaţie.
Oricum, comisiile create în raioane urmau să citească bine terenurile, să analizeze informaţiile acumulate, să raporteze “la Chişinău” şi chiar să vină cu soluţii. De cele mai multe ori, soluţiile au expresie financiară sau un alt gen de suport prin care s-ar încerca amortizarea pierderilor.
Într-o abordare recentă a acestui subiect, conducerea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a constatat că seceta a afectat culturile de toamnă, în proporţie de aproximativ 60 la sută din totalul semănăturilor.
La momentul constatării rămâneau nerecepţionate rapoarte din şapte raioane, cauza fiind, ca să vezi, ploile.
Responsabilii din domeniu s-au simţit obligaţi să spună înainte de toate că, deşi seceta a lăsat pete galbene pe întreg teritoriul ţării, fenomenul nu pune sub semnul întrebării securitatea alimentară a ţării. O recoltă mai mica aşteptată în acest an ar putea acoperi necesarul, fiind vorba despre 3540 mii tone de grâu, din care am pune deoparte, pentru semănatul din toamnă circa 90 mii tone. Anual Moldova recoltează în medie un milion de tone de grâu, anul curent cantitatea urmând să se înjumătăţească.
Deşi ceea ce preocupă îndeosebi acum este replica dată secetei la nivel de administraţie centrală, seceta nu este un fenomen care ar privi Moldova în mod separat. Situaţia este mult mai gravă, aşa cum precipitaţiile au ocolit cu desăvârşire Europa de Est, constatându-se că această regiune se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimul secol. Aşa se întâmplă în România şi Bulgaria, însă pentru Cehia, intensitatea fenomenului este cea mai mare din ultimii cinci sute de ani. Martin Pycha, preşedintele Asociaţiei Agricole din Cehia, spunea raportând starea agriculturii cu criza pandemică, că “poţi să începi să produci singur echipamente medicale, dar nimeni nu poate produce instantaneu alimente dacă este o urgenţă”. Pycha sugerează o abordare colectivă a acestei probleme, dar şi o implicare colectivă pentru găsirea soluţiilor.
Şi România a avut o reacţie destul de categorică la pericolul care s-a abătut asupra rezervelor sale de grâu. Fiind cel de-al doilea exportator de grâu din Europa, România a fost pe punctul de a opri exporturile. Ceea ce a “convins” autorităţile de la Bucureşti să renunţe la această idee a fost reacţia imediată a partenerilor comunitari.
În Polonia, ţară cu peste două milioane de fermieri, recolta de cereale ar urma să scadă cu peste 8 la sută în acest an, potrivit Institutului pentru Agricultură şi Alimentaţie de la Varşovia. Această situaţie a determinat autorităţile poloneze să ceară ca o parte mai mare din bugetul UE pentru 2021–2027 să fie alocată fermierilor.
Aşa cum bine se vede, Polonia este exemplul de recurgere la soluţionarea problemelor generate de secetă prin apelarea la suportul comunitar. Anume aceasta este marea diferenţă dintre mijloacele de care vor face uz ţările-membre ale UE şi cele pe care le are la dispoziţie Republica Moldova. Trebuie să recunoaştem că posibilităţile noastre sunt mult mai limitate, iar resursele sunt, de cele mai multe ori, de natură internă.
În principiu, seceta este un fenomen care nu respectă cu stricteţe hotarele unui stat aparte. În ultimele două decenii, fenomenul a cuprins o bună parte a Europei, motiv din care s-a căutat şi se caută o abordare valabilă pentru întreg acest spaţiu.
Amintim aici un proiect mai vechi care a angajat specialişti din zece ţări europene printre care România, Polonia, Bulgaria, R. Moldova şi care a avut drept rezultat final elaborarea unui Ghid pentru pregătirea Planurilor de Management al Secetei. Principiul care a stat la baza pregătirii Ghidului respectiv a decurs dintr-o realitate cât se poate de simplă: seceta operează practic cu aceleaşi “instrumente” oriunde s-ar manifesta, deci aproximativ aceleaşi trebuie să fie şi mijloacele de luptă.
“Politica de secetă se bazează pe o abordare proactivă cu accent pe managementul riscurilor de secetă, se constată în preambulul documentului. Acest principiu este asociat cu dezvoltarea în prealabil a unui plan pregătitor de acţiuni care va avea ca scop prevenirea sau reducerea la minimum a impactului secetei. Un alt principiu – un Plan de Management al Secetei este un instrument administrativ având ca scop punerea în aplicare a măsurilor preventive şi de atenuare ca şi scopul de a realiza o reducere/eliminare a impactului secetei asupra societăţii, mediului şi economiei”.
În totalitate, Ghidul identifică opt principii care trebuie să marcheze programele naţionale de combatere a secetei, principii valabile în cazul tuturor statelor din Estul Europei şi care trebuie să aibă ca şi continuare planuri reale de implicare cu efect garantat.
O tristă statistică a anilor secetoşi arată că în ultimele două decenii, în Moldova, secetele s-au semnalat mai frecvent şi ele devin tot mai intensive. În perioada anilor 1990–2011 pe teritoriul ţării s-au înregistrat 10 ani (1990, 1992, 1994, 1996, 1999, 2000, 2001, 2003, 2007, 2011) cu secete de diferită intensitate, care au dus la scăderea recoltei culturilor agricole.
În anii 1990, 1992, 2003, secetele s-au prelungit pe parcursul întregii perioade de vegetaţie (lunile IV-IX), în restul anilor secetele s-au semnalat vara.
Seceta catastrofală din anul 1994 pe teritoriul R. Moldova s-a manifestat pe parcursul întregii perioade calde. În anotimpul de primăvară, 87 la sută din teritoriul ţării a fost afectat de secetă cu un grad de intensitate puternică şi foarte puternică.
Seceta din anul 2007 a început practic din toamna anului 2006. Astfel, în perioada 01.09.2006– 06.08.2007 suma precipitaţiilor căzute pe teritoriul ţării a constituit, în fond, 50–70 la sută din norma climatică. Situaţia s-a agravat la maximum în perioada mai–iulie 2007, când cantitatea de precipitaţii a alcătuit doar 30% din normă.
În anul 2011, cantitatea medie de precipitaţii pe teritoriul ţării a constituit 400 mm, ceea ce plasează acest an pe locul şase în şirul celor mai uscaţi ani din ultimii 60 de ani (1951, 1953, 1986, 1990, 1994).
Ceea ce este limpede e că anul 2020 va continua şirul anilor secetoşi, fiind un argument în plus în favoarea efortului de a aduce picătura de apă cât mai aproape de firul de grâu.
Constantin Olteanu
