Se resimte în mod constant tentaţia majorării cotelor de export pe piaţa Uniunii Europene. Au fost şi situaţii în care promisiunea creşterii lor era băgată silit printre promisiunile cu iz electoral, însă de cele mai multe ori aceasta se înscria uşor în lista angajamentelor cu care ieşea în avanscenă fie o nouă guvernare, fie un nou ministru, de cele mai multe ori, al agriculturii. Mai des, s-a pornit de la fraze gen „fiind o economie preponderent agricolă...” sau de la „având drept angajament prioritar integrarea europeană...”. Dar, în cele din urmă, cotele creşteau. Urmau nişte aplauze, nişte eforturi acoperite cu majorări de investiţii, poate şi unele iluzii şi... constatările tradiţionale – cotele de export nu au fost acoperite. Concluzia nu este una generală, dar ea exprimă o stare de lucruri caracteristică pentru majoritatea produselor incluse în listă.
Îmi amintesc o şedinţă lărgită a producătorilor agricoli organizată în plin proces de negociere a Acordului de Liber Schimb. Evenimentul avea loc într-o sală imensă pe malul lacului de la Costeşti, Ialoveni. Dacian Cioloş, membru al echipei de negociere, ne explica în termeni extrem de simpli ce este integrarea, ce este liberul schimb, ce avem noi şi ce nu avem, de ce avem nevoie şi ce s-ar putea schimba ca urmare a semnării unui asemenea acord. Acordul încă nu era semnat. Se opera cu unele cifre, însă reprezentantul UE dădea asigurări că aceste cote au toate şansele să crească. De la noi se cerea cantitate şi calitate. Noi afişam pe faţă un soi de linişte şi de împăcare pentru că – gândeam noi, avem destulă cantitate, iar calitatea... Dacă ne apucăm... Probabil că Cioloş citea pe feţele noastre, scrisă caligrafic şi extrem de citeţ, acea mare naivitate care ne copleşea atunci.
O informaţie difuzată zilele acestea pe sticlă şi pe hârtie anunţa că în anul curent Moldova nu a exportat în Uniunea Europeană nici un măr. O fi. Mai dificil e să treci la o asemenea informaţie imediat ce reconfigurezi în memorie pozele cu munţii de mere la margine de livadă şi texte însoţitoare scrise de ştirişti ameţiţi de doza de senzaţie.
De fapt, creşterea cotelor de export pentru Moldova nu constituia mare problemă pentru comunitatea europeană. La capacitatea sa de consum, dar mai ales la capacităţile de producere şi o calitate ireproşabilă, asaltul producătorilor moldoveni nu prezenta pericol. Într-adevăr, deschiderea pieţei europene urma să asigure drumul spre consumatorul european, garantând o relaţie sprijinită de corectitudine şi de modele europene de colaborare. Corectitudine pe care producătorul de la Chişinău şi-a dorit-o de atâtea ori atunci când se pomenea cu merele livrate şi cu un cumpărător dispărut în imensitatea pieţei din Est. Aceeaşi deschidere însă trebuia să ne mobilizeze, să înregimenteze agricultura Moldovei în unităţi de maximă eficienţă atât la etapa investiţiilor, cât şi la cea de producere şi comercializare.
Procesul de reorientare spre piaţa comunitară a fost însoţit şi de unele studii de piaţă care urmau să identifice potenţialul de export al Republicii Moldova pe anumite ramuri, pe anumite produse. Un studiu de acest fel a fost realizat acum câţiva ani şi avea ca obiect de studiu piaţa Germaniei şi cea a Uniunii Europene.
Potrivit analizei, la momentul respectiv, aproape 93% din exporturile moldoveneşti de mere merg în Rusia şi numai o mică cotă se exportă în UE, în special în România (dar şi în Grecia în 2015). “Deşi UE este un exportator net de mere, o cerere semnificativă apare pe parcursul lunilor aprilie-iulie, când merele sunt importate din Noua Zeelandă şi Africa de Sud (ţările din emisfera sudică cu anotimpuri diferite de producţie). Şi exportul de struguri se află în aceeaşi situaţie. Majoritatea exporturilor moldoveneşti merg în Rusia şi Belarus, dar începând cu anul 2014, brusc au crescut exporturile în România, însă alte ţări ale UE nu au devenit încă parteneri comerciali importanţi. UE importă struguri în principal din Africa de Sud în perioada decembrie-aprilie, perioadă în care Moldova nu dispune de cantităţi de produs proaspăt care ar acoperi cererea pe piaţa respectivă”.
Conform informaţiilor făcute publice de Ministerului Economiei, în anul 2018 Moldova a realizat integral cotele pentru exporturile fără taxe vamale către Uniunea Europeană doar pentru două dintre cele şase produse de bază din grupul de fructe, pomuşoare şi produse vegetale. În special, a fost realizată 100% cota de export pentru strugurii de masă şi 99% cota pentru livrarea prunelor.
În acelaşi an, în baza cotelor pentru exportul fără taxe vamale au fost livrate doar 40 de tone de roşii din cele 2 mii de tone oferite. Totodată, şi cotele oferite pentru exportul de usturoi şi de suc de struguri nu au fost valorificate.
Aşa cum este însă uşor de înţeles, Acordul de Liber Schimb are şi componenta importurilor. Importăm carne de porc şi de pasăre, chiar dacă producem carne de porc şi de pasăre. Importăm lactate, chiar dacă producem lactate. Importăm zahăr…
În 2018, UE a valorificat cu brio cotele oferite. Sută la sută. La carne de porc – 100% (4 mii tone). La carne de pasăre – 100% (4 mii tone). La lactate – 100% (o mie de tone). La zahăr – 100% (5400 tone).
De cele mai multe ori, importurile reprezintă consecinţa proastei calităţi a produselor locale, dar şi a costurilor mari. Castraveţii moldoveneşti ajung să coste chiar peste 60 de lei per kilogram. Cei de import – aproape că nu trec de treizeci de lei. Roşiile la fel.
Cu roşii mai scumpe sau cu roşii mai ieftine, desigur, oricum vom ieşi cu punga plină din piaţă şi vom pune pe masă produsul pe care ni l-am dorit. Dar nu numai asta vroiam, de fapt, nu doar ceva în tacâm. Vroiam să ne creştem capacităţile, să ne dezvoltăm afacerile, să creăm locuri de muncă bine plătite şi ca atunci când plecăm undeva, să avem în buzunare şi biletul retur.
Constantin Olteanu
