RM a primit aprecieri înalte din partea oficialilor europeni pentru promptitudinea şi eficienţa în gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, în calitate de guvernator BERD pentru Republica Moldova, a participat la lucrările Adunării Generale a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Guvernatorii au audiat rapoartele de activitate şi au aprobat Strategia pentru următorii doi ani. Un capitol special a fost dedicat Ucrainei şi ţărilor afectate de război, inclusiv Republicii Moldova. Ţara noastră a primit aprecieri înalte de la oficialii europeni pentru suportul oferit Ucrainei şi şi-au manifestat deschiderea pentru a susţine ţara noastră prin diverse programe avantajoase, care ar consolida situaţia socio-economică a ţării. Evenimentul a avut loc în perioada 10-12 mai, în Marrakech, Maroc.

Ministrul Gaibu a fost invitat să vorbească în cadrul unui panel special dedicat războiului din Ucraina şi efectelor sale asupra Republicii Moldova. În cadrul panelului au mai intervenit Beata Javorcik, economist şef BERD, Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi guvernator pentru UE, Sergii Marchenko, ministrul Finanţelor şi guvernator BERD pentru Ucraina.

În prezentarea sa, ministrul Gaibu a reiterat susţinerea Ucrainei şi importanţa restabilirii păcii în regiune. De asemenea, el a prezentat impactul războiului asupra economiei ţării noastre, blocajele logistice şi de transport ale mărfurilor, precum şi reorientarea pe alte pieţe. “Noi, în Moldova, am fost martorii impactului negativ al războiului din Ucraina. La frontiera dintre ţările noastre am văzut taţi care îşi petreceau soţiile şi copiii în Moldova pentru ca ei să se întoarcă să lupte pentru Ucraina. Am fost martori cum sute de mii de familii au căutat adăpost în ţara noastră, copii care tresar noaptea la orice zgomot, traume care vor avea nevoie de mult timp pentru a fi vindecate. Întreaga societate din Moldova şi-a arătat solidaritatea şi a oferit găzduire, suport şi asistenţă medicală refugiaţilor din Ucraina. Mulţumim şi comunităţii internaţio­nale pentru toată susţinerea oferită Ucrainei, dar şi ţării noastre. Unitatea comunităţii internaţionale este critică pentru a aduce pacea în Ucraina”, a menţionat Sergiu Gaibu.

Situaţia economică şi energetică a ţării a fost discutată şi cu conducerea BERD. Prim-vicepreşedintele BERD, Jürgen Rigterink, a reiterat deschiderea Băncii de a oferi programe avantajoase ce ar susţine consolidarea socio-economică a Republicii Moldova.

De asemenea, ministrul Gaibu a avut o serie de întâlniri bilaterale cu guvernatorii mai multor ţări. Cu ministrul Economiei şi Finanţelor a Marocului, Nadia Fettah Alaoui, dar şi cu ministrul Industriei şi Comerţului, Ryad Mezzour, a discutat despre potenţiale soluţii de cooperare economică care ar contribui la creşterea bunăstării ambelor state şi a regiunii, inclusiv posibilitatea de a importa îngrăşăminte minerale pe bază de fosfaţi.

Ministrul Trezoreriei şi al Finanţelor din Turcia, Nureddin Nebati, a apreciat suportul oferit de Republica Moldova refugiaţilor ucraineni, menţionând că Turcia va susţine ţările din regiune afectate direct de război. De asemenea, oficialul a exprimat intenţia de sporire a comerţului bilateral dintre Turcia şi Republica Moldova.

Ministrul Finanţelor şi Afacerilor Economice al Islandei, Bjarni Benediktsson, şi-a manifestat deschiderea de a susţine Republica Moldova în procesul de negociere a Acordului European de Liber Schimb (EFTA) cu ţările membre – Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia. În acest an, Islanda deţine preşedinţia EFTA.

Discuţii despre comerţul bilateral au fost purtate şi cu Carsten Pillath, secretar de stat al Ministerului Federal de Finanţe al Germaniei, care a apreciat curajul Republicii Moldova în gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina; cu ministrul Economiei şi Comerţului Republicii Kârgâze, Daniar Amangeldiyev, care a manifestat interes pentru a importa din ţara noastră cereale şi alte produse agro-alimentare; cu delegaţia franceză şi alţi oficiali europeni de rang înalt.

În cadrul evenimentului a avut loc decernarea premiilor pentru cele mai performante proiecte implementate cu suportul BERD. Republica Moldova a fost premiată cu aur de către BERD pentru realizarea proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălţi („CET-Nord” SA), Faza II, implementat de CET-Nord SA, cu suportul BERD. Premiul a fost oferit la categoria Energie Sustenabilă. La concurs au participat peste 70 de proiecte din diferite ţări. Ministrul Sergiu Gaibu l-a felicitat pe Marian Brînză, directorul CET-Nord, pentru performanţa obţinută.

Din 2018, Republica Moldova face parte din constituenţa condusă de Turcia în cadrul BERD, din care mai fac parte România, Azerbaidjan, Republica Kârgâză. Oficiul Reprezentanţei Permanente a BERD la Chişinău a contribuit la implementarea a 145 proiecte, dintre care 52 proiecte active, portofoliul cărora însumează 616 milioane euro, pe domenii strategice precum infrastructură, instituţii financiare, industrie, comerţ şi agro-business.

www.me.gov.md

Numarul ziarului: 
Nr.19 (943) din 18 mai 2022