Recolta de cereale din anul curent va fi cu circa 25-35 la sută mai mică decоt pronosticurile anterioare ale Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, din cauza caniculei, a lipsei de precipitaţii, dar şi a gerurilor din iarnă. Declaraţia a fost făcută de Vasile Bumacov, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, la şedinţa pentru Situaţii Excepţionale, organizată la Guvern, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Bumacov, în luna iunie, au fost înregistrate temperaturi mai ridicate cu 5 grade, iar în consecinţă, culturile cerealiere s-au dezvoltat prematur şi vom avea cu o treime mai puţin. Astfel, circa 80 de mii de hectare din cele 364 de mii semănate cu grâu au fost afectate, iar rapiţa a fost compromisă în întregime. De asemenea, din cauza caniculei, se află în pericol şi culturile de floarea-soarelui, porumb şi sfecla de zahăr.
Potrivit lui Bumacov, în anul trecut agricultorii au recoltat peste 800 mii tone de grâu, iar în anul curent roadă abia de va atinge 550 mii tone. “Până în prezent, au fost recoltate 40 la sută din suprafeţele semănate cu grâu. Cantitatea de grâu va fi mică, dar de o calitate net superioară faţă de anul trecut. Circa 60% din grâul recoltat va fi alimentar”, a spus Bumacov.
Ministrul nu a exclus faptul că preţul la pâine ar putea creşte, însă a menţionat că creşterile vor fi nesemnificative, deoarece preţul la grâu nu influenţează mult costurile finale. El a adăugat că în RM nu va exista o criză a pâinii, iar rezerva de stat va constitui 60 mii tone de grâu. “Achiziţionarea unei cantităţi mari de grâu în rezerva de stat nu duce la o siguranţă alimentară mai mare, ci doar va genera cheltuieli în plus”, a opinat Bumacov.
Potrivit lui Bumacov, cantitatea de grâu recoltată în anul curent este suficientă pentru asigurarea necesităţilor interne ale ţării. Vasile Bumacov a menţionat că asigurarea terenurilor este cea mai bună soluţie pentru agricultori, ce ar diminua pagubele provocate de calamităţi, inclusiv secetă.
“În ultimii ani, piaţa asigurărilor în agricultură a fost liberalizată şi tot mai multe companii au primit dreptul de a asigura terenuri. Însă, până în prezent doar 4-5% din terenurile agricole sunt asigurate”, a spus Bumacov.
Acesta a adăugat că ministerul subvenţionează cu 60% prima de asigurare a terenurilor, însă prea puţini agricultori au solicitat acest suport din partea statului.
În context, prim-ministrul Vlad Filat a solicitat mai multă înţelegere din partea sectorului bancar faţă de agricultorii care s-au împrumutat. “În caz de necesitate, vom procura cantitatea de grâu compromisă. Vom face evaluările necesare şi vom consulta şi partenerii de dezvoltare. Nu este un dezastru, ci o situaţie complicată”, a remarcat Premierul.
Gheorghe Şalaru, ministru al Mediului, a precizat că, pentru a preveni urmările caniculei asupra populaţiei, în localităţile care duc lipsă de apă potabilă este organizată transportarea cantităţilor de apă necesare. De asemenea, în Chişinău şi în oraşele ţării vor fi instalate corturi mobile de reabilitare, unde va fi disponibilă gratuit apă potabilă, iar în zonele lacurilor vor fi organizate patrule în orele de zi, pentru a preveni cazurile de înec.
Autorităţile urmează să ia toate măsurile care se impun în situaţii similare, 24 de ore din 24, notează MOLDPRES.