Piaţa de asigurări din R. Moldova a depăşit suma de un miliard de lei la finele anului trecut. Potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), în anul trecut piaţa a crescut cu 9,7% faţă de 2010. În acest context ne întrebăm ce înseamnă un miliard de lei pentru piaţa de asigurări din Moldova? Este o mare platformă ţinută de ”elefanţi” sau mai avem de a face cu ”albine”, harnice, dar oricum mici?
Sergiu Puşcuţa, preşedintele Uniunii Asiguratorilor din Moldova susţine că un miliard de lei pentru piaţa de asigurări din R. Moldova demonstrează o dinamică pozitivă, dar mai mult arată o stabilitate a pieţei. Putem vorbi despre o uşoară tendinţă de creştere în a doua jumătate a anului trecut. Această situaţie reflectă potenţialul economic al ţării, dar şi cel de consum al produselor de asigurare de către cetăţeni.
De aceeaşi părere este şi Vladimir Ştirbu, Director Direcţia generală supraveghere asigurări din cadrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF): “cifra în sine are o semnificaţie mai mult simbolică, or, important este faptul că s-a reuşit menţinerea trendului de creştere a pieţei în condiţiile economice dificile din regiune, care au un impact şi asupra economiei naţionale a RM”.
Potrivit lui Ştirbu, piaţa rămâne a fi stabilă şi aceasta trebuie să insufle încredere în rândul consumatorilor serviciilor de asigurare. Procesele de reformă sunt în derulare şi au tocmai menirea să consolideze asigurătorii, astfel încât perioade de criză precum cea actuală să fie depăşite cât mai uşor.
”Raportat la produsul intern brut, evident că un miliard de lei este puţin. Cota serviciilor de asigurare constituie doar 1,4% şi, în comparaţie cu pieţele din regiune, avem rezerve practic duble la acest capitol”, a declarat Ştirbu.
Eugeniu Şlopac susţine: ”Personal, îl consider ca pe un eveniment prea întârziat în viaţa economică a ţării. Dacă analizăm acest volum mai detaliat şi îl raportăm la PIB-ul din 2011, putem lesne concluziona, că asigurarea nu are o semnificaţie prea mare, mai ales dacă comparăm penetrarea pe cap de locuitor (care este foarte joasă la noi) cu indicii respectivi din ţările vecine (România, Ucraina etc.). Rolul investiţional al asigurărilor, de asemenea, lasă mult de dorit, atât în promovarea unui risc management corespunzător, cât şi în valori absolute comparativ cu fluxul investiţional din 2011, care este unul foarte modest”.
Potrivit lui, trebuie de muncit mult, şi aceasta pentru a obţine recorduri adevărate, şi nu spontane. Mulţi colegi au recunoscut deja, că în aşa-zisa „primă brută subscrisă” există un balast de minimum 25 procente de primă, pe care asigurătorii nu vor reuşi niciodată să-l treacă în categoria de „primă câştigată”. Astfel, dacă aplicăm matematica, sau, mai bine zis, aritmetica elementară, vedem ce s-a realizat cu adevărat.
Veaceslav Gamurari, managing partner B.A.R. ”Coverins” susţine că depăşirea cifrei de 1 mld. de lei constituie mai mult o performanţă de natură simbolică, reprezentând trecerea unui prag psihologic. ”Să nu uităm că cifra raportată reprezintă subscrierile şi nicidecum încasările reale ale primelor de asigurare. Adevărata performanţă ar fi încasarea de facto a celor peste 1 mld. de lei”, opinează Gamurari.
Întrebat dacă perioada de 20 ani este una îndelungată sau scurtă pentru atingerea sumei de un miliard de lei, Vladimir Ştirbu a declarat că asigurările sunt parte componentă a sistemului financiar al ţării, care este în dependenţă directă de evoluţia economiei naţionale în ansamblu. Din acest punct de vedere, perioada poate fi considerată suficientă.
”Pe de altă parte, indicatorul cotei serviciilor de asigurare în PIB demonstrează că nu s-a reuşit întru totul ca asigurările să fie conştientizate de toţi (populaţie, agenţi economici, factori de decizie de diferite niveluri) ca un instrument eficient de protecţie contra riscurilor, respectiv, perioada de evoluţie a fost prea lungă”, susţine Ştirbu.
Sergiu Puşcuţa crede că este, totuşi, o perioadă prea mare. “Produsele tradiţionale pe care se bazează creşterea pieţei de asigurări din Moldova şi-au epuizat rezervele, iar o creştere calitativă a pieţei de asigurări de la noi ar putea fi garantată doar de dezvoltarea şi diversificarea produselor de asigurare: asigurările de viaţă, asigurarea bunurilor – în eventualitatea în care acest tip de asigurare va fi obligatoriu, asigurările agricole, care sunt prea modeste pentru o ţară care se numeşte agrară, asigurările de sănătate prin companii private de asigurări”, explică Puşcuţa.
Potrivit lui Puşcuţa, există două căi de creştere a pieţei asigurărilor din R. Moldova: creşterea bruscă a economiei ţării şi a veniturilor populaţiei, ceea ce este mai puţin probabil, sau diversificarea produselor de asigurare.
Eugeniu Şlopac susţine că în pofida faptului, că tehnologiile avansate sunt tot mai utilizate în toate domeniile, acest trend este foarte lent. Multe probleme, considerate a fi elementare, nu se rezolvă cu anii.
„Spre exemplu, sistemul informaţional destinat deservirii asigurărilor auto obligatorii nici până azi nu-şi găseşte soluţia. Avem şi banii alocaţi, şi specialiştii necesari, lipseşte doar un singur lucru: voinţa celor responsabili. Exemple similare pot fi aduse multe, majoritatea lor depind de factorul uman şi de cel administrativ. Noi învăţăm mult, dar prea puţin implementăm din cele acumulate, ne confruntăm cu o lipsă de cultură economică generală, asigurările fiind plasate de obicei la coadă”, accentuează Eugen Şlopac.
Veaceslav Gamurari susţine că piaţa a parcurs o cale îndelungată pentru a atinge această cifră. “Dacă toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu – mă refer la operatorii profesionişti şi la autoritatea de supraveghere, ar fi întreprins acţiuni concrete, politici adecvate şi coerente, cred că acest indicator avea să fie atins cu cel puţin vreo patru ani în urmă. Pe parcursul celor 20 de ani s-a făcut prea puţin, atât pentru promovarea imaginii asigurărilor ca instituţie financiară în societatea noastră, cât şi pentru creşterea gradului de atractivitate şi credibilitate al societăţilor de asigurare locale. Încă un impediment serios este conservatismul şi slaba diversificare a pieţei locale de asigurări, practicile concurenţei neloiale”, a mai menţionat Gamurari.
Potrivit lui Puşcuţa, cei patru “elefanţi” pe care se ţine miliardul de lei la care a ajuns piaţa de asigurări, sunt asigurările de tip AORCA, Cartea Verde, CASCO. “Nu ar fi de neglijat asigurările de viaţă”, opinează Puşcuţa.
Întrebat care ar fi cei patru „elefanţi” pe care se ţine piaţa de asigurări din R. Moldova şi, respectiv, acel miliard de lei la care a ajuns această piaţă, Eugeniu Şlopac a remarcat: ”Este dificil de spus, cert e că până la „elefanţi” mai sunt „albinele” care, în cazul nostru, contribuie în cea mai mare măsură la stabilitatea companiei şi a pieţei în ansamblu. Pentru a menţiona acei „elefanţi”, cred că trebuie să revenim puţin la răspunsurile precedente. Asigurătorii operează astăzi preponderent cu clasele de asigurări obligatorii auto. Normal ar fi fost, dacă mai mult de jumătate din piaţă ar fi constituit-o asigurările comerciale complexe, de proprietate, riscuri agricole, asigurările de accidente, de răspundere generala, de viaţă etc. În procesul de integrare a economiei naţionale în cea mondială, spre care tindem cu toţii, se va optimiza şi portofoliul pieţei de asigurare moldoveneşti, aceasta va deveni mai stabilă, mai puternică şi, nu în ultimul rând, mai atractivă din punct de vedere investiţional. Iată din care motiv mă abţin astăzi să numesc „elefanţii”.
Veaceslav Gamurari crede că de fapt există cinci ”elefanţi”, ce nu se schimbă de mai mulţi ani, societăţi care au devenit branduri locale ale industriei de asigurări: Moldasig, ASITO, Grawe-Carat, Moldcargo şi Donaris Group.
”Asigurările obligatorii încă mai deţin o cotă considerabilă în raport cu cele facultative.
N-ar fi o problemă în sine, doar că răspunderea civilă auto internă şi externă formează în totalitate segmentul asigurărilor obligatorii. Cât priveşte alte tipuri de asigurări obligatorii sau facultative, avem de depăşit un handicap serios”, a ţinut să menţioneze Gamurari.
Vladimir Ştirbu afirmă că piaţa are la bază asigurările auto (asigurările RCA interne, Carte Verde şi Casco), după care distingem asigurările de bunuri, asigurările de persoane (viaţă, sănătate şi accidente) şi cele de răspundere civilă (altele decât cele auto). Din punctul de vedere al administrării, însă, rezultatele se datorează eforturilor din partea operatorilor pieţei, în special multitudinii de persoane implicate într-un proces extrem de dificil de vânzare a produselor de asigurare, şi din partea statutlui, care a creat un cadru legal favorabil funcţionării asigurărilor.
”Este adevărat că cota asigurărilor obligatorii în structura portofoliului de asigurare pe ţară este încă una semnificativă, dar acest fapt este caracteristic tuturor economiilor în tranziţie. De altfel, în multe ţări, inclusiv în Uniunea Europeană, asigurarea riscurilor rezultate dintr-un izvor de pericol sporit este obligatorie. În primul rând, mă refer la asigurarea de răspundere civilă auto. Guvernele acestor state au grijă de ceteţenii lor care pot fi victime ale accidentelor rutiere, respectiv, compensarea prin asigurare a pagubelor suferite de aceştia este instituită prin lege. Mai mult, nici un cetăţean străin care doreşte să acceadă pe teritoriul UE cu un autovehicul, nu îl va putea exploata dacă răspunderea sa civilă nu este asigurată”, susţine Ştirbu.
Potrivit lui, spre deosebire de statele UE, la noi eforturile întru dezvoltarea asigurărilor facultative nu sunt suficiente, dar aici trebuie să ne referim la o serie de factori care determină o astfel de stare de lucruri, şi cred că e un subiect de discuţie separat.
Întrebat care este aportul brokerilor la această cifră, Vladimir Ştirbu susţine că în ultimii ani cota serviciilor de asigurare procurate de consumatori prin brokerii de asigurare este în creştere şi acest fapt demonstrează utilitatea instituţiei intermediarului în asigurări.
”Brokerajul în asigurări se află la început de cale, de aceea nu toate lucrurile merg atât de bine, există lacune în activitatea brokerilor de asigurare. Monitorizarea respectării legislaţiei în vigoare de către brokerii de asigurare scoate în evidenţă situaţii în care unii brokeri nu sunt suficient de bine pregătiţi în materie de intermediere, alţii activează doar pe segmentul de asigurări auto, dar de fapt oferă servicii caracteristice unui agent de asigurare etc. Prin urmare, este inevitabil că şi brokerajul în asigurări va trece prin procesul de selecţie specific regulilor pieţei, iar interesul statului şi implicit al consumatorului, este ca de pe urma transformărilor calitative, piaţa să devină mai dezvoltată şi cu operatori cât mai profesionişti”, a afirmat Ştirbu.
Sergiu Puşcuţa crede că brokerii îşi consolidează poziţiile la capitolul reţelei de distribuţie a produselor, nu se acordă atenţie, însă, statutului şi rolului brokerului în calitate de reprezentant al clientului, mediator în situaţia survenirii cazului asigurat. Aceştia pun accentul pe vânzarea tipurilor de asigurare obligatorii, astfel, circa 15-20 la sută din piaţă o deţin brocherii.
Eugeniu Şlopac susţine că institutul de brokeraj trebuie să aibă o misiune specifică pentru o economie de piaţă în curs de dezvoltare. „Aceste instituţii au apărut în Moldova nu foarte demult, iar viziunea mea personală este că dezvoltarea lor a devenit unilaterală, axată pe consum, dezvoltare, în care nu se merge pe calea îmbinării intereselor agenţilor economici şi ale cetăţenilor cu capacităţile şi posibilităţile companiilor de asigurare autohtone şi internaţionale. De asemenea, activitatea lor încă nu a devenit un punct de pornire în ceea ce priveşte gestionarea risk managementului la diferite întreprinderi mici, mijlocii şi mari din diverse domenii ale economiei naţionale. În asigurări, acest institut al brokerajului nu promovează şi, respectiv, nu se însuşeşte de către populaţie, cultura asigurării, necesitatea protecţiei prin aplicarea pârghiilor din domeniul dat. Se face doar ceea ce e mai uşor – se vinde ceea ce se cumpără, adică şi aici activitatea se axează preponderent pe compartimentul auto obligatoriu. Dar trebuie să recunoaştem, că aportul brokerilor la rezultatul final este destul de semnificativ, mai există aşteptări şi în ce priveşte calitatea”, crede Şlopac.
”E dificil să cunoaştem care este aportul real al societăţilor de brokeraj. Cred că indicatorul autentic ar fi 15-20% din totalul primelor brute subscrise. Cu toate că “prietenii” brokerilor au o altă părere, afirm cu certitudine, că o parte din brokeri au avut şi au în continuare o contribuţie serioasă în promovarea asigurărilor în societate”, subliniază Veaceslav Gamurari.
Întrebat ce înseamnă pentru Compania ASITO această cifră, reieşind din faptul că este a doua cea mai mare companie de pe piaţa locală de asigurări, Eugeniu Şlopac susţne că este prea mult patos în această afirmaţie, deoarece asemenea comparaţii pot fi aplicate doar în cazul unei pieţe de asigurări mature, dezvoltate, şi nu când ne referim la o piaţă în care eşti pus în situaţia de a acumula în grabă riscuri nejustificate.
„Pe parcursul anului 2011 ne-am axat preponderent pe restructurarea portofoliului pe care îl deţinem, am analizat şi selectat minuţios partenerii de activitate şi, chiar dacă am pierdut puţin în cantitate, s-a îmbunătăţit în mod evident calitatea riscurilor pe care le gestionăm. În pofida cerinţelor de a majora rezervele tehnice cu aproximativ 20 milioane de lei, anul 2011 l-am încheiat cu profit şi fără restanţe la plata despăgubirilor”, a conchis Eugeniu Şlopac.
La întrebarea ce înseamnă pentru compania ”Coverins”SRL atingerea acestei cifre, Veaceslav Gamurari a răspuns modest: ”Pentru B. A. R. ”Coverins” SRL atingerea cifrei de 1 miliard nu reprezintă ceva special, faptul acesta nu poate influenţa într-un mod anumit businessul companiei. Doar că este şi rezultatul unui aport al companiei noastre, împreună cu alţi colegi de breaslă – societăţi de asigurare sau de brokeraj”.
Tatiana Solonari
