Patimi automobilistice

Problema deţinătorilor de automobile înregistrate în străinătate se discută demult. Logica celor care preferau mai curând să plătească vinieta, decât acciza la devamare este simplă, cheltuielile sunt cu mult mai mici. Chiar dacă taxa de drum în Republica Moldova nu este dintre cele mai mici.

S-au făcut mai multe încercări de a soluţiona această problemă. Toate însă au avut efect temporar. Guvernul vrea să taie nodul gordian dintr-o singură lovitură. Sau aşa ar trebui să înţelegem noile condiţii pentru deţinătorii de autovehicule înregistrate în străinătate, ce se conţin într-un proiect de modificări legislative avizate pozitiv de Guvern în săptămâna trecută.

Aşadar, ce se propune? Persoanele fizice rezidente care au introdus pe teritoriul ţării până în data de 1 noiembrie curent autoturisme cu numere de înmatriculare străine au dreptul să le plaseze în regim vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru 2016 (cu confirmarea de achitare a vinietei, excepţie fac mijloacele de transport înregistrate în localităţile din stânga Nistrului şi municipiul Bender).

Autovehiculele respective urmează să fie înregistrate la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în perioada 1 decembrie 2016 – 1 februarie 2017. După această dată, persoanele care nu s-au conformat prevederii, urmează să-şi scoată autoturismele din ţară.

O altă modificare prevede că persoanele străine, care deţin permis de conducere eliberat de ţara de evidenţă permanentă a mijloacelor de transport, se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 180 de zile. În acest caz, aceştia vor achita vinieta în mărime de 180 de euro pentru fiecare următoarele 180 de zile de aflare în ţara noastră.

Totodată, se interzice circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcuţe eliberate în unităţile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană, aflate în posesia sau folosinţa persoanelor fizice care deţin permis de conducere al Republicii Moldova. Poliţia va fi în drept să aplice şoferilor o amendă de la 25 la 30 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

Autorii proiectului cred că astfel va fi asigurată echitatea fiscală între persoanele care deţin autovehicule înmatriculate în Republica Moldova şi cele care deţin autovehicule neînmatriculate.

Cunoscutul expert Constantin Mihalachi este, însă, de părerea că “permisiunea de a înmatricula maşinile străine care au fost introduse în Moldova în perioada 1 ianuarie 2016 – 1 noiembrie 2016 este o inechitate totală faţă de cei care au avut grijă să achite la 100% acciza atunci când au importat maşini rulate în ţara noastră în aceeaşi perioadă de timp. Şi sunt vreo 11 000 de oameni care au făcut acest lucru de la începutul acestui an”!

Ce facem cu ei?, se întreabă Mihalachi. Ce facem cu moldovenii cinstiţi care au depus un efort de a da bani grei din buzunar ca să fie corecţi, iar în plus să mai fie puşi în faţa riscului de a achita amenzile venite de la camerele video? Expertul dă un exemplu elocvent. Un Opel Zafira cu anul de producţie 2001 ce are motor turbo diesel de 2.000 centimetri cubi, importat în acest an, a costat în jur de 2.300 euro. “Mulţumită legii care este promovată acum de Guvern, acest Opel Zafira va putea fi înmatriculat cu vreo 850 de euro faţă de vreo 2.700 euro, cât ar fi costat în mod normal. Iar asta creşte preţul maşinii până la 3.150 de euro. Acum preţul unui Opel Zafira la piaţa de maşini este de vreo 3.500 – 4.000 de euro, ceea ce înseamnă că cei care se vor mişca repede ar putea câştiga şi bani, iar asta mi se pare şi mai neechitabil”!

Taxa de drum va fi majorată

Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele cu numere străine va fi majorată, potrivit unui proiect de lege propus de Ministerul Finanţelor şi aprobat de Guvern.

Cu 2 euro va creşte preţul vinietei valabilă pentru 30 de zile, cu 15 euro – cea eliberată pentru 90 de zile, iar cu 35 de euro – pentru 180 de zile. Pentru un termen de 7 şi 15 zile, vinieta rămâne la un nivel de 4 şi, respectiv, 8 euro.
Scumpirile vor intra în vigoare după ce proiectul de lege va fi votat de Parlament.

Majorarea vinietei pentru un termen mai mare de o lună urma să fie inclusă în Politica bugetar-fiscală pentru anul 2016. După mai multe dezbateri în contradictoriu şi o rezistenţă mare, Guvernul a renunţat atunci la scumpirile propuse (30 de euro pentru 30 de zile, 90 de euro pentru 90 de zile şi 180 de euro pentru 180 de zile).

Amenzi mai mari

În săptămâna trecută, Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE) a făcut publică o analiză a modificărilor la legislaţie adoptate recent de Parlament privind echivalarea unităţii convenţionale cu 1% din salariul mediu pe economie. Potrivit acestor modificări, unitatea convenţională utilizată la stabilirea amenzilor se măreşte de la 20 lei la 50 lei, calculul fiind efectuat în baza salariului mediu pe economie de 5,050 lei, prevăzut de proiectul bugetului de stat pentru 2016.

Odată cu creşterea unităţii convenţionale, moldovenii vor achita, de departe, cele mai mari amenzi rutiere raportate la salariul mediu din toată Europa, la această concluzie au ajuns autorii analizei.

“Datele colectate din cele 21 de state selectate pentru analiză, denotă faptul, că cetăţenii acestor ţări achită în mediu 5,2 la sută din salariul lunar pentru depăşirea vitezei de circulaţie cu 21 km/h. Cel mai înalt nivel se înregistrează în România – 15,6 la sută din salariul mediu, iar la celălalt capăt se află Austria – 1,5 la sută din salariul mediu. În condiţiile actuale, când unitatea convenţională în Moldova este de 20 lei, depăşirea vitezei cu 21 km/h pe teritoriul ţării se sancţionează cu 600 de lei, aproximativ 27 de euro. Aceasta reprezintă 12,1 la sută din salariul mediu pe economie”, se constată în studiu.

Ca urmare a modificării votate de Parlament în prima lectură, odată cu creşterea unităţii convenţionale, se va majora respectiv şi amenda pe care o achităm în raport cu salariul mediu pe economie, menţionează experţii IPRE. Astfel, Moldova va deveni lider în plan european ce ţine de amenzile la circulaţia rutieră, amenda pentru depăşirea vitezei cu 21 km/h fiind echivalentă cu 30% din salariul mediu pe economie. În rezultat, vom achita de aproape două ori mai mult decât statul vecin şi de aproximativ 5 ori mai mult decât media europeană.

Ce propun autorii studiului? Sistemul actual în care unitatea convenţională este echivalată cu o valoare absolută nu ţine cont de performanţa economică a ţării şi de puterea de cumpărare a monedei naţionale. Prin urmare, intenţia autorităţilor de a fixa unitatea convenţională la un nivel anumit din salariul mediu pe economie este binevenită. Totodată, pentru a nu pune o presiune de peste 250% pe cetăţeni, în condiţiile unei contracţii economice, este binevenit ca nivelul unităţii convenţionale să fie echivalent cu 0,5% din salariul mediu pe economie – 25,25 lei. Aceasta reprezintă o creştere de 25% faţă de anul precedent, ceea ce va acoperi o parte din costurile provocate de inflaţie.

Vlad Bercu

Numarul ziarului: 
Nr.44 (665) din 9 noiembrie 2016