Niciun capitol sau subcapitol din ceea ce înseamnă Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană nu este lipsit de importanţă, oricum ar suna acesta, oricare ar fi produsul sau serviciul vizat, oricare ar fi ţinta asupra căreia ar urma să se resimtă impactul schimbărilor. Or, acest document, este până la urmă, o totalitate îngăduitoare a tuturor aspectelor vieţii. Avantajul pe care îl are Republica Moldova în acest proces complex de ajustare la standarde deja probate, e că ţara noastră găseşte undeva, în faţă, nişte modele care oferă aproape sută la sută garanţia schimbării lucrurilor în bine. Indiferent de domeniu.
Pornind de la specificul şi diversitatea grupurilor care coabitează în spaţiul comunitar, anume originea devine elementul care poartă cea mai mare valoare. Şi aici ne referim la originea produsului. Analizele care s-au făcut în scurta istorie de până la semnarea Acordului de Asociere şi după, arată că, aşa cum a fost în cazul tuturor statelor-membre ale comunităţii, Moldova dispune de un imens potenţial privind înregistrarea indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine.
Ne referim la Acordul de Asociere, dar trebuie să spunem că un elementar dialog între comunitatea internaţională şi Republica Moldova pe această dimensiune a început relativ mai devreme. Acordul între Republica Moldova şi Uniunea Europeană cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare a fost semnat la Bruxelles pe 26 iunie 2012. Chişinăul a ratificat documentul cu aproape jumătate de an mai târziu ca acesta să intre în vigoare pe 1 aprilie 2013.
În jurul acestei date, conform înţelegerilor care decurg din actul semnat, fiecare parte asigură protecţia reciprocă a indicaţiilor geografice (IG) şi denumirilor de origine (DO) (RM-UE). În baza Acordului, pe teritoriul Republicii Moldova sunt protejate 3648 de IG/DO din UE; iar pe teritoriul UE sunt protejate – două denumiri de origine – Ciumai şi Romaneşti – şi indicaţii geografice din Republica Moldova – Codru, Divin, Valul lui Traian şi Ştefan Vodă.
O definiţie general acceptată a indicaţiei geografice ne cere să înţelegem că prin recunoaşterea acesteia se garantează protecţia producătorilor împotriva: oricărei utilizări, directe sau indirecte, a unei denumiri protejate; utilizării abuzive, imitării sau evocării originii (“de genul”, “de tipul”); oricărei indicaţii false sau înşelătoare privind provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului. Întrebarea e “de ce, totuşi, avem nevoie de IG?”.
Experţii în domeniu au suficiente argumente, printre care: ajută producătorii să obţină un supraprofit în schimbul garanţiei calităţii; ajută la distribuirea mai corectă şi echitabilă a veniturilor pe întreg lanţul de producere începând cu producătorii materiilor prime şi terminând cu comercianţii; valorifică locul de origine al produsului; creează locuri de muncă; preîntâmpină exodul rural. Pe segmentul de marketing, indicaţiile geografice promovează diversificarea produselor; permite producătorilor să comercializeze produse evident diferenţiate care sunt destul de uşor de identificat, tot acestea oferind instrumente eficiente pentru păstrarea tradiţiilor locale şi a resurselor naturale, fiind parte distinctă a culturii grupurilor angajate în producerea şi promovarea acestora.
O privire “din dronă”, adică de ansamblu, ne ajută să găsim în Republica Moldova un potenţial imens în crearea unor produse cu calităţi deosebite, cum ar fi: vinuri, băuturi alcoolice, fructe, legume, nuci, caşcaval, unt, iaurt, carne, produse din carne, miere, uleiuri esenţiale, bere, ape minerale etc.
O simplă recitire a acestei liste de produse ne lasă să înţelegem că Republica Moldova intră pe piaţă cu o listă similară pe care o au multe alte ţări. Elementul distinct este până la urmă geografia acestora, specificul şi calitatea care decurge dintr-un şir de factori determinanţi.
Liubomir Chiriac, director executiv al IDIS Viitorul a menţionat, în cadrul unei evaluări la acest subiect, că „dezvoltarea economică presupune, în primul rând, un efort intelectual considerabil, întrucât proprietatea intelectuală presupune nu numai creaţii tehnice, semne distinctive şi asociate, produse de marcă, nume comercial şi indicaţii geografice, dar şi protecţia împotriva concurenţei neloaiale. Pentru a face faţă concurenţei, agentul economic este impus să vină pe piaţă cu produse originale şi personalitate”.
Când spunem “potenţial”, avem deja pe masă un “pachet” cu produsele identificate şi aici vorbim despre băuturi, bucate, obiecte de meşteşugărit etc.
Potrivit lui Anatolie Fala, director de programe al Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Rurală, au fost deja identificate 67 de produse, băuturi, bucate şi obiecte de meşteşugărit cu potenţial de înregistrat sub IG, DO şi Specialităţi Tradiţionale Garantate, inclusiv: Plăcinta rece de Şerpeni, Plăcinta Miresei din Crocmaz, Sărmăluţe “pitice de Lalova”, Brânza de capra din Teliţa, Salam de Domulgeni, Prune cu miez de nucă în vin roşu de Lalova, Vin de Răscăieţi, Pomuşoare sublimate de la Ustia, Miere de Codru şi de Condriţa, Lemn şi produse din lemn din Bulboaca şi Pohoarna, Împletitul din papură din Mitoc, Ceramică de la Casa Olarului, Ceramică de Iurceni şi de Ungheni ş.a. Expertul este de părere că „mediul de afaceri agricol din Republica Moldova este reprezentat predominant de un număr mare de exploataţii agricole de talie medie şi mică, pentru care înregistrarea, promovarea şi comerţul cu produse sub simbolul de IG înseamnă, în primul rând, asocierea producătorilor şi adoptarea comună a unui Caiet de sarcini şi de elemente tehnologice asemănătoare de toate entităţile grupului de fermieri”.
Dar experienţa ţărilor cu economii avansate arată că valorificarea potenţialului unei ţări nu se poate produce doar prin efortul producătorului. Este obligatorie implicarea constantă a statului, inclusiv prin crearea şi ajustarea cadrului legislativ şi a mecanismelor economice necesare.
În concluzie, dată fiind importanţa din ce în ce mai mare acordată denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice atât la nivel european, cât şi la nivel internaţional, apreciem că înregistrarea acestor denumiri geografice de producătorii interesaţi devine un factor deosebit de important în activitatea lor comercială. Deşi legislaţia este complexă, iar parcurgerea procedurii de înregistrare presupune suficientă birocraţie, totuşi, avantajele pot fi citite uşor atunci când vedem că produsul pe care îl vindem este uşor de identificat nu doar ca origine, ci şi prin calitatea sa.
Constantin Olteanu
