În perioada 2021-2022, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, a facilitat primele trei emisii de obligațiuni municipale din istoria țării – în Chișinău, Sîngera și Ceadîr-Lunga. Aceste inițiative au sprijinit proiecte majore de infrastructură, precum procurarea de troleibuze în Chișinău, construirea unui apeduct în Sîngera și reparația de drumuri în Ceadîr-Lunga.
16 iulie 2024, a avut loc evenimentul de prezentare a rezultatelor după 3 ani de la primele emisii de obligațiuni municipale. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale, experți în finanțe și dezvoltare locală, reprezentanți ai băncilor comerciale, mediul academic, societatea civilă, precum și oficiali ai Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.
În cuvântul de salut, Maaike Keizer, Șefa adjunctă a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Moldova, a subliniat: „Ambasada Țărilor de Jos în Moldova dorește să reflecteze asupra progresului obligațiunilor municipale în Moldova – o călătorie marcată de progrese, provocări și, mai presus de toate, un angajament comun pentru dezvoltarea locală. Emiterea obligațiunilor municipale a oferit o nouă modalitate pentru autoritățile publice locale de a strânge fonduri pentru proiecte de infrastructură, de a promova autonomia financiară și de a răspunde nevoilor comunității într-o manieră transparentă, inclusivă și eficientă. Succesul acestui proiect se aliniază perfect cu ceea ce reprezintă ambasada noastră privind consolidarea bunei guvernări. Credem cu fermitate că întărirea guvernării locale este o piatră de temelie a dezvoltării durabile. Prin inițiative precum aceasta, ne propunem să îmbunătățim capacitatea APL-urilor de a gestiona eficient resursele, asigurându-ne că dezvoltarea este atât echitabilă, cât și cu impact vizibil”.
"Obligațiunea municipală nu este doar un instrument financiar, ci și un mecanism prin care, pe de o parte, autoritățile publice locale se mobilizează și se responsabilizează pentru dezvoltarea locală, iar pe de altă parte, cetățenii pot contribui la finanțarea proiectelor pe care le consideră prioritare. În contextul autonomiei financiare ale APL, acest tip de instrumente financiare reduce dependența administrațiilor publice locale de bugetul central, oferindu-le posibilitatea de a iniția și implementa proiecte pentru îmbunătățirea calității vieții la nivel de APL, concurând pentru resurse financiare cu alte municipalități. Pentru Ministerul Finanțelor, autonomia financiară, concomitent cu educația în gestionarea banilor publici sunt prioritare, iar dezvoltarea unor noi instrumente de finanțare ale APL, inclusiv prin dezvoltarea pieței de capital, constituie o prioritate. Astfel, în anul 2025, politica bugetarfiscală promovează scutirea de impozitul pe venitul persoanelor fizice obținut sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente obligațiunilor municipale și VMS-lor, măsură ce va spori atractivitatea acestor instrumente. La finele lunii iulie, Ministerul Finanțelor va lansa platforma de vânzare directă a VMS-urilor, care în perspectivă ar putea include un modul pentru tranzacționarea obligațiunilor municipale", a subliniat Ion Gumene, secretar de stat la Ministerul Finanțelor.
Dumitru Budianschi, Președinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, prezent la eveniment, a menționat: „Obligațiunile municipale reprezintă un instrument important și cu mare potențial de creștere a finanțării comunităților locale. Îmi exprim încrederea că această modalitate de finanțare va fi tot mai des utilizată de autoritățile publice locale în virtutea avantajelor cumulative pe care aceasta le oferă”.
La finalul evenimentului, Adrian Lupușor, Directorul executiv „Expert-Grup” a concluzionat: „Experiența noastră a demonstrat că Obligațiunile municipale pot fi un instrument viabil și atractiv de atragere a resurselor de către APL pentru finanțarea proiectelor infrastructurale locale.
Emisia cu succes a Obligațiunilor depinde de 7 factori-cheie: (i) suport tehnic pentru APL la toate etapele de emisie, (ii) selectarea unui intermediar financiar cu reputație bună și experiență în domeniul respectiv, (iii) identificarea unui proiect investițional important pentru localitate și susținut de majoritatea consilierilor locali și comunitate, (iv) ancorarea proiectului finanțat în documentul de planificare strategică a localității, (v) consultarea ideii emisiei de obligațiuni municipale și finanțării proiectului selectat cu consilierii municipali și comunitatea, (vi) deținerea unui nivel de îndatorare inferior normelor prudențiale stabilite de Ministerul Finanțelor, și (vii) pregătirea unui prospect profesionist, bazat pe evidențe și prognoze credibile.
„Expert-Grup” continuă să promoveze obligațiunile municipale ca instrument financiar important pentru atragerea de resurse suplimentare de către APL-uri și planifică extinderea acestui model în perioada 2024-2025 și la alte primării din Republica Moldova, urmând exemplul primelor emisii. Cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, ne propunem să implementăm noi proiecte, bazândune pe succesele și lecțiile învățate până acum. Această inițiativă reflectă angajamentul nostru continuu de a sprijini dezvoltarea locală durabilă și de a îmbunătăți autonomia financiară a autorităților publice locale.
Studiul: ”Obligațiunile Municipale în Republica Moldova – rezultate la 3 ani după primele emisii” Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului de suport pentru APL-uri în lansarea de obligațiuni municipale și implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.