Cel puţin două modificări esenţiale se conţin în noua Lege a gajului, asumată în această vară de către Guvern. Prima şi cea mai importantă, este acreditarea conceptului de self help sau posibilitatea creditorului de a executa gajul fără adresarea în instanţa de judecată. O a doua modificare impune băncilor şi instituţiilor nebancare să accepte gajul următor. Experţii spun că această lege ar putea fi una revoluţionară, cu condiţia ca aceasta să fie aplicată.
Legea gajului a fost elaborată cu scopul de a stimula folosirea bunurilor mobile, corporale şi necorporale, în calitate de garanţie a creditului, deoarece până şi acum creditorii dau preferinţă bunurilor imobile, tendinţă care este în disonanţă cu bunele practici internaţionale.
“Din momentul în care debitorul prezintă un anumit bun în calitate de gaj pentru bancă sau instituţie de leasing, oricând există riscul ca aceasta să fie executat de creditor în cazul în care nu se rambursează creditul. Procedura stabilită de amendament este una simplificată pentru executarea gajului, în lipsa ei gajul va fi executat în câteva luni. Din punctul de vedere al debitorului, nu există nici un risc decât termenul acestuia. Iar din punctul de vedere al băncii, este foarte important ca în ziua a X-a să-şi obţină lichidităţile din acest bun”, explică Alexandru Savva, expert USAID.
Potrivit Legii, toate gajurile vor fi înregistrate într-un singur registru, ţinut de ministerul Justiţiei. Astfel, orice persoană interesată, inclusiv un potenţial cumpărător, va putea consulta registrul şi afla toate gajurile mobiliare înscrise pe numele unei persoane. Informaţia este publică, iar proprietarul nu va mai putea interzice accesul la informaţie. De rând cu gajul, poate fi înregistrat şi leasingul financiar, atât cel mobiliar, cât şi cel imobiliar. În acest fel, se exclude vânzarea neautorizată a bunului luat în leasing de către locatar, iar cumpărătorul nu va mai putea pretinde că este de bună credinţă. Gradul de prioritate între gajul şi leasingul aceluiaşi bun se determină în funcţie de momentul înregistrării, la fel ca şi în cazul stabilirii priorităţii între gajuri.
Totodată, înregistrarea gajului şi leasingului financiar va fi directă, în bază de aviz. Orice persoană, inclusiv băncile şi organizaţiile de microfinanţare, se pot înregistra în calitate de operator. Respectiv, notarii, care erau unicii autorizaţi să înregistreze gajurile, nu vor mai simţi presiune.
“În opinia mea, legea cu privire la gaj este un exemplu relevant de promovare a intereselor instituţiilor financiare, pentru că toată construcţia normativă a acestui document este pliată pe interesele creditorilor”, este de părere Galina Bostan, directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC). Ea afirmă că prin modificarea proiectului de lege, au fost dublate taxele pentru înregistrarea gajului, iar drepturile debitorilor sunt subestimate. Directorul CAPC susţine că proiectul de lege conţine lacune de drept, norme care stabilesc promovarea intereselor contrar interesului public.
De partea cealaltă, Alexandru Savva opinează că “Legea gajului este, de fapt, partea finală a unui proces care se numeşte creditare şi executarea gajului intervine în cazul în care debitorul nu-şi rambursează la termen creditul. Eu cred că creditorul este sclavul debitorului. Pentru bănci este foarte importantă executarea rapidă. Există aşa o noţiune în sistemul financiar ca lichiditatea. În momentul în care creditorul se aventurează în jocul de vânzare al unui bun gajat, care poate dura luni şi chiar ani de zile, o instituţie financiară nu-şi poate executa alte drepturi faţă de deponenţi”.
“Se vorbeşte de mult timp că trebuie de schimbat ceva în sistemul împrumuturilor garantate, dar să spunem că această lege este croită în interesul creditorilor mi se pare, cel puţin, o viziune unilaterală”, susţine Roger Gladei, directorul Biroului de Avocaţi “Gladei&Partners”. Drept exemplu, el aduce faptul că băncile şi alţi creditori nu vor mai putea interzice gajul următor.
“Din câte cunosc, la etapa consultărilor publice, băncile au fost împotriva acestor modificări, mă refer la băncile care încearcă să monopolizeze clientul prin faptul că încearcă să nu-i permită să utilizeze acelaşi bun, spre exemplu o combină care valorează mult, pentru a obţine alte credite în alte bănci sau instituţii financiare nebancare. Băncile contemporane sunt gata să crediteze şi să recrediteze debitorii care stau legaţi de băncile vechi, însă nu pot face acest lucru deoarece cele din urmă le pun beţe în roate. Unul dintre dezideratele despre care vorbim de mai mulţi ani este să nu fie posibilă interzicerea gajului următor. Ceea ce face legea este o revoluţie la acest capitol! “. El spune că situaţia deja se schimbă un pic în sistemul financiar din ţară, iar băncile nu mai deţin monopol în domeniul creditării. “Cele peste 70 de organizaţii financiare nebancare constituie o concurenţă vie pentru bănci. În acelaşi timp, băncile sunt oarecum relaxate şi refractare în ceea ce priveşte finanţarea unor proiecte viabile din anumite motive care nu ţin de analiza financiară propriu-zisă”, punctează Roger Gladei.
Legea permite ca orice bun imobil să fie gajat în repetate rânduri, fără restricţii. Experţii spun că interdicţia anterioară, care împiedica finanţarea ulterioară şi refinanţarea, a fost înlocuită cu reguli clare de protecţie atât a creditorului anterior, cât şi a celui ulterior. În caz de executare a gajului de către creditorul ulterior, cel anterior are alegerea de a adera la executare, fiind plătit cu prioritate sau de a nu participa la executare.
Galina Bostan, însă, crede că această prevedere protejează doar creditorii, debitorii fiind expuşi practicilor incorecte, pe care unele bănci le aplică constant. “Ştiu o întreprindere producătoare care a luat un credit la una din băncile din ţară şi chiar dacă compania intrase între timp în procedura de insolvabilitate, a reuşit să achite creditul contractat. Cu toate acestea, banca refuza să elibereze bunul gajat. Şi nu e clar, dacă obligaţia debitorului a fost executată, de ce banca nu întoarce acest gaj? Până la urmă, s-a ajuns la cererea în instanţă de ridicare a gajului, iar banca a atacat hotărârea instanţei de judecată. Poate că acestea sunt cazuri singulare, dar titlul executoriu pentru contractul de credit este prea dur. Să nu uităm că printre debitori există persoane fizice care semnează contractele de împrumut fără a lua cunoştinţă cu clauzele documentului şi dacă instituţia financiară este de rea-credinţă, atunci probabilitatea ca debitorul să ajungă în situaţie financiară precară este foarte mare”, spune ea, adăugând că orice lege trebuie să asigure un echilibru pentru ambele părţi, ceea ce Legea gajului nu oferă, mai ales că nu există mecanisme de realizare a drepturilor ambelor părţi.
Alexandru Savva nu este de acord cu o astfel de ipoteză şi susţine că orice relaţie comercială trebuie să fie supravegheată de către autorităţile publice, iar în momentul în care debitorii nu se simt protejaţi, trebuie să intervină autorităţile prin intermediul instanţelor de judecată. “Abordarea amendamentelor este una mai evoluată, în sensul unor relaţii de piaţă, că fiecare, atunci când intervine o relaţie comercială, trebuie să-şi asume riscurile. Dacă legea va fi aplicată corect, atunci procesul de finanţare va fi stimulat”, spune el.
Experţii afirmă că noua lege propune o abordare mai matură pentru situaţia în care obligaţia garantată nu este executată. Părţile pot conveni, în contractul de gaj ulterior, ca bunul gajat să fie transmis în judecată în posesia creditorului, pentru vânzare. În acest caz, creditorul va ridica bunul, însă numai după transmiterea către debitor şi alţi creditori, şi înscrierea în registru a avizului de executare. Dacă creditorul face abuz, debitorul dispune de remedii şi poate opri oricând procesul de deposedare. Însă, dacă debitorul împiedică executarea, va suporta toate costurile aferente.
“Dacă simplificăm lucrurile, atunci executarea unui gaj, în prezent, presupune că creditorul trebuie să apeleze la instanţa de judecată şi, sub supravegherea acesteia, să execute un gaj. Amendamentele la lege inversează situaţia. Mai întâi, creditorul este în drept să încerce să execute acest gaj în temeiul contractului de creditare şi în cazul în care debitorul nu este de acord cu preţul sau cu alte aspecte de procedură, atunci debitorul apelează la instanţa de judecată”, spune Alexandru Savva.
“Începând cu anul 2001, a fost adoptată legea cu privire la gaj. Ea se baza pe regula de deposedare a obiectului gajului în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale de către creditor şi vânzarea. Dar se impune şi un factor subiectiv care se numeşte transformarea procedurii prealabile de deposedare într-o procedură de durată şi neeficientă. Procedura de judecată, care a fost gândită atunci să dureze câteva zile a fost transformată în procedura de ordonanţă, care, de fapt, durează mai mulţi ani. În toată lumea este promovată şi susţinută ideea ca creditorilor să le fie asigurat un mecanism de recuperare a gajului. În noua lege, acest mecanism a fost introdus”, explică Roger Gladei. El mai spune că acum, sarcina cea mai importantă este să se asigure funcţionalitatea mecanismului de recuperare a gajului, pentru că există divergenţe din ambele părţi. “Unii creditori vor încerca să abuzeze de acest mecanism, iar unii debitori vor încerca să abuzeze de mijloacele de protecţie prevăzute în această lege. Eu mă tem că acest mecanism va lucra le fel de prost precum lucrează şi mecanismul ordonanţelor introduse în 2001, dacă nu va exista aplicare uniformă a legii”, crede el.
Amintim că în 2013, a fost modificată Legea cu privire la ipotecă exact în acelaşi sens: executarea silită în baza formulei notariale. Primele semnale de aplicare a acestei modificări au fost negative, deoarece instanţele judecătoreşti suspendă foarte uşor ordonanţele de executare silită.
Noua lege a gajului este foarte importantă pentru instituţiile de creditare, acestea având interesul să-şi recupereze în termen lichidităţile, întrucât de dinamica recuperării finanţărilor anterioare depinde capacitatea de finanţare ulterioară. Şi până la urmă, nici un creditor nu este interesat să acumuleze credite neperformante. “Un debitor rezonabil va încerca să se înţeleagă cu creditorul în privinţa serviciului datoriei, adică cu cel care i-a oprit finanţarea, şi nu cu judecătorul, cum se obişnuia anterior”, afirmă Roger Gladei.
Lilia Platon
