De acest lucru s-au convins elevii şcolii-internat auxiliare nr. 4 din satul Congaz, aflat în UTA Gagauz-Yeri, care în una din însoritele zile de decembrie din preajma sărbătorilor de iarnă s-au trezit cu o mulţime de daruri.
Cei care au însoţit darurile de la Moş Crăciun, reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, le-au spus elevilor că anume Moş Crăciun, cel mai bun prieten al copiilor, a transmis coletele cu cadouri pentru cei 123 de discipoli ai şcolii-internat în cauză. Pentru majoritatea elevilor, colectivul pedagogic al instituţiei condus de Sofia Diacov a devenit cel mai apropiat, deoarece nu au gustat cu adevărat din căldura căminului familial. Deşi soarta n-a fost mărinimoasă cu ei, sunt extrem de sinceri, binevoitori, receptivi şi recunoscători, reacţionând cu o bucurie dezarmantă la micile surprize venite de la CNPF. Au mulţumit şi pentu dulciuri, şi pentru fructe, au rămas profund mişcaţi şi de setul de veselă pentru fiecare – o donaţie personală din partea dnei Aurica Doina, membru al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. În adresarea sa către elevi Aurica Doina le-a adus sincere felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dorindu-le multă-multă sănătate, pace în suflet, noi realizări şi cât mai mulţi oameni de bună credinţă în preajmă! Fiindcă anume în aceste condiţii băieţii şi fetele de la şcoala-internat auxiliară nr. 4 din Congaz se vor simţi membri ai societăţii, vor simţi dragostea şi sprijinul ei.
Despărţirea de noii prieteni ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a fost destul de dificilă, deoarece astăzi este mult prea complicat să beneficiezi de bunăvoinţa şi optimismul în care ne-am cufundat aici. Cu bateriile încărcate de căldura sufletelor acestor copii şi cu satisfacţia că barem pentru câteva clipe le-am descreţit frunţile şi le-am văzut zâmbetele, am revenit la Chişinău cu ferma convingere că vom avea şi alte întâlniri cu aceşti copii, pe care le aşteptăm cu nerăbdare.
Serviciul comunicare şi relaţii cu publicul, CNPF