Interviu oferit ziarului Capital Market de către directorul companiei Viorica Cosmetic, Maria Borta
– Cum a fost anul 2017 pentru cel mai mare producător de cosmetice din ţara noastră? Care sunt evoluţiile înregistrate în această perioadă la capitolul cifră de afaceri, vânzări, profit al companiei?
– Anul 2017 a fost un an al schimbărilor, al deciziilor şi al reorganizării. Deşi cifra de afaceri pentru acest an nu denotă o creştere considerabilă, au avut loc o serie de schimbări, care vor avea impact financiar în anii ce vin: Viorica Cosmetic a renunţat la subcontractarea serviciilor de distribuţie şi a organizat un Departament propriu care a preluat această activitate-cheie a întreprinderii. Seriile „Violelle” şi „Flovio” au trecut prin rebranding pentru a le accentua esenţa, efectele şi ingredientele lucrative. Acestea au revenit pe raft sub denumirea de „Ingrediente Mondiale” şi „Tezaurul Uleiurilor din Moldova”, care se bucură de succes în rândul consumatorilor noştri. Au fost lansate gamele „Viorica Grapes” şi „Viorica Spirulina”.
– În ce măsură rebranding-ul companiei şi al magazinelor specializate au contribuit la schimbarea atitudinii clienţilor faţă de produsele Viorica Cosmetic? Au devenit acestea mai solicitate?
– Rebranding-ul produselor, cât şi îmbunătăţirea imaginii magazinelor au avut ca scop sublinierea identităţii companiei Viorica Cosmetic şi poziţionarea ca cel mai mare producător de cosmetice naturale din Republica Moldova. Cifra în creştere a vânzărilor pe ţară, feedback-ul pozitiv al clienţilor şi recunoaşterea brandului, demonstrează că investiţiile în rebranding deja încep să aducă roade.
– Compania oferă un asortiment larg de produse cosmetice, inclusiv pe bază de uleiuri naturale, seminţe de struguri etc. Care produs este cel mai bine vândut pe piaţă?
– Cea mai populară serie pe bază de ulei natural este “Viorica Grapes” care a fost creată pe bază de ulei de seminţe de struguri. Tot în această serie găsim şi creme de zi, de noapte şi pentru regiunea delicată din jurul ochilor, dar şi şamponuri care, pe lângă acest ulei preţios, mai conţin şi keratină, pentru a oferi părului vigoare şi putere. Gelurile de duş au efect de emoliere şi peeling graţie Acidului Alpha Hydroxy.
– Produsele cosmetice de la Viorica Cosmetic sunt apreciate pentru faptul că au la bază plante şi uleiuri naturale. De unde sunt achiziţionate materiile prime utilizate de companie şi cum este verificată inofensivitatea acestora?
– Viorica Cosmetic valorifică potenţialul curativ al plantelor, ierburilor, al florei, în general, de la noi din ţară. Plantele cu care lucrăm sunt cultivate în 12 zone ecologic pure din Moldova, în baza contractelor încheiate cu gospodăriile de silvicultură. Dar şi mai mult suntem mândri de faptul că am reuşit să lansăm o eco-plantaţie proprie – “Vio-Parc” – de unde anul trecut am cules deja prima roadă de muşeţel şi gălbenele. Iar vinăria “Cricova” ne-a oferit podgoriile sale de unde am cules frunze de struguri ce au mers pentru extractele incluse în seria “Grapes”. La fabrică se produc extracte din plante, dar şi uleiuri naturale şi eterice, care asigură produselor noastre acele proprietăţi de îngrijire şi diminuare a problemelor ce ţin de ten, păr şi corp. La moment producem peste 360 de denumiri de produse cosmetice şi parfumerie. Începând cu 2012 s-au făcut investiţii considerabile în echipament, care au permis lărgirea gamelor de produse, iar specialiştii noştri, cu mulţi ani de experienţă în spate, asigură implementarea conceptelor în viaţă, în produse care ajung pe rafturile magazinelor din toată ţara. Tot la sediul companiei funcţionează şi laboratorul acreditat de către MOLDAC. Anual aici au loc în jur de 1500 de testări pentru a asigura inofensivitatea şi calitatea produselor noastre – acestea fiind principiile noastre de lucru. Calitatea produselor noastre, dar şi a activităţii companiei, este susţinută de Certificatul Internaţional ISO 9001:2015.
– Anul acesta se împlinesc doi ani de când vă aflaţi la conducerea Viorica Cosmetic. Până a deveni manager al producătorului de cosmetice aţi activat în domeniul auditului financiar, în sectorul vinicol şi cel al asigurărilor sociale. În ce măsură aceste experienţe profesionale v-au ajutat să vă exercitaţi funcţia de director al companiei Viorica Cosmetic?
– Într-adevăr, anul acesta se împlinesc doi ani de activitate la Viorica Cosmetic şi pot să spun că toată experienţa care am acumulat-o în domeniile anterioare m-a ajutat mult. În toate funcţiile anterioare am căpătat anumite deprinderi şi o anumită înţelegere a lucrurilor, pe care le aplic zi de zi la Viorica Cosmetic. Domeniul financiar îşi pune amprenta pe managementul acestui business deloc uşor şi cu un rulaj financiar solid. Domeniul vinificaţiei m-a ajutat mult să înţeleg procesul de producere şi corelaţia acestuia cu activităţile celorlalte departamente. Pe un anumit segment cele două domenii se intersectează chiar – atunci când vorbim de extracte, lucrul cu materia primă, testarea etc. Nu e de neglijat ceea ce mi-a oferit domeniul social, care pune în prim-plan al oricăror procese omul. Comunicarea business-to-business, comunicarea cu angajaţii, comunicarea cu clienţii e o mare artă şi are repercusiuni asupra afacerii în general.
– Ce schimbări au avut loc în perioada dată în cadrul companiei şi în politica de afaceri a acesteia? Cu ce realizări vă mândriţi? Care au fost dificultăţile pe care le-aţi întâmpinat în implementarea proiectelor pe care le-aţi derulat?
– În această perioadă ne-am focusat pe abordarea ştiinţifică a industriei cosmetice. În acest sens, cu o deosebită plăcere menţionez colaborarea Viorica Cosmetic cu Academia de Ştiinţe din Moldova şi în special cu academicianul Valeriu Rudic, care timp de peste 30 de ani a studiat alga de apă dulce Spirulina şi din care a extras preparatul biologic complex, patentat sub denumirea de BioR®. BioR® este un preparat cu adevărat fenomenal pentru cosmetologie, fapt care a permis specialiştilor Laboratorului Ştiinţific Viorica Cosmetic, în comun cu savanţii Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, să creeze o gamă unică de produse cosmetice cu proprietăţi antioxidante, regenerante, imunomodulatoare, antiinflamatoare.
Tot cu savanţii de la Academia de Ştiinţe din Moldova a fost valorificat potenţialul strugurilor de soi “Viorica” (o coincidenţă frumoasă de nume, credem noi). Anume uleiul din seminţe şi extractul din Frunze din soiul de viţă de vie „Viorica”, selecţionat de savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ca nici un altul, conţine mult magneziu şi calciu, precum şi o cantitate mare de acizi din fructe, aminoacizi esenţiali şi polifenoli, care controlează producerea colagenului, au efect de lifting şi întinerire, de asemenea oferă o protecţie antioxidantă.
O realizare importantă din ultimii ani a fost intrarea pe piaţa din România, care nu a fost uşoară, dar într-un final am deschis magazinul specializat din oraşul Iaşi, iar la moment lucrăm asupra deschiderii magazinelor în Bucureşti şi alte oraşe importante.
– Pe piaţă locală există foarte multe produse cosmetice de import, inclusiv de la mărci cu renume mondial. Cum reuşeşte compania să facă faţă concurenţei?
– Piaţa produselor cosmetice este foarte vastă, dar totuşi doar un număr restrâns de companii folosesc ingrediente şi uleiuri naturale la scara pe care o face Viorica Cosmetic. În această ordine de idei, vreau să menţionez că produsele noastre conţin cel mai mare număr de ingrediente naturale în raport cu firmele concurente.
Într-un mediu sever de concurenţă compania noastră se ţine pe poziţii ferme, deoarece suntem compania numărul 1 din ţară care valorifică potenţialul curativ al plantelor autohtone. După cum se ştie, acasă şi pereţii te susţin, aşa e şi la noi, componentele crescute acolo unde te-ai născut şi crescut – sunt cele mai benefice. Pe lângă aceasta, observăm că în ultimii ani cumpărătorul a devenit mai conştient atunci când trebuie să aleagă şi mulţi consumatori ne aleg fiindcă susţin producătorul din Republica Moldova.
– Care este cel mai longeviv produs al companiei, care se bucură de succes?
– Un produs devenit legendar, care e cunoscut de generaţii întregi, cu care fabrica a început drumul de producător de cosmetice este gama pentru copii Victoraş şi Victoriţa. Această serie este reprezentarea palpabilă a legăturii dintre trecut şi prezent.
– Care este produsul Dvs. preferat de la Viorica Cosmetic?
– Produsul meu preferat, şi o ştiu toţi cei care mă cunosc, este gama Spirulina, pe care o utilizez în toaleta zilnică cu multă plăcere. Deşi, trebuie să recunosc, că testez toate celelalte produse ca să înţeleg cumpărătorul nostru.
– În toamna anului trecut, Viorica Cosmetic a anunţat despre iniţierea unor exporturi în România, iar mai devreme în Portugalia. Ce puteţi să ne spuneţi despre exporturile companiei?
– Un pas important în parcursul companiei Viorica Cosmetic îl reprezintă deschiderea primului magazin din România, la Iaşi. Tot aici este prevăzut şi un depozit masiv. La deschiderea magazinului au participat oaspeţi importanţi atât din Moldova, cât şi din România. Astfel, a fost deschisă calea pentru crearea de noi legături şi oportunităţi de dezvoltare a afacerii. E de la sine înţeles că, odată intraţi în România, ni se deschid şi căi de acces pe piaţa din UE, pe care le vom aborda în cel mai scurt timp. Ne ajută foarte mult în promovare faptul că suntem percepuţi de către consumatorul român drept un produs natural şi inofensiv. În afară de România, produsele noastre cosmetice sunt exportate în Lituania, Belarus, Bulgaria, dar mai avem şi o serie de proiecte în lucru.
– Ce linii noi de produse intenţionaţi să lansaţi pe piaţă în perioada următoare?
– Diversificarea portofoliului de produse este o direcţie majoră de dezvoltare. În acest sens urmează să lansăm noi serii de produse ale căror ingrediente-cheie sunt principial noi pe piaţa din Republica Moldova. Printre acestea se numără extractele de flori şi seminţe, uleiuri rar întâlnite în produse cosmetice, dar şi produse apicole, înalt cotate în industria frumuseţii. Aceste noi serii la fel vor îngriji de părul, corpul şi tenul consumatorilor noştri. Preconizăm lansarea seriilor pentru segmentul middle şi premium market.
– Care ar fi cele mai importante proiecte pe care vă concentraţi? Examinaţi posibilitatea iniţierii unor colaborări cu producători de cosmetice cu renume mondial?
– Considerăm că profilul companiei noastre este destul de specific şi la moment ne concentrăm pe elaborarea şi dezvoltarea de produse noi de sine stătător. Deşi nu excludem şi posibile colaborări frumoase de viitor, cu parteneri ce ne-ar lărgi arealul de experienţă şi viziune în cea mai frumoasă industrie – industria frumuseţii.
– Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez realizări frumoase!
A discutat Lilia Alcază