Legea privind piaţa de capital a intrat în vigoare

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) va acorda asistenţa necesară participanţilor la piaţa de capital în vederea conformării activităţii acestora la prevederile Legii privind piaţa de capital. Legea a intrat în vigoare la 14 septembrie 2013.

După cum a comunicat pentru ziarul „Capital Market” vicepreşedintele CNPF Nina Dosca, legea intrată în vigoare prevede cerinţe şi termene de tranziţie la noile reguli de activitate pe piaţa de capital.

Astfel, termenul de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii este acordat atât participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare pentru a se conforma la noile reguli de activitate în scopul obţinerii licenţei pe un termen nelimitat, cât şi emitenţilor şi investitorilor potenţiali pentru a se familiariza cu posibilitatea de a atrage investiţii şi a investi în instrumentele financiare propuse de lege.

Concomitent, a menţionat Nina Dosca, în această perioadă de tranziţie, de rând cu Legea Pieţei de Capital, rămân în vigoare prevederile Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare (LPVM) şi actelor normative ale CNPF, în măsura în care acestea nu contravin Legii.

După cum a comentat Nina Dosca, în cazuri aparte, pentru anumite situaţii, regulatorul pieţei financiare este gata să ofere comentarii şi explicaţii privind aplicarea şi respectarea anumitor prevederi ale legii intrate în vigoare.

Ziarul „Capital Market” propune persoanelor cointeresate în studierea şi aplicarea Legii Pieţei de Capital, iniţierea unui dialog prin intermediul întrebărilor şi sugestiilor la care vor fi antrenaţi specialişti din cadrul CNPF.

Ghenadie Tudoreanu

Numarul ziarului: 
Nr.35 (506) din 18 septembrie 2013