Interconexiunea pe domeniul energiei electrice dintre Republica Moldova şi România este un proiect viabil şi o urgenţă care ar creşte securitatea energetică moldovenească şi ar consolida integrarea sistemului energetic moldovenesc în sistemul energetic european, consideră autorii studiului lansat săptămâna trecută de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup şi Expert-Forum.
Nu este prima dată când este abordată problema interconexiunilor. Se discută deja de ani buni pe acest subiect. Cu mai multă sau mai puţină ardoare. S-au făcut mai multe studii de fezabilitate. Au fost încheiate acorduri. S-a discutat la nivelul cel mai înalt. Lucrurile însă trenează.
De ce este importantă interconexiunea? Potrivit studiului, în condiţiile în care aproximativ 78.7 la sută din energia electrică din Republica Moldova este importată, iar sectorul este vulnerabil din cauza corupţiei, abuzurilor şi dependenţei de furnizori nesiguri, precum şi a liberalizării nefinalizate a sectorului, interconectarea cu România va asigura diversificarea surselor de energie. Aceasta va oferi o mai mare securitate energetică Republicii Moldova, dar şi o mare presiune „din afară” pentru impunerea unor instituţii şi reguli de piaţă corecte, transparenţă mai mare şi reglementări esenţiale pentru reducerea corupţiei şi vulnerabilităţilor din sector.
Interconexiunile nu vor duce la reducerea preţurilor. Nici nu este, probabil, scopul care se urmăreşte. Ele vor asigura o alternativă. Companiile din Republica Moldova vor procura energie electrică la preţurile cele mai convenabile, în urma unor licitaţii.
“Sectorul energiei electrice din Republica Moldova rămâne vulnerabil şi slab dezvoltat din cauza corupţiei, a dependenţei de furnizori nesiguri şi capabili de abuz de poziţie dominantă, dar şi a liberalizării nefinalizate. De fapt, regulile după care se joacă azi în sector sunt incomplete şi discriminatorii, iar contribuabilul sau consumatorul moldovean este cel care are de suferit. Evident că amânarea rezolvării problemelor de proastă administrare şi corupţie din sectorul energiei pune în dificultate întreaga economie a ţării, mult dincolo de sectorul energiei”, se menţionează în studiu.
Potrivit experţilor, aplicarea regulilor europene din Pachetul Energetic III poate fi un instrument puternic prin care se curăţă sectorul de contracte şi tranzacţii dubioase. Dar liberalizarea cerută de Pachetul Energetic III nu este posibilă – şi nici în avantajul consumatorilor – dacă doar un număr mic de furnizori au acces fizic la piaţă, cum se întâmplă pentru energia electrică importată, iar consumatorii sunt limitaţi la o singură opţiune. La fel, concurenţa în piaţă nu poate fi liberă şi transparentă fără un reglementator care să asigure respectarea regulilor jocului, de exemplu, accesul nediscriminatoriu al tuturor furnizorilor la reţelele de transport şi distribuţie sau asigurarea faptului că toţi furnizorii sunt actori economici cu actele contabile în regulă, fără datorii istorice.
După semnarea Memorandumului dintre Guvernele României şi Republicii Moldova în 2014 şi aprobarea strategiei energetice a Republicii Moldova până în anul 2030, discuţiile pe marginea interconectărilor au avansat esenţial devenind o prioritatea asumată politic, care se bucură de susţinere din partea instituţiilor financiare internaţionale şi europene.
Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030 şi Memorandumul semnat cu Guvernul României în 2014 prevăd interconectarea fizică prin infrastructură cu sistemul energetic din România. Strategia pune ca termen limită anul 2020 pentru construirea şi intrarea în funcţiune a interconexiunilor de energie electrică şi gaze naturale. Chiar în Strategie se menţionează că aceste interconexiuni au sens doar odată cu dezvoltarea în paralel a unei pieţe energetice liberalizate funcţionale, adică accesul liber al părţilor terţe pe piaţă, o reglementare transparentă, previzibilă şi independentă a sectorului şi construcţia unor instrumente şi mecanisme de piaţă.
Republica Moldova însă nu este parte a sistemului european de transportatori în domeniul energetic (ENTSO-E), din care face parte România. Chiar dacă Republica Moldova, împreună cu Ucraina, intenţionează să adere la ENTSO-E26 şi să realizeze o interconectare sincronă cu reţeaua acestuia, procesul este extrem de costisitor şi îndelungat, fiind estimat la aproximativ 15 ani de tranziţie.
Strategia specifică în mod clar două interconexiuni cu România care trebuie să fie finalizate până în 2020:1) LEA Suceava – Bălţi (Nord) şi 2) LEA Iaşi – Ungheni – Străşeni (Centru) (330 kV şi 400 kV). Şi dacă luăm în considerare şi lucrările ce urmează a fi executate pentru a face operaţională linia Isaccea-Vulcăneşti, costurile totale a acestor trei proiecte se ridică la 470 milioane de euro. Discuţiile pe marginea interconectărilor au avansat esenţial în perioada 2015-2016 şi au devenit priorităţi asumate politic de către Republica Moldova, România şi, respectiv, UE şi Comunitatea Energetică. În paralel, instituţiile financiare internaţionale şi europene au finanţat, începând cu 2011, primele studii de fezabilitate pe interconectările în domeniul electricităţii (BERD, World Bank). Odată cu semnarea Memorandumului de înţelegere între România şi Moldova în mai 2015 s-a înfiinţat Grupul de lucru pe subiecte energetice, în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale, se mai menţionează în studiu.
Potrivit autorilor, fezabilitatea construcţiei interconectărilor pe energie electrică trebuie privită foarte pragmatic, atât pentru constrângerile financiare pentru proiecte regionale din partea UE sau a României, dar şi din motiv că sectorul energiei în Republica Moldova şi mai ales proiectele de interconectare pot fi privite de partenerii internaţionali ca prioritate la pachet cu Ucraina, pentru diversificarea surselor şi rutelor către ambele ţări.
Pentru ca aceste investiţii să devină realitate, autorii studiului propun să fie introdus un nou mecanism transparent de licitaţii pentru achiziţionarea de energie electrică angro. De asemenea, întărirea capacităţii instituţionale şi independenţei ANRE şi interzicerea prin lege a intermediarilor cu acţionariat “offshore”. Experţii recomandă să fie negociat şi semnat un acord cu Ucraina privind infrastructura din domeniul energetic moldovenesc (inclusiv liniile de electricitate), precum şi să fie reevaluate, împreună cu Comunitatea Energetică, proiectele de interconectare dintre România şi Republica Moldova.
Viitorul pare să arate bine. Dar, păreau că lucrurile să fi mişcat din loc şi acum zece ani, şi mai devreme. Aproape nimic nu s-a schimbat în acest timp. Doar că s-a elaborat Strategia energetică care îşi pune ca obiectiv clar interconexiunile. Au fost semnate mai multe acorduri, la diferite nivele. S-au intensificat discuţiile. Rămâne să vedem la ce vom ajunge.
Deocamdată, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova funcţionează în paralel cu sistemul energetic al Ucrainei, fiind interconectat prin 6 linii electrice de tensiune înaltă 330 kV, iar prin linia electrică aeriană LEA – 400 kV cu sistemul energetic al României şi Bulgariei. Prin trei LEA 110 kV se asigură interconexiunea cu sistemul energetic al României în „regim de insulă”.
Există mai multe ţări în UE, mai mici sau mai mari decât Republica Moldova, cu un grad de dependenţă energetică apropiată. Cu toate acestea, structura mixului energetic al UE este foarte diferită de cea a Republicii Moldova în ceea ce priveşte participarea gazelor naturale (23,9% faţă de 40,5% în Republica Moldova, adică aproape jumătate), astfel încât impactul acestei dependenţe este diferit.
O comparaţie a structurii consumului pe activităţi arată că 46,8 la sută din consumul de energie din Republica Moldova este reprezentat de consumul casnic comparativ cu numai 26,5% în UE şi numai 6,9% de consumul industrial comparativ cu 24,2 la sută în UE.
Riscul principal pentru Republica Moldova nu este lipsa fizică a capacităţii de generare ca în Balcanii de Vest, ci pierderea poziţiei dominante pe piaţa de energie electrică de către Centrala de la Cuciurgan, care, împreună cu poziţia similară a importului din Ucraina, conduce la o evoluţie negativă a preţurilor la energie. Sistarea livrărilor poate fi provocată de un eşec al negocierilor asupra preţului de achiziţie şi nu de insuficienţa capacităţii de generare.
Vlad Bercu
