În continuarea rubricii destinate prezentării prevederilor legislaţiei în vigoare referitor la activitatea societăţilor pe acţiuni şi asigurarea drepturilor acţionarilor, iniţiată la solicitările cititorilor, ne vom referi nemijlocit la tranzacţiile societăţii cu valorile mobiliare plasate (achiziţionarea şi răscumpărarea acţiunilor), tranzacţiile de proporţii, conflictul de interese.
(Continuare din nr. 6 (426) din 15 februarie 2012)
– Ce înseamnă tranzacţie de proporţii?
– Tranzacţia de proporţii este o tranzacţie sau câteva tranzacţii legate reciproc, efectuate direct sau indirect, în ceea ce priveşte:
a) achiziţionarea sau înstrăinarea, gajarea sau luarea de către societate cu titlu de gaj, darea în arendă, locaţiune sau leasing ori darea în folosinţă, darea în împrumut (credit), fidejusiune a bunurilor sau a drepturilor asupra lor a căror valoare de piaţă constituie peste 25% din valoarea activelor societăţii, conform ultimului bilanţ sau
b) plasarea de către societate a acţiunilor cu drept de vot sau a altor valori mobiliare convertibile în astfel de acţiuni, constituind peste 25% din toate acţiunile cu drept de vot plasate ale societăţii sau
c) achiziţionarea de către orice persoană a unui important pachet de acţiuni ale societăţii.
Un important pachet de acţiuni sunt acţiunile cu drept de vot sau alte valori mobiliare ale societăţii, convertibile în asemenea acţiuni care constituie peste 25% din totalul acţiunilor cu drept de vot plasate ale societăţii şi aflate în proces de plasare.
– Cine adoptă decizia de încheiere a tranzacţiei de proporţii?
– Decizia de încheiere de către societate a unei tranzacţii de proporţii se adoptă în unanimitate de toţi membrii aleşi ai consiliului societăţii dacă obiectul acestei tranzacţii sunt bunurile a căror valoare constituie peste 25%, dar nu mai mult de 50% din valoarea activelor societăţii potrivit ultimului bilanţ până la adoptarea deciziei de încheiere a acestei tranzacţii, în cazul în care statutul societăţii nu prevede o cotă mai mică sau dacă au fost plasate valori mobiliare peste 25% din toate acţiunile emise de societate.
Consiliul societăţii nu este în drept să adopte decizii care pot avea efecte asupra patrimoniului societăţii, din momentul în care societatea a primit aviz referitor la achiziţionarea de către orice persoană a unui important pachet de acţiuni ale societăţii.
Restricţia prevăzută mai sus îşi pierde acţiunea din momentul ţinerii adunării generale a acţionarilor, convocate ulterior primirii de către societate a avizului despre achiziţionarea unui important pachet de acţiuni.
Decizia consiliului societăţii privind încheierea de către societate a unei tranzacţii de proporţii se publică, în termen de 15 zile de la data adoptării, în organul de presă specificat în statutul societăţii.
Dacă la luarea deciziei de încheiere a unei tranzacţii de proporţii consiliul societăţii nu a ajuns la unanimitate, el este în drept să înscrie această chestiune în ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor.
Hotărârea de încheiere de către societate a unor tranzacţii de proporţii mai mult de 50% din valoarea activelor societăţii potrivit ultimului bilanţ până la adoptarea deciziei de încheiere a acestei tranzacţii, se ia de adunarea generală a acţionarilor.
– Ce înseamnă tranzacţie cu conflict de interese?
– Tranzacţia cu conflict de interese este o tranzacţie sau câteva tranzacţii legate reciproc referitor la care persoanele interesate:
a) sunt în drept să participe la luarea deciziilor privind încheierea unor astfel de tranzacţii; şi
b) pot, concomitent, avea, la efectuarea acestor tranzacţii, interes material ce nu coincide cu interesele societăţii.
Totodată, nu se consideră tranzacţie cu conflict de interese emisiunea suplimentară de acţiuni.
Persoană interesată în efectuarea de către societate a tranzacţiilor se consideră persoana care totodată este:
a) acţionar care deţine de sine stătător sau împreună cu persoanele sale afiliate peste 25% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii sau
b) membru al consiliului societăţii sau al organului executiv al societăţii sau
d) partener al societăţii în tranzacţia dată sau în câteva tranzacţii legate reciproc sau
e) deţinător al unei cote considerabile (peste 10%) în capitalul partenerului sau asociat al acestuia cu răspundere completă sau
f) reprezentant al partenerului societăţii în tranzacţia dată sau în câteva tranzacţii legate reciproc ori intermediar în aceste tranzacţii;
g) persoanele afiliate persoanelor specificate în punctele de mai sus.
Persoana interesată în efectuarea de către societate a unei tranzacţii este obligată, până la încheierea ei, să comunice în scris interesul său organului de conducere al societăţii, de competenţa căruia ţine încheierea unei astfel de tranzacţii.
– Care este procedura de aprobare a deciziei privind încheierea tranzacţiei cu conflict de interese?
– Până la luarea deciziei privind încheierea tranzacţiei cu conflict de interese, se va verifica respectarea modului de determinare a valorii de piaţă a bunurilor de către:
a) organizaţia de audit – în societăţile care corespund unuia din criteriile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege;
b) comisia de cenzori – în societăţile altele decât cele specificate la lit. a).
Pentru luarea de către consiliul societăţii a deciziei privind încheierea tranzacţiei cu conflict de interese se cere unanimitatea membrilor aleşi ai consiliului care nu sunt persoane interesate în ce priveşte încheierea tranzacţiei. Totodată, dacă mai mult de jumătate dintre membrii aleşi ai consiliului societăţii sunt persoane interesate în efectuarea tranzacţiei date, aceasta va fi încheiată numai prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.
Orice tranzacţie cu conflict de interese poate fi încheiată sau modificată de societate numai prin decizia consiliului societăţii, în cazul în care valoarea tranzacţiei nu depăşeşte 10% din valoarea activelor societăţii conform ultimului raport financiar, sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, în modul stabilit de prezenta lege şi de statutul societăţii
Hotărârea adunării generale a acţionarilor privind încheierea tranzacţiilor cu conflict de interese, în conformitate cu prezenta lege sau cu statutul societăţii, se adoptă cu majoritatea voturilor din numărul total de voturi ale persoanelor care nu sunt interesate în încheierea acestor tranzacţii.
Persoana interesată în efectuarea tranzacţiei date va trebui să părăsească pentru ceva timp şedinţa consiliului societăţii sau adunarea generală a acţionarilor la care, prin vot deschis, se hotărăşte cu privire la încheierea acesteia. Prezenţa acestei persoane la şedinţa consiliului societăţii sau la adunarea generală se ia în considerare la stabilirea cvorumului, iar la constatarea rezultatului votului, se consideră că această persoană nu a participat la votare.
Dacă consiliului societăţii sau adunării generale a acţionarilor nu le erau cunoscute toate circumstanţele legate de încheierea tranzacţiei cu conflict de interese şi/sau această tranzacţie a fost încheiată prin încălcarea altor prevederi ale prezentului articol, consiliul societăţii sau adunarea generală este în drept să ceară conducătorului organului executiv al societăţii:
a) să renunţe la încheierea unei astfel de tranzacţii ori să o rezilieze sau
b) să asigure, în condiţiile legislaţiei, repararea de către persoana interesată a prejudiciului cauzat societăţii prin efectuarea acestei tranzacţii.
În următorul număr al ziarului ne vom referi nemijlocit la drepturile şi obligaţiile acţionarilor.
Întrebările suplimentare pot fi remise în adresa redacţiei (e-mail: capital@market.md sau fax: 022 220 503).