Iluzia amenzilor mai mici

Parlamentul a adoptat în săptămâna trecută un proiect de modificare a Codului Contravenţional. Modificările se referă la amenzile aplicate în cazul unor încălcări admise de întreprinzători.

Astfel, desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale faţă de „50-150” de unităţi convenţionale cum se practică în prezent.

“Amenzile au fost reduse”, aceasta a fost prima reacţie după adoptarea schimbărilor în Codul Contravenţional.

Şi, la prima vedere, pare să aibă dreptate acei ce afirmă acest lucru. În unităţi contravenţonale este o scădere. Dar este doar iluzia unor amenzi mai mici.

În iulie, legislatorii au decis că unitatea contravenţională, care până la acel moment era de 20 de lei, va creşte până la 50 de lei. Proiectul a fost votat de către 60 de deputaţi. Potrivit ministrului Justiţiei, mărimea unităţii convenţionale a fost stabilită încă în anul 2002 în valoare de 20 lei şi a rămas neschimbată până în prezent. Aceasta duce la aplicarea unor amenzi în cuantum disproporţionat în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite.

Aşadar, să facem o simplă aritmetică. Dacă până în iulie 2006 activitatea de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii ori cu act de înregistrare declarat nevalabil se sancţiona cu o amendă de la 1000 până la 3000 de lei, apoi după ultimele modificări cu 1500-4500 de lei.

O situaţie similară e şi în cazul altor amenzi. Autorităţile au avut argumentarea lor a acestor modificări. Ele pot fi acceptate sau puse la îndoială. Ceea ce a surprins e faptul că în presă s-a vorbit de reduceri. Realitatea este tocmai inversă.

Iată şi alte modificări care au fost operate la Codul Contravenţional. Desfăşurarea activităţii în baza licenţei de avocat, de notar, de executor judecătoresc, de mediator sau în baza patentei de întreprinzător fără a fi înregistrat ca plătitor de contribuţii de asigurări sociale de stat în termen de 10 zile lucrătoare din momentul obţinerii dreptului de a desfăşura activitatea se sancţionează astăzi cu amendă de la 25 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice şi cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, amenzile vor fi micşorate „de la 15 la 30” de unităţi convenţionale pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice vor fi percepute amenzi începând cu 30 şi până la 60 de unităţi convenţionale.

Şi amenzile pentru desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără autorizaţie, licenţă sau certificat, eliberate de autoritatea competentă în temeiul legii vor fi reduse aproape în jumătate. Acestea nu vor mai fi aplicate în limitele a 100 şi 300 de unităţi convenţionale, ci în limitele a 60 şi 180 de unităţi convenţionale.

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea în termen a modificărilor operate în actele de constituire, precum şi a datelor privind schimbarea conducătorului (managerului) ori a sediului, se sancţionează astăzi cu amendă de 10 unităţi convenţionale. De la intrarea în vigoare a prevederilor menţionate anterior, această amendă va fi de la 3 la 9 unităţi convenţionale.

Amenda pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător cu încălcarea dreptului la firmă (denumire), stabilit de lege, şi a modului de utilizare a firmei va fi modificată şi ea. Valoarea acesteia nu va mai fi între 10 şi 30 de unităţi convenţionale, ci între 6 şi 18 unităţi convenţionale.

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără emblemă comercială sau fără marcă de producţie obligatorie prin lege se va sancţiona cu amendă de la 6 la 21 unităţi convenţionale faţă de amenda prevăzută anterior de la 10 la 35 de unităţi convenţionale.

Prezentarea spre înregistrare de acte sau informaţii neautentice (false) se sancţionează astăzi cu amendă de la 20 la 75 de unităţi convenţionale. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la Codul Contravenţional, această amendă va fi de la 12 la 45 de unităţi convenţionale.

Organizarea de structuri financiare, indiferent de denumirea lor, fără înregistrare şi fără autorizare în modul prevăzut de legislaţie, prin care se propune unor persoane să depună ori să colecteze bani sau să se înscrie pe liste, făcându-le să spere la câştiguri financiare rezultate din creşterea numărului de persoane recrutate sau înscrise, indiferent cum se realizează această colectare sau înscriere pe liste, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru un terţ un folos material ilicit, se sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la Codul Contravenţio­nal, aceste amenzi vor fi „de la 60 la 90” de unităţi convenţionale şi, respectiv, „de la 240 la 300 u.c.”.

Reducerile în unităţi convenţio­nale este evidentă. Astăzi, însă, unitatea convenţională este de 50 de lei, faţă de 20 de lei cât era anterior.

Vlad Bercu

Numarul ziarului: 
Nr.46 (667) din 23 noiembrie 2016