Franţa este principala piaţă de desfacere pentru mierea moldovenească

În ultimii ani, Franţa a devenit o destinaţie durabilă şi „preferată” pentru exportatorii moldoveni de miere, în condiţiile în care francezii consumă anual 35 de mii de tone de miere, dintre care aproape 24 de mii de tone sunt importate, constată autorii unui studiu de piaţă, efectuat la solicitarea Organizaţiei pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor (MIEPO) şi prezentat săptămâna trecută la Chişinău.

„Mierea autohtonă este singurul produs care a fost exportat în cantităţi consistente în Uniunea Europeană şi care îndeplineşte cerinţele UE în domeniul sanitar pentru produsele de origine animală”, a menţionat directorul MIEPO, Vitalie Zaharia.

Studiul a fost elaborat cu sprijinul Proiectului de Suport pentru Implementarea DCFTA în Republica Moldova, prezintă obiceiurile de consum şi cumpărare în Franţa, evoluţia preţurilor şi principalele canale de import şi distribuţie, precum şi condiţiile de plată. De asemenea, documentul descrie procedurile de certificare, vamale, de transport, cerinţele faţă de reziduuri şi contaminanţi, de marketing şi etichetare, evoluţiile pieţei internaţionale şi importurilor.

Tarifele favorizează mierea moldovenească pe piaţa franceză

Datorită Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Complex (DCFTA), semnat în 2014 între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, mierea importată din R. Moldova este taxată cu tariful de 0%. În conformitate cu cadrul legal actual, R. Moldova poate exporta cantităţi nelimitate de miere pe piaţa UE, inclusiv pe piaţa franceză. În ceea ce priveşte impozitele interne, în Franţa se aplică TVA de 5,5% pentru miere, care este mai mică decât în Germania (7%) şi Italia (10%).

Conform studiului, în 2015, printre primele 15 ţări exportatoare de miere în Franţa, Republica Moldova a obţinut un preţ de 3,4 USD/kg pentru exportul de miere şi a depăşit astfel de ţări ca: Ucraina (2,7 USD/kg), Cuba (2,9 USD/kg), Belgia (3,0 USD/kg), Polonia (3,1 USD/kg) şi Republica Cehă (3,3 USD/kg). Cu toate acestea, preţul pentru mierea din Moldova este mai mic decât preţul mediu în 2015 din UE (3,8 USD/kg) şi decât valorile unor concurenţi precum: România (4,1 USD/kg), Chile (4,2 USD/kg), Grecia (4,4 USD/kg), Bulgaria (4,5 USD/kg), Spania (4,6 USD/kg), Italia (4,8 USD/kg) sau Germania (5,1 USD/kg). Cu excepţia statelor membre ale UE care conduc exporturile către Franţa şi au un avantaj clar, Chile este concurentul nr. 1 pentru Moldova, cerând un preţ mai mare, această ţară are, de asemenea, tariful de import de miere pentru UE de 0%.

R. Moldova este pe poziţia 34 în topul exportatorilor de miere în UE

În ultimii 10 ani, Uniunea Europeană a fost principalul importator de miere din lume, acesteia revenindu-i aproximativ 20% din consumul mondial de miere sau aproximativ 354 de tone în 2013. Germania este lider cu o cotă de aproape 23% din consumul de miere din UE, Marea Britanie deţine – 12%, iar Franţa – 10%. Prin urmare, Uniunea Europeană are un consum mediu de miere anual de 0,70 kg/cap de locuitor. La nivel mondial, alţi consumatori mari de miere sunt SUA, China şi Turcia.

Mierea moldovenească pe placul consumatorilor din UE

În topul celor mai importanţi 10 parteneri comerciali pentru mierea exportată din R. Moldova, statele UE au ocupat un număr progresiv de poziţii – de la 5 în 2012, până la 8 în 2014. Unii dintre aceşti parteneri sunt constanţi: Germania, Franţa, Slovacia; alţii sunt “nou veniţi”, de exemplu România, Italia, Polonia.

Cei mai importanţi importatori ai mierii moldoveneşti în 2014, (mii USD):
    1. Franţa – 3835
    2. Germania – 2200
    3. România – 1276
    4. Italia – 899
    5. Polonia – 854
    6. Slovacia – 778
    7. Belarus – 295
    8. Spania – 172
    9. Statele Unite ale Americii – 84
    10. Danemarca – 80.

Piaţa franceză este una de perspectivă pentru exportatorii moldoveni de miere

În Franţa sunt puţini importatori de miere. Majoritatea acestora furnizează 75% din miere comercianţilor cu amănuntul şi, respectiv, aproximativ 25% – entităţilor industriale. Cea mai mare parte din mierea livrată în Franţa este importată în vrac.

Totodată, importurile de miere în Franţa depăşesc exporturile de miere cu mai mult de 4,6 ori, în context, balanţa comercială negativă depăşeşte suma de 120 de milioane de dolari.

În acelaşi timp, baza meliferă din Franţa este în proces de scădere în diversitate, în timp ce consumul naţional de miere este în creştere. De menţionat că 52% din francezi procură mierea din marketuri, iar 48% din magazinul apicultorului. Aproape 80% din francezi consumă miere la micul dejun, peste 72% preferă mierea din flori şi 70% o consumă ca remediu pentru dureri în gât, 66% – pe pâine, 60% – în loc de zahăr, 45% – o utilizează la prepararea bucatelor cu miere.

În Franţa sunt consumate aproximativ 35 mii tone de miere anual, producţia locală de miere constituind în jur de 11,4 mii tone. Astfel, diferenţa de aproape 23,6 mii tone de miere este completată din importuri.

Potrivit analizei, principalele ţări europene care exportă miere în Franţa sunt Belgia, Spania, Germania, Italia, Polonia, iar principalul concurent al mierii moldoveneşti pe piaţa franceză este Chile, care însă solicită şi un preţ mai mare. Polonia, Italia şi Belgia sunt parteneri de export în devenire a mierii în Franţa, livrările cărora sunt în plină expansiune. R. Moldova “străbate calea” în spatele acestor concurenţi. China este principalul furnizor de miere al UE, ce oferă miere la preţ redus pentru uz industrial, dar, din cauza problemelor de calitate, UE „se mai gândeşte” dacă va continua această colaborare. Reducerea bazei melifere în Argentina şi problemele de calitate a mierii au determinat piaţa comunitară să abordeze alţi parteneri.

Autorii studiului afirmă că deşi R. Moldova se confruntă cu mai mulţi concurenţi de preţ pe piaţa franceză a mierii, datorită unei calităţi relative bune a mierii şi oportunităţilor DCFTA, exportatorii moldoveni au un potenţial enorm de a-şi majora livrările în Franţa.

În acest sens, experţii recomandă apicultorilor moldoveni să elaboreze un brand naţional, care va contribui la obţinerea unor preţuri mai înalte şi să evite amestecul produselor atunci când sunt vândute angrosiştilor. Totodată, cele mai active perioade de consum sunt lunile ianuarie – martie şi octombrie – decembrie, timp în care şi preţurile sunt mai înalte.

Potrivit datelor MIEPO, în anul 2014, Moldova a exportat miere în valoare de 9,5 milioane USD, exporturile înregistrând creşteri de până la 60% în anii 2010-2014 şi o creştere de aproape 200% în anul 2014. Aproape 30% din exporturile de miere au fost efectuate în Franţa şi 23% – în Germania.

Lilia Alcază

Numarul ziarului: 
Nr.28 (649) din 13 iulie 2016