Fiodor Iacovlenco: «Statul trebuie să pună accent pe protecţia consumatorului»

Cea mai mare fabrică de încălţăminte, SA Zorile, a anunţat intenţia de a derula o emisiune suplimentară de acţiuni. Am discutat cu directorul general al SA Zorile, Fiodor Iacovlenco despre scopurile şi obiectivele companiei.

– Care sunt scopurile şi obiectivele emisiunii planificate?

– În primul rând, vreau să remarc că aceasta nu este prima emisiune, ci a doua într-un termen relativ scurt. Dacă vă amintiţi, prima a avut loc în decembrie 2012. Suma totală a acestor două emisiuni constituie mai mult de 60 de milioane lei.

Obiectivele acestor emisiuni au reieşit din strategia de dezvoltare a companiei, aprobată de către acţionarii săi. În special, acest document defineşte trei segmente separate de activitate a întreprinderii Zorile: fabricarea încălţămintei, activităţi comerciale şi operaţiuni imobiliare. Vreau să precizez că proprietarii companiei sunt interesaţi în special de operaţiunile imobiliare, însă noi, cei din organul executiv, vom face tot posibilul să dezvoltăm şi celelalte segmente.

– Să înţelegem că strategia de dezvoltare a SA Zorile nu are ca scop fabricarea încălţămintei, ci, mai curând, promovarea societăţii pe acţiuni drept jucător al pieţei imobiliare prin oferte de arendă a spaţiului comercial şi industrial?

– Nu e chiar aşa, fiecare dintre cele trei segmente va avea propriul plan de afaceri, orientat spre rezultate considerabile. De fapt, fiecare segment se va concentra doar asupra obiectivului propus şi forţele nu vor fi irosite pentru alte activităţi. Deci, rezultatul final al companiei ar trebui să crească vizibil.

– Dar nu există riscul ca în final, aceste segmente să se disperseze în întreprinderi separate? Atunci, care va fi soarta cunoscutului brand Zorile?

– Nu poţi să-ţi asiguri absolut toate riscurile. Mersul lucrurilor depinde de mai mulţi factori. Un lucru este cert: Zorile nu va mai fi Zorile dacă nu va mai produce şi nu va deţine reţeaua de vânzare. Bineînţeles, acţionarii înţeleg acest lucru, iar noi vom depune efort ca situaţia să nu se schimbe.

– În ce măsură întreprinderea îşi utilizează capacitatea de producere disponibilă? Aţi reuşit ca producător autohton de încălţăminte să vă extindeţi poziţiile pe piaţa locală?

– Într-o anumită măsură această întrebare răspunde la cea anterioară. E adevărat că întreprinderea Zorile nu utilizează la maxim capacitatea sa de producere şi activele disponibile. Acest lucru se explică prin faptul că la începutul crizei, în 2008, volumul de producţie al întreprinderii s-a redus simţitor. Iar începând cu 2009, am început să pierdem contractele de export. Astfel, la etapa iniţială, a plecat cel mai important client, care reprezenta până la 75 la sută din volumul total al producţiei. Desigur, a fost o lovitură puternică pentru noi la acel moment, dar până la sfârşitul aceluiaşi an am reuşit să recuperăm o bună parte dintre contractele pierdute şi am început să atragem clienţi noi.

În plus, în aceeaşi perioadă de timp, am luat decizia istorică pentru Zorile de a ne reorienta pe piaţa internă. După cum ştiţi, anterior compania noastră vindea o cantitate neînsemnată de încălţăminte pe piaţa internă, atât în valoare bănească, cât şi ca unităţi. Desigur, au fost luate măsuri pentru a schimba designul de pantofi, au fost lansate colecţii noi şi dezvoltate noi reţele comerciale. Deşi încă n-am atins rezultatele scontate, am reuşit să ne determinăm poziţia pe piaţa locală. Mai mult chiar, vânzările au crescut de 7 ori şi sunt în ascensiune continuă.

– Ce anume a stimulat creşterea vânzărilor? Acest fapt a avut vreun impact asupra patriotismului cumpărătorilor locali? A fost influenţată crearea de noi modele pentru piaţa internă, s-a schimbat cumva politica de preţuri?

– Părerea mea este că în primul rând ne-am schimbat noi. Şi mai cred că cumpărătorul de astăzi nu se mai orientează după sloganuri, ci analizează raportul dintre calitate, preţ şi confort. Situaţia de pe piaţa locală demonstrează acest lucru, mai ales că se vinde încălţăminte de branduri ale mai multor producători.

Toate problemele care pot apărea în timpul folosirii producţiei noastre, se rezolvă prompt în favoarea cumpărătorului. Acest lucru a schimbat atitudinea faţă de noi şi ne-a permis să ne recâştigăm cumpărătorul.

– Când lucrezi pentru export, există anumite cerinţe faţă de calitate, actualitatea modelelor de încălţăminte etc. Reorientarea pe piaţa internă, care în ansamblu nu este una mare, nu va duce oare la deplasarea companiei de la actualul segment la unul inferior şi de o altă calitate? Nu vă îngrijoraţi că, pe viitor, acest pas va afecta imaginea întreprinderii Zorile?

– Consider că am adoptat o poziţie echilibrată şi anume, de a nu ne orienta spre încălţăminte de lux, dar nici de a produce încălţăminte ieftină. Am luat decizia să producem încălţăminte de calitate înaltă, folosind materie primă ecologică, însă nu din cea mai scumpă. Acest lucru va permite să producem încălţăminte la preţuri medii, de calitate superioară.

Remarc că nu renunţăm la planurile noastre şi ne vom strădui, pe parcurs, să majorăm volumele de export. Drept exemplu, în 2012 am exportat mai mult de 700 mii perechi încălţăminte, cea mai mare parte a acestui volum având ca destinaţie piaţa europeană.

– Zorile continuă să-şi dezvolte propriile modele de încălţăminte sau a trecut definitiv la modelele şi formele clientului?

– Avem clienţi care solicită doar executarea, dar sunt clienţi pe care-i interesează şi elaborarea de modele. Depinde de forţele şi posibilităţile clientului.

Dacă e vorba despre o companie mare, cu propria bază industrială dezvoltată, atunci este mai uşor şi mai eficient să realizeze în mod independent lucrările de pregătire, iar pe noi să ne implice în calitate de parteneri de executare. Dacă societatea nu are capacitate suficientă, atunci participăm şi la dezvoltarea modelului şi, nemijlocit, la producerea lui. Pentru noi este important să avem diverşi clienţi, să ne putem realiza abilităţile şi să nu coborâm la nivelul de simplu producător.

Aş vrea să remarc faptul că, în ultimii ani, ne-am dezvoltat destul de mult propria bază de dezvoltare şi producere a modelelor. Am invitat specialişti italieni să-i instruiască pe designerii noştri. Au fost organizate numeroase seminare, am procurat utilaj de croitorie automată care simplifică semnificativ procesul de transferare a ideilor pe hârtie, îmbunătăţind calitatea modelelor.

O vreme chiar, ne axam doar pe ideile designerilor italieni şi le cumpăram modelele, însă experienţa ne-a demonstrat că trebuie să avem designeri proprii şi să investim în dezvoltarea lor profesională. În plus, e mai ieftin şi nu trebuie să fii dependent de companiile italiene şi spaniole de design.

– Cum decurge procesul de modernizare a utilajului? Care este situaţia în ceea ce priveşte personalul calificat? Productivitatea muncii profesioniştilor moldoveni diferă de cea a colegilor români, ucraineni, ca să nu zic de cei chinezi?

– Trebuie să facem diferenţa între două categorii de specialişti, şi anume operatori (muncitori) şi specialişti cu funcţii administrative, eu nu iau în considerare aici şi designerii şi alţi specialişti care se ocupă de elaborarea modelelor.

În ceea ce priveşte pe operatorii, trebuie să recunoaştem că nimeni nu se poate compara cu China şi aici nu trebuie de trişat. Acolo există un alt specific de lucru şi greşesc cei care cred că chinezii lucrează câte opt ore, cinci zile pe săptămână. Dacă cineva vă vorbeşte astfel, sau greşeşte, sau nu cunoaşte situaţia reală. Productivitatea muncii chinezilor este din contul unei munci intense şi îndelungate. În al doilea rând, trebuie să recunoaştem că China s-a învăţat a produce mărfuri calitative.

Singurul argument în favoarea altor producători este că acei din China pot face încălţăminte de calitate înaltă, dar şi de calitate dubioasă, în acelaşi timp. Când vorbesc despre ultima categorie, mă refer la calitatea materiei prime utilizate.

În ceea ce-i priveşte operatorii noştri, desigur, suntem încă în urmă cu 10-15 la sută de colegii noştri europeni, din cauza că rămânem în urmă cu tehnologiile. Recunosc că acest decalaj este tipic nu numai pentru noi, ci pentru toţi producătorii din spaţiul post-sovietic. N-aş putea să spun cât timp va mai dura acest decalaj, deoarece trebuie să fim mai responsabili de calificarea angajaţilor, să schimbăm utilajul etc. În 2009, Zorile a schimbat utilajul în proporţie de 50-60 la sută, iar după indicatorii de productivitate pe unitate de muncitor, cred că puţine întreprinderi de încălţăminte ar putea să se compare cu noi.

Dacă vorbim despre producerea încălţămintei de piele, trebuie să înţelegem clar că nu este vorba să se facă o revoluţionare a utilajului. Modificările minore pot permite să reduci costurile sau să măreşti productivitatea muncii. Spre exemplu, e suficient ca maşina de cusut să aibă funcţia automată de înlăturare a resturilor de bandă sau aţa de la capăt, ca productivitatea muncii să crească cu 10-15 la sută. Lipsa unei astfel de funcţii automat nu se reflectă asupra calităţii, însă mai trebuie un angajat care să îndeplinească această operaţie.

Repet, la ora actuală nu există schimbări revoluţionare în însuşi procesul de producere a încălţămintei. Doar se utilizează procese mixte, care pot reduce lanţul procesului de producere. Deci, chiar şi în lipsa tehnologiilor avansate poţi produce încălţăminte de calitate înaltă. Altceva este că ea va fi mult mai scumpă, iar în procesul de producere vor fi implicaţi mai mulţi oameni pentru munca manuală. În tendinţă, vor apărea tehnologii care să permită o reducere de 10 la sută a numărului de muncitori, însă producerea încălţămintei de piele naturală nu poate fi făcută în lipsa oamenilor.

– Anul trecut a fost prezentată oficial platforma comercială „Din inimă – casa comună a brandurilor moldoveneşti” care este amplasată în Centrul comercial Zorile. Acest proiect şi-a atins scopurile propuse?

– Da, avem rezultate pozitive. Ideea de a crea o platformă comercială comună pentru brandurile autohtone a existat de mult timp. Spre regret, nu am fost auziţi în multe rânduri şi nu am primit atunci ajutorul de care aveam nevoie, dar odată cu realizarea proiectelor imobiliare, acest lucru a devenit posibil. Despre eficienţa platformei comerciale comune vorbeşte şi faptul că apar idei de a deschide proiecte similare şi în alte zone ale capitalei, dar şi în alte oraşe ale ţării. Pentru ca aceste proiecte să fie funcţionale e nevoie de un lider, o locomotivă care să tragă după sine şi pe alţii. Eu mă mândresc că proiectul Zorile a reuşit.

– Vânzările de aici au justificat cheltuielile, cumpărătorul vine?

– N-aş putea spune că toţi participanţii proiectului au rezultate frumoase. Consider că, mai întâi, trebuie să fie cerinţe faţă de marfă. Are rezultate bune acel producător care este atent la solicitările şi necesităţile clienţilor. Şi promovarea brandului e foarte importantă.

– Vreau să vă întreb despre proiectul imobiliar. Veţi pune accent pe oferirea spaţiului comercial în arendă sau vânzarea lui? Nu există riscul ca în locul secţiilor de producere să fie construite blocuri locative sau complexe comerciale?

– Nu, nu e tocmai aşa. Întreprinderea are o suprafaţă totală de mai mult de 35 mii metri pătraţi. Desigur, ca un proprietar grijuliu, ne dorim să folosim cât mai raţional această suprafaţă. Despre suprafaţa de producere deja am vorbit, cât priveşte suprafaţa rămasă, o vom folosi cât mai eficient.

Astfel, pe teritoriul Centrului comercial a fost creată Casa Încălţămintei. În prezent, suntem la etapa finală a pregătirilor de deschidere a unei platforme comerciale unde va participa industria de mobilă din Moldova. La etajul doi sunt expuse articolele de marochinărie, de tricotaj etc. În plus, ne propunem să amenajăm zone de odihnă, dar şi o parcare pentru automobile.

Tot în cadrul proiectului imobiliar, vrem să renovăm actualul edificiu administrativ şi să-l propunem în arendă companiilor IT, centrelor de telefonie şi companiilor mici.

Un spaţiu separat va fi destinat magazinelor, cafenelelor etc. Acest centru va funcţiona pentru atragerea clienţilor, ca ei să beneficieze aici de toată gama de servicii.

– Este semnat Acordul bilateral de liber schimb cu Turcia, se duc negocieri privind semnarea Acordului de liber schimb cu UE. Cum vor influenţa aceste documente activitatea producătorului autohton?

– Ca producător sunt doar bucuros. Ca preşedinte de asociaţie şi director de întreprindere pot spune că acest pas trebuia făcut demult.

– Şi cum rămâne cu susţinerea producătorului autohton?

– Asta şi va însemna susţinerea lui. Problema e că până acum, din cauza măsurilor restrictive am reuşit să generăm un sistem înalt de corupţie. Ca rezultat, acei care activau legal ieşeau în minus. Vreau să mă înţelegeţi corect, spre exemplu, compania noastră importă materie primă la un impozit de 15 la sută, plus TVA. În acelaşi timp, unii „producători”, folosind afacerile de transfer sau prin Cargo, fac importuri masive, evitând achitarea integrală a impozitelor şi a TVA-ului sau nu achită deloc. Ca urmare, producătorii care respectă legea sunt în dezavantaj. La anularea multiplelor taxe şi accize, vom fi aproape la limitele de preţ cu cei care nu lucrează corect. De aceea, eu aştept demult ca acest lucru să se întâmple.

Cât despre discuţiile că odată cu liberalizarea comerţului, va dispărea industria, pot spune în felul următor – va dispărea acel care nu va dori să lucreze, să-şi revadă sau să-şi adapteze atitudinea faţă de consumator. Va dispărea oricum, cu sau fără liberalizare.

– Prin deschiderea pieţei locale, permitem intrarea monopoliştilor care, prin politica lor de preţ, sufocă producătorii autohtoni mici, chiar şi pe cei mijlocii. Iar mâine, când vor fi doar monopoliştii pe piaţă, ei vor ridica preţurile?

– Acest lucru este inevitabil. Barierele interne nu vor opri procesul de globalizare, din contra, vor stimula produsele de contrabandă. Vă amintiţi de Prohibiţia din SUA? Au încetat oare oamenii să consume sau să producă alcool? Nu, doar a fost mutat locul producerii. Şi cine a câştigat? E greu să obţii rezultatul dorit, aplicând măsuri restrictive.

Consider că statul trebuie să protejeze consumatorul de produse necalitative şi contrafăcute. Spre regret, organele de control cedează poziţiile în ultimul timp. Anularea certificării obligatorii a importului şi producerii este cel mai periculos lucru care a putut fi inventat cu pretextul de liberalizare a comerţului. Din contra, trebuie deschise laboratoare sau modernizate cele existente, să fie rezolvată problema lipsei de personal etc.

Actualmente, laboratoarele de control al calităţii şi caracteristicilor tehnice ale produselor nu sunt închise. Ele, pur şi simplu, nu au de lucru şi, respectiv, rămân fără surse financiare. Eu am o atitudine prudentă faţă de ceea ce se importă sau se produce în ţară. Am în vedere toate tipurile de produse.

Noi, ca întreprindere, nu putem opri acest proces. E nevoie de eforturi comune ale organelor abilitate şi societăţii civile şi, cel mai important, interesul statului de a-şi proteja proprii cetăţeni.

A dialogat Ghenadie Tudoreanu

Numarul ziarului: 
Nr.23 (494) din 19 iunie 2013