Pe 15 martie 2013, la Bruxelles, a avut loc ultima rundă de negocieri a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE. În acest context, au fost discutate şi rezultatele negocierilor privind crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat. Într-o conferinţă de presă, la întoarcerea sa din Bruxelles, Vlad Filat, premierul în exerciţiu, a precizat că „realizările pe care le-am obţinut sunt încurajatoare. Vom primi de la UE suplimentar 20 mil. euro, dintre care 6 mil. euro vor fi utilizaţi în domeniul sănătăţii, iar restul în infrastructura în sănătatea rurală”. Tot pe 15 martie a luat sfârşit Misiunea de evaluare a Uniunii Europene, aflată la Chişinău, privind nivelul de implementare a acţiunilor comune RM-UE în vederea liberalizării regimului de vize. În acest sens, pe 26 martie a fost stabilită o video conferinţă, unde vor fi prezentate concluziile experţilor, iar evaluarea Misiunii va fi prezentată către Consiliul de Cooperare RM-UE în luna iulie.
ZLSAC, ca parte a Acordului de Asociere, care ar putea fi semnat între Republica Moldova şi Uniunea Europeană în 2013-2014, are o serie de implicaţii majore la nivelul politicii „înalte”, implicaţii care vizează şi regiunea transnistreană. Oficialii europeni au declarat de mai multe ori că îşi doresc ca de prevederile acordului să beneficieze toţi cetăţenii moldoveni, inclusiv cei din raioanele de est ale ţării. Autorităţile centrale au remarcat anterior că un reprezentant al Tiraspolului participă la rundele de negocieri privind crearea Zonei de Comerţ Liber cu UE. Şi liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a declarat pentru publicaţia „Novîi Reghion” că lipsa accesului regiunii transnistrene pe piaţa UE ar avea efecte negative asupra regiunii.
În acest context, economiştii de la Expert-Grup au prezentat recent un studiu ce reflectă avantajele şi dezavantajele Acordului de Liber Schimb cu UE asupra întreprinderilor din stânga Nistrului. Experţii au prezentat 6 opţiuni cu beneficii pe de o parte şi riscuri pe de altă parte, cum ar fi: Instituirea unei frontiere vamale între Moldova şi Transnistria; Suspendarea sau amânarea de către UE a semnării sau ratificării ZLSAC (cu anularea PCA); Suspendarea sau amânarea de către UE a semnării sau ratificării ZLSAC (fără anularea PCA); UE acordă Transnistriei în mod unilateral toate privilegiile ZLSAC, dar nu cere implementarea aquis-ului în Transnistria; UE acceptă implementarea ZLSAC în Republica Moldova, iar pentru Transnistria extinde PCA pentru o perioadă limitată de timp; UE acceptă implementarea ZLSAC în Republica Moldova (inclusiv Transnistria) cu crearea posturilor de monitorizare şi control de-a lungul râului Nistru şi a frontierei cu Ucraina.
Experţii consideră că implementarea ZLSAC doar pe teritoriul din dreapta Nistrului în paralel cu anularea Preferinţelor Comerciale Autonome de care la moment beneficiază ţara noastră (inclusiv Transnistria) nu este o soluţie bună, deoarece conflictul ar putea să escaladeze, în loc să fie aplanat. Nici renunţarea la ZLSAC nu este o soluţie, deoarece aceasta ar aduce prejudicii diplomatice şi politice majore, atât Chişinăului, cât şi Bruxellesului, ar compromite Politica Europeană de Vecinătate şi ar schimba vectorul politicii externe al Republicii Moldova. Aceasta ar produce o lovitură răsunătoare pentru credibilitatea UE în ţările caucaziene vizate de Politica Europeană de Vecinătate, deoarece şi acestea se confruntă cu probleme de separatism teritorial.
Soluţia cea mai optimală este ca UE să accepte implementarea ZLSAC pe întreg teritoriul Republicii Moldova în paralel cu asigurarea unui control riguros al tuturor mărfurilor care intră şi părăsesc regiunea transnistreană. Aceasta va permite verificarea indirectă a respectării regulilor de origine în perimetrul necontrolat de autorităţile de la Chişinău. În acelaşi timp, în măsura posibilităţilor, colaboratorii vamali vor întreprinde vizite periodice la unităţile de producere a firmelor din regiunea respectivă, cu respectarea eventualelor condiţii impuse de administraţia de la Tiraspol (ex: accesul fără uniformele Serviciul Vamal şi fără arme etc.). Este important ca Transnistria să aibă acces la programele comunitare deschise pentru Republica Moldova. Companiile transnistrene vor trebui în continuare să fie înregistrate la organele oficiale ale Republicii Moldova. Sistemul informaţional al serviciului fiscal va trebui în continuare dezvoltat, iar Chişinăul va avea nevoie de concursul Ucrainei pentru a reduce la minimum riscurile în adresa regulilor de origine. De fapt, această soluţie nu se deosebeşte cu mult de actuala situaţie, când oricum nu există certitudine absolută asupra respectării regulilor de origine de către exporturile transnistrene.
Riscul principal derivă din faptul că, la moment, Chişinăul nu poate să garanteze implementarea efectivă a Acordului pe teritoriul pe care nu-l controlează în regiunea transnistreană. Aceasta înseamnă că autorităţile neconstituţionale ale regiunii transnistrene, companiile căreia în prezent beneficiază de PCA, ar putea fi tentate să beneficieze în continuare de preferinţele la export spre pieţele UE, dar nu în mod obligatoriu vor admite în regiune importurile din ţările UE în condiţii preferenţiale. (Sau le-ar admite numai în condiţiile în care regiunea ar fi implicit recunoscută în calitate de actor suveran). Mai mult decât atât, din cauza că nu controlează regiunea, Republica Moldova poate avea probleme în asigurarea respectării regulilor de origine pentru exporturile efectuate de companiile transnistrene, chiar şi în cazul când acestea sunt înregistrate la Chişinău. Or, autorităţile vamale au nevoie de acces fizic la spaţiile de depozitare şi producţie pentru eliberarea certificatelor de origine. Deşi în prezent ofiţerii Serviciului Vamal al Republicii Moldova au acces la unele întreprinderi în regiune, acest acces rămâne, totuşi, la discreţia aşa-numitor autorităţi regionale. Aceasta va face ca regiunea să fie privită cu suspiciune de autorităţile vamale europene, care, în mod legitim, nu doresc ca în UE, sub marcă moldovenească, să intre mărfuri de origine nedeterminată.
Pe parcursul ultimilor ani economia regiunii transnistrene, în mod constant, a pierdut din competitivitate, fapt confirmat de creşterea accelerată a deficitului comercial (de la 53,3% din Produsul Regional Brut (PRB) în 2005 până la circa 100,5% în 2011) şi a deficitului contului curent (de la 41,5% din PRB în 2004 la astronomicul nivel de 90,4% în 2011). Vulnerabilitatea regiunii la şocurile externe este extrem de înaltă. Această expunere este accentuată de un nivel moderat-înalt de concentrare a exporturilor, atât după structura pe produse, cât şi conform destinaţiilor geografice. Exporturile regiunii sunt practic dominate de 3 ramuri industriale: metalele şi articolele din metale, produsele energetice şi produsele industriei uşoare, care împreună deţin circa 80% din total exporturi1. La rândul lor, acestea sunt produse de numai câteva întreprinderi mari. Astfel, industria de metale şi articole din metale este reprezentată în mare parte de Uzina Metalurgică Moldovenească, care asigură circa o treime din totalul încasărilor din exporturi ale regiunii. Industria energetică este reprezentată preponderent de Centrala Electrică cu Termoficare Regională, iar industria uşoară – de un număr mic de întreprinderi specializate în producerea articolelor de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte articole textile. Astfel, economia regiunii transnistrene este concentrată atât la nivelul sectoarelor industriale, cât şi la nivelul numărului de agenţi economici în fiecare sector. Aceasta expune regiunea la riscuri deosebit de înalte.
Structura importurilor, în linii mari, este determinată de specificul economiei regionale. Sectorul industrial dominant explică dependenţa masivă a economiei transnistrene de importurile de produse energetice, care formează circa 45% din totalul de importuri. Totodată, analiza comparativă a exporturilor şi importurilor relevă faptul că economia are, de fapt, foarte puţine avantaje comparative. Acestea ţin, în mare parte, de industria metalurgică şi cea a industriei uşoare, unde volumul exporturilor îl depăşeşte pe cel al importurilor. Pentru celelalte produse regiunea este un net importator, deficitul balanţei comerciale fiind într-o creştere progresivă pe parcursul ultimilor ani.
Exporturile regiunii spre Uniunea Europeană sunt derulate în cadrul regimului de Preferinţe Comerciale Autonome, conform căruia firmele din stânga Nistrului pot livra pe piaţa comunitară produse în regim duty-free în limita cotelor stabilite pentru Republica Moldova. Condiţia principală este ca acestea să fie înregistrate la Camera de Înregistrări de Stat. În acelaşi timp, la importurile din UE este aplicat tariful vamal în vigoare pe teritoriul regiunii transnistrene. Totodată, autorităţile de la Chişinău nu percep taxe vamale de import pentru produsele respective cu condiţia „rămânerii acestora pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale şi declarării lor în forma stabilită de Serviciul Vamal. Această prevedere este valabilă atât pentru agenţii economici înregistraţi, cât şi pentru cei neînregistraţi la Camera Înregistrării de Stat.
Principalele mărfuri exportate din regiunea transnistreană spre Uniunea Europeană sunt textilele şi diverse produse ale industriei uşoare. Aceste ramuri industriale sunt reprezentate de companii relativ mici care – în comparaţie cu cei 2-3 giganţi industriali din regiune – reuşesc să fie mai flexibile în ajustarea la standardele comunitare de calitate. Totodată, şi cea mai importantă întreprindere din regiune care asigură circa o treime din totalul exporturilor – Uzina Metalurgică Moldovenească – direcţionează circa 30% din producţie spre piaţa comunitară. Per ansamblu, nivelul de acoperire al importurilor cu exporturi ale regiunii transnistrene spre UE este mult mai favorabilă în comparaţie cu CSI. Aceasta sugerează faptul că unele companii din regiune au reuşit să-şi găsească nişa pe piaţa comunitară şi relevă motivaţiile puternice ale mediului de afaceri din Transnistria de a menţine UE în calitate de important partener comercial.
Dacă autorităţile transnistrene nu vor efectua ajustările necesare ale cadrului regulator la prevederile ZLSAC, agenţii economici din stânga Nistrului riscă să rămână în afara Acordului, UE urmând până la urmă să aplice taxe vamale de 10% pentru textile şi de circa 17% pentru restul bunurilor produse pe teritoriul regiunii (care vor fi catalogate ca mărfuri de origine necunoscută). Probabilitatea acestui scenariu este foarte înaltă, având în vedere rezistenţa de până acum a autorităţilor de la Tiraspol privind colaborarea în direcţia ajustării cadrului regulator la normele UE, precum şi orientarea liderilor regiunii spre integrarea în spaţiul euroasiatic.
Cristina MIRON
