Ploile din ultimele zile nu trebuie şi nu pot să schimbe sub nicio formă agenda decidenţilor din sectorul agricol. Mai mult decât atât, despre irigare trebuie să se discute şi pe timp de ploaie, tot aşa cum despre asigurarea ţării cu pâine nu se poate vorbi doar în plină criză de pâine.
Ploile care au venit peste Moldova au avut ca fundal imediat imagini cu producători trecând printre degete fire de grâu îngălbenit în plină primăvară. Da, nu a plouat, iar asta s-a întâmplat după o iarnă în care nu a nins. Marele pericol care a planat asupra lanurilor de grâu era gerul. Iarna, însă, ne-a cruţat şi lanurile înverzite în toamnă au ajuns în primăvară fără să fie afectate de geruri.
Problemele producătorilor de cereale şi-au amplificat actualitatea în buletine de ştiri care începeau cu statistici despre infectarea cu Covid şi se încheiau cu filmuleţe în care eram învăţaţi cum să ne spălăm corect pe mâini. Iniţial, ici-colo s-au tot făcut declaraţii privind securitatea alimentară. Declaraţii obligatorii într-o perioadă în care scenariul dramei pe care o trăim nu e cunoscut până la capăt, perioadă în care se strecoară şi câte o poză cu rafturi goale, perioadă în care se vede bine cum în coşul cumpărătorului apar frecvent pachete cu făină de grâu, iar pe poliţa rezervată drojdiei nu mai e drojdie. Pentru că oamenii fac rezerve de făină şi pentru că oamenii coc pâine în condiţii de casă.
Dar situaţia nu este una urmărită doar la nivel de consumator de informaţie. Autorităţile citesc cu uşurinţă petele galbene din lanurile de grâu, tot aşa cum citesc şi rapoartele privind rezervele de grâu pe care le avem şi capacitatea de asigurare cu făină din sursele interne. Preşedintele ţării a declarat recent că guvernarea este pe punctul de a lua o decizie în privinţa exporturilor de grâu. Unii spun că decizia ar fi una luată prea târziu, alţii pledează în continuare pentru cât mai puţine îngrădiri, lăsându-i pieţei funcţiile ei de reglare pe care le are în mod tradiţional.
E de remarcat, însă, că mulţi dintre cei care atacă subiectul stării lanurilor de grâu se grăbesc să atribuie problemele existente secetei cu care se confruntă agricultura în această primăvară. Corect. Însă adevărul este spus doar pe jumătate. Deşi suprafeţele însămânţate cu grâu au arătat probleme din ce în ce mai grave pe măsură ce ploile au întârziat să vină, aceste terenuri au fost afectate înainte de toate de gerurile care au atins în unele zone până la minus opt grade, geruri care au topit grâul în multe zone ale ţării, inclusiv în sudul republicii.
Atunci când (cu doar câteva zile în urmă) premierul a convocat factorii de decizie în vederea dezbaterii problemelor legate de starea grâului, s-a vorbit preponderent despre efectele secetei, însă comisia privind evaluarea stării terenurilor era obligată să treacă în lista problemelor nu doar seceta, ci şi gerurile din luna martie.
Cu toate acestea, fenomenul determinant asupra stării semănăturilor şi care va influenţa necruţător recolta de grâu este seceta.
Concluzia derivă inclusiv din modificările aprobate de Guvern acum o săptămână, care le permit agricultorilor să aibă acces mai uşor la apa din bazinele acvatice. Astfel, fermierii vor avea dreptul să amplaseze prize de apă în apropierea râurilor şi lacurilor, iar numărul actelor necesare pentru a obţine autorizaţie va fi redus. Modificarea operată de guvern este o reacţie la demersurile agricultorilor.
Potrivit aceloraşi modificări aprobate de Guvern, asociaţiile utilizatorilor de apă pot primi gratuit sisteme de desecare. O altă noutate este sancţionarea proprietarilor de lacuri care nu vor permite agricultorilor să folosească apa pentru irigare, un conflict care durează de mai mulţi ani, dar care nu şi-a putut găsi soluţiile în favoarea agricultorilor.
Dar numai crearea unui cadru legislativ şi regulatoriu permisiv este prea puţin pentru a nu ne confrunta cu situaţii de genul celor pe care le traversăm în prezent. Experienţa ţărilor cu economii înclinate spre agricultură arată că statul are obligaţia de a se implica prin stimularea investiţiilor, ceea ce ar extinde mult suprafeţele irigate.
În Slovacia, de exemplu, cca 200.000 de hectare sau 12,5 la sută din totalul terenurilor arabile, sunt irigate. Drept rezultat agricultura contribuie cu 3,8 la sută la PIB-ul ţării şi utilizează aproximativ 6% din forţa de muncă. Sistemele de irigaţii din România au fost construite până în anul 1990, suprafaţa amenajată pentru irigaţii ocupând circa 22 la sută din suprafaţa agricolă a ţării şi circa 34 la sută din suprafaţa arabilă. Din 2021, România va intra într-o altă etapă de mărire a suprafeţelor agricole care vor putea fi irigate, până la un milion de hectare, în zone unde există posibilitatea de acumulare a apei din precipitaţii. Ungaria suferă o întârziere considerabilă în materie de irigaţii şi, pornind de la acest deziderat, autorităţile de la Budapesta intenţionează să adauge 100.000 hectare de terenuri irigate în următorii doi ani celor 85.000 deja existente, dintr-un total de 5 milioane hectare de teren arabil.
Este absolut evident că cea mai mare parte a investiţiilor pentru extinderea reţelelor de irigare o vor suporta producătorii, însă statul trebuie să caute fonduri pentru a susţine acest efort, fonduri de natură externă de cele mai mlte ori. La etapa actuală, în condiţiile pe care le avem, efortul unor producători de a iriga lanurile de grâu merită să fie luat în vedere de instituţiile satului, inclusiv prin restituirea unei părţi din costuri. De ce? Pentru că interesul agricultorului de a salva roada este parte integrantă a interesului general de a asigura ţara cu pâine.
Zilele acestea e în plină desfăşurare procesul depunerii cererilor pentru solicitarea subvenţiilor în avans, aferente plăţilor în avans pentru anul 2020. Este vorba despre al patrulea apel de acest fel. Apelul este adresat tinerilor şi femeilor de a solicita plăţi în avans pentru utilarea şi renovarea fermelor zootehnice, procurarea animalelor de prăsilă şi menţinerea fondului genetic al acestora, dezvoltarea infrastructurii post-recoltare şi procesare, înfiinţarea, modernizarea şi defrişarea plantaţiilor multianuale, inclusiv, plantaţiilor viticole şi pomicole, precum şi pentru cultivarea fructelor şi legumelor pe teren protejat (sere). Plata subvenţiei în avans va fi efectuată prin intermediul contului Escrow, fiind etapizată în două tranşe:
I Tranşă – 75% din valoarea subvenţiei, care se va achita cu condiţia prezentării dovezilor cofinanţării din partea Beneficiarului a 35% din valoarea costurilor eligibile;
II Tranşă – 25% din valoarea subvenţiei, în baza cererii de debursare la darea în exploatare a obiectului investiţiei şi prezentarea actelor confirmative, conform domeniului în care este efectuată investiţia.
Aşa cum se vede, producătorii de cereale nu se prea regăsesc printre cei vizaţi, dar e de presupus că o analiză atentă a informaţiei pe care o vor acumula echipele de inventariere a semănăturilor, ar putea avea într-un final şi recomandări vizând un anumit suport financiar. Da, este de înţeles că actualul buget este unul supus unor presiuni nemaiîntâlnite, însă un asemenea efort e obligatoriu în vederea evitării unei crize a pâinii.
Tot acum, unii experţi fac referinţă şi la o eventuală scumpire a pâinii. Pâinea a fost de cele mai multe ori un produs politic, iar această calitate a ei a făcut imposibilă creşterea preţului. Probabil va veni şi acel timp în care despre pâine se va vorbi exclusiv în termeni economici, pentru ca costurile ei reale să nu fie achitate doar de producătorul de grâu.
Constantin Olteanu
