Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare - 5 noiembrie 2024

În cadrul şedinţei din 5 noiembrie, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) a aprobat o serie de decizii aferente pieţei de capital şi protecţiei consumatorilor, inter alia:

Autorizare:

• Autorizarea societăţii cu răspundere limitată „FAGURA CAPITAL”, cu denumirea comercială FAGURA, în calitate de furnizor de servicii de finanţare participativă. Entitatea respectivă a fost autorizată să ofere servicii de finanţare participativă bazată pe împrumut, inclusiv asigurarea administrării portofoliilor de împrumuturi. De asemenea, în corespundere cu cererea depusă, FAGURA este autorizată să presteze şi alte servicii şi activităţi, precum:
– aplicarea evaluării bonităţii la proiectele de finanţare participativă;
– sugerarea preţului şi/sau a ratei dobânzii pentru ofertele de finanţare participativă;
– utilizarea unui avizier.

În aceeaşi şedinţă a fost aprobat administratorul companiei „FAGURA CAPITAL” SRL în persoana lui Tudor Darie. Astfel, „FAGURA CAPITAL” SRL este prima companie din Republica Moldova, care a obţinut calitatea de furnizor de servicii de finanţare participativă şi a fost înscrisă în Registrul furnizorilor de servicii de finanţare participativă.

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a rezultatelor emisiunii suplimentare de acţiuni ale societăţii pe acţiuni „LINCOM-101”, în sumă de 474 264 lei, în număr de 79 044 de acţiuni ordinare nominative, din contul mijloacelor nebăneşti. Capitalul social al societăţii, după majorare, va constitui 600 000 lei, divizat în 100 000 de acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 6 lei.

Supraveghere:

• În cadrul procedurilor administrative iniţiate prin petiţiile depuse de către doi consumatori, CNPF a verificat respectarea legislaţiei în domeniul contractelor de credit încheiate cu creditorul „CASH&GO” SRL. În principal, a fost constatată încălcarea art. 15 din Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, în partea ce ţine de calcularea dobânzii aferente creditelor acordate. Totodată, a fost constatată încălcarea prevederilor art. 23 din aceeaşi lege, aferent aplicării formulei de calcul a dobânzii anuale efective. Autoritatea de supraveghere a solicitat creditorului restituirea tuturor plăţilor prevăzute în contractele de credit (dobânzi, comisioane, taxe, penalităţi, dobânzi de întârziere şi orice alt tip de plăţi), cu excepţia sumei iniţiale debursate.

• În cadrul procedurii administrative iniţiate prin petiţiile depuse de către doi consumatori, CNPF a verificat respectarea legislaţiei în domeniul contractelor de credit încheiate cu creditorul „FINANCECASA” SRL. În cadrul acestor proceduri, a fost constatată încălcarea art. 15 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, în partea ce ţine de calcularea dobânzii aferente creditelor acordate. La fel, s-a atestat încălcarea prevederilor art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege, aferent aplicării formulei de calcul a dobânzii anuale efective. CNPF a solicitat creditorului restituirea tuturor plăţilor prevăzute în contractele de credit (dobânzi, comisioane, taxe, penalităţi, dobânzi de întârziere şi orice alt tip de plăţi), cu excepţia sumei iniţiale debursate.

Notă: CNPF sesizează atenţia acţionarilor „LINCOM-101” că emisiunile înregistrate de această societate reprezintă o cotă ce depăşeşte 25% din acţiunile în circulaţie, corespunzător, potrivit prevederilor legislaţiei, acţionarii au dreptul de a înainta către societate o cerere de achiziţionare a acţiunilor ce le aparţin, în condiţiile legii. Despre modalitatea de exercitare a acestui drept, acţionarii au fost informaţi public prin avizele publicate de societăţile prenotate în ziarul „Capital Market”, în ediţia nr. 28 (1054) din 17.07.2024.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.45 (1071) din 13 noiembrie 2024