În cadrul şedinţei din 25 octombrie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:
• Reperfectarea licenţei CA „ASTERRA GRUP” SA pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), prin substituirea anexei la licenţă, cu includerea următoarelor clase şi tipuri de asigurări:
– Clasa 6 „Asigurările de nave maritime, lacustre şi fluviale” cu Condiţii de asigurare a navelor maritime, lacustre şi fluviale;
– Clasa 12 „Asigurările de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială” cu Condiţii de asigurare de răspundere civilă maritimă, lacustră şi fluvială.
• Reperfectarea autorizaţiei de societate de registru a Societăţii pe acţiuni „GRUPA FINANCIARĂ”, prin schimbarea adresei juridice din str. Ismail 88/1, mun. Chişinău, în str. A. Bernardazzi nr. 7, of. (ap.) 7, mun. Chişinău, cu eliberarea unui nou formular de autorizaţie.
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „AUTOSERVICE” în sumă de 920 000 lei, în număr de 92 000 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 10 lei, din contul mijloacelor băneşti şi prin convertirea datoriilor creditoriale.
• Radierea din Registrul emitenţilor de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societate cu răspundere limitată, a valorilor mobiliare emise anterior de societăţile pe acţiuni:
– „K.D.D.”, în număr de 2230 acţiuni ordinare nominative;
– „EVIDENT-ELECTRO”, în număr de 2000 acţiuni ordinare nominative;
– „MICRON”, în număr de 1049297 acţiuni ordinare nominative.
• Avizarea radierii din Registrul de stat al persoanelor juridice a AEÎ „VALEA ROŞIE” cu sediul în rn. Rezina, s. Cuizăuca, în urma lichidării.
• Iniţierea controalelor privind respectarea cadrului normativ de către SAR „MOLDCARGO” SA, „Depozitarul Central” SA şi OCN „MOGO LOANS” SRL.
• Suspendarea activităţii de creditare nebancară desfăşurată de OCN “EXPRES-CREDIT” SRL (pe un termen de 3 ani) şi de OCN “LIKE CREDIT” SRL (pe un termen de 2 luni). Pe durata suspendării se interzice încheierea a noi contracte de acordare a creditelor şi/sau leasing financiar.
• Anularea suspendării operaţiunilor bancare la conturile curente şi de depozit ale OM „M&M FINANCE MICRO CREDIT” SRL, aplicată prin Ordonanţa CNPF nr. 42/13-O din 25.09.2017.
În cadrul şedinţei din 1 noiembrie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:
• Proiectul de modificare a Regulamentului privind gradualizarea sancţiunilor aplicate asigurătorului (reasigurătorului) sau brokerului de asigurare şi/sau reasigurare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 60/5/2013, care are drept scop ajustarea prevederilor acestuia cu amendamentele operate la cadrul normativ aferent, inclusiv cu noile reglementări stabilite în: Legea nr. 407/2006, Legea nr. 414/2006, Hotărârile CNPF nr. 2/1/2011, nr. 57/13/2018, nr. 37/14/2019, nr. 15/6/2019 şi nr. 19/3/2019. Proiectul de act normativ urmează să fie plasat pe pagina web a CNPF pentru consultări publice.
• Proiectul Regulamentului privind modul de ţinere a registrului deţinătorilor de unităţi de fond al fondului de pensii facultative, elaborat în scopul punerii în aplicare a Legii nr. 198/2020 privind fondurile de pensii facultative. Regulamentul stabileşte reglementări cu privire la cerinţele faţă de forma, conţinutul şi modul de ţinere a registrului deţinătorilor de unităţi de fond al fondurilor de pensii facultative; evidenţa în registrul deţinătorilor de unităţi de fond a participanţilor la un fond de pensii; cerinţele privind modul de arhivare şi transmitere spre păstrare a informaţiei din registrul deţinătorilor de unităţi de fond.
• Înregistrarea în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance a OCN „IUTE CREDIT” SRL.
• Eliberarea avizului prealabil pentru reducerea participaţiei calificate deţinute în capitalul social al Companiei „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA.
• Aprobarea preţului de vânzare conform actelor de reevaluare a cotelor-părţi deţinute de administratorul fiduciar CF „BV Fiduciar Invest” SA, care se expun la vânzare în modul stabilit de legislaţie.
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a:
– dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „BUNĂSTARE”, în sumă de 411 000 lei, în număr de 41 100 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 10 lei, din contul mijloacelor băneşti şi prin convertirea datoriilor creditoriale;
– restructurării emisiunii anterioare de valori mobiliare, plasate de Întreprinderea de producţie şi comerţ „CODRU MARE” şi majorarea capitalului social cu 551 471 lei prin mărirea valorii nominale a unei acţiuni de la 4 lei la 27 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 647 376 lei, divizat în 23 977 acţiuni ordinare nominative, de casa I, cu valoarea nominală de 27 lei;
– dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Firmei de producţie şi comerţ „STEJAUR” SA, în sumă de 2 900 000 lei, în număr de 23 664 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea fixată a unei acţiuni de 122,55 lei, din contul datoriilor creditoriale.
• Autorizarea reorganizării prin transformare în societăţi cu răspundere limitată a societăţilor pe acţiuni: ÎNTREPRINDEREA MIXTĂ MOLDO-ENGLEZĂ „FIRST AUDIT INTERNATIONAL” şi „MOLMETAL”.
Serviciul de presă al CNPF