Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei ordinare din 25 mai 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nebancare:

I. Reglementare

• Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea de control pe piaţa financiară nebancară, care are drept scop creşterea nivelului de comprehensibilitate şi transparenţă a acţiunilor CNPF prin crearea unui cadru procedural şi material, cu caracter public, al activităţii de control desfăşurat de către autoritatea de supraveghere pe piaţa financiară nebancară. Documentul urmează să fie plasat pe pagina web oficială a autorităţii de supraveghere www.cnpf.md în compartimentul „cadru normativ”, secţiunea „consultări publice”.

II. Autorizare

• Avizarea înregistrării de stat a statutului AEÎ „MICROÎMPRUMUT” în redacţie nouă, aprobat de adunarea generală repetată a membrilor, ţinută prin corespondenţă pe 31.03.2022;

• Avizarea înregistrării de stat a statutului CA „GARANŢIE” SA (în redacţie nouă), aprobat la adunarea generală extraordinară a acţionarilor din 18.02.2022;

• Avizarea admiterii spre tranzacţionare pe piaţa reglementată a valorilor mobiliare emise de SA „COPILĂRIE”;

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a înscrierii privind restructurarea emisiunilor anterioare de valori mobiliare, plasate de Societatea pe acţiuni „GEOMACON” şi majorarea capitalului social cu 601 527 lei prin majorarea valorii nominale a unei acţiuni ordinare nominative de la 1 leu la 4 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societăţii după restructurarea emisiunii va constitui 802 036 lei, divizat în 200 509 acţiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală 4 lei fiecare.

• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale Societăţii pe acţiuni „TERMOENERGOMONTAJ” în sumă de 357 510 lei, în număr de 35 751 acţiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acţiuni de 10 lei, din contul mijloacelor băneşti.

III. Supraveghere

• Reluarea activităţii de creditare nebancară de către OCN „SUPORT REAL” SRL, conform deciziei asociatului unic din 18.03.2022;

• Iniţierea controlului complex privind respectarea de către AEI “SOFMICROCREDIT” a cadrului normativ aferent activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, pentru perioada de activitate 01.05.2019-30.04.2022;

• Retragerea licenţei Companiei de Asigurări „MOLDOVA-ASTROVAZ” SA, eliberată pe 23.12.2016, cu dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), urmare a deciziei instanţei de judecată privind trecerea la procedura de faliment în vederea lichidării patrimoniului;

• Demararea controlului tematic privind verificarea respectării de către CA „ACORD GRUP” SA a cadrului normativ în partea ce ţine de calitatea activelor admise să reprezinte fondurile asiguraţilor şi asigurătorului, corectitudinea formării şi menţinerii rezervelor tehnice de asigurare (RPN şi RDDN), precum şi verificarea respectării cerinţelor faţă de programul de reasigurare al asigurătorului şi regulile de contractare a reasigurărilor la situaţia din 31.03.2022.

În cadrul şedinţei extraordinare din 27 mai 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nebancare:

I. Autorizare

• Avizarea înregistrării de stat a Statutului CA „ASTERRA GRUP” SA (în redacţie nouă), aprobat la adunarea generală extraordinară a acţionarilor din 08.04.2022;

• Reperfectarea licenţei Companiei „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA din 30.06.2017, pe termen nelimitat, pentru dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), prin substituirea anexei la licenţă cu includerea următoarelor clase şi tipuri de asigurări:
Clasa 4 „Asigurările de vehicule de cale ferată” cu Condiţii de asigurare a mijloacelor de transport feroviar;
Clasa 5 „Asigurările de nave aeriene” cu Condiţii speciale de asigurare a aeronavelor;
Clasa 11 „Asigurările de răspundere civilă avia” cu Condiţii de asigurare de răspundere civilă a operatorilor aerieni şi a operatorilor de aeronave;
Clasa 11 „Asigurările de răspundere civilă avia” cu Condiţii speciale de asigurare a răspunderii civile a serviciilor şi a operatorilor de aerodromuri;
Clasa 13 „Asigurările de răspundere civilă generală” cu Condiţii de asigurare facultativă de răspundere civilă a proprietarilor de mijloace de transport feroviar;
Clasa 13 „Asigurările de răspundere civilă generală” cu Condiţii de asigurare facultativă a lucrărilor de construcţii-montaj;
Clasa 16 „Asigurările de pierderi financiare” cu Condiţii de asigurare de riscuri financiare;
Clasa 16 „Asigurările de pierderi financiare” cu Condiţii de asigurare complexă a băncilor şi altor instituţii financiare (BBB).

Serviciul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.21 (945) din 1 iunie 2022