În cadrul şedinţei extraordinare din 30 iulie 2021, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare, mai cu seamă:
• Exprimarea acordului prealabil pentru delegarea împuternicirilor membrilor Comisiei de cenzori a CA „GENERAL ASIGURĂRI” SA, pentru perioada 2021-2022, entităţii de audit “AUDIT-CONCRET” SA. De asemenea, autoritatea de supraveghere a aprobat prealabil Firma de audit „MOLDAUDITING” SRL şi membrii echipei acesteia (în componenţa: V. Castraveţ, N. Iliev, G. Nistor, D. Plugaru, şi L. Solomon-Griniuc) pentru efectuarea misiunilor de audit în cadrul entităţii menţionate, după cum urmează:
– auditul situaţiilor financiare (perioada de gestiune 2021);
– auditul în scop de supraveghere – adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne ale asigurătorului în domeniul de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi analizarea efectuării tranzacţiilor;
• Acordarea Brokerului de Asigurare-Reasigurare “ELSE ASSISTANCE” SRL a licenţei pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări, pe termen nelimitat. Totodată, a fost eliberat acordul pentru desemnarea (A. Gontarenco) în calitate de administrator şi (L. Bucur) în funcţia de contabil-şef la entitatea respectivă;
• Acordarea BAR “GENOVA ASIGURĂRI” SRL a licenţei pentru dreptul de a desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări, pe termen nelimitat. În acelaşi timp, a fost exprimat acordul pentru desemnarea (I. Stavilă) în calitate de administrator al BAR “GENOVA ASIGURĂRI” SRL şi (L. Mocan) în funcţia de contabil-şef la aceeaşi entitate;
• Aprobarea candidaturilor (V. Colun, C. Tomuleţ şi A. Zubco) pentru exercitarea atribuţiilor de membri ai Consiliului Societăţii “INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA.
• Prelungirea termenului de efectuare a controlului tematic privind respectarea de către Compania „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA a cadrului normativ aferent calităţii activelor admise să reprezinte fondurile asiguraţilor şi asigurătorului, precum şi verificarea corectitudinii formării şi menţinerii rezervelor tehnice de asigurare. De asemenea, a fost prelungit termenul procedurii administrative cu 35 de zile.
În cadrul şedinţei ordinare publice din 3 august 2021, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare, mai cu seamă:
• Aprobarea Societăţii de audit “PRIMAUDIT COMPANY” SRL şi a membrilor echipei acesteia (în componenţa: E. Cechina, C. Claşevici, C. Gherman şi O. Verejan) în scopul efectuării misiunilor de audit în cadrul companiei „MOLDASIG” SA, după cum urmează:
– auditului situaţiilor financiare pentru perioada de gestiune 2021;
– auditului în scop de supraveghere (adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne ale asigurătorului în domeniul de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi analizarea efectuării tranzacţiilor);
• Înregistrarea în Registrul emitenţilor de valori mobiliare a dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale SA „ANGRO-IMPEX”, în sumă de 309 350 lei în număr de 6 187 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 50 lei, din contul capitalului propriu;
• Acordul prealabil companiilor fiduciare „BV Fiduciar Invest” SA şi CF „Econ-Renaştere” SA pentru procurarea valorilor mobiliare de stat;
• Retragerea (la iniţiativa entităţii) licenţei AEÎ „CARACUI” pentru desfăşurarea activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut de categoria A;
• Radierea OCN „E-CASH” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate, în baza cererii depuse;
• Radierea OCN „LIFECREDIT” SRL din Registrul organizaţiilor de creditare nebancară autorizate, ca rezultat al lichidării.
• Somarea „MOLDAUDITING” SRL asupra necesităţii prezentării rapoartelor de audit în scop de supraveghere privind adecvarea şi implementarea politicilor şi procedurilor interne ale SA „ACORD GRUP” SA, CA „GARANŢIE” SA şi SAR „MOLDCARGO” SA, în domeniul de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi analizarea efectuării tranzacţiilor, termenul limită – 1 septembrie curent. Atenţionarea asupra respectării necondiţionate a termenului stabilit;
• Luare de atitudine privind rezultatele controlului complex asupra respectării legislaţiei aferente domeniului pieţei de capital de către societatea de investiţii “Pro Invest Capital” SA, respectiv, atragerea atenţiei asupra respectării necondiţionate a prevederilor actelor normative şi neadmiterii unor încălcări în activitatea desfăşurată.
Serviciul de presă al CNPF