Colaborări internaţionale ale CNPF

La începutul lunii octombrie, în oraşul Kiev s-a desfăşurat prima Conferinţă internaţională cu genericul „Dezvoltarea şi integrarea pieţelor financiare şi a celor de mărfuri din ţările CSI”, organizată de Parteneriatul Necomercial al Dezvoltării pieţei financiare RTS.

Organizatorii şi-au propus drept obiectiv principal crearea unei baze pentru discuţii în scopul efectuării unui schimb de informaţii privind nivelul de dezvoltare a pieţelor naţionale financiare şi de mărfuri, ce ar finaliza cu identificarea căilor de armonizare a legislaţiei în conformitate cu cele mai avansate practici, precum şi fondarea noilor afaceri.

Comisia Naţională a Pieţei Financiare a fost reprezentată la acest for de vicepreşedintele Consiliului de Administraţie Nina Dosca şi directorul Direcţiei generale supraveghere valori mobiliare Dorina Căpăţină.

De altfel, în capitala Ucrainei au sosit să participe la lucrările Conferinţei Internaţionale în cauză experţi ai pieţelor financiare ale ţării-gazdă, precum şi din Federaţia Rusă, Armenia, Kazahstan, Tatarstan, Republica Moldova etc. Au venit pentru a împărtăşi din experienţă, dar şi pentru a găsi împreună soluţii, recomandări şi căi de evitare a situaţiilor dificile.

Problematica abordată în luările de cuvînt, ce s-au făcut auzite în cadrul întrunirii, a suscitat interesul specialiştilor în materie, deoarece oratorii s-au referit şi la modelele de reglementare a pieţelor financiare, evidenţiind punctele de tangenţă şi momentele divergente existente astăzi; la experienţa UE privind crearea sistemului european unic de reglementare a pieţelor financiare; la activitatea Comisiei Euroasiatice, care face primii paşi pe făgaşul armonizării legislaţiei; la integrarea pieţelor de mărfuri şi de materie primă; la interacţiunea organelor regulatorii naţionale în domeniul supravegherii activităţii participanţilor pieţei financiare, la licenţierea tipurilor de activitate în cadrul pieţelor financiare S.A.

Un viu interes a trezit prelegerea Dnei Nina Dosca, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, prezentată în prima zi a forului, care a informat asistenţa despre activitatea organului regulator al pieţei financiare nebancare din ţara noastră, despre cadrul legal în vigoare de care se ghidează, ce corespunde celui european. Or, odată păşită pe calea integrării europene, Republica Moldova îşi ajustează actele normative şi legislative la standardele Uniunii Europene. “Mai este încă mult loc pentru mai bine, dar şi paşii întreprinşi deja de CNPF în direcţia creării unui climat propice pentru dezvoltarea pieţei financiare nebancare în Moldova demonstrează că a fost ales dumul corect”, a accentuat Dna Nina Dosca, care a răspunns şi la multiple întrebări ale participanţilor la Conferinţă.


La iniţiativa Bancii Mondiale, la început de octombrie curent a fost lansat un program nou de consolidare a raportării financiare corporative în ţările Parteneriatului Estic al UE.

Funcţionari de rang înalt din mai multe ţări din Europa de Est şi de Sud-Est, cât şi reprezentanţi ai UE, ai altor ţări europene şi organisme internaţionale s-au întrunit la Viena la conferinţa inaugurală cu genericul „Consolidarea auditului şi a raportării financiare pentru ţările Parteneriatului Estic” (STAREP) pentru a da curs iniţiativei. În cadrul evenimentului participanţii au discutat modul în care schimbările recente şi viitoare ale standardelor internaţionale de raportare şi cadrele internaţionale şi europene de reglementare vor afecta planurile lor de reformă a contabilităţii şi auditului. STAREP, finanţat în faza iniţială de Agenţia Austriacă de Dezvoltare (ADA) şi Ministerul Finanţelor al Austriei, intenţionează să susţină ţările participante în consolidarea unor cadre eficace şi durabile de contabilitate şi audit, conforme standardelor internaţionale şi cerinţelor sistemului UE de legi şi regulamente, acquis-ul comunitar.

STAREP vine în sprijinul unei game largi de acţionari, inclusiv Ministerul Finanţelor, profesia contabilă, autorităţile de reglementare financiară şi profesorii de contabilitate din universităţi. Programul se concentrează asupra consolidării sistemelor educaţionale de contabilitate; îmbunătăţirea cadrelor instituţionale pentru raportare financiară corporativă, facilitarea adoptării normelor conforme cu UE şi stabilirea unor relaţii internaţionale mai apropiate şi împărtăşirea celor mai bune practici între instituţiile cheie.

La lucrările conferinţei a participat şi Dna Aurica Doina, membru al Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. „Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina – membre ale Parteneriatul Estic, se numără printre cele ce încearcă să-şi consolideze relaţiile economice cu UE. Pentru a obţine beneficii maxime din aceste raporturi, cele şase ţări trebuie să adopte cadrul obişnuit pentru raportarea financiară corporativă inclusă în sistemul de legi şi regulamente ale UE. Prin iniţierea unor reforme importante începând din anii nouăzeci, cu sprijinul ţărilor dezvoltate, statele-membre ale Parteneriatului Estic au înregistrat anumite progrese în această direcţie, însă mai rămân multe de făcut”, a afirmat Aurica Doina.

În luările de cuvînt vorbitorii au evidenţiat multiplele sarcini ce urmează să mai fie realizate: Charles McDonough, Vice-preşedinte şi Controlor al Băncii Mondiale, a subliniat necesitatea de a continua îmbunătăţirea standardelor de raportare financiară în sectorul corporativ, iar Anton Mair, Director general adjunct pentru cooperarea de dezvoltare din Ministerul Austriei pentru Afaceri Europene şi Internaţionale, a accentuat că angajându-se să ofere suport financiar continuu iniţiativelor Băncii Mondiale de consolidare a standardelor internaţionale de raportare financiară în regiune, se înţelege importanţa acestora pentru integrarea mai strânsă a economiilor ţărilor Parteneriatului Estic în economia Europei. În concluzie, Samia Msadek, Director al Băncii Mondiale, Operaţiuni Servicii şi Calitate, Europa şi Asia Centrală, a accentuat: „STAREP reprezintă o oportunitate atractivă pentru ţările Parteneriatului Estic de a lucra împreună pentru crearea sistemelor de raportare financiară care determină dezvoltarea sectorului privat şi prosperitatea comună”.

Centrul de presă al CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.39 (510) din 16 octombrie 2013